,,Termenul lung" prevăzut în Planul de acţiuni pentru liberalizarea vizelor ar putea fi diminuat. Vocea Basarabiei. 26.01.2011.
27.01.2011 ,
 

"Planul de acţiuni oferit Republicii Moldova pentru liberalizarea regimului de vize conţine prevederi, pe care Guvernul le aştepta şi care sunt posibil de realizat", au declarat astăzi, în cadrul unui club de presă, reprezentanţi ai guvernului şi ai societăţii civile. Şi asta chiar dacă nu se mai vorbeşte despre acel termen de 18 luni, ci de un proces mai îndelungat, de minimum 2 ani.

Dacă acum o lună ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă se arăta încrezător că în 2012 vom putea circula liber pe teritoriul Uniunii Europene, acum procesul se arată mult mai complex.

Eugen Caras, șef adjunct al departamentului de integrare europeană din cadrul ministerului de externe, spune că planul prevede mai multe etape de acţiuni, reuşita cărora va fi apreciată de experţii europeni.

Directorul Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă este de părerea că indeplinirea la timp a condiţiilor stipulate în plan, ne vor permite să facem presiuni asupra Uniunii Europene pentru a facilita procesul sau a diminua durata acestuia.

Eugen Caras a ţinut să concretizeze că problema frontierei pe sectorul Transnistrean nu este stipulată în planul de acțiuni, și că această chestiune este în decurs de soluţionare, fiindcă pe sectorul transnistrean de frontieră cca. 100 de km au fost deja demarcaţi.

Solicitat de postul nostru de radio, ex-ministrul de externe, Andrei Stratan spune că guvernul s-a aşteptat la asemenea prevederi pe care le are planul de acţiuni şi că Republica Moldova nu este privelegiată față de celelate țări aflate în precesul de liberalizare a vizelor.

Amintim că luni, 24 ianuarie, prim-ministrul Vlad Filat a primit Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize şi nu foaia de parcurs, la care se aştepta guvernul. Diferenţa dintre aceste documente este că chiar şi după îndeplinirea planului de acţiuni, ţările europene vor trebui să se expună dacă ne oferă regimul liberalizat sa nu, pe când îndeplinirea unei foi de parcurs prevede acest lucru fără alte decizii politice.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire