Generalul Victor Gaiciuc: Beneficiile cooperării dintre Republica Moldova şi Alianţa Nord Atlantică. Radio Europa Liberă. 03.07.2012.
03.07.2012 ,
 

Fostul Ministru al Apărării, generalul Victor Gaiciuc, fost reprezentant al Republicii Moldova la NATO, vorbeşte Europei Libere despre nevoia păstrării statutului de neutralitate a Moldovei şi despre beneficiile cooperării cu Alianţa Nord-Atlantică.

Europa Liberă:  În ce măsură astăzi cooperarea Republicii Moldova cu Alianţa Nord Atlantică (NATO) este în beneficiu ambelor părţi?

Victor Gaiciuc: „Această cooperare s-a început în 1994 cînd Moldova a aderat la Programul Parteneriat pentru Pace. Acest lucru a fost benefic atît pentru Armata Naţională, cît şi pentru Republica moldova în întregime. ”

Europa Liberă: În aceşti 18 ani ce a avut de cîştigat Republica Moldova de la acest parteneriat?

Victor Gaiciuc: „Cea mai importantă este deschiderea noastră spre Uniunea Europeană, fiindcă majoritatea ţărilor NATO sunt ţări europene; posibilitatea de a avea acces la acea tehnică, la acea instruire modernă; posibilitattea de a folosi fondurile NATO în a rezolva multe probleme umanitare care sunt în Republica Moldova; posibilitatea de a reforma în întregime sistemul politic, aş spune aşa, de a introduce reformele în Republica Moldova. Deci, este o oportunitate inedită pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Cîtă transparenţă există în această relaţie dintre RM şi NATO?

Victor Gaiciuc: „Fiind şi Ministrul Apărării şi reprezentantul Republicii Moldova la NATO niciodată nu am avut ce ascunde atît de Parlament, de Guvern, de toate instituţiile statale, inclusiv şi de presă. Crearea Centrului NATO de documentare şi Informare în Chişinău este unul din acei paşi menit să aducă la cunoştinţa cetăţenilor ceea ce este NATO, ceea ce face NATO şi ce înseamnă cooperarea Republicii Moldova cu NATO.”

Europa Liberă: Este adevărat că Alianţa Nord Atlantică îşi doreşte o cooperare cu Republica Moldova în măsura în care Moldova şi-o doreşte cu NATO. Şi, de fapt, ce îşi doreşte Republica Moldova?

Victor Gaiciuc: „NATO niciodată nu a insistat şi nu insistă ca Republica Moldova să devină membru NATO. NATO oferă posibilităţi, oferă oportunităţi, acel nivel de colaborare anume care noi îl putem accepta, anume noi ce dorim. Deci, nu o dată a fost spus la cele mai înalte niveluri că ei respectă decizia noastră de a fi ţară neutră şi ei sunt gata să colaboreze. Deci, ei nu insistă ca anume noi să aderăm la NATO. ”

Europa Liberă: De fapt acest statut de neutralitate consfiinţit prin Legea fundamentală, în Constituţie avantajează actualmente Republica Moldova, din moment ce de atîta timp trupele ruseşti staţionate pe teritoriul Republicii Moldova nu sunt retrase.

Victor Gaiciuc: „Clauza aceasta de neutralitate a fost inclusiv şi pentru a se obţine ca teritoriul Republicii Moldova să fie liber de trupele străine.”

Europa Liberă: Domnule general, relaţia Federaţiei Ruse cu Alianţa Nord Atlantică se răsfrînge într-un fel asupra relaţiei Republicii Moldova cu NATO?

Victor Gaiciuc: „Relaţiile Federaţiei Ruse cu NATO sunt chiar mai avansate decît a Republicii Moldova fiindcă numai Federaţia Rusă Şi Ucraina din ţările CSI au Consiliul NATO. În rest noi avem un alt nivel. Deci, au relaţii destul de intensive, duc tratative, coordonează activitatea. Federaţia Rusă într-o oarecare măsură ne gelozează pe noi sau aş spune aşa  nu ar dori ca relaţiile de colaborare între Republica Moldova şi NATO să avanseze pînă la o finalitate de integrare.”

Europa Liberă: Dar de ce Moscova arată cu degetul Chişinăului atunci cînd vine vorba de o apropiere a Republicii Moldova de NATO?

Victor Gaiciuc: „Personal fiind şi Ministrul al aparării şi reprezentantul Moldovei la NATO niciodată din partea Federaţiei Ruse sau din partea conducerii Republicii Moldova nu am primit indicaţii pentru a apăra interesele Moscovei sau a Federaţiei Ruse. Un singur scop a fost tot timpul - apărarea intereselor Republicii Moldova. Şi acele proiecte care le-am avut cu NATO cum este distrugerea minelor anti-personal, distrugerea combustibilului toxic de rachetar melanj, distrugerea pesticidelor. Toate acestea au fost un beneficiu pentru Republica Moldova.  Ce se referă la Federaţia Rusă încă o dată menţionez nu am avut indicaţii directe sau în convorbiri. Da eu simţeam că Federaţia Rusă nu ar dori ca Republica Moldova să adere la NATO asta este indiscutabil, fiindcă asta înseamnă dizlocarea trupelor străine în Republica Moldova, asta înseamnă apropierea frontierii militare a NATO către Rusia. ”

Europa Liberă: Domnule Gaiciuc, dar din moment ce NATO s-a apropiat de Republica Moldova, a ajuns pînă la Prut, cui îi mai este frică de NATO astăzi în Moldova?

Victor Gaiciuc: „Sondajele sociologice arată că totuşi o bună parte din populaţia Republicii Moldova consideră NATO un inamic, consideră NATO o organizaţie militară agresivă. Numai 25 la sută sunt cei care acceptă aderarea Republicii Moldova la NATO. Noi nu putem şterge într-o clipă tot ceea ce a fost 200 de ani, sau 70 de ani.”

Europa Liberă: Ce trebuie să înţeleagă simplu cetăţean moldovean de la amplasarea scutului anti-rachetă NATO în imediata vecinătate a ţării?

Victor Gaiciuc: „Este o problemă destul de complicată, la care nici eu fiind general şi avînd studii superioare militare îmi vine greu să răspund fiindcă este o soluţie contradictorie. Dintr-un punct de vedere este benefic pentru Europa fiindcă această sistemă de rachete este menită să apere teritoriul UE şi a SUA. dar eu ca militar îmi dau seama că ele devin o ţintă a celor împotriva cărora ele sunt predestinate. Şi atunci faceţi concluzii.

Europa Liberă: Cetăţeanul ia în calcul şi critica adusă de la Moscova la adresa acestui scut sau credeţi că Kremlinul ar putea să continue să caute aliaţi în opunerea aceasta faţă de planurile NATO şi scut?

Victor Gaiciuc: „Desigur că fiecare ţară face tot posibilul pentru aşi aduce argumentele sale şi să convingă pe partenerii săi în acele dispozitive. Pînă cînd este greu să mă expun. Sunt diferite opinii. Este clar că această sistemă este menită să apere. ”

Europa Liberă: Credeţi că ar putea Moldova beneficia de acest scut anti-rachetă?

Victor Gaiciuc: „Pînă cînd în Constituţie este scris că noi suntem ţară neutră, noi nu avem nici un acord cu NATO privind apărarea spaţiului aerian, asta este indiscutabil că nu.”

Europa Liberă: Mă refer la o protecţie indirectă a scutului NATO.

Victor Gaiciuc: „Este problema tehnică. Desigur că radarele care sunt dizlocate în Europa ele văd spaţiul aerian al Moldovei, inclusiv eu cred că şi a Ucrainei. Din punct de vedere tehnic înţeleg că rachetele au posibilitatea de a doborî orice ţintă asupra teritoriului nostru. Dar eu ştiu că din punct de vedere juridic nu are nimeni dreptul să survoleze spaţiul aerian al Republicii Moldova. ”

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire