Cum aţi auzit şi la ştiri, ieri la Moscova, preşedintele Dmitrii Medvedev a fost gazda unei reuniuni cu preşedintele Armeniei, Serge Sarkisean, şi cel al Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, pe tema conflictului din Nagorno-Karabah, o enclavă armeană din Azerbaidjan. Nagorno-Karabah a fost motivul unui război între cele două foste republici sovietice la sfârşitul anilor 80. Iar la începutul anilor 90 Nagorno-Karabah s-a despărţit de Azerbaidjan. Peste 30 de mii de persoane şi-au pierdut viaţa în luptele care au precedat ruptura de Baku, iar aproape un milion de oameni au fost ulterior forţaţi să se refugieze. În ajunul discuţiilor de la Moscova,  ministrul armean de externe declara că s-a ajuns într-un punct de răscruce în negocierile privind Nagorno-Karabah, iar după întrevederea de ieri cei trei preşedinţi au lansat o declaraţie comuna prin care au anunţat ca vor intensifica eforturile pentru rezolvarea acestui conflict.

Vom mai adăuga că la sfârşitul săptămânii trecute la Moscova s-au aflat şi liderul administraţiei de la Tiraspol, Igor Smirnov şi şeful departamentului transnistrean de externe, Vladimir Iastrebceac, care au discutat împreuna cu liderul de le Kremlin o posibilă întâlnire cu preşedintele moldovean, Vladimir Voronin. Va reuşi sau nu Moscova să-i aşeze la masa negocierilor pe liderii din Transnistria şi preşedintele Voronin e una din întrebările pe care i le vom adresa în această dimineaţa analistului politic, Eugen Revenco, de la Asociaţia pentru Politică Externă.

Domnule Revenco, vă pare întâmplătoare această sincronizare a întâlnirii mediate de Medvedev cu preşedinţii armean şi azer şi vizitei la Moscova a lui Smirnov si Iastrebceac?

E.R.: Conflictul transnistrean şi cel din Nagorno-Karabah au o dinamică, o istorie niţel diferită. Vizita la Moscova a preşedinţilor din Armenia şi Azerbaidjan sigur că este un lucru bun, pentru că oricum apropie, cel puţin, cele doua capitale. O discuţie între ele este binevenită. Nu cred că trebuie să facem o legătură strânsă între Karabah şi Transnistria, pentru că originea şi sursa problemelor sunt diferite, mai ales că este şi un element - cât n-ar fi de cinic, dar la sfârşit de an se aprobă bugetul. În acest buget, în contextul crizei financiare, transnistrenii probabil că speră mai mult la o susţinere directă din partea bugetului Federaţiei Ruse, aşa cum au făcut-o tradiţional.

Domnule Revenco, dar de ce ar fi diferită, pentru ca toate îşi au originea undeva in perioada sovietică, toate aceste conflicte,  în fond?

E.R.: Este adevărat, dar natura conflictului, chiar dacă este inspirat de Moscova, chiar dacă au fost susţinute şi sunt susţinute ambele de Moscova, în Moldova nu este decât un conflict politic. Punct. Atunci când în Nagorno-Karabah este şi acest element etnic, care complică foarte mult lucrurile.

Dar are vreo sansa, daca nu în Transnistria, Moscova să rezolve, de exemplu, conflictul din Nagorno-Karabah?

E.R.: Moscova are toate pârghiile şi posibilităţile să rezolve toate conflictele aşa cum îşi doreşte ea, dacă o doreşte. În Moldova nu există premize serioase pentru Moscova, ca să soluţioneze problema, în aşa fel încât Moldova să redevină un stat independent. Pentru Moscova soluţionarea conflictului transnistrean astăzi ar trebui să fie cu preţul suveranităţii Republicii Moldova, cel puţin de a o priva de libertatea de a merge liber, repede, înainte.

Si Nagorno-Karabah?

E.R.: In Nagornii-Karabah este mult mai delicată situaţia decât la noi. Dacă se va reuşi, deşi după evenimentele din Georgia este foarte puţin probabil ca Rusia să dovedească capacităţi de soluţionare rapidă a unui conflict care ar fi comod şi ar restabili încrederea între aceste doua ţări. Nu este Moscova acum gata să soluţioneze, este mai mult o reacţie la nişte iniţiative anterioare care au venit din partea Turciei, care au încercat…

Vreţi sa spuneţi ca Moscova mimează oarecum intenţia de a soluţiona aceste conflicte?

E.R.: Moscova nu a dat probe serioase decât in Osetia, cum poate sa rezolve astăzi conflictele -  doar prin forţă militară. Eu nu cred acum, că Rusia este dispusă după o invazie. Rusia acum încearcă să repare consecinţele războiului în Caucaz, nu mai mult, dar nu cred că o să ajungă până la soluţionarea adecvată a unui conflict, dându-le acestor două ţări libertatea de a merge înainte singure.

Şi atunci de ce se insistă atât de mult?

E.R.: Au mai fost declaraţii din partea Moscovei, ei nu încearcă decât să-i ţină în preajma lor. Nu văd de unde ar lua Rusia acum această deschidere de a da impulsuri pentru soluţionare. Rusia acum nu face decât să repare consecinţele războiului din Caucaz.

Adică peticeşte cumva ce-a dres acum câteva luni, în august, în Georgia?

E.R.: Absolut, absolut. Rusia încearcă să facă o mică diferenţă, dar este numai o...

Să arate ca poate şi altfel?

E.R.: Ca să arate că poate şi altfel trebuie să soluţioneze conflictele. Rusia însă nu este acum dispusă să soluţioneze toate conflictele, pe care le-a creat cu 18 ani în urmă, în ţările post-sovietice.