Europa Liberă:  Dragi ascultători, aşa cum anunţam, oaspetele ediţiei de astăzi este directorul de programe la Asociaţia pentru politică externă din Chişinău, Radu Vrabie. Aş începe discuţia, dle Vrabie, cu unul din subiectele centrale ale săptămânii trecute – eliberarea din detenţie la Tiraspol a tânărului Ilie Cazac. Fostul inspector fiscal din Bender s-a aflat în detenţie timp de 20 de luni, sub acuzaţia de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Republicii Moldova. Condamnat la 14 ani de închisoare, a pledat nevinovat, deşi a depus la sugestia apărării, în câteva rânduri, cereri de graţiere. Apare în acest caz întrebarea firească, de ce eliberarea lui Ilie Cazac s-a produs tocmai acum?
 
Radu Vrabie: „Eu cred că sunt mai multe explicaţii de ce anume acum s-a produs această eliberare. În primul rând, ca şi în cazul lui Ernest Vardanean, Igor Smirnov a dispus eliberarea lui Cazac într-un moment în care presa a cam uitat de acest caz, astfel demonstrând că eliberarea lui a fost mai degrabă un get de bunăvoinţă din partea dânsului decât altceva. Totuşi cred că la bază stau mai multe înţelegeri şi presiuni din partea unor actori - guvernul Republicii Moldova, partenerii, Rusia, UE, SUA. Ceea ce este caracteristic la acest caz şi mi se pare destul de interesant este că până la urmă ceea ce i s-a incriminat domnului Cazac nu a fost dovedit public. Deci, până la urmă, Ilie Cazac nu şi-a recunoscut vina şi a fost eliberat nedovedindu-se această vină, decât într-un proces la care nu a avut acces foarte multă lume şi care există motive să credem că nu a fost unul transparent. Dl Ilie Cazac a ieşit, deşi după o perioadă destul de lungă, a ieşit demn din această situaţie şi omeneşte, creştineşte este bine şi ne bucurăm pentru eliberarea dânsului.”
 
Europa Liberă:   şi totuşi, de ce acum s-a produs această eliberare? Ar putea să aibă legătură cu campania electorală din regiunea transnistreană pentru aşa-numita funcţie de preşedinte? Ar putea acest gest, cum l-aţi numit, să-i aducă mai multă imagine lui Igor Smirnov?
 
Radu Vrabie: „Cu siguranţă că opinia publică din Transnistria, locuitorii din Transnistria îşi dădeau seama că acest caz este cel puţin netransparent ca să nu spunem că este incorect din punct de vedere al justiţiei. Acestui om nu i s-au acordat chestiuni de bază, cum este apărarea, avocat şi alte chestiuni imperative pentru un proces, dacă-l putem numi proces deschis, el nu a beneficiat de toate acestea. Şi cu siguranţă că în acest caz neelucidarea până la capăt atrăgea un anumit număr de oameni care erau nemulţumiţi de acest lucru pentru că vă daţi seama că în asemenea cazuri sunt oameni care se gândesc că s-ar putea să fie şi ei incriminaţi de o asemenea manieră. În opinia mea, din punct de vedere politic, cazul Cazac nu a avut un efect scontat pentru administraţia de la Tiraspol. El nu a fost atât de mediatizat cum a fost cazul lui Ernest Vardanean, a fost mai puţin mediatizat, şi nu ştiu dacă era să fie atât de mediatizat dacă nu era alături de cazul lui Ernest Vardanean. Însă din punct de vedere politic el nu şi-a atins scopul şi în campania electorală era şi destul de periculos pentru administraţia de la Tiraspol să-l ţină aşa suspendat.”
 
Europa Liberă:   asemenea situaţii credeţi că se mai pot repeta în relaţiile Chişinău-Tiraspol? Am în vedere reţinerea de persoane în Transnistria sub acuzaţia de spionaj în favoarea Republicii Moldova. Pentru că cele două cazuri – Ilie Cazac şi Ernest Vardanean – au fost fără precedent.
 
Radu Vrabie: „Da, aşa este şi cred că aceste cazuri fac parte tot din campania electorală din regiunea transnistreană pentru că trebuie să existe acest mit de agresiune din partea Moldovei, că Moldova încearcă să distrugă regiunea transnistreană, etc., cazuri care până la urmă nu şi-au atins scopul final. Eu cred că dacă era posibil de dezvoltat aceste cazuri, dacă era posibil de a câştiga imagine politică în urma acestor cazuri, cu aceşti oameni se proceda altfel. Eliberarea lor a însemnat şi un gest de neputinţă, să-i spunem, de neîmplinire a scopurilor politice. Însă trebuie să recunosc că şi într-un caz şi în altul, - şi în cazul lui Ernest Vardanean, şi în cazul lui Ilie Cazac, - eliberarea lor a fost aleasă într-un moment în care, cum a menţionat şi la început, presa a cam uitat de aceste cazuri. Deci, şi în cazul lui Vardanean, şi în cazul lui Cazac deja presa nu mai vorbea de soarta celor doi şi au fost eliberaţi ca şi cum dintr-un gest de mărinimie al lui Igor Smirnov şi nu în urma presiunilor societăţii civile şi a presei din lume, în special din Republica Moldova. Şi cred că organizaţiile de apărare a drepturilor omului, de libertate a presei ar trebui să fie mai insistente şi mai perseverente în apărarea unor asemenea cazuri oriunde ar fi ele.”
 
Europa Liberă:   apropo de campania electorală, dle Vrabie. Săptămâna trecută la Tiraspol s-a înregistrat al treilea candidat pentru alegerile din 11 decembrie. Este vorba despre Oleg Horjan, deputat şi lider al Partidului Comunist din Transnistria. Cel dintâi concurent înregistrat este fostul preşedinte al Sovietului suprem, Evgheni Şevciuk, actualmente deputat. Iar cu numărul doi în cursa prezidenţială s-a înscris actualul şef al legislativului din Tiraspol, liderul partidului „Obnovlenie”, Anatoli Kaminski. A trecut însă mai mult de jumătate din perioada electorală şi, cel puţin până la acel moment, nu s-a înregistrat actualul lider al administraţiei transnistrene Igor Smirnov, care se pare că a rămas fără sprijinul Kremlinului, Moscova pronunţându-se clar împotriva lui Igor Smirnov şi în favoarea lui Anatoli Kaminski. Cum aţi comenta această situaţie?
 
Radu Vrabie: „Eu aş porni de la susţinerea Rusiei, menţionată de dumneavoastră. Dacă ne uităm din punct de vedere istoric la candidaţii susţinuţi de Rusia în state recunoscute sau în regiuni separatiste, nu întotdeauna cei care au fost sprijiniţi de Rusia au câştigat acele alegeri. Mă refer şi la cazul Ucrainei în 2005; în Abhazia; dacă vreţi la Chişinău, în Republica Moldova, Rusia a avut alte persoane sau alte partide care au fost sprijinite şi nu întotdeauna ele au câştigat; în Belarus… Deci, nu cred că este absolut imperativ să credem că dacă Rusia nu susţine, sau susţine pe cineva, acesta neapărat va câştiga. Dacă e să ne amintim, în 2001, în Transnistria, la aşa-numitele alegeri prezidenţiale când au candidat Smirnov, Radcenko şi Zenovici, Rusia i-a sprijinit de fapt pe Radcenko şi Zenovici, nu atât de evident, dar a fost tot împotriva actualului lider şi actualul lider a câştigat acele alegeri. Eu nu cred că este un imperativ. Desigur că joacă un rol important sprijinul unei ţări în care în Transnistria crede lumea. Însă în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că pe parcursul a 20 de ani Igor Smirnov are destulă putere în regiunea transnistreană pentru a controla cum merg lucrurile şi are destule resurse administrative pentru a merge la alegeri. Acum, sigur că există intriga dacă Igor Smirnov va merge mai departe sau dacă nu va merge mai departe. Eu risc să presupun acum că el va merge în alegeri, iar faptul că nu s-a înregistrat până acum este mai degrabă, în opinia mea, o dovadă a încrederii în forţele sale. Or, să ne amintim că, de regulă, politicienii care ştiu că vor câştiga nu prea fac campanie electorală. Ei încearcă să arate lumii că de fapt ei au alte griji pe cap decât să meargă în alegeri să discute. Uitaţi-vă chiar la cazul lui Dmitri Medvedev în 2008: de fapt alţii erau care făceau campanie electorală, el între timp lucra la guvern spunând că are alte chestiuni zilnice pe care trebuie să le rezolve în favoarea Rusiei. Deci este mai degrabă o dovadă că el nu se grăbeşte pentru că ştie care va fi rezultatul şi este încrezut în forţele şi rezultatul alegerilor din regiunea transnistreană. Asta văd eu la moment. Şi eu nu cred că tactica Rusiei de a trimite persoane de sprijin lui Anatoli Kaminski, persoane care, cu tot respectul meu, sunt semi-uitate în Rusia, deci ​persoane care nu mai fac parte din politicienii de prim rang din Rusia, dar mai degrabă din politicienii de mâna a doua, care sunt mai des prezenţi în spaţiul public din Republica Moldova decât în Rusia. Deci, aceste acţiuni nu sunt în măsură să-l poată detrona, dacă vreţi, pe Igor Smirnov. Mai ales în condiţiile unui contracandidat ca Anatoli Kaminski care este destul de slab cotat în aşa-numitele alegeri, în această campanie. Deci, el are nevoie de un sprijin mult mai mare pentru a putea să să-l detroneze, pentru a putea să câştige acest credit de imagine de care beneficiază Igor Smirnov la moment.”
 
Europa Liberă:   campania pentru alegerile prezidenţiale din Transnistria din 11 decembrie se suprapune cu cea pentru alegerile în Duma de stat a Rusiei, care vor avea loc pe 4 decembrie. Chişinăul a refuzat să-şi dea acceptul pentru deschiderea secţiilor de votare în regiunea transnistreană, aşa cum a făcut-o de fiecare dată în trecut, pe motivul că nu controlează acest teritoriu. Dar la scrutinele precedente s-a văzut că Rusia nu a ţinut cont de poziţia Republicii Moldova. Cum credeţi, va sfida Moscova şi de această dată Chişinăul şi va organiza totuşi alegeri în Transnistria?
 
Radu Vrabie: „În opinia mea, din punctul de vedere al dreptului internaţional de care noi, un stat mic, trebuie să ţinem cont, nu putem să ne permitem abateri de la el ca alte state mari, Republica Moldova trebuie să ţină cont de faptul că, dacă această cutumă, această tradiţie a Rusiei de a deschide secţii de votare în regiunea transnistreană fără acordul Chişinăului nu va fi obstrucţionată de Chişinău prin declaraţii, comunicate, poziţii ale Guvernului, aceasta riscă să se transforme dintr-o tradiţie într-o normă. De aceea eu cred că indiferent de decizia Moscovei şi dacă Moscova va sfida Chişinăul sau dacă nu-l va sfida, Chişinăul trebuie să aibă o poziţie foarte clară. Înţeleg că este o chestiune destul de sensibilă în raporturile moldo-ruse, însă cred că Republica Moldova în acest caz specific, cu deschiderea secţiilor de votare în Transnistria, trebuie să aibă o poziţie foarte clară şi foarte corectă faţă de Rusia, indiferent care va fi până la urmă deznodământul acestui demers al Chişinăului. Însă pentru Rusia este un băţ cu două capete. Pe de o parte, renunţând îşi va arăta slăbiciunea şi va creşte vocea celor care sunt şoimi în politica externă a Rusiei, care vor declara că iată Rusia a cedat în faţa unui stat mic, Moldova, în pofida faptului că avem cetăţeni ai Federaţiei Ruse. De aceea cred că miza pentru Rusia este mai mult una internă, decât una externă. Vom vedea cum vor evolua lucrurile însă, repet, indiferent de deznodământ, Republica Moldova a avut o poziţie corectă, menţionând şi având un demers foarte clar în acest sens.”
 
Europa Liberă:   opinia invitatului ediţiei de astăzi, Radu Vrabie, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă din Chişinău.