Sorina Ştefârţă: Domnule Ambasador, aş vrea să încep cu o întrebare oarecum delicată. Acum o lună, la 13 iunie, irlandezii au spus un „nu” hotărât Tratatului de la Lisabona, care venea să înlocuiască ceea ce s-a numit Constituţia Europeană, „îngropată” acum doi ani de un alt „nu” hotărât spus, la o distanţă de doar câteva zile, de olandezi şi francezi. Ce e de făcut în această situaţie?
Pierre Andrieu: Asta e democraţia. Este opţiunea exprimată de poporul irlandez - în tot cazul, de o majoritate de circa 54 la sută a acestuia - care, probabil, consideră că respectivul tratat nu-i reprezintă interesele şi năzuinţele. Vox populi, vox Dei, au spus anticii… Desigur, am putea să justificăm acest „nu” prin lipsa de comunicare suficientă, de informare completă şi concludentă sau de explicaţii detaliate pe care guvernul irlandez ar fi trebuit să le aducă cetăţenilor săi cu privire la acest tratat care - deşi e simplificat - are totuşi 300 de pagini. Dar trebuie să recunoaştem, totodată, că aceste probleme sunt valabile pentru toate guvernele europene şi că, dacă s-ar recurge la noi referendumuri, ne-am putea confrunta şi cu noi voturi negative.
Totuşi, în săptămânile ce au trecut de la referendum, mai multe voci europene au afirmat că Irlanda ar fi fost cea mai puţin motivată să spună acest „nu” pentru noul proiect al UE. Unul dintre foştii premieri danezi a lansat chiar ideea că Irlanda ar trebui să se retragă din UE…
P.A.: Toată lumea ştie că reuşita economiei irlandeze din ultimii ani se datorează, înainte de toate, faptului că această ţară a aderat la UE, beneficiind de avantajele şi ajutorul financiar oferit de Comunitatea Europeană. Cu toate acestea, opinia daneză nu e decât o… opinie şi nu cred că retragerea Irlandei ar fi o soluţie pentru restul UE. Să nu uităm, totodată, că tocmai Danemarca face uz de o serie de derogări de la regulile UE, cum ar fi moneda naţională, bunăoară…
Când, acum un an şi jumătate, Germania preluase preşedinţia UE, una dintre priorităţile anunţate a fost găsirea unei soluţii pentru criza constituţională de atunci. La final de mandat, Angela Merkel a oferit soluţia de consens, sub forma Tratatului de la Lisabona. Ar putea Franţa să-şi propună, în aceeaşi manieră, soluţionarea „crizei de Tratat” ca prioritate?
P.A.: Mai întâi, vreau să menţionez că, aşa cum la Chişinău nu există reprezentanţa diplomatică a Sloveniei, noi am asigurat şi preşedinţia slovenă aici… Nu ştiu dacă soluţionarea acestei crize va fi o prioritate, cu siguranţă însă va fi un dosar căruia preşedinţia franceză îi va acorda extrem de multă atenţie. Preşedintele Nicolas Sarkozy a avut deja un discurs în acest sens la Bruxelles, el intenţionează să întreprindă o vizită în Irlanda. Oricum, Consiliul European şi-a luat patru luni pentru reflecţie, după care va decide cum se va proceda. Eu sunt convins că soluţiile vor fi găsite, dar desigur că evenimentele se vor derula cu o oarecare întârziere ca urmare a votului irlandez.
Ce alte dosare vor mai constitui „teme fierbinţi” pentru preşedinţia franceză a UE?
P.A. :Sunt câteva. Este vorba, înainte de toate, de problemele climaterice şi ale protecţiei mediului, cele ce ţin de energie şi controlul migraţiei, precum şi chestiuni referitoare la apărare.
Pentru ţara dvs., anul care s-a scurs a fost marcat de mariajul preşedintelui Sarkozy. Există însă, cu certitudine, şi alte elemente care constituie imaginea Franţei de astăzi. Care sunt ele?
P.A.: Este adevărat că presa atât franceză, cât şi cea internaţională, a excelat şi chiar exagerat pe alocuri în reflectarea acestui subiect. Preşedintele Republicii Franceze are dreptul să fie om şi dreptul de a fi fericit. Bineînţeles că Franţa nu înseamnă doar problemele personale ale şefului statului. Imaginea Franţei de azi este în egală măsură voinţa preşedintelui Sarkozy de a moderniza ţara şi de a duce la bun sfârşit reformele lansate odată cu preluarea mandatului. Este şi dorinţa de a fi, în continuare, o voce distinctă în politica europeană şi cea internaţională.
Ce notă aţi da relaţiilor franco-moldave de astăzi?
P.A.: O notă bună, cred eu. În ultimul an, am avut contacte la nivel ministerial şi parlamentar, la Chişinău şi la Paris. Franţa este decisă să susţină în continuare R. Moldova pe calea integrării europene, căci suntem ferm convinşi în ceea ce se cheamă „vocaţia europeană” a ţării dvs. Tocmai de aceea, am salutat anunţul potrivit căruia Comisia Europeană va începe să reflecteze asupra unui nou cadru de relaţii juridice cu R. Moldova. Şi sperăm că R. Moldova de asemenea va reuşi să realizeze cu succes toate reformele inerente unei apropieri şi integrări europene. În ceea ce priveşte relaţiile strict bilaterale, îmi face plăcere să menţionez faptul că Franţa este unul dintre cei mai mari investitori străini în R. Moldova. Chiar acum câteva săptămâni am creat un Club de afaceri franco-moldav. Va fi un instrument care îi va ghida pe potenţialii investitori francezi, pe reprezentanţii companiilor franceze, în mediul de afaceri al R. Moldova, dar şi va promova schimburile economice şi financiare între cele două ţări. Investitorul este o fiinţă prudentă…
Acum un an, dvs. menţionaţi pe lista investitorilor francezi câteva companii - „Orange”, „Lafarge”, „Societe Generale” şi „Lactalis”. Anul acestea sunt aceiaşi. De ce, în pofida eforturilor de care vorbiţi mai sus, investitorii nu se prea înghesuie să vină în Moldova?
P.A.: Îmi amintesc şi eu ce spuneam acum un an: prezenţa celor câţiva „puţini, dar buni” ne plasează printre primii în R. Moldova - bănci, telefonie mobilă, domeniul agroalimentar şi cel de producere a cimentului sunt sectoare importante, fiţi de acord… Există însă şi alte întreprinderi ce sunt interesate şi care, cum s-ar spune, adulmecă aerul de afaceri de aici. Dar procesul de investire este unul lent, care durează. Investitorul este o fiinţă prudentă, mai ales în ţările fostului spaţiu sovietic, unde climatul de afaceri nu e întotdeauna unul stabil. Şi ei au nevoie să observe ce se întâmplă în jur şi să mediteze, poate, ceva mai mult decât în alte cazuri. Cu certitudine, însă, că investiţiile vor veni, profitând de aşezarea geografică a R. Moldova - între pieţele Uniunii Europene şi cele de Est -, dar şi de forţa de muncă de aici, mulţi dintre moldoveni fiind oameni foarte bine instruiţi, vorbitori de limbi străine, inclusiv franceza. Astfel, faptul că R. Moldova este o ţară francofonă de asemenea poate constitui un avantaj pentru voi.
În ce măsură mai este francofonia actuală?
P.A.: În măsura în care francofonia este o uniune de ţări care împărtăşesc aceleaşi valori - limba şi civilizaţia franceză, dar şi democraţia, buna guvernare, dezvoltarea economică şi socială. Şi R. Moldova are nevoie de toate acestea.
Precum spuneaţi mai sus, R. Moldova are nevoie şi de reforme. Ne reuşeşte să facem faţă acestei necesităţi? Putem vorbi de o evoluţie şi, chiar, de progres?
P.A. Este o temă largă pentru dezbateri. Conform observaţiilor noastre, dar şi raportului Comisiei Europene din primăvară, progresul există. Multe lucruri au fost realizate. Dar Comisia a subliniat câteva sectoare unde R. Moldova trebuie să intensifice reformele - drepturile omului, combaterea corupţiei, libertatea presei şi climatul de afaceri. Plus Transnistria, care însă nu este o problemă pur moldovenească, cheile pentru soluţionarea ei aflându-se departe de Chişinău… Ne dăm seama că sunt nişte domenii dificile, dar cu atât mai mare trebuie să fie efortul în depăşirea acestora…
În calitatea dvs. de ambasador, care sunteţi un observator al vieţii politice de aici, cum credeţi, va reuşi Puterea de la Chişinău să asigure organizarea unor alegeri libere şi corecte în 2009, aşa precum a promis preşedintele Voronin în cadrul ultimei sale vizite la Bruxelles?
P.A.: Nu am motive să nu cred preşedintelui Voronin, dar continuăm totodată să monitorizăm tot ce se întâmplă în viaţa politică a R. Moldova. Suntem la curent şi cu evenimentele din Consiliul municipal Chişinău, şi cu cele din Gagauz-Yeri. Observăm şi suntem la curent cu toate.
Recent, Suedia şi Polonia au lansat ideea unui Parteneriat pentru Europa de Est, avantajos pentru ţările din regiune, inclusiv pentru R. Moldova. Care e atitudinea Franţei vizavi de acesta, de vreme ce ţara dvs. a anunţat că se va concentra pe zona Mării Mediterane?
P.A.: Am avut consultări cu polonezii la acest subiect, dar discuţiile nu sunt nici pe departe încheiate. Ceea ce pot să zic e că iniţiativa preşedintelui Sarkozy cu privire la Marea Mediterană nu va afecta în niciun fel atenţia pe care o vom acorda Europei de Est. Dimpotrivă, avem relaţii foarte apropiate cu ţările din această regiune şi… vom merge cu ambele picioare, pe ambele direcţii.
