Cât timp a fost vicepremier şi premier al Republicii Moldova, la sfârşitul anilor '90, Ion Sturza a avut mai multe întâlniri formale şi informale cu Vladimir Putin. Ulterior, a fost chemat frecvent de liderii europeni să le vorbească despre cum gândeşte Mr Putin.

Ce gândeşte acum Ion Sturza despre strategia preşedintelui rus?

Ca om politic, Ion Sturza (53 de ani) este cunsocut pentru cele nouă luni cât a condus guvernul Moldovei, în 1999. Ca om de afaceri, numele său a ieşit în prim plan în 2007, când Rompetrol a vândut pachetul de control către KazMunaiGaz, tranzacţie pe care a intermediat-o. S-a retras din politică, deşi mulţi dintre conaţionali l-ar fi vrut preşedinte peste Prut. S-a stabilit definitiv la Bucureşti şi conduce propriul fond de investiţii, Fribourg Capital, care deţine, printre altele, magazinul online elefenat.ro. De-a lungul anilor, a cunoscut faţă în faţă lideri mondiali care au scris istoria ultimelor decenii, precum Bill Clinton, Jacques Chirac, Tony Blair. L-a cunsocut şi pe Vladimir Putin.

Reporter: Este Putin un om puternic?

Ion Sturza: Nu, puterea e relativă. Putin nu este un lider puternic. Cariera lui demonstrează că el, permanent, încearcă să-şi depăşească frustrările şi complexele de inferioritate. (...) El şi fizic nu a fost prea... Şi familia din care el provine a fost compusă din oameni extrem de simpli. Eu am ţinut lecţii inclusiv în Occident pentru lideri pe tema „Who is Mr Putin?”.

Asta se întâmpla când?
- În anul 2000, '99-2000.

Ion Sturza a deţinut 20% din acţiunile Rompetrol Moldova până în 2009  FOTO Adevărul

După ce aţi încetat să mai fiţi premier al Moldovei?
- După ce am terminat, eram invitat la toate curţile... şi aveam o teorie care s-a implementat 100%. Nu Putin e puternic, liderii mondiali sunt slabi. După Clinton, după Blair, după Chirac, pe cine avem noi? Singura care cât de cât se mai opune, cunoscându-i mentalitatea rusului, este Merkel. Punct.

Deci liderii occidentali s-au diluat în timp...
- Da, pentru că lucrul ăsta îl recunsoc chiar şi liderii de opinie occidentali. În ultimii ani (spun aceştia – n.red.) lider mondial, cel mai puternic – Putin. Ok, dacă spuneţi voi înseamnă că aşa şi este.

Ce le spuneaţi occidentalilor în prelegerile despre cum gândeşte Putin?
- Teoria mea e foarte simplă, inclusiv din discuţiile mele personale cu el. Cariera lui nu a fost a unui om de succes.

De câte ori v-aţi întâlnit cu el?
- De câteva ori, nu mai ţin minte.

Eraţi premier?
- Eram premier, vicepremier. În cadru formal şi informal când încă nu era preşedinte. Toţi înţelegeau însă că este selectat de oligarhi şi promovat. Ei, că, pe urmă, el...

I-a mâncat pe pâine...
- Nu i-a mâncat. Pe unii i-a mâncat şi pe ceilalţi i-a pus să lucreze pentru el şi ţară. Sau pentru ţară şi el. Asta n-are importanţă.

Arestarea miliardarului rus Mihail Hodorkovski a avut loc în al treiela an al preşedinţiei lui Putin FOTO Reuters

Promisiunea că va prelua puterea de la oligarhi e unul din elementele cu care a câştigat campania electortală din 2000.
- Nu, în 2000, el a câştigat puterea cu o singură frază: ”o să-i distrugem pe terorişti în closet”. Asta fost fraza cu care a câştigat el. Genială. El n-avea nici notorietate, nici popularitate.

A spus-o pe faţă?
- Pe faţă. La o televiziune a spus. Eu singur l-am auzit şi am căzut de pe scaun. A fost foarte brutal spus dar a ajuns la inima fiecărui rus după actele teroriste. Nefericitele acte teroriste în care au fost aruncate în aer câteva case.

Puterea statului era destul de scăzută atunci.
- Era destul de scăzută şi el a avut destulă înţelepciune şi inteligenţă de a nu intra brutal a doua zi (în lupta de putere cu oligarhii – n.red.). Treptat, i-a pus pe toţi în linie. Toţi care au ţipat un pic s-au sinucis în Londra.

Eu, în portretul psihologic pe care îl făceam în Occident, spuneam ”hai să ne uităm la cariera lui, la provenienţa lui socială”.

Revenind la modul în care gândeşte... 
- Eu, în portretul psihologic pe care îl făceam în Occident, spuneam „hai să ne uităm la cariera lui, la provenienţa lui socială.” El, în copilărie, era fizic foarte fragil. Şi a avut insistenţa şi tenacitatea să meargă la sport, la box, pe urmă, la judo ca să-şi facă muşchii, corpul. A intrat la Facultatea de Drept ştiind foarte bine că de acolo poţi să faci o carieră. Dar a intrat ca fiu de muncitori.

Datorită originii sănătoase. 
- Că la Drept intrai ori din Armată, ori din partid, ori prin origine sănătoasă. La securitate, el a venit din stradă. E cunoscut faptul că, de obicei, cadrele se alegeau în mulţi ani. El a deschis uşa şi a spus „vreau să fiu la voi spion.” Sau ceva de genul ăsta. A fost atât de şocant, atât de sincer că i-au dat o şansă. Cariera lui în sistemul sovietic de spionaj a fost modestă. El a fost trimis la Societatea de Prietenie la Dresda. Deci, ultima treaptă ierarhică. Mai jos, era doar Mongolia. A ieşit din serviciu cu gradul de maior. În următoarea etapă, el a fost taximestrist pe o maşină Jiguli 01, cea mai simplă maşină sovietică şi s-a ocupat de dacha lui – o gospodărie auxiliară.

De la Dresda s-a întors la Moscova?
- La Sankt Petersburg. Acolo a avut marea fericire să-l întâlnească pe Sobceak (Anatoli Sobceak a fost primul primar al Sankt Petersburgului ales democratic - n.red.) care încă avea reflexe de-astea sovietice şi trebuia să fie un securist pe lângă el. Şi a început mica lui carieră acolo în comerţ exterior şi aşa mai departe.

La primărie?
- Da, la Sankt Petersburg.

Fiind responsabil cu relaţiile externe.
- Nu, pe urmă a devenit. Acolo l-a cunsocut pe Ciubais (Anatoli Ciubais este politician şi om de afaceri rus, responsabil cu privatizarea Rusiei postsovietice - n.red.). Ciubais l-a adus la Moscova, în administraţia preşedintelui Elţin şi, dup-aia, a fost identificat ca un om docil şi uşor de manipulat de către oligarhi. Numai că el avea această tendinţă permanentă de a-şi depăşi complexele şi condiţia. Şi eu le spuneam occidentalilor (Putin ajunsese preşedintele Rusiei în 2000 – n.red.): „să vedeţi ce o să facă el. Primul lucru pe care o să-l facă – o să-şi tragă un palat istoric la Sankt Petersburg.” Niciun lider sovietic nu şi-a permis asta. El a făcut-o. Al doilea lucru (pe care îl spunea occidentalilor –n.red.) e că o să-şi atragă elita culturală a Sankt Petersburgului: operă, balet. El a vizitat sau poate s-a uitat din afară la palate dar n-a intrat niciodată în interior. Şi, trei, el va încerca să se lanseze în elita mondială politică. Eu am încercat să le explic europenilor că Vladimir Putin şi Rusia nu trebuie excluşi, ci dat sentimentul că sunt importanţi şi chiar sunt importanţi. Toţi au încercat să-i pună de o parte şi a fost o greşeală pentru că, între timp, Putin a crescut foarte mult – de la acel om timid..

Era timid?
- Extrem de timid, extrem de rezervat şi acum este exact invers pentru că şi-a depăşit complexele lui de copil mic, firav.
Defavorizat..
Şi acum i-a făcut pe toţi să fie defavorizaţi. Asta e percepţia mea.

Pe neobservate, noi ne-am întors în timpul Războiului Rece: acelaşi limbaj şi aceleaşi acţiuni

Toată lumea vorbeşte despre dorinţa de expansiune a Rusiei ca de un dat. De unde vine chestia asta?
- Nu este nicio dorinţă de expansiune. Pe neobservate, noi ne-am întors în timpul Războiului Rece: acelaşi limbaj şi aceleaşi acţiuni. Şi nu Rusia a început, de fapt. Mai degrabă, Occidentul a început. Unul dintre elementele cheie ale Războiului Rece este construcţia unor aşa-numite cercuri de prieteni. Cercul de prieteni al Uniunii Europene şi al Occidentului a constat şi în această iniţiativă de parteneriat estic în care au fost incluse ţări precum Azerbaijan, Armenia, Ucraina, Georgia, Republica Moldova - s-a încercat chiar şi cu Belarus – şi care avea o denumire foarte grăitoare: Pactul de Securitate şi Stabilitate. Mai simplu spus, bani în schimbul securităţii şi stabilităţii, fără a interveni în procesul de politici din ţările respective. Dar europenii...

Când s-a iniţiat asta?
- Cu vreo cinci ani în urmă. Ei, europenii sunt mai cinici. La ce să le dăm noi bani ţărilor ăstea pentru stabilitate şi securitate?! Hai să le dăm o perspectivă europeană, fără bani.

Un vis...
- Un vis. Şi mai mult decât atâta, să le impunem pe cont propriu şi pe bani proprii să facă reforme dure (accentuează - n.red.) ca să ajungă la standardele sociale şi economice ale Uniunii Europene care, în sine, ar fi însemnat securitate şi stabilitate. Dar n-a funcţionat, n-a funcţionat. În Ucraina, cel puţin.

Exact acelaşi reflex s-a trezit şi la ruşi: de a construi cercul de prieteni. (În afară de zona baltică şi Belarus – n. red.), toate celelalte ţări au dat semne de slăbiciune. Inclusiv Armenia a negociat şi era gata să semneze acordul de asociere, Ucraina să semneze acordul de asociere. Moldovenii doar au parafat.

Istoric vorbind, Occidentul întotdeauna a vrut să mişte graniţa mai aproape de Moscova şi Moscova, mai aproape de Berlin. Asta e regretabil că aroganţa şi simţul de superioritate al Ocidentului le-a dat multe motive ruşilor să-şi reanimeze instinctele imperiale...

Într-un mod reactiv.
- Într-un mod reactiv. Ăsta e cuvântul corect: re-activ. Pentru că ei (ruşii – n. red.) întotdeauna pot să spună: nu noi am început-o. Noi v-am rugat atunci când am dezmembrat Uniunea Sovietică şi când v-am dat posibilitatea să reunificaţi Germania, să nu extindeţi NATO. (...) Occidentul, văzând slăbiciunea Rusiei – care e o realitate – s-a mişcat. Fără să ia în cosnideraţie faptul că poate să fie reactivată în modul cel mai brutal... Că poate Rusia să pretindă în mod real – nu în vorbele unor reacţionari ca Jirinowski – să preia o parte bună a Ucrainei. Asta-i situaţia. Trebuie să fim sinceri.

Maidanul e o lecţie şi pentru Moldova, şi pentru România, şi pentru orice ţară care nu îşi stimează poporul. 
Şi punct.

Credeţi că Putin are o dorinţă personală de a reface URSS-ul?
- Nu, nu, nu. (...) Nordul Kazahstanului a fost populat, practic, doar de ruşi. O diasporă de ruşi este în fiecare ţară (se referă la spaţiul ex-sovietic – n.red.), inclusiv în Republica Moldova, unde o treime sunt vorbitori de rusă. Spunem aşa generic.

Dintr-o populaţie de patru milioane.
- Care, acum putem să spunem, e de trei milioane jumate. Că au mai plecat. Dar n-are importanţă. Ei (ruşii – n.red.) vor să urmeze modelul american: dacă se întâmplă ceva cu un american, atunci portavionul american se duce să îl salveze. Ei, luând în consideraţie că au împrăştiat paşapoarte la zeci, sute de mii de vorbitori de limbă rusă în toate ţările ăstea, teoretic, dacă urmărim modelul ăsta, trebuie să trimită şi ei portavionul. De fapt, asta s-a dorit în Crimeea. De fapt, Crimeea – eu am scris şi un articolaş – e Transnistria din 1992, la indigo. În primul rând, nesupunerea autorităţilor locale guvernului naţional. Guvernul naţional şi mişcările activiştilor încearcă să restaureze ordinea şi dreptatea. Din cealaltă parte, apar mişcările paramilitare, kazacii, apare conflictul care dă dreptul ruşilor, un fel de drept virtual (să intervină – n.red.). Intervin, ocupă şi acolo stau. Adevărul e că Ucraina a avut discernământul să nu se bage acolo şi să nu dea indicaţii organelor de forţă.

Dar nici aşa nu se poate spune că e mulţumită Ucraina. S-a salvat un război, dar tocmai a pierdut Crimeea.
- Vreau să spun că nu trebuie să-i desconsiderăm pe ucrainieni. Ei sunt foarte încăpăţânaţi. Rusia a căpătat un teritoriu dar şi o mare problemă. Ucraineinii nu vor ceda, ierta, istoric vorbind. Eu dădeam de la mine ceva ucrainienilor, dar să-i văd liniştiţi şi fericiţi. Vreo 45 de milioane de oameni (dintre care vreo 30 de milioane de ucrainieni) sunt ostili în coastele Rusiei. Extrem de ostili.

Atunci ce a câştigat Rusia?
- Nu au câştigat mare treabă pentru că, deşi entuziasmul este egal (se referă la liderii ruşi prezenţi la evenimentul prin care era anunţată anexarea Crimeei – n. red.) cu cel pe care l-am văzut în cronicile din anii ’30 despre Stalin, când stăteau toţi în picoiare şi aplaudau zeci de minute, am văzut foarte multe feţe triste şi îngândurate, inclusiv ale oamenilor pe care i-am cunsocut mulţi ani. Cei care erau foarte entuziasmaţi erau oamenii aduşi din popor. Din cei care au fost în primele 15 rânduri, jumate sau mai mult îi cunsoc personal. Am văzut reacţia lor de îngândurare...

Toţi se uită din perspectiva geostrategiei... Eu am o teorie mai simplă. Maidanul nu a apărut ca o reacţie a ucrainienilor pro sau contra Vest sau Est. Maidanul a apărut ca o reacţie a... (spune rar cuvintele ca într-o lecţie – n.red.)
...la sărăcie...
Nici sărăcia nu e o problemă. O reacţie la corupţia, aroganţa, lipsa de respect faţă de lege şi faţă de oamenii lor. Eu îi întrebam pe prieteneii mei – medici, oameni de valoare, oameni de afaceri – ce caută ei pe Maidan. Era frig, era periculos... Majoritatea oamenilor care au ieşit pe Maidan sunt oameni de bună credinţă care nu mai vroiau să trăiască sub regimul lui Yanukovici - corupt, brutal, autoritar. Asta a fost. Să nu fie nicio iluzie că oamenii au luptat acolo pentru valorile democratice. Ăsta e fenomenul Maidanului. Şi asta e o lecţie nu pentru Ucraina, e o lecţie şi pentru Moldova, şi pentru România, şi pentru orice ţară care nu îşi stimează poporul. Şi punct. (...)

(apropo de presupusele planuri ale Rusiei de a prelua Crimeea – n.red.). Eu cred că toate deciziile au fost ad-hoc, pentru că ei au luat ce se tăvălea pe jos. Ucraina, de fapt, singură, şi-a pierdut ţara. Ei au pierdut-o şi ruşii au venit şi şi-au luat-o.

Am impresia că politicienii de la Bucureşti, în an electoral, au de gând să folosească la maxim dragostea lor faţă de Republica Moldova. Să nu ne strivească cumva cu atâta dragoste.

Ce credeţi că se va întâmpla în continuare? Transnistria a cerut şi ea alipirea la Rusia.
- Nu, nu, nu. Asta nu trebuie să o luăm tare în serios pentru că asta a fost opinia unui om care are o funcţie formală în Transnistria, dar nu a fost o adresare oficială (...) Eu cred că Rusia trebuie să facă o pauză, să digere ce a luat. Pentru că orice alt al doilea, al treilea pas va avea consecinţe mult mai mari decât propriu-zis Crimeea. Asta ar însemna că există un plan de extindere.

Totuşi, s-a întâmplat ceva: o parte dintr-un stat indepenedent şi suveran a fost alipită Rusiei.
- Aici nu pot fi alte calificative decât agresiune militară şi anexare. Aici sunt foarte multe lucruri care explică de ce sunt atât de entuziaşti locuitorii Crimeei. Vă dau câteva cifre: în referendum se pare că au particpat 1,5 milioane de alegători, 90 şi ceva la sută din populaţie. Păi, aproape 600.000 de cetăţeni sunt pensionari. Majoritatea sunt pensionari militari, încă moşteniţi de la Uniunea Sovietică şi majoritatea, bineînţeles, că sunt ruşi. Circa 200.000 sunt bugetari. Majoritatea populaţiei este beneficiară a sistemului social. Peste 50% din bugetul Crimeei era subvenţionat de la Kiev. Acum, pensiile şi salariile în Rusia şi indemnizaţiile sociale sunt de două-trei ori mai mari decât în Crimeea. La militari, de zece ori mai. Şi toţi au văzut dolari în ochi. Eu îi înţeleg foarte bine pe oamenii aceia.

Cum credeţi că mişcarea acesta are repercusiuni asupra României?
- România are două provocări: prima provocare este Republica Moldova şi a doua este linia de demarcare între NATO şi Federaţia Rusă. Deci, nu este la periferie, de data aceasta. Deci este în centru. Şi de aicea apar unele provocări virtuale deocamdată – şi să sperăm că nu se va trece în altă fază - de securitate. Eu cu greu îmi închipui că în România opinia publică va fi indiferentă faţă de un eventual pericol al securităţii Republicii Moldova. Şi eu cred că sunt mai mulţi îngrijoraţi de tema asta la Bucureşti decât la Chişinău. Am impresia că politicienii de la Bucureşti, în an electoral, au de gând să folosească la maxim (accentuează – n.red.) dragostea lor faţă de Republica Moldova. Să nu ne strivească cumva cu atâta dragoste (...)

Eu încerc să le spun şi românilor din ţară, de aici, că 90 de procente dintre moldoveni sunt pentru un stat independent şi suveran. Nu e nici bine, nici rău. Este un fapt şi trebuie să-l luăm în consideraţie.

Dorinţa de unire e mai mare din partea românilor?
- Da, da. Proporţia e diametral opusă: 90 la 10 şi 10 la 90. Asta e statistica. Şi fiecare conducător din Republica Moldova trebuie să ia în consideraţie această realitate. Şi, invers, eu îi înţeleg pe politicienii români.

Până la urmă, Moldova a cui e? A Europei sau a Estului?
- Din punct de vedere statistic, populaţia e împărţită în două: elitele naţionale sunt 100% cu Europa şi cred că elitele trebuie să aibă grijă de ţară şi nu ţăranii, da? Şi trebuie să ducă proiectul european până la capăt. Asta e povestea.

Securitatea costă. Vrei tampon între tine şi Rusia, plăteşte. Punct. Ori ridică Cortina de Fier.

În continuare, Ucraina rămâne în aer din punct de vedere financiar. Are nevoie de 15 miliarde de dolari pentru plăţile curente.
- Nici ei nu ştiu de cât au nevoie.

Riscă să intre în incapacitate de plată.
- Ce, e pentru prima dată?! A mai intrat de vreo două ori în incapacitate de plată. I-au invitat pe creditori şi le-au spus: vă dăm zece procente. În '99 (era premier al Moldovei - n.red.), când plăteam datoriile statului care erau tot o piramidă financiară, un Caritas şi nu plăteam pensiile şi salariile, toate ţările CSI au intrat în default, inclusiv şi Ucraina. Ucraina i-a chemat pe toţi (creditorii - n.red.) şi le-a spus ”vă plătim atât şi vă plătim în 30 de ani”. Şi a lăsat lumea cu miliarde de dolari în aer. Eu cred că şi acuma se va întâmpla acelaşi lucru. Tacit, Statele Unite cumpără datoria. Tacit. La un discount destul de serios.

Datoriile nu vor mai fi plătite integral, dar cine va pompa bani în Ucraina?
- Vor pompa cei care nu au vrut să dea mai puţin înainte de a semna acordul de asociere – Uniunea Europeană. Statele Unite, foarte marginal. Ei, întotdeauna, fac lucrurile în Europa cu mâinle altcuiva. S-a văzut în Balcani. Deci, europenii. Dacă vor să aibă stabilitate şi securitate trebuie să plătească.

E de înţeles totuşi şi ezitarea Uniunii Europene care are, la rândul său, probleme interne cu Grecia, Spania, Italia...
- Securitatea costă. Vrei tampon între tine şi Rusia, plăteşte. Punct. Ori ridică Cortina de Fier. Crează-ţi noi capacităţi militare. Întotdeauna, trebuie să calculezi.

Soursă:
http://adevarul.ro/international/rusia/interviu-ion-sturza-fostul-premier-republicii-moldova-nu-putin-e--puternic-liderii-mondiali-slabi-1_532b32ed0d133766a81454d7/index.html