Moldova este vulnerabilă în procesul de asigurare a propriei securităţi energetice, expert. Info-Prim Neo. 10.10.2012.
10.10.2012 ,
 

Republica Moldova nu controlează în totalitate domeniul energetic din ţară, ceea ce o face vulnerabilă în procesul de asigurare a propriei securităţi energetice. Importul excesiv de resurse energetice, în special al gazului natural şi energiei electrice, precum şi lipsa alternativelor viabile de import determină autorităţile statului să deţină pârghii limitate în timpul negocierilor pentru preţul de import al resursei energetice, constată Alexandru Baltag, expert asociat al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE).

Expertul a declarat în cadrul unei şedinţe a Clubului de Presă al APE, din 9 octombrie, că în astfel de condiţii se poate presupune că statul nu dispune de o viziune strategică clară asupra asigurării securităţii energetice a ţării pe termen lung. Alexandru Baltag a menţionat că există o singură companie şi un stat care deţin practic sub control situaţia energetică din Republica Moldova, reprezentând unica sursă şi unicul partener care importă de gaze. Autorităţile moldoveneşti au un câmp de acţiune foarte îngust în ceea ce priveşte reducerea dependenţei energetice şi asigurarea unei veritabile securităţii în domeniul respectiv.

Potrivit expertului, instaurarea monopolului în domeniul energetic a fost permisă atunci când Chişinăul a cedat pachetul majoritar al Moldovagaz şi a transmis controlul asupra întregii infrastructuri energetice autohtone unui singur actor – Gazprom. Alexandru Baltag susţine că şi factorul geografic nu a permis şi nu permite încă diversificarea surselor de import şi identificarea căilor alternative viabile gazului rusesc. Modificarea esenţială a structurii principalelor resurse energetice în folosul celor pe care suntem capabili să le producem nu este posibilă din cauza lipsei de investiţii.

Alexandru Baltag sugerează că autorităţile trebuie să atragă investiţii, să demonopolizeze şi să liberalizeze sectorul energetic. În opinia expertului, Republica Moldova trebuie să folosească toate oportunităţile de membru al Comunităţii Europene Energetice în scopul diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale şi energie electrică, dar şi a diversificării mixtului de energie, astfel încât să fie micşorată ponderea gazului în balanţa resurselor energetice ale statului.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire