Consultări consulare moldo-române. MAEIE. 17.05.2013.
17.05.2013 ,
 

La Chişinău au avut loc astăzi, 17 mai 2013, consultările moldo-române în materie consulară, la nivel de Secretar General al Ministerelor Afacerilor Externe. Delegaţia R. Moldova a fost condusă de Mihai Căpăţînă, iar delegaţia română de Sorin Laurenţiu Moise.

Evenimentul se înscrie în contextul practicilor de desfăşurare a consultărilor consulare periodice convenite de către cele două părţi, având drept obiectiv consolidarea relaţiilor bilaterale, în special pe dimensiunea consulară, şi elaborarea de comun acord a unui set de măsuri concrete pentru eficientizarea activităţii consulare.

La consultări au participat şi reprezentanţi ai altor instituţii, precum Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală.
 
În timpul discuţiilor, au fost abordate subiecte ce ţin de cadrul juridic bilateral în materie consulară, problematica azilului, combaterii traficului de fiinţe umane şi migraţiei, aplicarea tehnologiilor informaţionale în activitatea consulară, precum şi alte subiecte de interes reciproc.

Urmare consultărilor, oficialii au convenit continuarea cooperării bilaterale în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru consolidarea activităţii în domeniul consular şi au agreat desfăşurarea viitoarei runde de consultări consulare în anul 2014, în România.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire