Dmitri Danilov, şeful secţiei de securitate europeană din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei, nu crede că preşedintele rus Dmitrii Medvedev va semna decretul privind recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud.
Danilov a declarat că în opinia sa, situaţia va fi meţinută într-o stare nedeterminată, iar votul parlamentarilor va fi tratat ca o exprimare a opiniei publice şi va rămâne o opţiune posibilă, deschisă dar nu definitivă.
În ceea ce priveşte conflictul îngheţat de pe teritoriul Republicii Moldova, Danilov susţine că pentru Moscova unele progrese în reglementarea transnistreană ar fi acum “foarte necesare şi plăcute”, dar Kremlinul nu este gata să forţeze o soluţie definitivă şi este interesat pe o perspectivă medie de timp de menţinerea actualului status-qvo în Transnistria.
“Consultaţiile care au loc în prezent la nivelul Medvedev-Voronin-Smirnov au ca scop evitarea unor mişcări bruşte şi menţinerea actualului echilibru cel puţin pentru încă un an, până la iepuizarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Cel mai important pentru Moscova este acum conflictul din Georgia şi evoluţile din jurul lui, relaţiile ruso-americane, etc. Deci nu cred că Moscova este gata să întreprindă paşi serioşi care ar putea schimba situaţia în conflictul moldo-transnistrean”, a declarat politologul rus.
Danilov nu este convins că Medvedev va semna decretul privind recunoaşterea Abhaziei şi Osetiei de Sud. “Moscova este acum într-o situaţie dificilă – i-ar fi extrem de dificil să refuze dreptul la autodeterminare a Abhaziei şi Osetiei de Sud, dar pe de altă parte Moscova nu a declarat că ar renunţa la alt principiu al politicii sale externe – recunoaşterea integrităţii teritoriale a Georgiei. În plus e clar că dacă Moscova va recunoaşte independenţa acestor două republici nerecunoscute, ea se va pomeni într-o izolare internaţională – adică spre deosebire de situaţia din Kosovo, Moscova nu va fi susţinută practic de nimeni”, consideră Dmitrii Danilov.
Potrivit politologului rus, conflictele din Georgia şi cel din Republica Moldova diferă cardinal. “Nici în Moldova, nici în Transnistria nimeni nu este gata nu doar să aplice forţa, dar nici măcar să declare despre o posibilă aplicare a forţei pentru soluţionarea conflictului. Este o diferenţă de principiu a celor două zone în conflict. Iată de ce în această situaţie concretă Moscova nu poate declara că acţionează într-o situaţie care necesită implicare pentru menţinerea păcii. Şi am impresia că Moscova este extrem de interesată să găsească o soluţie politică pentru conflictul din Transnistria, pentru că este interesată ca eforturile sale de pacificare să aducă şi unele rezultate politice. “Dar nu cred că reglementarea transnistreană poate fi un proces rapid şi într-o perspectivă imediată toată lumea trebuie să fie interesată să nu facă greşeli şi să nu forţeze lucrurile şi asta înseamnă menţinerea actualului status-qvo”, spune Danilov. “În plus, în acest moment nu văd din partea Occidentului o dorinţă foarte mare de a activiza reglementarea transnistreană. Eu personal nu văd vreo posibilitate pentru o evoluţie spectaculoasă spre o reglementare transnistreană definitivă”, a conchis Dmitri Danilov, şeful secţiei de securitate europeană din cadrul Academiei de Ştiinţe a Rusiei.
Pavel Felgenhauer, expertul pe probleme de politică externă şi de securitate al publicaţiei ruse Novaia Gazeta, a declarat că pe exemplul Moldovei Kremlinul arată Georgiei că ar fi putut evita conflictul armat dacă ar fi făcut concesii Moscovei.
“Kremlinul a propus şi Georgiei o variantă prin care s-ar fi evitat un conflict cu Moscova, dar conducerea de la Tblisi a refuzat şi a avut de suferit. Kremlinul a dorit un gen de confederaţie în Georgia, ceva similar planului Kozak propus în 2003 pentru Republica Moldova. Adică s-a mers pe idea reglementării problemei republicilor nerecunoscute prin crearea de confederaţii. Moscova şi-ar fi dorit fărâmiţarea Georgiei mai multe regiuni semi-independente şi demilitarizarea ei completă, după modelul aceluiaşi plan Kozak, care presupunea înlocuirea forţelor armate cu forţe ale poliţiei, iar singura armată care ar fi continuat să existe pe teritoriul reunificat ar fi fost trupele ruse. Dacă Georgia ar fi fost de acord cu aşa ceva, nu ar fi avut conflict pe teritoriul său. Iar ţara care nu are forţe armate prin definiţie nu poate adera la NATO. Şi toată lumea ar fi fost mulţumită”, a declarat Felgenhauer.
Acum, în schimbul refuzului Moldovei de a adera la NATO, Moscova este gata să exercite presiuni asupra Transnistriei pentru a reanima planul Kozak, susţine expertul rus. Cât de mari vor fi aceste presiuni, depinde de mai mulţi factori. Dar o condiţie obligatorie a Moscovei este menţinerea prezenţei militare ruse pe teritoriul Moldovei reunificate pentru o perioadă cât se poate de mare, preferabil pentru totdeauna.
Chişinăul are un document alternativ pe care încearcă să-l promoveze la Kremlin şi care vorbind despre neutralitate exclude de fapt menţinerea trupelor ruse pe teritoriul naţional. Feligenhauer spune că o asemenea variantă nu convine Moscovei. “Este foarte bine să se menţină statutul de neutralitate şi să nu se adere la NATO. Dar trebuie să existe şi garanţii în acest sens. Iar Moscova crede că cea mai bună şi mai sigură garanţie este menţinerea trupelor ruse în Transnistria”, susţine expertul militar de la Novaia Gazeta.
Întrebat cine are mai multă nevoie de reglementare acum – Voronin la Chişinău pentru a se menţine la putere, sau Medvedev la Kremlin pentru a demonstra rolul de pacificator al Rusiei pe fundalul evenimentelor din Georgia, Pavel Feligenhauer a spus că ambele părţi şi-ar dori aşa ceva. “Partea perdantă în situaţia aceasta ar fi Igor Smirnov, adică partea transnistreană, asupra căreia Moscova va exercita presiuni”, a spus expertul.
Dar în mare, spune Felgenhauer, în prezent situaţia este de aşa natură încât puţin cui îi pasă de Chişinău şi Transnistria. În Georgia se prefigurează trecerea conflictului într-o confruntare de proporţii dintre Occidentul consolidat şi Rusia. Georgia ar putea deveni un teren de confruntare similar cu ce a fost în timpul războiului rece Nicaragua, Vietnam, Afganistan, Orientul Mijlociu, Etiopia, Angola şi altele.
“Şi lucrurile par să evolueze în această direcţie – pentru că Moscova de facto nu a acceptat planul francez şi în consecinţă va avea divergenţe principiale cu prietenii care îi mai are în Occident – Franţa, Germania şi Italia. Şi în acestă situaţie chiar că nu-i va arde nimănui de Moldova şi Transnistria şi nici conducerea de la Moscova nu va avea prea mult timp pentru a exercita presiuni şi a gestiona eficient problema. Mai ales că în acestă situaţie cel mai probabil vor fi compromise definitiv şi relaţiile cu Ucraina, vor începe şi acolo confruntări dintre forţele pro-occidentale şi pro-ruse, iar Rusia nu are acces direct la Moldova şi Transnistria”, conchide Pavel Felgenhauer, expertul pe probleme de politică externă şi de securitate al publicaţiei ruse Novaia Gazeta.
Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice spune şi el că adresarea Dumei de Stat către preşedintele Federaţiei Ruse nu înseamnă o recunoaştere automată a Abhaziei şi a Osetiei de Sud. “Iar dacă în cazul Kosovo un şir de ţări importante au recunoscut independenţa provinciei, este puţin probabil că cineva în afară de Rusia va recunoaşte independenţa celor două enclave separatiste. Poate doar prietenul lui Putin, Hugo Ciavez, sau Fidel Kastro, care se zbate între patul de moarte şi marasm”, a declarat Oazu Nantoi solicitat de NewsIn.
“Deci la mijloc e o competiţie dură provocată de Rusia. Rămâne de văzut cu se va termina summitul UE din 1 septembrie şi este evident că comportamentul Rusiei în mod decisiv va depinde de reacţia consolidată a UE NATO şi SUA. Prin urmare, problema Abhaziei şi Osetiei de Sud, sau mai bine zis a recunoaşterii integrităţii teritoriale a Georgiei rămâne încă o problemă deschisă, susţine politologul.
Oazu Nantoi aminteşte faptul că spre deosebire de Georgia, Republica Moldova insistă asupra neutralităţii sale, însă singurul stat care nu recunoaşte această neutralitate este chiar Rusia, care are trupe pe teritoriul în Transnistria. În consecinţă, susţine expertul, întrevederea de luni s-a redus cel mai probabil la continuarea dialogului iniţiat de conducerea de la Chişinău pe o pistă greşită – şi anume că se poate de găsit o soluţie viabilă a conflictului transnistrean prin dialog cu conducerea Federaţiei Ruse care este recunoscută de comunitatea internaţională drept ţară agresor în conflictul de pe Nistru din 1992.
Oazu Nantoi nu crede într-o reglementare rapidă, pe parcursul acestui an, a problemei transnistrene. “Este un proces complex care presupune demontarea structurilor represive ale regimului din stânga Nistrului, evacuarea prezernţei militare ruseşti, dar şi lichidarea misiunii de pacificare, deoarece o ţară reîntregită nu are nevoie de pacificatori. În plus, mai presupune şi participarea populaţiei din stânga nistrului în formarea structurilor puterii în ţara reîntregită. Ori, toate acestea sunt imposibil de realizat până la alegerile parlamentarele din primăvara 2009”, susţine Oazu Nantoi, director de programe la Institutul de Politici Publice de la Chişinău.
