Bogumil Luft: Combaterea corupţiei este o condiţie pentru ca Moldova să se poată apropia de UE. Info-Prim Neo. 29.07.2011.
29.07.2011 ,
 

,,Combaterea corupţiei nu poate fi realizată doar de cei de la guvernarea. Aceasta este o problemă care trebuie să fie şi în atenţia societăţii civile, mass-media, precum şi tuturor cetăţenilor statului. Trebuie să intervină o schimbare a mentalităţii. Şi asta nu este o sarcină uşoară”, a menţionat diplomatul polonez.

Potrivit lui Bogumil Luft, Republica Moldova are nevoie de transformare, de reforme. Una dintre ele este reforma justiţiei. Programul de reforme este greu de realizat atunci când în ţară nu există stabilitate politică. De aceea, clasa politică de la guvernare trebuie să fie unită. Stabilitatea politică este foarte necesară pentru a accelera ritmul reformelor, a subliniat ambasadorul Poloniei în Republica Moldova.

De asemenea, Bogumil Luft a spus că o este necesară şi reforma administrativă, adică crearea unui sistem adevărat de autoguvernare locală, cu posibilităţi financiare şi autonomie în domeniile descrise în lege.

Bogumil Luft a oferit drept exemplu experienţa Poloniei, pentru care reforma administrativă din anii 90 a fost o mare şansă de dezvoltare a ţării. ,,Oamenii capătă responsabilitate pentru problemele din localitate şi caută să utilizeze instrumente de soluţionare a problemelor. Este o reformă relativ uşor de implementat, pentru că nu depinde de bani, ci de nişte schimbări legislative bine gândite”, a mai spus ambasadorul.

Şedinţa Clubului de Presă al APE, organizată pe 28 iulie, a fost dedicată priorităţilor preşedenţiei poloneze în UE, care va dura până pe 31 decembrie 2011. 

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire