Fostul reprezentat al OSCE la Chişinău, profesorul William Hill spune că pentru rezolvarea conflictului transnistrean este nevoie de mai multă încredere între cele două maluri ale Nistrului: 
„Este greşit să credem că numai şi doar numai prin schimbarea liderului se poate obţine reglementarea. Sunt mulţi oameni şi sunt multe interese care trebuie asigurate, aşa încât populaţia să sprijine reglementarea. Pentru că dacă populaţia va fi împotrivă, va fi foarte complicat, indiferent cine va deveni lider pe malul stâng.”, spune, ambasadorul William Hill, oaspetele ediţiei de astăzi.
Europa Liberă: Kremlinul se pare că nu îl mai susţine pe liderul regiunii transnistrene Igor Smirnov şi că l-ar prefera înlocuit de mai tânărul Anatoli Kaminski, actualul şef al Sovietului suprem. Mai mult, Rusia îl suspectează pe fiul lui Smirnov, Oleg, că ar fi delapidat 160 de milioane de ruble din ajutoarele trimise de Moscova regiunii transnistrene acum doi ani. Tiraspolul neagă toate acuzaţiile şi se plânge că Moscova face presiuni asupra sa. Despre tensiunile din relaţia între Kremlin şi Igor Smirnov şi perspectiva reglementării transnistrene discutăm cu invitatul ediţiei de astăzi, fostul şef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, ambasadorul William Hill. Dl Hill, care este acum profesor la National War College din Washington, s-a aflat săptămâna trecută la Chişinău şi Tiraspol pentru a citi o prelegere despre învăţămintele conflictului transnistrean. Discuţia noastră am început-o cu întrebarea dacă acest conflict între Moscova şi administraţia lui Smirnov este unul real şi de ce a apărut tocmai acum, în toiul campaniei electorale?
 
William Hill: „Nu mai sunt o persoană oficială, sunt profesor, dar urmăresc presa şi ce se întâmplă şi pot să spun că, da, are loc o luptă adevărată şi că la mijloc sunt contradicţii reale. Eu nu ştiu de ce ruşii, guvernul Rusiei face asta. Însă din experienţa mea pot să spun că nu este pentru prima dată. Îmi amintesc de campania electorală din 2001; pe atunci responsabil la Moscova pentru reglementarea transnistreană era Evgheni Primakov, şi el era un pic supărat pe Smirnov. Se pare că Primakov a contribuit atunci la apariţia unui nou partid în stânga Nistrului - Edinstvo Pridnestrovia (Transnistria Unită), însă ulterior acest partid a dispărut, din motive neclare. De aceea, nu pot să spun că sunt mirat de tot ce se întâmplă.
 
Referitor la acuzaţiile aduse fiului lui Smirnov. Mai înainte sprijinul financiar al Rusiei pentru regiune nu era atât de mare, existau alte forme de sprijin. Nu ştiu, se cunosc numai acuzaţiile. Dar toate acestea provin din faptul că are loc o luptă politică reală şi pe malul stâng al Nistrului, şi aş observa că o luptă electorală se duce şi Rusia. Şi cine pe cine va învinge eu nu ştiu. Este evident însă că lucrurile sunt serioase.
 
În privinţa sintagmei „liderul invariabil al Transnistriei”. Aş zice că noi toţi plecăm odată şi-odată. Îmi amintesc că în a doua carte a lui Smirnov, pe care mi-a dat-o cu câţiva ani în urmă, el a scria despre mine numindu-mă „veşnicul Hill” pentru faptul că lucram de atât de multă vreme la Misiunea OSCE. Dar „veşnicul Hill” deja nu mai este în serviciul OSCE. Înseamnă că şi Igor Nicolaevici, cândva, nu va mai fi în fruntea Transnistriei. Asta se va întâmpla acum, peste cinci ani, numai Domnul ştie.
 
Este doar o observaţie şi nu o declaraţie politică, pentru că toţi suntem oameni şi toţi vom merge cândva la pensie, acasă ş.a.m.d. Eu pur şi simplu sper, - şi am fost ieri la Tiraspol unde m-am întâlnit cu mulţi tineri la Universitatea de acolo, tineri foarte buni, - şi pur şi simplu sper că tinerii de pe malul stâng, şi de pe malul drept vor avea un viitor mai bun. Iar în acest sens e necesar ca lupta politică să aducă un rezultat pozitiv, unul paşnic şi cu perspectivă de viitor.”
 
Europa Liberă: Dle Hill, o eventuală schimbare la vârf la Tiraspol, în urma alegerilor din 11 decembrie, ar putea grăbi soluţionarea definitivă a problemei transnistrene? Mulţi ani la rând, îndeosebi pe timpul guvernării precedente, Chişinăul susţinea că principalul obstacol ar fi liderul regiunii Igor Smirnov.
 
William Hill: „Nu, în nici un caz. Este evident că Smirnov sau orice alt conducător de acolo poate să împiedice sau să devină o piedică şi uneori aşa a şi fost, au fost şi alţii. Dar asta nu înseamnă că numai şi doar numai prin schimbarea şi doar prin schimbarea liderului se poate ajunge la o rezolvare. Pentru că, aşa cum spuneam, sunt mulţi oameni, sunt multe interese şi aceste interese trebuie să fie asigurate, aşa încât populaţia să sprijine reglementarea. Pentru că dacă populaţia va fi împotrivă, va fi foarte complicat, indiferent cine va deveni lider pe malul stâng.”
 
Europa Liberă: Ce trebuie să se întâmple ca reglementarea transnistreană să se mişte din loc? Asta depinde de Chişinău, de Tiraspol, sau pentru trebuie să se producă şi nişte schimbări geopolitice radicale în regiune?
 
William Hill:  „În opinia mea, cheia rezolvării conflictului se află în interiorul ţării – şi în Basarabia şi în Transnistria. Desigur, forţele externe, marile puteri – şi Rusia, şi Statele Unite, şi Uniunea Europeană, - prin acţiunile lor pot să contribuie, sau pot să împiedice procesul soluţionării. Însă ele NU decid. Asta e opinia mea.
 
Eu cred că remediul principal se află în interiorul Moldovei. Sigur, sunt oameni care se opun pe malul stâng al Nistrului, la Tiraspol, dar sunt dintr-aceştia şi aici, la Chişinău. Dar asta nu este esenţial. Lucrul cel mai important şi problema cea mai mare este lipsa încrederii dintre cele două maluri. Dacă va exista încredere, atunci va fi identificat şi statutul.
 
Pe timpuri, noi am vizitat fiecare regiune autonomă din Europa şi chiar de câteva ori. Probabil că undeva în Europa, sau undeva în lume există o anume autonomie sau o federaţie, sau altceva care aici s-ar potrivi. Dar adevărul este că fără încredere ea n-o să funcţioneze.
 
Să admitem, şi eu cred ar fi fost absolut suficient, că Transnistriei i s-ar oferi un statut de largă autonomie. Minunat. Acest lucru ar fi însemnat o delimitare adevărată, reală a puterii în stat. Dacă se propune aşa ceva, atunci este bine ca şi cealaltă autonomie, care există deja, să funcţioneze cum trebuie. Dar uitaţi-vă la Găgăuzia. Exemplul Găgăuziei este deocamdată pozitiv, sau negativ? Ascultătorii singuri pot să tragă concluzii. Pentru a întări încrederea, trebuie să faci ca şi alte asemenea unităţi teritoriale să funcţioneze în mod adecvat şi chiar foarte bine. Şi eu cred că acest lucru este cu adevărat posibil să fie realizat, pas cu pas. Sigur, uneori vor exista neajunsuri, dezamăgiri, va fi greu. Dar, dacă ar fi fost simplu, noi am fi reuşit deja să facem demult acest lucru. Prin urmare, eu cred că rezolvarea este posibilă. Este mai greu să prezicem când se va produce. Anul viitor – probabil că nu. Peste doi ani - poate că s-ar putea. În anul 2001 nimeni nu putea să-şi imagineze că numai peste doi ani era să fim atât de aproape de o soluţie. Deci, dacă se lucrează cu bunăvoinţă, raţional, fără aşteptări exagerate faţă de propriile poziţii cred că e posibil. Vor acţiona oare de o asemenea manieră conducătorii, rămâne de văzut.”
 
Europa Liberă:  am auzit, însă, dle Hill, şi voci care spuneau că şi măsurile de încredere ar putea să nu funcţioneze. Scepticii spun că dacă Tiraspolul va obţine de la Chişinău tot ce-şi doreşte sub forma acestor măsuri de încredere şi mai ales dreptul la activitate economică externă, de ce ar mai accepta o soluţie politică, un statut juridic?
 
William Hill: „Iarăşi, îmi apare întrebarea: politica presiunilor directe asupra Transnistriei există deja de 18 ani. Şi oare a funcţionat? Sigur, în orice proces de negocieri din lume presiunile îşi au locul, dacă se fac pentru un scop foarte concret şi foarte bine gândit. Dar să faci presiuni numai pentru că nu-ţi place de ei, este altceva. Asta îţi aduce şi mai multă ură, decât rezultate. Şi în acest caz, da, putem să spunem că ei nu au nevoie de statut, dacă obţin permisiunea să întreţină relaţii economice internaţionale de sine stătător.
 
Dar sunt şi alte motivaţii. Ca să devină parteneri comerciali în deplinul sens al cuvântului cu orice ţară a lumii, totuşi, ei au nevoie de statut. Ei vor primi statutul numai ca parte componentă a Moldovei. Este un fapt. Nici o ţară a lumii, nici chiar Federaţia Rusă, nici altele nu recunosc Transnistria. De aceea, calea spre statut şi spre o activitate economică externă de succes devine limpede. Doar aşa. Totodată, eu cred că dacă viaţa şi situaţia de pe malul drept al Nistrului se îmbunătăţesc, unirea cu Moldova devine mai atractivă pentru transnistreni. Nu văd, ce rău ar fi în faptul dacă viaţa de pe malul drept va deveni mai bună?
 
Eu cred că este nevoie de o politică şi acţiuni pe două direcţii. În prim plan trebuie să se afle promovarea reformelor pe malul drept al Nistrului, pentru că realizarea unor reforme înţelepte şi necesare vor fi numai în beneficiul populaţiei. În planul doi, pe cealaltă direcţie trebuie să se poarte în permanenţă negocieri cu transnistrenii. Şi atunci, dacă ei vor vedea că pe malul drept există perspective, va fi mai bine.
 
Populaţia din Transnistria, nu mă refer la conducere, dar populaţia de acolo are interese şi griji asemănătoare cu cele a populaţiei de pe malul drept. Pe ei îi preocupă locurile de muncă, salariile, educaţia copiilor, îi preocupă pensiile, sănătatea. Şi dacă or vedea că asemenea lucruri sunt asigurate cum trebuie pe malul drept, presupun că va fi mai uşor să-i conving că există un viitor într-o ţară reîntregită. Pe această cale. Poate greşesc, dar cam acestea-s gândurile mele.”
 
Europa Liberă:   opinia invitatului ediţiei de astăzi, ambasadorul William Hill, care a condus Misiunea OSCE în Republica Moldova între anii 1999-2001 şi între 2003-2006.