Ce semne caracteristice credeţi că a avut anul 2010 în procesul de reglementare a conflictului transnistrean?

Victor Osipov: Sunt, probabil, mai relevante aprecierile experţilor şi ale partenerilor internaţionali asupra evoluţiilor din 2010 în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Şi le mulţumesc celor care pun note bune Guvernului la acest capitol. Eu sunt mai autocritic. Cred că rezultatul nostru putea fi mai bun. Ar fi trebuit de alocat mai multe resurse pentru această direcţie majoră şi, în acelaşi timp, nici posibilităţile disponibile n-am reuşit să le valorificăm în totalitate. Totuşi anul 2010 a însemnat, întâi de toate, prin simpla restabilire a unor acţiuni reale ale Guvernului Republicii Moldova pentru reintegrarea ţării (la nivelul formatului 5+2, în dialogul Chişinău-Tiraspol, în cadrul grupurilor de consolidare a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului etc.). A fost important şi prin intensificarea, extinderea şi aprofundarea consultărilor cu toţi partenerii din cadrul acestui proces, în interior – oameni de pe ambele maluri, comunităţi, businessmeni, reprezentanţi ai structurilor administrative, agenţii de dezvoltare; pe plan extern - ţări şi organisme internaţionale. Aici rezultatul vizibil a constat în apropierea poziţiilor şi activizarea principalilor parteneri externi până în punctul în care s-au făcut angajamente de reluare a negocierilor oficiale, obiectivul principal la această etapă. Nu în ultimul rând, anul 2010 a fost important prin schimbarea de fond a abordării din partea autorităţilor moldoveneşti, de la cea de confruntare, care a persistat pe timpul guvernărilor comuniste, la una constructivă, productivă, orientată spre rezolvarea problemelor cu care se confruntă populaţia din regiune. Această turnură s-a dovedit a fi deloc plăcută pentru cei care doresc şi trăiesc din conservarea problemei transnistrene. Iată de ce am avut parte şi de intensificarea incidentelor, a acţiunilor provocatoare (cazul Vardanyan este doar unul mai vizibil dintre multe altele).

Cum aţi aprecia prestaţia Alianţei pentru Integrare Europeană în calitate de partener în procesul de reglementare, comparativ cu cea a guvernării precedente, comuniste?

Victor Osipov: AIE a demonstrat un angajament clar, deschis, sincer, poate un pic romantic din cauza unei experienţe de guvernare incipiente. Dar un lucru vreau să-l accentuez: dacă obiectivul nostru, al întregii societăţi, este reintegrarea teritorial-administrativă a Republicii Moldova, atunci autorităţile moldoveneşti sunt obligate să trateze raioanele de est şi cetăţenii lor ca pe parte componentă a ţării noastre. Eu aşa am înţeles şi am executat mandatul meu în Guvern. Impresia pe care o am asupra modului în care au tratat problema precedenta putere este că i-a lipsit înţelegerea clară a acestei precondiţii. Dar şi în afară de politicieni, mai există cetăţeni, lideri civili sau de opinie, care tratează locuitorii şi teritoriile din est ca pe ceva străin.

Ce rol a avut pentru procesul de reglementare comunicarea directă dintre Igor Smirnov şi Vladimir Filat?

Victor Osipov: A avut şi un rol, dar o şi mai mare semnificaţie, valoare simbolică. Aceste întâlniri au fost organizate într-un cadru ce nu obliga la nimic şi aceasta a ajutat ca ele să fie posibile. Dar prin comunicarea la cel mai înalt nivel al structurilor executive s-a obţinut un consens în soluţionarea a câteva probleme practice, cea mai de răsunet fiind relansarea după o pauză de 6 ani a trenului de pasageri Chişinău-Tiraspol-Odesa. Totuşi, faptul în sine este fără precedent: niciodată un reprezentant al puterii de vârf din Chişinău nu a mai fost admis la un meci pe stadionul din Tiraspol. Iar premierul Filat a fost tratat acolo aşa cum se cuvine prim-ministrului Republicii Moldova. În pofida divergenţelor şi dramatismului acestui conflict, se conştientizează necesitatea comunicării şi conlucrării, iar iniţiativele sincere au şanse de a fi acceptate – aceasta e o concluzie a „diplomaţiei fotbalistice”.

Memorandumul Merkel-Medvedev poate contribui la soluţionarea conflictului transnistrean?

Victor Osipov: Cred că el deja contribuie, în forme şi procese diplomatice mai puţin evidente pentru publicul larg, catalizate puternic de acţiunile Guvernului AIE pe plan extern. De altfel, trebuie să menţionăm şi alte formate în care partenerii externi s-au implicat la cel mai înalt nivel, şi declaraţia comună ruso-ucraineană de la Kiev, care a precedat memorandumul de la Mozeberg, şi discuţiile germano-ruso-franceze, şi altele. Însă nu trebuie să ne aşteptăm la soluţii miraculoase şi rapide, e vorba de un proces.

De ce credeţi că ultimul Summit OSCE de la Astana nu a reuşit să adopte documente mai clare referitor la reglementarea conflictului transnistrean?

Victor Osipov: Să ştiţi că poate în cazul conflictului transnistrean, referitor la Moldova, erau şanse mari să se ajungă la o formulă de consens la nivelul principalilor actori şi, în întregime, al Summit-ului. Dar asemenea forumuri nu dezbat o singură probleme şi nu pot adopta poziţii diferite pe probleme, oarecum, asemănătoare. Au existat divergenţe mai accentuate pe marginea conflictelor din Georgia şi a celui dintre Azerbaidjan şi Armenia, iar, în complex s-a dovedit a fi imposibil un consens asupra acţiunilor de rezolvare a tuturor conflictelor prelungite. Încă două menţiuni pe marginea Summit-ului de la Astana: delegaţia noastră a fost flexibilă şi activă în căutarea soluţiilor pentru textele finale, iar Declaraţia comemorativă adoptată reactualizează toate principiile fundamentale ale OSCE şi angajamentele asumate în cadrul organizaţiei, ceea ce corespunde cu poziţia şi interesele Republicii Moldova.

Conlucrarea între grupurile de lucru pentru consolidarea încrederii aduce progrese în reglementarea conflictului transnistrean?

Victor Osipov: Noi am încercat să depolitizăm măsurile de încredere, să implementăm această prioritate independent, în paralel cu cealaltă, care ţine de identificarea unei soluţii politice viabile la acest conflict. Desigur, însă, ele nu pot fi absolut separate. Măsurile de consolidare a încrederii au de suferit din cauza factorului politic, dar şi viceversa. Iar dacă ele reuşesc atunci se creează un cadru mai favorabil şi pentru avansarea dialogului politic.

Care a fost prestaţia mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului pe parcursul anului 2010, în viziunea Dvs?

Victor Osipov: Atmosfera generală în formatul 5+2 de la reluarea activităţii lui odată cu instaurarea Guvernului AIE a devenit din ce în ce mai productivă. Prima runda la care am participat la Viena pe 6-7 noiembrie 2009 a fost imediat urmată de o vizită a întregului format la Tiraspol, eveniment foarte important. Iar în continuare, am convenit asupra regularităţii întâlnirilor, nu mai rar decât una la trei luni, ceea ce însemna patru pe an. De fapt, am avut cinci reuniuni ale formatul 5+2 pe parcursul lui 2010. De ce explic acest aspect? Pentru că el reprezintă una din dovezile participării interesate, din ce în ce mai active a tuturor partenerilor în procesul de reglementare a problemei transnistrene. Dar mai sunt şi altele. Agenda şedinţelor a devenit mult mai consistentă, concretă şi pot spune că avem acum pregătit chiar un proiect pentru a fi semnat la nivelul reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului. De asemenea, mai întâi Rusia, iar apoi Ucraina au înlocuit reprezentanţii lor în format, delegând ambasadori experimentaţi, care au dat un impuls pozitiv procesului. Poziţia Republicii Moldova de a spori rolul Statelor Unite şi al Uniunii Europene a găsit reflectare şi în activizarea acestor doi parteneri. OSCE, Misiunea sa din Moldova este un element-cheie care, de asemenea, şi-a dezvoltat programele în acest an. Desigur, oficializarea negocierilor în formatul 5+2 reprezintă un nivel calitativ nou, chiar o sfidare pentru toţi participanţii, dar am toată încrederea în viabilitatea şi eficienţa formatului, punând la baza activităţii lui experienţa diplomatică şi buna voinţă a participanţilor, reperele clare ale dreptului internaţional şi principiul suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, recunoscut de toată lumea.

În cadrul unei conferinţe de presă aţi declarat că în câteva luni, probabil, va avea loc o întâlnire oficială în formatul 5+2. Care este timpul apropiat de reluare a negocierilor în acest format?

Victor Osipov: El, timpul de reluare a negocierilor, vreau să cred, este apropiat. Dar o să evit jocul de-a prognozele, pentru că ecuaţia e prea complexă şi, după mine, ar fi incorect faţă de cetăţeni să le creăm aşteptări exagerate. Reluarea negocierilor depinde decisiv de poziţia, aprecierile situaţiei curente şi acţiunile pe această direcţie ale Federaţiei Ruse, care deţine influenţa directă asupra administraţiei de la Tiraspol. Din moment ce Chişinăul a schimbat abordarea sa în una constructivă, aşa cum toţi s-au putut convinge, iar actualmente s-a deblocat procesul de stabilizare a puterii centrale în Republica Moldova, cred că sunt toate şansele să fie realizat anunţul făcut de Preşedintele Dmitri Medvedev şi în câteva luni să fie reluate negocierile oficiale pentru reglementare problemei transnistrene.

Care vor fi acţiunile Chişinăului pentru respectarea drepturilor cetăţenilor din stânga Nistrului, inclusiv în cazurile lui Ilie Cazac, arestat, şi Ernest Vardanyan condamnat la mulţi ani de detenţie „pentru înaltă trădare”?

Victor Osipov: Întâi de toate, aş menţiona că autorităţile moldoveneşti au întreprins şi până în prezent toate acţiunile posibile în acest sens, după cum sunt şi obligate. Problema de fond este aceeaşi problemă transnistreană – lipsa unui control constituţional asupra teritoriilor din estul Republicii Moldova, ceea ce împiedică Guvernul de la Chişinău şi alte instituţii ale statului să-şi exercite direct funcţiile. Purtăm răspundere pentru acţiunile noastre (nu şi ale altora), dar e eronat şi e chiar o încercare speculativă să fim trataţi ca atotputernici, sau plenipotenţiari în aceste cazuri şi în această regiune. De aceea, instrumentarul principal aici devine diplomaţia, inclusiv cea mai puţin publică, şi influenţa complexă a organismelor internaţionale, axate pe protecţia drepturilor omului.

Anumite sondaje şi observaţii arată că o bună parte a cetăţenilor din regiunea transnistreană doreşte reîntregirea ţării, cum comentaţi această opţiune?

Victor Osipov: Este firesc oamenii să dorească reintegrarea în Republica Moldova, căci ei înţeleg perfect că una dintre principalele surse ale problemelor lor de zi cu zi constă anume în continuarea conflictului. Dar nu trebuie să ne facem iluzii, căci propaganda şi timpul petrecut în condiţiile actuale de separare îşi fac şi ele efectul – mulţi locuitori din regiune au pierdut încrederea, interesul, sau chiar sunt în opoziţie cu ideea reintegrării. Unii, foarte puţini, speculează în interese personale şi de grup situaţia actuală, trăiesc din conflict. Dar majoritatea suferă, de altfel, şi pe malul stâng şi pe cel drept al Nistrului. Iată de ce, pe termen lung sunt convins că raţiunea şi interesele de dezvoltare ale comunităţilor din raioanele de est vor conduce la identificarea unei soluţii de reintegrare a Republicii Moldova.

Cum vedeţi varianta finală a reglementării conflictului transnistrean, cum şi când poate fi ea realizată?

Victor Osipov: Iarăşi voi menţiona că e devreme să fixăm termene în timp, deşi cred că într-un mandat plin, de patru ani, al Alianţei de Integrare Europeană, care s-a reeditat la Chişinău, continuând abordările din ultimul an şi dezvoltând efortul nostru intern şi internaţional, vom putea clarifica această perspectivă. Soluţia, pentru a fi realistă şi viabilă, trebuie să fie elaborată în procesul de negocieri, să reprezinte rezultatul lor. Iar eu o văd ca pe o autonomie largă a regiunii de est în componenţa Republicii Moldova.