Nicu Popescu: Calitatea Relaţiilor dintre Moldova şi SUA sau dintre Moldova şi UE Va Depinde de Calitatea Reformelor din Moldova. Timpul. 21.11.2008.
02.12.2008 ,
 

1   Victor Chirilă, Director de Programe APE: Ce aşteaptă Europa de la noua administraţie americană? Cum ar putea arăta viitoarea cooperare între SUA şi UE, pentru că în trecut, cel puţin în timpul primului mandat al lui Bush, parteneriatul transatlantic nu a funcţionat prea bine. Au existat nemulţumiri mari în UE. Se aşteaptă îmbunătăţiri în acest sens, odată cu venirea lui Obama? Şi care ar putea fi impactul pentru RM?

Nicu Popescu, Expert la Consiliul European pentru Relaţii Externe de la Londra: Fără îndoială că se aşteaptă o îmbunătăţire. Barack Obama este extrem de popular în Europa, este de fapt candidatul Europei la alegerile din Statele Unite, dacă putem utiliza această formulă. Ne aducem aminte că Obama a fost aclamat în timpul vizitei sale la Berlin şi cred că, în acest sens, faptul că anume el a fost ales preşedinte al Statelor Unite creează un nou context pentru relaţiile transatlantice, în condiţiile în care disensiunile dintre administraţia Bush şi majoritatea statelor europene, cauzate de războiul din Irak în 2003, au marcat foarte mult aceste relaţii. Şi iată că acest bagaj al unor disensiuni şi chiar tensiuni foarte serioase dintre Europa şi Statele Unite este într-un fel aruncat la coşul de gunoi. Un al doilea element ce are potenţialul de a facilita relaţiile transatlantice ţine de faptul că administraţia preşedintelui Bush a fost extrem de discreditată, inclusiv în Europa, de abuzurile din Guantanamo Bay şi Abu Ghraib - şi în acest context, o ruptură drastică de abuzurile din timpul administraţiei Bush va facilita noul dialog transatlantic. În acelaşi timp, trebuie să ne dăm seama că o bună parte dintre problemele structurale din relaţia transatlantică nu vor pleca nicăieri. Una din ele ar fi faptul că majoritatea aliaţilor europeni ai SUA nu sunt suficient de implicaţi în soluţionarea problemelor din Irak şi Afganistan. Barack Obama a promis că se va concentra mai mult pe câştigarea războiului din Afganistan şi că, eventual, va retrage trupele din Irak. Şi în acest instinct al său el este mult mai aproape de majoritatea liderilor europeni. În acelaşi timp, trebuie să înţelegem că majoritatea statelor europene sunt destul de reticente faţă de ideea de a trimite mai multe trupe în Irak sau în Afganistan. Şi faptul că Obama devine preşedintele SUA nu înseamnă că Germania, de exemplu, este gata să-şi mărească prezenţa în Afganistan ori să ajute America mai mult în stabilizarea situaţiei din Irak. Deci, venirea lui Barack Obama la preşedinţie creează un nou context, o nouă atmosferă, mai mult confort psihologic pentru relaţia transatlantică. Potenţial, aduce Statele Unite şi Europa mai aproape una de alta în rezolvarea unor probleme ca Iranul sau ca Afganistanul, dar nu soluţionează automat existenţa unor anumite divergenţe sau diferenţe în abordarea de către UE a relaţiilor cu Rusia sau disponibilitatea statelor membre ale UE de a se implica în Afganistan.

Lina Grâu, Coordonator de Program APE: În ce măsură criza economică ar putea să aibă un impact asupra relaţiile Statelor Unite cu Rusia, după aceste alegeri? De ce natură ar putea fi acest impact?

Nicu Popescu: Deocamdată nu ştim cât de serioasă şi cât de lungă va fi criza. Şi cred că la această etapă nu putem presupune cum vor ieşi Rusia şi Statele Unite din această criză. Cert este că, la această etapă, Rusia este într-o anumită măsură şocată de faptul că piaţa financiară rusă s-a aflat în liberă cădere. De fapt, piaţa financiară rusă a avut cea mai pronunţată cădere din lume, inclusiv cu pieţele financiare din Statele Unite, China sau Brazilia. Într-un fel sau altul, elitele din Federaţia Rusă se află într-o stare de reconsiderare a poziţiei lor. Rusia, cel puţin pe termen scurt, se mişcă spre o poziţie ceva mai puţin ambiţioasă şi ceva mai puţin zgomotoasă în relaţiile internaţionale, pentru că încearcă să înţeleagă care vor fi consecinţele pe termen lung ale crizei şi care va fi impactul asupra Rusiei. Deci, dacă doriţi, astăzi Rusia intră într-o nouă fază de incertitudine şi, după şapte ani de ascensiune clară, ea se află într-o stare de pauză sau chiar în una de recul. Cel puţin, pe termen scurt.

Lina Grâu: Mai mulţi politicieni de la Chişinău au declarat, după victoria lui Obama, că speră că aceasta înseamnă o mai mare susţinere a Statelor Unite pentru RM, atât în dialogul cu Rusia pe segmentul transnistrean, cât şi pentru democratizarea societăţii moldoveneşti. Alţii au spus că această democratizare trebuie să vină din interior şi atunci şi partenerii occidentali vor fi mai dispuşi să ne ofere sprijinul. Dvs. cum vedeţi lucrurile?

Nicu Popescu: Nu există niciun dubiu - calitatea relaţiilor dintre RM şi SUA sau dintre RM şi UE va depinde, înainte de toate, de calitatea reformelor din RM. Nivelul sprijinului oferit Moldovei va depinde în mare parte de procesele de democratizare, de calitatea alegerilor de anul viitor şi, din această perspectivă, nu cred că preşedintele Obama se gândeşte ori s-a gândit vreodată anume la RM. Pentru că în cazul unui stat precum RM politica este decisă în mare parte de oficialii din Departamentul de Stat, care nu se schimbă. Şi cred că politica SUA faţă de RM va avea un nivel destul de înalt de continuitate. Totodată, nu ştim care va fi noul ton al relaţiilor dintre SUA şi Rusia, şi acest lucru ar avea un impact indirect asupra RM. Dar, dacă doriţi, două tendinţe structurale vor determina noua tonalitate a relaţiilor ruso-americane. Multe lucruri vor depinde de acea echipă de politică externă pe care şi-o va alege Barack Obama şi, în acelaşi timp, foarte multe vor depinde de impactul crizei financiare asupra Rusiei.

Lina Grâu: Dacă e să vorbim de Cooperarea Economică la Marea Neagră sau de alte structuri regionale la care RM este parte, în ce măsură calitatea de membru în organizaţii de acest fel este de natură să impulsioneze integrarea noastră europeană? Sau, dimpotrivă, ne ancorează în continuare în spaţiul euroasiatic?

Nicu Popescu: Cred că adevărata cale spre integrarea europeană este mai curând necesitatea de a utiliza astfel de organizaţii pentru a promova reformele şi de a rezolva problemele de care se ciocneşte RM. În acest sens, cooperarea regională, inclusiv cu statele de la Marea Neagră, este un pas înainte spre integrarea europeană. Însă trebuie să ne dăm seama că participarea într-o organizaţie sau alta, indiferent de încărcătura simbolică a acestora, nu soluţionează în sine problema apropierii de UE, pentru că acest tip de organizaţii trebuie să servească, de fapt, drept instrumente de reformare şi europenizare a ţării. Or, în această perspectivă, organizaţia pentru cooperare la Marea Neagră presupune anumite instrumente care pot facilita aceste reforme, inclusiv prin cooperarea cu statele din regiune, însă acest lucru nu se face automat.

Victor Chirilă: Aici, fără îndoială, nu putem să nu menţionăm implicarea UE prin Sinergia la Marea Neagră. Evident că, deocamdată, această implicare se bazează pe structurile existente deja în regiune şi, la etapa iniţială fiind, nu vedem care e valoarea adăugată a implicării UE. Tocmai de aceea, probabil, RM priveşte reticent această cooperare şi doreşte o mai mare cooperare în domeniul Parteneriatului Estic, care este în fază de proiect şi de dezbateri la Bruxelles. Cum vedeţi dvs. lucrurile din perspectiva unui Parteneriat Estic cu UE, care la Chişinău se doreşte a fi o nouă platformă sau un nou instrument ce ne-ar apropia mai mult şi chiar ne-ar plasa pe traiectoria integrării noastre graduale în UE?

Nicu Popescu: Parteneriatul Estic şi procesele de cooperare la Marea Neagră sunt în mare parte complementare. Parteneriatul Estic este un proiect mult mai politic, mult mai vizibil pentru UE, care va aprofunda şi mai mult relaţiile dintre RM şi UE. Totodată, reţelele de cooperare în regiunea Mării Negre, inclusiv iniţiativa europeană privind Sinergia Mării Negre, vizează nişte obiective mult mai puţin politice, mult mai tehnice, legate de nişte proiecte foarte concrete de cooperare în domeniul transportului sau al protecţiei mediului. Din această perspectivă, cred că RM trebuie să se concentreze pe extragerea a cât mai multe beneficii concrete, tehnocrate chiar în cadrul regiunii Mării Negre, ştiind în acelaşi timp că obiectivele politice de apropiere de UE vor fi promovate mult mai bine de Parteneriatul Estic. Dar, după cum spuneam, nu există o competiţie între dimensiunea Mării Negre şi Parteneriatul Estic. Mai degrabă, aceste iniţiative sunt complementare. Or, în dimensiunea Mării Negre, RM poate beneficia de mai multe proiecte concrete de cooperare cu România, Bulgaria, Ucraina, Turcia, plus asistenţa UE.

Victor Chirilă: La 13 octombrie, miniştrii de Externe din UE au adoptat acele concluzii referitoare la RM, care spun că UE este pregătită să înceapă negocierile pentru elaborarea noului acord cu RM. Se spune că UE este gata să facă acest lucru în contextul Politicii Europene de Vecinătate, dar nu se spune nimic despre gradul de pregătire al RM pentru începerea negocierilor. Cum poate fi interpretată această omisiune?

Nicu Popescu: Mesajul este destul de explicit în Concluziile Consiliului de Miniştri al UE, pentru că în acele concluzii este menţionat clar faptul că UE aşteaptă de la RM să respecte toate standardele şi normele democratice în cadrul campaniei electorale, care deja a început şi că de calitatea acestor alegeri va depinde, în mare măsură, atât viteza, cât şi profunzimea dezvoltării relaţiilor dintre RM şi UE.

Lina Grâu: În ce măsură credeţi că sub aspectul pregătirii echipelor de negociatori, are Republica Moldova oamenii necesari pentru a negocia un viitor acord cu UE, este diplomaţia moldoveană la un nivel suficient de pregătire pentru a face faţă unor cerinţe crescânde din partea UE?

Nicu Popescu: Cred că niciun stat din Europa Centrală şi de Est nu are suficienţi specialişti pregătiţi, care cunosc foarte bine UE şi care pot negocia foarte bine cu UE. În acelaşi timp, cred că adevărata problemă pentru RM nu ţine de faptul că Ministerul de Externe sau secretariatul comisiei pentru integrare europeană nu ar fi suficient de pregătite, ci mai curând ţine de faptul că majoritatea ministerelor sectoriale, de la Ministerul Agriculturii, până la cel de Interne, nu au specialişti ce ar fi gata să promoveze reformele cerute sau coordonate cu UE. Deci, principala problemă nu ţine de faptul că nu există suficienţi negociatori buni cu UE, ci mai degrabă de faptul că majoritatea structurilor de stat nu sunt pregătite să promoveze acele reforme care sunt absolut necesare pentru apropierea Moldovei de Europa.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire