a. Repere reactualizate pentru integrarea europeană
La 25 iulie 2008 Preşedintele Vladimir Voronin a prezidat şedinţa Comisiei naţionale pentru integrare europeană. După toate aparenţele, şedinţa a fost preconizată expirării la 1 iulie a termenului Acordului din 28.11.94 de Parteneriat şi Cooperare (APC) dintre Comunităţile Europene şi Statelor lor membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte. Luînd în consideraţie că în cadrul Reuniunii Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeana din 27 mai 2008 a fost anunţată lansarea începînd cu luna iulie a.c. a procesului de reflecţii referitor la viitorul document de colaborare ce urmează a fi semnat între UE şi Republica Moldova, era necesar a stabili reperele de bază pentru acesta. În acest sens, Preşedintele Voronin a subliniat cîteva lucruri principiale:
· Republica Moldova trebuie să stipuleze clar în noul acord cu Uniunea Europeană perspectiva calităţii sale de membru al UE;
· Autorităţile moldave nu intenţionează să insiste asupra stabilirii termenelor de aderare, însăşi perspectiva aderării trebuind "sa servească drept stimulent pentru transformări calitative şi de durata in relaţiile noastre cu UE";
· prioritate mai realistă în relaţiile Republicii Moldova cu UE este obţinerea graduală a celor "patru libertăţi", în primul rînd a regimului de comerţ liber şi a unui regim de liberalizare a vizelor;
· Republica Moldova a ales calea integrării europene, care nu prevede aderarea la NATO, pledînd în favoarea neutralităţii precum: Suedia, Irlanda, Ciprul, Malta, Austria.
Stabilind aceste repere, Preşedintele Voronin a dat dovadă de consecvenţă, dar mai ales de precauţiune, practic, împăcînd-i pe poţi. Astfel, 70–75% din cetăţenii moldoveni care conform sondajelor de opinie doresc integrarea europeană, pot fi liniştiţi: cursul strategic al Republicii Moldova rămîne stabil şi neschimbat – spre integrarea în UE. Şi aceasta e bine pentru rating-ul partidului de guvernămînt. Rusia, partenerul strategic al Republicii Moldova, nu are motive să inventeze noi modalităţi de presing asupra aliatului care nu intenţionează să adere la NATO. Şi aceasta e bine pentru rating-ul partidului de guvernămînt. Şi euroscepticii din Moldova şi de peste hotarele acesteia pot fi liniştiţi: planificarea lucrurilor fără stabilirea termenelor lasă loc pentru speranţe că aceste lucruri nu se vor produce niciodată.
Şi aceasta, cel puţin, nu pune în pericol rating-ul partidului de guvernămînt. În sfîrşit, UE poate fi satisfăcută că eventual ar putea avea la hotare un vecin relativ împăcat, pentru care perspectiva aderării cîndva la comunitate ar fi un "stimulent pentru transformări calitative". Şi aceasta, de asemenea, nu pune în pericol rating-ul partidului de guvernămînt. Opoziţia moldovenească poate doar învăţa de la partidul de guvernămînt cum se poate face politică fără subminarea rating-ului.
Totuşi, înţelepciunea solomonică a Preşedintelui Voronin, atunci cînd afirmă că "Moldova nu are nici un temei sa fie mai modestă" decît Ucraina, care insistă că noul său acord cu UE să fie un "acord de asociere", este oarecum ruptă de realităţi, existînd circumstanţe care arată că Republica Moldova trebuie totuşi să fie mai "modestă" decît Ucraina. În primul rînd, autorităţile ucrainene sînt determinate să-şi aducă ţara în NATO pentru a avansa rapid spre standardele UE, dar şi pentru a-i asigura securitatea, motiv pentru care şi-a atras mînia Rusiei, ce a declanşat un război propagandistic fără precedent împotriva Ucrainei, ameninţînd-o cu dezintegrarea. În al doilea rînd, ambiţiile Ucrainei sînt proporţionale importanţei sale pentru securitatea regională, chiar şi în privinţa reglementării transnistrene. Determinarea Ucrainei de a se integra în structurile Euro-atlantice şi importanţa ei pentru securitatea regională sînt atît de diferite de cele ale Republicii Moldova, încît ultimei chiar i-ar sta bine să fie mai modestă cînd îşi etalează pretenţiile de a fi tratată pe picior de egalitate, mai cu seamă că întreprinde acţiuni ce subminează GUAM, în care Ucraina are calitatea de lider. În al treilea rînd, succesele Ucrainei în implementarea Planului de Acţiuni sînt estimate de UE mai înalt decît cele ale Republicii Moldova. În pofida dezamăgirilor provocate de lipsa unei majorităţi stabile în legislativul ucrainean, de calitatea clasei politice ucrainene, în general, procesele democratice din această ţară sînt mai avansate decît cele din Republica Moldova. Mai jos vom aduce exemple care infirmă faptul că existenţa unei majorităţi unicromatice şi stabile în Parlamentul Republicii Moldova ar asigura o calitate înaltă a legislaţiei. În plus, în cazul Ucrainei, UE nu condiţionează avansarea relaţiilor bilaterale cu organizarea alegerilor libere şi corecte.
b. Prăbuşirea mitului despre calitatea legislaţiei din Republica Moldova
Gradul de avansare a relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este condiţionat de desfăşurarea alegerilor parlamentare din primăvara anului 2009 în conformitate cu standardele de rigoare. Pregătirile pentru alegerile parlamentare au început deja şi, ca de obicei, au scos în prim plan vulnerabilităţile democraţiei moldoveneşti. Numai în luna curentă s-au produs cîteva evenimente ce anunţă o posibilă destabilizare a situaţiei politice din Republica Moldova: criza din consiliul municipiul Chişinău; criza din Adunarea Populară a autonomiei găgăuze; creşterea potenţialului protestatar al pensionarilor şi deţinătorilor de patente, etc. Evenimentele menţionate, deopotrivă cu multe altele, pot avea impact semnificativ asupra polarizării opiniei publice pe diverse criterii, deci şi asupra opţiunilor electorale ale cetăţenilor, a procesului electoral per ansamblu.
Deşi nu se poate nega faptul că implementarea Planului de Acţiuni UE – Republica Moldova (PAUERM) a contribuit la îmbunătăţirea cadrului legislativ în diverse domenii, n-ar fi o exagerare să se afirme că esenţa conflictelor evidenţiate mai sus a demolat mitul potrivit căruia, îmbunătăţirea a fost esenţială, existînd doar deficit de aplicare adecvată a legislaţiei. Conflictul, legat de modalitatea demiterii la 6 iunie 2008 a preşedintelui consiliului municipal Chişinău este o consecinţă directă a lipsei noii Legi privind statutul municipiului Chişinău. Necesitatea adoptării unei astfel de legi este prevăzută expres de Legea privind administraţia publică locală, constituie un angajament al Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei şi a fost inclusă într-un act de planificare despre care spicherul Parlamentului a raportat că este îndeplinit întocmai[1].
Conflictul legat de alegerea preşedintelui Adunării Populare a Găgăuziei este în linii mari similar cu cel din consiliul municipal Chişinău, în sensul că din cauza lipsei unor prevederi exprese şi clare, în ambele cazuri, forurile deliberative s-au pomenit cu cîte doi preşedinţi, contribuind la escaladarea unor conflicte periculoase pentru stabilitatea politică. Este adevărat că lacunele din legislaţia autonomiei găgăuze ţin de o temă foarte specială, totuşi, nu se poate trece cu vederea faptul că Parlamentul Republicii Moldova a avut un program special de ajutorare a Adunării Populare, de armonizare a normelor şi de împărtăşire a bunelor practici. După toate aparenţele, legislativul de la Chişinău nu şi-a onorat obligaţiile în totalitate. Cele două exemple doar subliniază că unul din pilonii de baza al democraţiilor moderne – autonomia locală, este foarte şubred.
În aceeaşi ordine de idei, iniţiativa Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) de modificare a Constituţiei prin referendum a pus în evidenţă faptul că cetăţenii moldoveni, practic, nu pot exercitarea democraţia directă, adică nu pot iniţia un referendum. Acest lucru este imposibil fiindcă Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova nu permite, practic, satisfacerea prevederilor articolului 141 din Constituţie. Discrepanţa dintre spiritul şi litera normei este atît de largă, încît e dificil să-ţi dai seama dacă e vorba despre ignorarea cu bună ştiinţă de către legislatorii moldoveni a acestui lucru. Articolul constituţional în cauză prevede că "revizuirea Constituţiei poate fi iniţiata de: un număr de cel puţin 200000 de cetăţeni ai Republicii Moldova cu drept de vot. Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi, iar in fiecare din ele trebuie sa fie înregistrate cel puţin 20000 de semnături în spijinul acestei iniţiative…". Astfel, se impune, de fapt, o structură teritorial-administrativă cu un număr de unităţi ce poate varia în apropierea unui număr fix. În 2000, cînd a fost modificat articolul respectiv din Constituţie, în Republica Moldova existau 12 unităţi administrative de nivelul doi. De aceea, prevederile constituţionale erau în limitele logicii conform căreia, norma minimă, aproximativă, de semnături necesare pentru iniţierea unui referendum este de 10% din numărul total de alegători, atît în ansamblu pe ţară (în Republica Moldova sînt înregistraţi ~ 2,4 milioane alegători), cît şi pe unitate administrativ-teritorială.
După reorganizarea administrativ-teritorială din 2003, numărul unităţilor teritoriale s-a ridicat pînă la 32. Evident, obligativitatea colectării a cîte cel puţin 20 mii de semnături în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi (raioane) a devenit un nonsens. Pentru claritate: în cele 30 de raioane (cu excepţia municipiilor Chişinău şi Bălţi unde locuiesc aproximativ 1/3 din cetăţenii Republicii Moldova) numărul mediu de cetăţeni cu drept de vot fiind de 60 mii. A colecta 20 mii de semnături, ceea ce reprezintă aproximativ 1/3 din numărul cetăţenilor cu drept de vot din raioane, în condiţiile în care se ştie că o altă 1/3 din cetăţeni sînt plecaţi la munci peste hotare, înseamnă că trebuie colectate, de fapt, semnăturile de susţinere a 1/2 din rezidenţi în cel puţin 15 raioane, ceea ce este practic imposibil şi ar constitui un referendum popular în sine, pe bază de subscripţie.
Exemple ca cele de mai sus sînt multe, relevînd probleme şi din alte domenii. Cel mai recent se referă la modul în care au cooperat legiuitorii moldoveni cu editorii de carte în cadrul elaborării modificărilor la Legea cu privire la activitatea editorială. După consultări, editorii au avut surpriza să descopere că proiectul votat în prima lectură a ignorat propunerile acestora, promovînd clauze care impun, de fapt, cenzura şi discriminarea editorilor privaţi în faţa celor de stat.
c. Concluzii
· Ţinînd cont de faptul că tot soiul de conflicte, în afară de cele menţionate mai sus, pot genera proteste, iar poliţia nereformată pe parcursul termenului de implementare a PAUERM continuă cu înverşunare să compromită aplicarea recent adoptatei Legi "euroconforme" a întrunirilor, se poate concluziona că riscul destabilizării politice va fi în continuă creştere pînă la alegerile din 2009. De fapt, instituţia poliţiei este adevăratul "călcîi al lui Ahile" în relaţiile Republicii Moldova cu UE. Exact la o lună de la expirarea PAUERM şi la trei luni pînă la expirarea APC monitorii procesului de integrare europeană a Republicii Moldova au trebuit să-şi amintească de articolul 76 din APC referitor la cooperarea părţilor în combaterea traficului de droguri. Reţinerea întîmplătoare a transportatorilor a 200 kg de heroină prin teritoriul Republicii Moldova a generat diverse speculaţii, mai cu seamă că tocmai unii poliţişti sînt bănuiţi de asigurarea traficului. Investigaţiile ar trebui să arate cît de sus-puşi erau poliţiştii respectivi sau dacă e vorba doar de nişte ţapi ispăşitori. În general şi forul legislativ ar trebui să se implice în crearea cadrului legislativ pentru reformarea poliţiei, Legea în vigoare cu privire la poliţie datînd cu anul 1990 !
· În sensul celor afirmate mai sus, este evident că Preşedintele Parlamentului ar trebui să facă parte şi el din Comisia naţională pentru integrare europeană şi nu este clar de ce nu mai face parte din respectiva Comisie. Este vorba despre o estimare înaltă sau de una proastă a activităţii Parlamentului? Întrebarea se iveşte fiindcă, pe de o parte, iniţial, se afirma că cele mai importante succese în implementarea PAUERM au fost realizate prin adoptarea unui şir important de legi euroconforme, iar acum vedem că lacune în legislaţia moldovenească persistă cu duiumul.
· Implicarea organelor centrale în soluţionarea cît mai rapidă a conflictelor menţionate este necesară din varii motive. Conflictul din Găgăuzia şi cel legat de imposibilitatea practică de a organiza referendumuri în Republica Moldova dă apă la moara separatiştilor transnistreni, care speculează teza că opţiunea obţinerii unui statut de autonomie în cadrul unei Moldove reunite este compromisă de exemplu Găgăuziei. Al doilea motiv pentru speculaţii este că în Transnistria au fost organizate deja vreo 10 referendumuri în diverse probleme, iar în Moldova este imposibilă însăşi iniţierea referendumurilor, nici vorbă despre desfăşurarea acestora.
· În condiţiile existenţei unui consens al principalelor partide politice în privinţa integrării europene, principalul subiect al disputelor ar trebui să-l reprezinte clarificarea - care din ele poate promova mai lesne integrarea europeană în mod consecvent, etapizat şi în termene mai restrînse. Evident, în procesul de integrare europeană sînt lucruri care nu depind de Republica Moldova, însă acţiunile ce depind de efortul clasei politice moldoveneşti trebuie încadrate în limite temporale. Altfel, promovarea ideii integrării europeane după principiul -cîndva şi cumva, riscă mai degrabă să discrediteze ideea respectivă, decît s-o transforme într-un stimulent.
· Din toate cele expuse mai sus transpare că Preşedintele Voronin s-a grăbit să anunţe decorarea unor înalţi demnitari pentru contribuţii la implementarea PAUERM după ce s-a întors de la Reuniunea Consiliului de cooperare din 27 mai 2008. Şi premierul Zinaida Greceanîi a exagerat lucrurile, afirmînd în cadrul şedinţei Comisiei naţionale pentru integrare europeana din 25 iunie 2008 precum că "Republica Moldova a obţinut progrese notabile la toate cele cinci compartimente ale Planul de priorităţi pentru integrarea europeana pe anul 2008".
-- Igor Botan, Director Executiv, Asociatia pentru Democratie Participativa (ADEPT).
