Finlanda preferă să se pregătească pentru ieşirea din zona euro decît să plătească datoriile altor state din uniunea monetară, a afirmat ministrul finlandez de finanţe Jutta Urpilainen în ediţia de vineri a cotidianului financiar Kauppalehti, preluată de AFP.
"Finlanda s-a angajat să fie stat membru al zonei euro şi considerăm că moneda euro este benefică pentru Finlanda. Totuşi, Finlanda nu se va agăţa de euro cu orice preţ şi suntem pregătiţi pentru toate scenariile, inclusiv abandonarea monedei unice europene", a declarat Jutta Urpilainen.
"Responsabilitatea colectivă pentru datorii (...) şi riscurile altor ţări nu reprezintă ceva pentru care trebui să ne pregătim", a adăugat ea.
Ministrul a recunoscut într-un interviu acordat cotidianului finlandez Helsingin Sanomat şi public joi că Finlanda, una din ţările din zona euro care beneficiază de nota maximă triplu AAA din partea agenţiilor de rating, 'a reprezentat o linie dură' faţă de planurile de ajutor financiar.
"Suntem constructivi şi vrem să rezolvăm criza, însă nu în orice condiţii", a afirmat ea.
Finlanda şi-a exprimat reticenţa faţă de ideea de a permite Mecanismului European de Stabilitate (MES) să achiziţioneze obligaţiuni pe de piaţa secundară în cadrul acordului survenit săptămîna trecută la summitul de la Bruxelles unde au fost anunţate măsuri puternice menite a sprijini ţările cu probleme, precum Spania şi Italia.
Anul trecut, Finlanda a cerut şi a obţinut, în cadrul celui de-al doilea plan de ajutor pentru Grecia, încheierea unui acord bilateral cu Atena care să-i garanteze recuperarea sumelor oferite.
Joi, Finlanda a anunţat lansarea unor negocieri bilaterale cu Spania pentru a obţine în acelaşi fel garanţii în schimbul participării sale la planul de salvare a băncilor iberice.
Sursa: agerpres.ro
Foto: topnews.in