Declarația reprezentanților societății civile cu privire la angajamentele publice asumate la Moscova de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon
20.01.2017 ,
 

La 17-18 ianuarie a.c., aflat în vizită oficială la Moscova, Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, a făcut o serie de declarații condamnabile care contravin prevederilor constituționale, ignoră interesele naționale, divizează și mai mult societatea, periclitează securitatea economică a țării, aduc prejudicii grave imaginii Republicii Moldova de partener responsabil și creează situații de conflict cu toți ceilalți parteneri strategici ai țării, în special cu UE, România și Ucraina.

 

În acest context, noi, semnatarii acestei Declarații, dezaprobăm vehement angajamentele luate public la Moscova de către Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova și anume: de a anula Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova cu UE; de a semna un Memorandum de cooperare cu Uniunea Eurasiatică în sensul obținerii statutului de asociere, de a recunoaște/asuma datoria regiunii transnistrene de 6 miliarde USD pentru consumul de gaz natural din Rusia, precum și angajamentul implicit de resuscitare a Memorandumului Kozak de federalizare a Republicii Moldova.

 

De asemenea, condamnăm declarațiile iresponsabile făcute de Igor Dodon cu referire la statele vecine, România și Ucraina, care pun la îndoială integritatea lor teritorială.

 

În opinia noastră, respectivele angajamente și declarații depășesc atribuțiile legale ale Președintelui, încălcând flagrant prevederile constituționale. Votul alegătorilor obținut de Igor Dodon în recentele alegeri prezidențiale nu-i conferă acestuia dreptul de a devia de la prevederile constituționale, care stipulează clar că doar Parlamentul aprobă direcțiile principale ale politicii interne şi externe a statului, iar Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe. Totodată, astfel de decizii nu pot fi luate fără consultarea largă a opiniei publice într-un proces democratic și transparent.

 

Astfel, Șeful statului este obligat de legea supremă să promoveze interesele naționale ale Republicii Moldova în strictă conformitate cu prioritățile naționale ale politicii interne și externe. Or, se știe, că integrarea europeană al Republicii Moldova este obiectiv național asumat și nicidecum nu a fost și nu este un obiectiv impus și promovat de un individ, un singur partid sau coaliție parlamentară.

 

De la semnarea, la 28 noiembrie 1994, a Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) cu UE și până la semnarea, la 27 iunie 2014, a Acordului de Asociere cu UE, Parlamentele, guvernele și președinții aleși, societatea civilă și opinia publică au pledat continuu pentru acest deziderat. Acest efort îndelungat a fost salutat și este susținut și de majoritatea parlamentară și Guvern, de principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova precum și de Ucraina, iar beneficiarii direcți sunt cetățenii și diverse ramuri ale economiei naționale.

 

Nerespectarea prevederilor constituționale în materie de politică externă de către Șeful statului compromite efortul reformării statului dar și eforturile unei întregi generații de a apropia Republica Moldova de familia europeană, așa cum au procedat și procedează toți vecinii noștri, precum și proiectele importante în derulare cu instituțiile europene și partenerii de dezvoltare. Neglijarea normelor constituționale în acest sens constituie un grav pericol pentru țară, motiv pentru care facem apel către Igor Dodon să se conformeze neîntârziat atribuțiilor sale constituționale.

 

Totodată, ne exprimăm profunda indignare ca Șeful statului, Igor Dodon, în calitatea sa de garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrității statului, a omis să ceară Președintelui rus Vladimir Putin respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, retragerea imediată, necondiționată și deplină a trupelor ruse care staționează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Federația Rusă este un partener important, iar normalizarea relațiilor Republicii Moldova cu această țară este o necesitate obiectivă. Cu toate acestea, considerăm inacceptabil ca dezvoltarea relațiilor moldo-ruse să se producă în detrimentul celorlalte parteneriate absolut vitale pentru Moldova și sacrificând interesele noastre naționale.

 

Atragem atenția opinii publice că o eventuală denunțare a Acordului de Asociere va perturba grav relațiile politice, economice și comerciale cu UE și va avea ca efect reducerea semnificativă a investițiilor europene, precum și suspendarea asistenței financiare acordată de UE prin diverse instrumente. De asemenea, Republica Moldova va fi suspendată de la mai multe programe ale UE de cercetare, inovație, educație, cultură, etc., iar regimul liberalizat de vize cu UE va fi, fără îndoială, revizuit. Pagubele economice cauzate de suspendarea Acordului de Asociere se vor ridica, pe termen scurt, la sute de milioane de EUR, iar mii de cetățeni moldoveni își vor pierde locurile de muncă.

 

În același timp, soluționarea conflictului din regiunea transnistreană prin federalizarea Republicii Moldova în temeiul principiilor Memorandum Kozak, respins irevocabil de societate și autoritățile țării în 2003, va submina fundamentele statului Republica Moldova consfințite în Declarația de Independență și Constituție, va deraia pentru totdeauna procesul de integrare europeană a țării și nu poate fi decizia unei singure persoane sau a unor forțe politice fără consultarea opiniei publice.

 

Pentru a preveni un atare scenariu,  chemăm toate forțele politice responsabile, societatea civilă și mass media din Republica Moldova să ia lua atitudine față de politica promovată de noul Președinte al Republicii Moldova în domeniul politicii externe și cel al reglementării transnistrene, prin care încearcă să deturneze atenția societății de la adevăratele priorități și probleme ale țării, și anume: corupția rampantă, sfidarea constantă a legii și Constituției, impunitatea și iresponsabilitatea clasei politice, erodarea statului de drept, frauda bancară și sărăcia continuă a populației și exodul masiv din țară.

 

De asemenea, facem apel către Parlamentul Republicii Moldova să ia atitudine și să dezaprobe fără echivoc angajamentele ilegale luate de Igor Dodon la Moscova.

 

În final, reamintim lui Igor Dodon că populația l-a votat în funcția de Șef al statutului nu pentru a încălca Constituția, nu pentru a federaliza Republica Moldova, nu pentru a deteriora relațiile cu vecinii, nu pentru a aprofunda sărăcia populației, nu pentru a diviza societatea, nu pentru a pune în pericol securitatea economică a țării, ci pentru a cere o investigație internaționala deplină a fraudei bancare; pentru a respinge candidații compromiși la funcții de judecători; pentru a elibera procuratura de influența politică; pentru a nu permite punerea pe spatele cetățenilor a miliardului furat; pentru a distruge sistemul oligarhic care a pus stăpânire totală pe stat, etc..

 

Declarația noastră este deschisă pentru semnare tuturor reprezentanților societății civile.

 

 

Chișinău, 19 ianuarie 2017

 

Semnatari:

 

1.      Victor Chirilă, Președinte APE

2.      Victoria Bucătaru, Director Executiv APE

3.      Vasile Nedelciuc, Membru APE

4.      Ion Sturza, Membru APE

5.      Eugen Carpov, Membru APE

6.      Arcadie Barbăroșie, Membru APE

7.      Valeriu Gheorghiu, Membru APE

8.      Igor Munteanu, Director Executiv, IDIS Viitorul

9.      Ion Guzun, Consilier juridic, Centrul de Reforme Juridice din Moldova

10.  Valentin Ciubotaru, Director Executiv, NGO BIOS

11.  Petru Botnaru, Director Executiv, NGO "Terra-1530

12.  Ioana Bobina, Asociația Femeilor pentru Protecția Mediului și Dezvoltarea Sustenabilă

13.  Sorin Mereacre, Președinte, Fundația Est – Europeană

14.  Leonid Litra, Institutul de Politica Mondiala, Kiev

15.  Lilia Carasciuc, Director Executiv, Transparency International -Moldova

16.  Iulian Groza, Director Executiv, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)

17.  Ion Manoli, Director Executiv, Promo-Lex

18.  Petru Culeac, Director al Programului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova

19.  Mihai Roșcovan, Președinte BCI

20.  Catinca Mardarovici, Directoare Executiva, CPF-50/50  

21.  Vladislav Gribincea, Presedinte, Centrul de Resurse Juridice din Moldova

22.  Iordanca-Rodca  Iordanov, Director Executiv, EcoContact

23.  Ana Revenco, Președinte, Centrul International pentru protecția și promovarea drepturilor femeii "La Strada"

24.  Ludmila Popovici, Executive Director, RCTV Memoria

25.  Dumitru Drumea, Ecos

26.  Angela Chicu, Președinte, Asociația Femeilor Profesioniste și de Afaceri din Moldova

27.  Artur Nebunu, Director Executiv, Centrul de Consultanta Ecologica Cahul.

28.  Gabriela Ojog, Fundația pentru dezvoltare

29.  Sorina Macrinici, consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova

30.  Ina Coseru, Centrul National de Mediu

31.  Viorel Soltan, Centrul Pentru Politici si Analize in Sănătate

32.  Petru Macovei, Director Executiv, API

33.  Sorin Mereacre, Presedinte, Fundatia Est-Europeana

34.  Adrian Lupusor, Director Executiv, Expert-Grup

35.  Georgeta Mincu, Vicedirector, Centrul de Dezvoltare si Management

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire