La 2 ani de la aderarea Moldovei la Parteneriatul Estic, sunt înregistrate mai multe stagnări decât realizări. Info-Prim Neo. 06.05.2011.
06.05.2011 ,
 

După doi ani de la aderarea Republicii Moldova la Parteneriatul Estic, sunt înregistrate mai multe stagnări decât realizări. Unele reforme şi schimbări sunt încă la etapa de discuţii, de declaraţii. Puţin se realizează. Concluziile au fost făcute, vineri, în cadrul Clubului de Presă al Asociaţiei pentru Politică Externă.

Corneliu Gurin, coordonator de programe la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, a menţionat la capitolul realizări desfăşurarea alegerilor libere şi corecte din 2009 încoace. Printre realizări se numără şi programele de guvernare, aprobate în 2009-2011, precum şi reducerea cazurilor de condamnare a Republicii Moldova de către CEDO.

Pe lângă realizări, spune Corneliu Gurin, există şi neajunsuri. Deocamdată nu există nicio lege nouă, niciun act normativ în contextul reformei justiţiei. Un domeniu în care nu se observă realizări este şi cel al finanţării partidelor politice, pentru că este strâns legat de corupţie. „Aici dacă luăm ultimele recomandări ale grupurilor de state ale Consiliului Europei contra corupţiei, avem vreo 10 recomandări care trebuie să fie implementate timp de un an de zile. Noi, pe de o parte, sperăm că vom fi scoşi de sub monitorizarea Consiliului Europei cât mai repede, dar în realitate primim câte un pachet şi avem de făcut mai mult decât era anterior, pentru că finanţarea partidelor şi campaniilor electorale este, probabil, încă mai gravă de cât a fost anterior. Şi aceste alegeri ne demonstrează acest lucru. Câţi ştiu care candidat şi cât a utilizat în această campanie. Noi ne ocupăm, încercăm să obţinem, dar nu avem aceste informaţii, cu atât mai mult nu putem şti ce se întâmplă în alte localităţi”, a declarat Corneliu Gurin.

Expertul a mai spus că o altă problemă este că nu se alocă bani din buget pentru reforma justiţiei, procuraturii, iar banii trebuie să fie alocaţi din interior şi nu numai pentru salarii, dar şi pentru dotări tehnice, performanţe, sedii, aparate tehnice, personal auxiliar etc.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, Victor Chirilă a declarat că Parteneriatul Estic oferă mai mute oportunităţi atât Republicii Moldova, cât şi altor state membre. Este vorba de oportunităţi în domeniul asocierii politice la UE, integrării economice pe piaţa comunitară şi liberii circulaţii în spaţiul UE. „Sunt oportunităţi de care statele care îşi doresc să se apropie de UE le pot beneficia şi obţine beneficii reale pentru cetăţenii săi”, a declarat Victor Chirilă.

Pe 7 mai se împlinesc 2 ani de când a fost lansată iniţiativa Parteneriatului Estic. Din Parteneriatul Estic fac parte şase state din Europa de Est: Republica Moldova, Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Georgia şi Armenia.

Clubul de presă este organizat de către Asociaţia de Politică Externă în Parteneriat cu Fundaţia germană Friedrich Ebert Stiftung.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire