Interviu cu Marius Lazurcă. România pledează cel mai hotărît pentru R. Moldova. Radio Europa Liberă. 21.03.2010.
21.03.2011 ,
 

Europa Liberă: Acest rol, pe care şi l-a asumat Bucureştiul în calitate de avocat al Republicii Moldova pe calea integrării europene, este un rol uşor?

Marius Lazurcă: „Asta este o expresie de care s-a făcut şi uz, şi abuz. Aş spune, că România nu şi-a dorit niciodată să fie avocatul principal, sau singurul avocat, sau avocatul prin excelenţă al Republicii Moldova. S-a întâmplat, totuşi, că din pricina situaţiei politice din Republica Moldova, România să fi jucat multă vreme rolul de voce singulară a intereselor europene a Republicii Moldova la Bruxelles.

E o poziţie, pe care noi nu ne-a dorit-o şi care ne-a fost incomodă multă vreme, fiindcă ne-a pus într-o situaţie de izolare în ansamblul statelor europene. Aşadar, am salutat cu multă bucurie venirea la putere a unui guvern sincer, reformist şi sincer pro-occidental, care a făcut sarcina noastră de suporter al destinului european al Republicii Moldova mult mai uşoară.

Ceea ce noi ne dorim este să fim parte a unei echipe de sprijin a Republicii Moldova, a unei echipe, care să cuprindă toţi prietenii şi toţi partenerii Republicii Moldova. Sigur, fiecare cu contribuţia dictată de propria anvergură politică, de propriile mijloace, de propria politică externă. Însă ceea ce noi am dorit de la bun început, şi am şi făcut, este să creăm un grup de prieteni ai Republicii Moldova, în care toţi, care găsesc că e potrivit să sprijine Republica Moldova, să se poată manifesta. Aşadar, astăzi suntem în situaţia fericită de a fi unul dintre prietenii Republicii Moldova şi de a număra din fericire un număr important de asemenea prieteni ai Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Un regret din partea moldovenilor, a cetăţenilor Republicii Moldova, e că prea greu trec Prutul, având nevoie de viză. S-a convenit acum să mai fie deschis un consulat, cel de-al patrulea, după ce au fost deschise încă cele două – la Cahul şi la Bălţi. Şi totuşi, procedura de obţinere a vizei este greoaie, spun cei care fac cozi la consulate. De ce?

Marius Lazurcă: „În fond, ceea ce oamenii sesizează cu tristeţe este, că se simt europeni şi în ciuda acestui sentiment adevărat, autentic, nu le este permis accesul natural, simplu în Uniunea Europeană. Fiindcă în fond România, dincolo de statul vecin, frate, este frontiera Uniunii Europene cu Republica Moldova. Suntem cei, care, într-un fel, îngrădim accesul cetăţenilor moldoveni, prin viză, în spaţiul Uniunii Europene. Şi e un rol ingrat, pe care noi ni l-am asumat cu tristeţe, cu greutate şi pe care încercăm să-l facem cât mai scurt în timp. De aceea România este unul dintre cei, care pledează cel mai hotărât pentru încurajarea, sprijinirea meritelor reale ale Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Dar nu poate fi mai simplificat acest mecanism?

Marius Lazurcă: „Procedura de acordare a vizelor este unică pentru toate statele Uniunii Europene, fiindcă este reglemementată de un cod comunitar al vizelor. Există o suprareglementare definitorie pentru spaţiu Schengen. România nu poate face excepţie de la aceste reguli. În ciuda acestui fapt, acestei realităţi, de un an de zile, de când sunt eu la Chişinău, s-au făcut lucruri, cred, meritorii în acest domeniu. Deşi suntem mai puţini, decât eram acum un an de zile, numărul serviciilor consulare pe alocuri s-a dublat. Mai mult decât atât: prin introducerea unui sistem de programare, au dispărut cozile. Mai mult decât atât: secţia consulară, cea de la Chişinău, chiar dacă adaug şi consulatele generale de la Bălţi şi Cahul, ceea ce urmează să vă spun devine încă mai relevant. Suntem, aşadar, punctul consular de lucru, care eliberează cele mai multe servicii consulare, mai multe decât dublul tuturor serviciilor consulare eliberate de toate celelate state reprezentate pe Moldova la un loc.”

Europa Liberă: Pentru că aici se mai adaugă şi dorinţa cetăţenilor de a obţine, redobândi cetăţenia României.

Marius Lazurcă: „E adevărat, însă cea mai mare parte a efortului nostru consular este concentrat pe partea de vize. La Ungheni va fi deschis un birou consular, în subordinea Consulatului general de la Bălţi. În momentul de faţă suntem în faza finală de pregătire a sistemelor de securitate, din nou obligatorii în spaţiul Schengen în aceste situaţii. De îndată ce ele vor fi gata, vom încerca să găsim în agenda ambilor miniştri de externe o dată comună, prin care să marcăm deschiderea, inaugurarea acestui oficiu consular.

Aş face, însă, precizarea pentru cei care ne aud, mai cu seamă dacă sunt din zona Unghenilor, că cel puţin în primii ani de activitate a oficiului, printr-o decizie comună, luată împreună cu autorităţile Republicii Moldova, competenţa consulară a acestui oficiu va fi limitată la eliberarea permiselor de mic trafic. Ungheniul e un oraş de frontieră, un oraş în care urgenţa ni s-a părut a fi eliberarea acestor permise de mic trafic.”

Europa Liberă: Despre proiectele economice - am înţeles că s-a vorbit acum la Bucureşti despre cooperarea în domeniul energetic, urmează să fie introdusă într-o anexă a acordului de finanţare nerambursabilă al României cu Republica Moldova. Să ne daţi detalii.

Marius Lazurcă: „Există o preocupare comună pentru proiectele strategice bilaterale. Şi anume marele proiecte economice, marele proiecte energetice, marele proiecte de infrastructură, care în fond să lege Republica Moldova nu atât de România, dar prin România, de spaţiul Uniunii Europene. Aşadar, preşedintele României a decis să recomande autorităţilor noastre de la Bucureşti, însărcinate cu acest dosar, înscrierea între obiectivele asistenţei financiare nerambursabile, acordate de România, şi al domeniului energetic. Eu aş putea să fac foarte succint inventarul paşilor, care s-au făcut şi care sunt foarte promiţători.

De pildă, am găsit finanţare iniţială pentru gazoductul Iaşi-Ungheni, suntem pe cale chiar în zilele acestea să deblocăm o finanţare de cinci milioane de euro, finanţare europeană pentru studierea aderării Republicii Moldova şi Ucrainei la spaţiul energetic european, la sistemul ENSOE, este comunitatea transportatorilor de energie electrică din spaţiul european. Şi există şi alte asemenea proiecte. De pildă, sunt la curent cu iniţiativa unui important investitor român, care studiază posibilitatea creării unui parc eolian în Republica Moldova, ceea ce e foarte important din două motive – Republica Moldova are un mare deficit de generare energetică. Un al doilea motiv, e vorba în acest caz de energie verde, de energie regenerabilă.”

Europa Liberă:Pentru că aţi pomenit şi infrastructura. Au început investitorii de pe celălalt mal al Prutului să treacă râul şi să vină în Republica Moldova. De ce atât de greu vin investiţiile româneşti în Republica Moldova?

Marius Lazurcă: „Cred, că e o întrebare, care ar trebui formulată în termeni mai generali. De ce vin atât de prudent investiţii occidentale în Republica Moldova?

Europa Liberă: Exact.

Marius Lazurcă: „Părerea mea este, că investitorii încă nu sunt cu totul convinşi, că parcursul către Occident al Republicii Moldova este ireversibil. Din acest motiv se tem pentru siguranţa, nu de mîine, dar poate de poimîine, sau de anul viitor, sau de peste 10 ani a investiţiilor. Până când punctul de ireversibilitate nu va fi depăşit în parcursul Republicii Moldova către Occident, investiţii masive, care să presupună amortizări lente în ani, nu se vor face în Republica Moldova. Fie că acest capital provine din România, fie că din Republica Cehă, Franţa sau Marea Britanie.

Însă, eu sunt încurajat să cred, că acest Guvern curajos, talentat, competent va putea demonstra repede, că drumul Republicii Moldova către Uniunea Europeană nu are întoarcere şi că această afirmaţie va putea fi dovedită prin fapte, prin rezultate concrete în lupta anticorupţie, în promovarea statului de drept, în promovarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, a unui mediu social, economic stabil, predictibil, sigur. Abia aceste dovezi, pe care nu le poate face România, sau un alt prieten al Republicii Moldova în locul Republicii Moldova, aşadar abia aceste dovezi vor putea convinge investitorii, că merită să-şi rişte capitalul într-o ţară frumoasă, promiţătoare, interesantă ca Republica Moldova, dar care încă se află într-o zonă de indecizie, din care eu sunt convins că va ieşi foarte repede.”

Europa Liberă: Dar are şanse, totuşi, Republica Moldova să devină o ţară atractivă pentru investitorii străini?

Marius Lazurcă: „Fără îndoială.”

Europa Liberă: De ce ar trebui aceste investiţii străine? La ce ar ajuta?

Marius Lazurcă: „Mai întâi fiindcă capitalul autohton nu este suficient pentru o dezvoltare rapidă. În al doilea rând investiţia presupune nu numai fonduri, ci şi tehnologie, proceduri de business, conexiuni cu lumea economică internaţională, participare, cu alte cuvinte la globalizare. Ieşirea din izolare, prin participarea la versiunea occidentală a globalizării. Despre asta este vorba, despre intrarea prin procesul economic într-un alt spaţiu geopolitic, care este cel al blocului european, blocului occidental.”

Europa Liberă: În aceşti 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti au cunoscut şi urcuşuri, şi coborâşuri. Dar atunci, când se încălzeau relaţiile dintre Chişinău şi Bucureşti, se răceau dintre Chişinău şi Moscova. Şi invers. Găsiţi vreo explicaţie?

Marius Lazurcă: „Da. Explicaţii sunt, desigur, multe. Însă, vă mărturisesc, că interesul meu profesional şi intelectual e în altă parte, nu în a găsi sau a face inventarul acestor explicaţii. Ceea ce pe mine mă bucură în momentul de faţă este, că Republica Moldova are ocazia unică de a-şi urma destinul european, care este natural, fără ca în acelaşi timp să trebuiască să compromită raporturile bune cu vecinii din Răsărit – fie cu vecinii apropiaţi, Ucraina, de pildă, sau cu vecinii mai îndepărtaţi. Cred, că această ocazie e reală.

Că Republica Moldova are cu adevărat vocaţia de a fi o ţară a echilibrului între lumea occidentală, căreiea îi aparţine, şi lumea răsăriteană, de care o leagă raporturi istorice şi culturale foarte solide şi care merită păstrate. Asta este pentru mine un lucru mai important. Şi anume, că astăzi Republica Moldova poate avea în egală măsură raporturi bune cu România şi cu Federaţia Rusă şi că nu e nevoie de răcirea raporturilor cu una dintre aceste două ţări, pentru încălzirea relaţiilor cu cealaltă ţară.”

Europa Liberă: Aţi adus laude la adresa guvernării liberal-democrate. Totuşi nu toate componentele din Alianţa pentru Integrare Europeană-2 împărtăşesc punctul de vedere, conform căruia ar trebui sau nu ar trebui să existe un tratat politic de bază moldo-român. Mai e pe masa de lucru, mai e o prioritate, figurează pe agenda relaţiilor dintre cele două state?

Marius Lazurcă: „Ca diplomat român vă pot spune că, din punctul nostru de vedere, acesta nu este un dosar prioritar. Toate documentele, pe care anumite state, că ele se numesc România sau Republica Moldova, sau alt nume, reflectă maturitatea raporturilor dintre ele şi obiectivele pe care şi le propun în comun să le atingă. Nu trebuie să căutăm o altfel de situaţie nici în raporturile dintre noi. Trebuie să ne focalizăm asupra a ceea ce este în interesul comun să facem, nu ceea ce-şi doreşte eventual unul dintre parteneri să impună celuilalt, în completul dezinteres al acestui celălalt partener.

În ceea ce priveşte viziunea diferită cu privire la raporturile bilaterale cu România ale Republicii Moldova, sau în general, viziunea diferită cu privire la politica externă a Republicii Moldova în Alianţa pentru Integrare Europeană, găsesc că e un lucru absolut natural. Există orientări politice, ideologice diferite în această coaliţie, după cum există şi orientări strategice importante cuprinse în planul de guvernare, un plan absolut satisfăcător pentru noi.

E limpede în acest plan, care este rolul important al României în politica externă a Republicii Moldova, un rol pe care îl împărtăşesc toate partidele din coaliţia de guvernare şi, repet, care nouă ni se pare absolut satisfăcător. Nu avem nici un motiv să fim îngrijoraţi cu privire la atitudinea vreunuia sau altuia dintre partidele de la guvernare, partide responsabile, partide mature şi care sunt gata să răspundă în mod adecvat la interesele propriilor cetăţeni.”

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire