Analistul Fundaţiei americane Jamestown, Vladimir Socor, susţine că prin gesturile şi declaraţiile sale din ultimul timp, mai ales cele ale ministrului adjunct de Externe Grigorii Karasin, Rusia a demonstrat că se află în prin proces de retragere de facto a recunoaşterii integrităţii teritoriale a R.Moldova. Situaţia internaţională este mai defavorabilă acum ca oricând pentru soluţionarea politică a conflictului din regiunea transnsitreană dintre Rusia şi R.Moldova. Motiv pentru care politica de apropiere pe plan local cu echipa conducătoare de la Tiraspol, aleasă de premierul Vlad Filat, este cea mai bună soluţie în acest moment, spune Vladimir Socor într-un interviu pentru emisiunea Sinteze şi Dezbateri de Politică Externă, realizată de Asociaţia pentru Politică Externă.

În a doua parte a interviului, Vladimir Socor constată că Partidul Comuniştilor a pierdut sentimentul de responsabilitate şi de ascultare faţă de lege, iar conducerea acestuia „zdruncină statalitatea R.Moldova” şi „este în prada unor fantezii revoluţionare”. „PCRM va pierde voturi mai repede decât ne-am fi imaginat. Şi cred că foarte curând ne vom aminti cu un zâmbet ironic de vremea în care Partidul Comuniştilor pretindea să se identifice cu statalitatea”, mai spune Vladimir Socor.

Analistul vine şi cu o proprie viziune asupra consecinţelor şi impactului evenimentelor de la Bălţi.

Vă propunem în continuare textul integral al interviului.

Lina Grâu: Invitatul emisiunii noastre de astăzi este cunoscutul analist al Fundaţiei americane Jamestown, Vladimir Socor, pe care l-am rugat pentru început să ne spună cum vede evoluţiile în problema transnistreană, acum, când negocierile oficiale reluate la sfârşitul anului trecut s-au transformat în întâlniri periodice, în cadrul cărora însă se merge doar pe soluţionarea unor probleme economice sau sociale şi sunt ocolite subiectele politice. Presa rusă l-a citat recent pe ministrul adjuct de Externe, Grigorii Karasin, cu declaraţia că Transnistria ar urma să devină un raion în cadrul Republicii Moldova. L-am întrebat pe Vladimir Socor dacă acest lucru ar putea însemna o schimbare de optică la Moscova în raport cu Transnistria.

Vladimir Socor: Am văzut o relatare, una singură, în mass media, în care domnul Karasin era citat vorbind despre un posibil raion al Transnistriei în Republica Moldova. Sunt convins că a fost greşit citat sau greşit înţeles. Nici vorbă nu poate fi ca domnul Karasin să echivaleze Transnistria cu raionul Nisporeni sau Şoldăneşti din Republica Moldova.

Dimpotrivă, în declaraţiile făcute în presa din Rusia, apoi în numeroasele declaraţii de la Tiraspol, domnul Karasin a spus de multe ori următoarele: propuneri valabile pentru rezolvarea conflictului s-au conţinut în Memorandumul din 1997 de la Moscova (e vorba despre Memorandumul Primakov) şi în Memorandumul Kozak din 2003. Domnul Karasin nu a menţionat nicio propunere mai recentă decât Primakov şi Kozak. Domnul Karasin s-a pronunţat pentru egalitatea în drepturi a Chişinăului şi a Tiraspolului la negocieri. Domnul Karasin – mă refer la declaraţiile şi articolele sale din ultima săptămână – niciodată nu a menţionat cuvintele „integritatea teritorială a Republicii Moldova”. Domnul Karasin a menţionat în repetate rânduri soluţia federalizării sau a confederalizării, a spus că dânsul nu insistă în mod neapărat ca Moldova să accepte acest lucru, dar dacă Moldova nu acceptă, atunci nu se va rezolva conflictul. Domnul Karasin a cerut, ca şi alte oficialităţi ruseşti în ultimul timp, abolirea legii organice a Republicii Moldova din anul 2005 care exclude federalizarea.

Referitor la trupele zise de pacificare, domnul Karasin şi alte oficialităţi ruseşti care l-au însoţit s-au pronunţat pentru rămânerea practic necondiţionată şi practic pe termen nedefinit pe teritoriul Republicii Moldova, dar ei spun „pe Nistru”. Diplomaţia rusească anume cu această ocazie a schimbat terminologia – nu se mai referă ca în trecut la „trupele de pacificare ruseşti din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, cum era uzanţa diplomatică până nu demult, acum ei spun „trupele de pacificare pe Nistru”. Deci, noţiunea politică şi statală „Republica Moldova” a fost înlocuită cu o noţiune pur geografică.

Avem de a face cu accelerarea unui proces de retragere de facto de către Rusia a recunoaşterii integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Concluzia este că situaţia internaţională este mai defavorabilă decât oricând pentru soluţionarea politică a conflictului dintre Rusia şi Republica Moldova – un conflict întreprins de către Rusia cu trupele ei pe teritoriul internaţional recunoscut al Republicii Moldova. Nu este un conflict între două părţi ale Republicii Moldova, cu atât mai puţin un conflict între două maluri ale Nistrului, cum s-a încetăţenit expresia. Este un conflict interstatal.

Cum depăşim situaţia? Conflictul nu a putut fi rezolvat timp de 20 de ani în cadrul dreptului internaţional, în cadrul diplomaţiei internaţionale şi în contextul interstatal. Deşi conflictul este interstatal, internaţional şi aparţine zonei dreptului internaţional, totuşi el nu a putut fi soluţionat în cadrul acesta. E nevoie de o nouă abordare. Ea poate şi trebuie să fie încercată anume în modul în care o încearcă astăzi Guvernul Republicii Moldova. Practic, Guvernul Republicii Moldova încearcă să transfere procesul de soluţionare a conflictului din cadrul interstatal şi internaţional într-un cadrul local. Anume această abordare, cred eu, trebuie încercată şi este actualmente încercată de către Guvernul primului ministru Vlad Filat.

Această abordare oferă o şansă posibilă, teoretică, care până acum încă nu a fost încercată sau fructificată. Anume aceea de a stabili punţi de înţelegere, de contact, de dialog, posibil ulterior şi de înţelegere politică cu conducerea de la Tiraspol, încercând să construim aceste punţi peste capul Rusiei. Ideea aceasta ca atare a mai existat şi anterior la nivel teoretic. Dar nu a fost încercată la modul serios în practică. Domnul Vlad Filat o încearcă acum în practică. Ştim să domnul Filat şi noul lider din Tiraspol, Evghenii Şevciuk, se întâlnesc în mod periodic, se întâlnesc într-un mod neoficial, relaxat, într-o atmosferă neoficială – nu ştiu dacă pot să o numesc prietenească, dar sigur nu e ostilă.

Domnul Şevciuk la Tiraspol este în plin avânt de construire a unei verticale a puterii pentru sine însuşi. Eu pornesc de la ipoteza că o verticală a puterii poate să-i confere domnului Şevciuk o autonomie sporită faţă de Moscova, o mai mare libertate de manevră, de acţiune, de mişcare în raport cu Moscova. Dacă deci, ipotetic, domnul Şevciuk poate fi atras într-o discuţie pe plan întâi uman, apoi social, economic şi în cele din urmă politic, în dialog cu Chişinăul, dacă integrarea europeană a Republicii Moldova avansează suficient pentru a crea un magnet de atracţie nu pentru populaţia din stânga Nistrului, ci pentru elita din stânga Nistrului, care ia decizii, inclusiv şi mai ales echipa lui Şevciuk, atunci poate că reuşim să scoatem procesul de soluţionare a conflictului transnistrean din cadrul interstatal şi internaţional şi să-l mutăm pe plan local. Şi atunci, oricare lider de la Chişinău – şi mă gândesc în primul rând la Vlad Filat – care ar reuşi să avanseze pe acest plan într-un mod în care instrumentele internaţionale nu au avansat, desigur că acel politician de la Chişinău ar merita recunoştinţa alegătorilor.

Lina Grâu: În acest efort al Chişinăului de a stabili punţi către administraţia de la Tiraspol, în ce măsură pot miza autorităţile moldovene pe susţinerea Occidentului, chiar şi la nivelul discuţiilor cu Rusia? Ce pârghii concrete are UE sau Occidentul în general de a influenţa Rusia pe acest subiect?

Vladimir Socor: Pe plan internaţional Uniunea Europeană rămâne speranţa principală în ceea ce priveşte ajutorul extern pentru soluţionarea problemei transnistrene. Dar rolul UE este unul indirect, nu direct. Uniunea Europeană este deosebit de receptivă faţă de aspiraţiile europene ale Republicii Moldova, UE într-un mod destul de activ practic ghidează Chişinăul pe calea integrării europene. Cred că vor fi succese majore în acest sens în anul 2013.

Spuneam să rolul UE în reglementarea transnsitreană este unul indirect – acela de a face Republica Moldova atrăgătoare pentru elita economică şi politică de la Tiraspol. Viitorul Ucrainei pare incert, România din păcate nu a reuşit să devină un actor influient la Bruxelles în ceea ce priveşte Republica Moldova, SUA sunt într-un proces de dezangajare strategică din zona noastră a Europei. În rezumat, contextul internaţional este astăzi mai defavorabil decât oricând în trecut pentru a încerca o rezolvare politică a conflictului pe plan internaţional.

Guvernul Republicii Moldova procedează corect atunci când nu se lasă atras de propuneri privitoare la prezentarea unui document de statut al Transnistriei. Ar fi mult prea devreme astăzi ca Republica Moldova să propună în mod concret un proiect de statut al Transnistriei, din cauza situaţiei internaţionale defavorabile.

Şi încă ceva. Eu personal am fost un susţinător convins al conceptului „Celor trei D – Democratizare, Decriminalizare, Demilitarizare”, Democratizarea fiind primul dintre cele trei „D”, concept lansat de bunii mei prieteni analişti de la Chişinău. Am ajuns însă între timp la concluzia că democratizarea este prematură şi probabil iluzorie. Dacă vrem să ajungem la o înţelegere cu o echipă conducătoare de la Tiraspol, avem nevoie ca la Tiraspol să existe o echipă care este destul de puternică, care controlează situaţia în aşa măsură încât să poată face înţelegeri şi îndeplini înţelegeri. O situaţie incoerentă în luptă constantă pentru putere la Tiraspol nu face decât să deschidă poarta pentru amestecul şi mai brutal al Rusiei în deciziile celor de la Tiraspol.

Cu echipa lui Igor Smirnov a plecat din Transnistria un grup de oameni care nu a aparţineau Transnistriei, nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu ea. Era un grup de strânsură de pe întinsurile Siberiei şi ale Uralilor. Acum avem la Tiraspol, pentru prima dată, o echipă locală, cu interese locale. O echipă cu o mentalitate desigur profund distorsionată de prioada sovietică şi post-sovietică, dar cel puţin este o echipă locală. Cu aceasta trebuie de încercat a se lucra şi se poate lucra cum încearcă primul ministru al Republicii Moldova – la Tiraspol, la Chişinău sau chiar la Muntele Atos.

Lina Grâu: Domnule Vlad Socor, vroiam să vă mai întreb unde aţi plasa Dumneavoastră mai degrabă apropiata vizită a Angelei Merkel la Chişinău – în contextul susţinerii parcursului european al Republicii Moldova, sau mai degrabă în cel al soluţionării conflictului transnistrean, pentru că s-a speculat destulde mult acest subiect?

Vladimir Socor: Din punctul de vedere al Chişinăului, vizita doamnei Merkel este un lucru foarte bun. Angela Merkel este cu siguranţă liderul cu cea mai mare greutate, cu cea mai mare autoritate pe continentul european la această oră. Cuvântul doamnei Merkel cântăreşte mai mult decât cuvântul multora, tuturor practic liderilor europeni. Atenţia acordată de Guvernul german este un lucru foarte pozitiv. Relaţia bilaterală dintre Chişinău şi Berlin poate duce la o activizare a sprijinului Belinului pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Influienţa Berlinului la Bruxelles, în instituţiile europene poate să se facă simţită în interesul Republicii Moldova. Doamna Merkel are o relaţie specială pe plan politic cu primul ministru Vlad Filat. Deci, vizita este un lucru foarte bun.

În ultimul timp la Chişinău s-a creat o atmosferă de alarmă, vecină cu panica, la ideea că cineva din UE, Germania mai ales, sau alte forţe din UE, ar face presiuni asupra Republicii Moldova ca să accepte federalizarea, ca preţ a înţelegerii ruso-germane conţinute în Memorandumul de la Meseberg din anul 2010. Această atmosferă de alarmă vecină cu panica este complet nemotivată, complet greşită şi – vreau să repet acest lucru – nimeni nu face presiuni asupra Republicii Moldova ca să accepte federalizarea. Nici măcar Rusia nu poate să facă asumenea presiuni, deşi ar dori. Rusia nu are mijloace ca să facă asemenea presiuni.

Este absurd ca cineva să-şi închipuie că UE ar face presiuni asupra Republicii Moldova ca să accepte federalizarea. Nici vorbă de aşa ceva. În general, toată lumea îşi dă seama că federalizarea în situaţia Republicii Moldova ar duce la distrugerea statului Republica Moldova – acest lucru este cât se poate de clar şi pentru diplomaţii occidentali. Anume acest lucru se are în vedere atunci când diplomaţii occidentali repetă mereu formula „Soluţionarea conflictului trebuie să ducă la un stat viabil şi funcţional”. Acesta este un limbaj codificat care exclude federalizarea.

Lina Grâu: Domnule Socor, aş vrea să vorbim şi despre câteva aspecte legate de politica internă din Republica Moldova. Zilele trecute aleşii locali din Bălţi şi-au anunţat intenţia de a organiza un referendum pentru creşterea gradului de autonomie. Domneavoastră cum vedeţi lucrurile – este acesta un pericol pentru integritarea, suveranitatea Republicii Moldova?

Vladimir Socor: Pentru integritate nu are cum să fie un pericol pentru că Bălţii, chiar dacă ar dori să iasă din componenţa Republicii Moldova, nu ar avea pe unde. Alt pericol este – este pericol de agitaţie şi chiar de ciocniri. Acest pericol eu îl văd şi mă îngrijorează. Agitaţii şi posibile ciocniri fără urmări dramatice, dar cu efecte pe planul imaginii Republicii Moldova, cu efecte foarte negative pentru climatul investiţional al Republicii Moldova.

Iniţiativa comuniştilor de la Bălţi a fost susţinută de liderul Partidului Comuniştilor de la Chişinău, Vladimir Voronin. Urmărind activitatea Partidului Comuniştilor în decursul ultimului an, am observat o pierdere gravă a sentimentului de responsabilitate şi de ascultare faţă de lege. Chiar dacă în dezbaterile parlamentare şi în sesizările la adresa Curţii Constituţionale, PCRM face mare caz de lege şi de Constituţie, în afara cadrului parlamentar Partidul Comuniştilor, cu slabele sale forţe, a încercat să pornească un fel de mişcare de nesupunere civică, vecină cu o fantezie revoluţionară. Mişcarea aceasta a eşuat până la urmă, s-au produs nişte demonstraţii relativ slabe la Chişinău şi în câteva centre raionale. Dar ea intră acum într-o nouă fază, odată cu iniţiativa de la Bălţi.

Faza aceasta eu o consider mai periculoasă decât faza de până acum. Un motiv este acela că orice mişcare pretinsă de autonomie la Bălţi va căpăta inevitabil o coloratură etnică. Majoritatea din Consiliul municipal Bălţi şi purtătorii de cuvânt ai acestei iniţiative aparţin în cea mai mare parte unor minorităţi naţionale. Aceasta nu era cazul cu demonstraţiile de anul trecut şi din primăvara acestui an, sau cu Congresul civic şi cu nesupunerea civică. La Bălţi apare acest caracter etnic, periculos după părerea mea.

Al doilea aspect este că mişcarea din Bălţi poate fi stimulată în mod periculos de iniţiativa unei grupări unioniste de a organiza un marş unionist în oraşul Bălţi. Eu consider că aceasta este o provocare iresponsabilă şi consider că în interesul liniştii şi ordinii publice autorităţile nu trebuie să o permită. Eu fac o comparaţie cu situaţia din Irlanda de Nord. În decursul multor ani, protestanţii din Belfast organizau, cu ocazia unei sărbători naţional-religioase, un marş prin cartierele catolice ale Belfastului. De fiecare dată se produceau ciocniri. Era o provocare deliberată, care de fiecare dată împingea îndărăt orice proces de reconciliere dintre comunităţi şi de reglementare a conflictului din Irlanda.

Un asemenea eveniment putem avea la Bălţi cu ocazia acestui marş. În cel mai bun caz, poliţia îi va separa unii de ceilalţi, vor avea loc nişte îmbrânceli, imagini televizate care ştirbesc prestigiul Republicii Moldova. În cel mai rău caz – ciocniri, note diplomatice din partea Moscovei, consecinţe în raioanele de sud, consecinţe în raioanele de nord. În Republica Moldova nu putem să ne permitem să facem asemenea experimente. Sunt riscante. La Belfast Marea Britanie are o situaţie consolidată, poate să-şi permită greşeli. Situaţia Moldovei nu e suficient de consolidată ca să-şi permită riscuri şi greşeli cum mă tem că ar putea avea loc la Bălţi.

În ceea ce priveşte iniţiativa referendumului, ideea Guvernului de la Chişinău de a organiza o şedinţă în deplasare la Bălţi este una foarte bună. Este exact gestul care trebuia făcut în acest moment. Municipalităţii de la Bălţi trebuie să i se demonstreze şi faptul că Chişinăul are urechile deschise faţă de doleanţele locale, dar şi faptul că Chişinăul reprezintă legea. Legea şi Constituţia nu o reprezintă Consiliul municipal Bălţi, cu atât mai puţin fracţiunea unui partid – a Partidului Comuniştilor.

Aici îmi pare cu totul iresponsabilă atutudinea domnului Vladimir Voronin la Chişinău, care îi încurajează pe comuniştii de la Bălţi să promoveze această iniţiativă a autonomiei. Conducerea de vârf a PCRM este acum în prada unor fantezii revoluţionare. Dânşii au pierdut puterea de stat. Nu mai sunt statalişti ca atunci când aveau puterea. Acum sunt revoluţionari – este o transformare conform dialecticii comuniştilor. Foarte periculos şi complet nepotrivit pentru un partid care se doreşte partid purtător de stat.

Lina Grâu: În acelaşi context, vroiam să vă întreb cum credeţi că se va produce realinierea Partidului Comuniştilor după interzicerea simbolurilor comuniste? Vladimir Voronin a şi declarat că nu se va conforma acestei decizii.

Vladimir Socor: Din punctul de vedere al liderilor partidului, simbolurile comuniste constituie un atu electoral, un capital politic. Dânşii consideră că aceste simboluri atrag voturi. Alegătorii parcă nu ar trebui să găndească, ar trebui să reacţioneze ca nişte cobai experimentali când li se arată o imagine, conform liderilor PCRM. Eu cred că aceasta este o atitudine de desconsiderare, chiar de dispreţ faţă de alegători.

Particul Comuniştilor – am spus asta de atâtea ori – nu a reuşit să se adapteze unui sistem politic pluralist. Ar fi avut o şansă enormă să se adapteze şi să domine un asemenea sistem pentru mulţi ani după 2001 şi după 2009. Dar a ratat această şansă din cauza mentalităţii sectare, netolerante a liderilor. Este un partid care nu a reuşit să-şi facă aliaţi, să-şi câştige susţinători de lungă durată. Acum PCRM a piedut toate atuurile pe care le avea anterior. Nu mai are nici resurse administrative, nici media holding, a pierdut o mare parte a echipei conducătoare. Şi în mod inevitabil îşi va pierde susţinerea electorală. O va pierde mai repede decât ar fi fost cazul.

Partidul ar fi putut să încetinească acest proces de dizolvare şi să-l tărăgăneze pe termen lung, menţinându-se la putere fie singur, fie în formulă de coaliţie. A ratat această şansă. Şi a ratat mai ales identificarea cu statul. Faptul că PCRM acum zdruncină stabilitatea în loc să o consolideze demonstrează cât de inadecvat înţelege conducerea partidului noţiunea de statalitate. Evident, în asemenea condiţii noţiunea de statalitate a fost preluată de Guvern. Guvernul este acum purtătorul statalităţii. Şi cred că foarte curând ne vom aminti cu un zâmbet ironic de vremea în care Partidul Comuniştilor pretindea să se identifice cu statalitatea.

Lina Grâu: În contextul a ceea ce spuneţi dumneavoastră, în condiţiile acestei încercări a comuniştilor de a provoca disensiuni în societate, de a crea turbulenţe – deci o opoziţie neconstructivă, care încearcă să torpileze toate măsurile Guvernului – în aceste condiţii în ce măsură are coaliţia de la Chişinău pârghii reale de a menţine Republica Moldova pe parcursul european?

Vladimir Socor: Un lucru care este rareori conştinetizat în statele în curs de reformare este faptul că începutul reformelor trebuie să vină cu reformarea poliţiei. Acest lucru l-a înţeles echipa domnului Mihail Saakaşvili în Georgia – reformarea poliţiei în 2004 a fost baza reformelor. Fără aceasta reformele nu vor fi viabile, vor fi un fel de patinaj pe gheaţă. Recent a venit la Chişinău o delegaţie din partea Ministerului de Interne al Georgiei, care a lansat un proiect de cooperare Georgia-Moldova pentru reformarea Ministerului de Interne al Republicii Moldova. Iniţiativa aceasta a venit curând după contactele Guvernului de la Chişinău cu Guvernul de la Tbilisi, domnul Vlad Filat chiar a menţionat acest lucru recent, întorcându-se dintr-o vizită din Georgia, unde a fost impresionat de reformele georgiene, inclusiv de cea a poliţiei.

Eu sper ca acest proces să demareze şi în Republica Moldova, chiar dacă demarează cu întârziere. Precedentele guvernări au irosit atâţea ani în acest sens.