Ce schimbări aduce această întrevedere şi cât de rezultative pot fi asemenea întâlniri acum, înainte de alegeri?
Această întâlnire reconstituie o continuare a teatrului absurdului sub denumirea „Soluţionarea conflictului transnistrean”, care ni-l prezintă Vladimir Voronin din momentul venirii sale la putere în 2001. Deoarece, dacă monitorizezi atent evoluţia problemei transnistrene pe parcursul acestor opt ani, vedem, în primul rând, că în 2001 Vladimir Voronin a venit la putere fiind ferm convins, cum că conflictul transnistrean a fost provocat de naţionaliştii de la Chişinău şi prin nişte cedări masive, generoase în faţa regimului de la Tiraspol problema se rezolvă. La 16 mai 2001 el s-a dus la Tiraspol şi a semnat cinci documente cu aceste cedări inimaginabile, pentru care în orice ţară, în orice stat de drept, el a doua zi s-ar fi ales cu „impeachment”. Inclusiv aceste documente prevăd examinarea posibilităţii de plată a recompensei din partea Republicii Moldova pentru agresiunea din 1992.
Prin care fapt se recunoaşte Republica Moldova - ţară agresorie.
El, în calitate de şef de stat, a recunoscut. După aceasta, au trecut vreo două luni şi ceva s-a întâmplat în relaţiile Voronin - Smirnov, şi Vladimir Voronin a declarat că Igor Smirnov este un bandit, şi el nicicând nu se va aşeza la masa de negocieri cu o asemenea persoană. Fiind o persoană modelată în trecutul sovietic, el ştie că toate problemele se rezolvă la Kremlin, la Moscova. În urma acestei atitudini a apărut memorandumul Cozac în 2003. Deci, numai graţie intervenţiei active, agresive a occidentului a fost oprită mâna lui Voronin, care era gata să semneze acest document de lichidare a statalităţii Republicii Moldova. După aceasta a urmat o fază de răcire a relaţiilor dintre Voronin şi Putin, şi în urma eforturilor disperate a administraţiei de la Chişinău, această comunicare a fost restabilită în 2006, direct între Vladimir Putin şi Vladimir Voronin. Şi a apărut iarăşi această idee a „înţelegerii în pachet” între Chişinău şi Moscova. Această „înţelegere în pachet” presupune, pe de o parte, recunoaşterea intereselor Federaţiei Ruse, inclusiv dreptul de la proprietate asupra obiectivelor privatizate ilegal pe malul stâng al Nistrului, şi în schimb, Rusia, chipurile, ar trebui să-şi lichideze prezenţa militară, şi să ne ofere nouă posibilitatea să integrăm Transnistria, în baza unui statut juridic special. Această politică, să spunem aşa, punctul culminant a avut loc la 22 iunie 2007, când a avut loc o întrevedere timp de 3 ore între Vladimir Voronin şi Vladimir Putin. Eu eram sceptic din start, deoarece nu exista nici un motiv să crezi că Rusia va renunţa la politica ei, dar oricum, încercarea vină n-are. Dar după această întrevedere a devenit clar că Rusia nu a acceptat o asemenea abordare. Ceea ce noi avem azi este inclusiv întrevederea din 24 decembrie, este mimarea disperată din partea lui Voronin a unei continuităţi a eforturilor de soluţionare a conflictului transnistrean, cu toate că este absolut clar că nu va avea loc nici un fel de soluţionare în timpul apropiat. Este absolut clar că Vladimir Voronin timp de 8 ani n-a reuşit să găsească o abordare corectă a acestei probleme. Şi deoarece în Republica Moldova nu există tradiţii ca un politician, care nu reuşeşte să rezolve o problemă, să se prezinte în faţa societăţii şi să recunoască că a greşit şi să demisioneze. Deci el continuă să mimeze acest proces numai de dragul păstrării acestui mit până la alegeri.
Această mimare despre care vorbiţi are conotaţii electorale, vrea preşedintele să obţină capital politic, să spună că uite: mai daţi-mi puţin răgaz, că eu la următorul mandat, cu siguranţă, rezolv problema transnistreană?
Nu, următorul mandat nu poate fi. Probabil el nu vrea să acumuleze capital politic, el vrea să păstreze acel capital politic, care şi l-a creat. Acel capital politic virtual în lipsa unei soluţii reale a acestei probleme, care l-a creat prin mass-media cenzurată, prin politica de spălare a creierului pe care destul de eficient o promovează Partidul Comuniştilor în frunte cu Vladimir Voronin.
Dar această întâlnire, modul zeflemitor în care a decurs ea, îl avantajează sau nu, din punct de vedere electoral, pe preşedintele Vladimir Voronin?
Vreau să pun punct pe un moment, cred că important. În urma întrevederilor cu Igor Smirnov nu poate apărea nici o soluţie pozitivă pentru Republica Moldova. Aceste întrevederi sunt lipsite de sens. Aceste întrevederi numai demonstrează că Rusia a respins acea „înţelegere în pachet” între Chişinău şi Moscova, nu între Chişinău şi Igor Smirnov, ci Chişinău şi Moscova, aceasta este soluţia şi expresia. Şi Voronin, din disperare, încearcă să mimeze acest dialog, pentru, repet, a păstra anume aceste unei posibile soluţionări a conflictului transnistrean cu condiţia păstrării comuniştilor la putere.
E puţin ciudată chestia asta. Pe de o parte, au fost mai multe tentative de a organiza această întâlnire, tentative eşuate de a organiza întâlnirea Voronin – Smirnov. Iată că într-un final această întâlnire are loc, dar se ştie de ce a avut loc, pentru că cu siguranţă a dorit-o Moscova. Întrebarea mea este: De ce Moscova nu a dorit ca această întâlnire să aibă şi nişte rezultate palpabile?
Deoarece, dacă luăm şi urmărim atent acţiunile Rusiei din 1992 până în prezent, concluzia poate fi numai şi numai una: interesele geopolitice ale Federaţiei Ruse, aşa cum le vede ea, în cazul Republicii Moldova sunt incompatibile cu integritatea teritorială şi suveranitatea Republicii Moldova. Şi dacă noi urmărim, repet, acţiunile Rusiei. Noi vedem că Rusia nu doreşte soluţionarea conflictului şi marioneta rusească de la Tiraspol nu primeşte ordin, cum a fost în cazul memorandumului Cozac – „Semnează”! Memorandumul Cozac este un model, este o reflecţie foarte clară a viziunii Rusiei cum ar trebui să fie soluţionat conflictul transnistrean: un pseudo-stat neviabil, nefuncţionabil, manipulat totalmente din exterior şi cu prezenţa militară rusească garantată. Iată cum înţelege Rusia aşa-zisa soluţionare a conflictului. Mie, ca cetăţean al Republicii Moldova, aşa soluţionare nu-mi convine. Şi atunci când vorbim despre soluţionarea conflictului transnistrean, bine ar fi, din start, să clarificăm ce subînţelegem sub noţiunea de „soluţionare a conflictului”. Eu consider că aceasta trebuie să fie un stat unitar, viabil, descentralizat, democratic în cadrul căruia aşa-zisa Transnistria nu trebuie să aibă nici un statut juridic special. Alta este că noi avem nevoie de o fază de tranziţie, pentru ca populaţia din stânga Nistrului să se adapteze la unele realităţi şi să demontăm nişte stereotipuri negative care sunt moştenite din trecut. Alta este că aceste stereotipuri negative le avem destule aici pe malul drept al Nistrului şi însăşi guvernarea comunistă este o confirmare a acestui fapt.
Agenţiile de presă au extras ca singurul rezultat al acestei întâlniri - consimţământul lui Voronin şi Smirnov de a continua „consultările” - aşa le-au numit ei în problema transnistreană. Deci nu le-au numit „negocieri” în formatul 2+1, adică fără Statele Unite, Uniunea Europeană, OSCE. Această iniţiativă s-a născut, ştim noi, în timpul întâlnirii Medvediev–Smirnov. Atunci s-a anunţat prima dată dorinţa Moscovei de a continua discuţiile în problema transnistreană, anume în formatul 2+1. Cât de real vi se pare pericolul ca aceste consultări moldo – ruso - transnistrene să înlocuiască, de fapt, mecanismul lărgit de negocieri?
Eu cred că aceste consultări nu pot înlocui negocierile. Alta este că vreau să spun încă un lucru destul de radical: conflictul transnistrean nu se rezolvă prin negocieri; conflictul transnistrean poate fi rezolvat numai şi numai în baza aplicării coerente, ferme a unui pachet de acţiuni. Negocierile noi le auzim din 1992, iar situaţia numai se agravează, în sensul cela că în stânga Nistrului a apărut o generaţie care nu ştie ce înseamnă să trăieşti în Republica Moldova. Iar pentru mine, ca pentru expert, mult mai grave au fost rezultatele vizitei lui Vladimir Putin din 14 noiembrie la Chişinău. După întrevederea lui Vladimir Putin cu Zinaida Greceanîi au fost semnate patru documente, inclusiv un document, care presupune conectarea generatoarelor electrice în regim radial cu reţeaua electrică din România, pentru sporirea volumului de energie electrică livrată în România de la Cuciurgan. Prin semnarea acestui acord, guvernul Republicii Moldova, violând Legislaţia Republicii Moldova, Constituţia şi tot ce doriţi, recunoaşte privatizarea ilegală a Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan de către Inter RAO UES, campanie rusească, prin oferirea licenţei Centralei Termoelectrice de la Cuciurgan. Guvernul Republicii Moldova face acelaşi lucru. Şi mai este încă un lucru foarte neaoş: energia electrică de la Centrala Electrică de la Cuciurgan este livrată în România nu direct, nu în baza unui contract direct, ci acolo este interpusă o firmă înregistrată exact în perioada ceea, când Vladimir Voronin discuta cu Vladimir Putin la 22 iunie 2007 la Moscova, dar a fost înregistrată undeva pe insulele Virginiei, într-o zonă „off shore” şi această firmă interpusă percepe de cinci ori mai mult comisionul pentru transportarea energiei electrice în România. Şi eu nu ştiu cine sunt persoanele juridice sau fizice care au fondat această firmă. Eu nu ştiu cine percepe aceşti bani în baza acestei încălcări flagrante a Legislaţiei Republicii Moldova. Şi acest comportament al Guvernului Republicii Moldova categoric contravine principiilor puse la baza aşa-zisei „înţelegeri în pachet”: dintâi soluţionarea politică a conflictului, şi apoi recunoaşterea proprietăţii Federaţiei Ruse. Nu, Guvernul Republicii Moldova deja a cedat totul, deja nu este vorba de soluţionarea conflictului transnistrean, deja a recunoscut indirect această privatizare ilegală, şi împreună fac bani, inclusiv bănişori murdari cineva obţine în urma acestor documente, semnate de oficialii moldoveni.
Interesantă teză aţi exprimat. Eu cred că jurnaliştii de investigaţie au un subiect bun, legat de ceea ce aţi spus. Eu vreau să revin puţin la subiectul pe care ne-am propus să îl discutăm şi să ne referim puţin la cele 8 documente, sau proiecte de documente, pe care preşedintele se laudă şi se mândreşte că i le-a înmânat liderului de la Tiraspol.
Aceasta este tipic pentru teatrul absurdului moldovenesc. Criminalul de stat, Igor Smirnov, ştie ce a elaborat partea moldovenească, iar noi, în calitate de cetăţeni ai Republicii Moldova, nu ştim care sunt aceste proiecte de documente şi ce ne este pregătit nouă.
Întrebarea mea era dacă credeţi că aceste documente pot mişca cumva aceste discuţii din punctul mort în care se află?
Eu nu am nici un motiv să renunţ la părerea mea, cum că soluţionarea conflictului transnistrean necesită acţiuni. Dacă, în baza unor documente, inclusiv în ceea ce priveşte grupurile celea de experţi, se va reuşi pătrunderea în Transnistria cu nişte proiecte-gen (repararea şi construcţia drumurilor, proiecte umanitare, nişte proiecte din domeniul social-economic), în situaţia când regimul din stânga Nistrului este fragil şi erodat din interior, când lumea fuge mult mai masiv din Tansnistria decât pe malul drept al Nistrului, când lumea este obosită, lumea îşi dă seama că această pretinsă statalitate a devenit o capcană pentru ei – aceste acţiuni ar putea contribui la erodarea acestui regim şi mai mult din interior. Alta este că din momentul când pe malul drept al Nistrului nu există o democraţie funcţională, nu există un stat de drept funcţional, nu există un dialog deschis între putere şi societate - malul drept nu este în stare să profite de această erodare a regimului din stânga Nistrului din interior. Aceasta este o realitate tristă.
În unul din cele 8 proiecte, preşedintele Voronin se referă la demilitarizarea, dezarmarea şi reabilitarea socială a militarilor. Nu ştim foarte multe despre conţinutul acestui document, aşa cum aţi spus şi Dvs. Cum poate fi real demilitarizată şi dezarmată regiunea transnistreană?
Aţi formulat întrebarea-cheie, anume această întrebare „cum?”, deoarece foarte multă lume este generoasă la capitolul unor modele de soluţionare a conflictului transnistrean. În anul 2002, când toată lumea era buimăcită de ideile de federalizare, a venit şi la mine un tânăr: „Dle Nantoi, am şi eu un proiect de federalizare.” Eu m-am zborşit la el :”Ştii ce, iată acolo este Tiraspolul, acolo şede Igor Smirnov. Du-te la el şi cere-i avizul. Dacă semnează – vino la mine, dacă nu – împuşcă-l şi vino la mine, apoi discutăm despre federalizare.” Întrebarea-cheie este „cum?”, în situaţia când Federaţia Rusă întreţine acest regim, când Federaţia Rusă, prin intermediul Transnistriei, realizează nişte scheme evident ilegale de îmbogăţire a unor persoane, aceasta se referă şi la uzina Metalurgică de la Râbniţa, unde persoana din GAZPROM, Alexei Osmanov este unul din co-proprietari, etc. În situaţia când Federaţia Rusă nu vrea să-şi evacueze prezenţa militară, fie şi simbolic, îmi dau seama că acei militari nu prezintă un pericol real, să spunem aşa, aici totuşi nu e cazul Georgiei. Dar mai ales dacă Vladimir Putin şi cu Vladimir Voronin realizează nişte proiecte de ordin… deci banii iubesc tăcerea. Aceste idei de demilitarizare, de dezarmare rămân numai la capitolul unui „bluff” informaţional, care lansează guvernarea pentru a mima activităţi în domeniul soluţionării conflictului transnistrean. Dacă nu greşesc, la 27 aprilie 2005, OSCE a propus un document de demilitarizare a Republicii Moldova pe ambele maluri ale Nistrului. Dar acest document nu răspunde la întrebarea ceea pe care aţi formulat-o – „cum?”
Dl Voronin a anunţat că i-a prezentat lui Smirnov răspunsul Chişinăului la proiectul „Tratatul de prietenie dintre Transnistria şi Moldova” propus de liderul transnistrean la întâlnirea precedentă a lor. Nu a spus însă nimic despre conţinutul acestui răspuns formulat de Chişinău. Şi întrebarea mea este dacă putem măcar să intuim acest răspuns ce conţine?
Eu nu cred că acest răspuns poate fi formulat în termeni cenzuraţi, adică necenzuraţi. Alta este că eu revin la ideea mea că, spre regret, Vladimir Voronin nu are tăria de caracter, un background, cum spune moldoveanul, moral, ca să recunoască că a suferit eşec. Timp de opt ani prostind lumea cu promisiunea că el va soluţiona conflictul transnistrean, nu se pocăieşte în faţa poporului şi nu dimisionează. Iarăşi vom fi prostiţi cu bombonele comuniste, că iată-iată ei consolidează statalitatea.
Faptul că jurnaliştii s-au bucurat de acces larg la această întâlnire, în comparaţie cu celelalte, sau cu cealaltă, vi se pare relevant?
Aceasta face parte din scenariul de umilire al lui Vladimir Voronin, realizat cu succes de Igor Smirnov.
Dar, Igor Smirnov îl umileşte pe Vladimir Voronin cu acordul Moscovei, sau aşa îi place lui?
Eu cred că aici Moscova îi oferă mână liberă.
Acum e clar că planul preşedintelui Voronin, pe care noi nu l-am văzut, sau promisiunea lui Vladimir Voronin că va rezolva problema transnistreană până la alegerile din anul 2009 a eşuat clar. Credeţi că alegătorii îl vor taxa pentru nerespectarea acestei promisiuni?
Astăzi aţi pregătit întrebări bune, în sensul cela că aţi atins o notă tristă, un moment trist în realităţile noastre, şi anume: problema reîntregirii ţării, problema soluţionării conflictului transnistrean nu este una prioritară pentru societatea moldovenească. Eu am posibilitatea de a comunica cu oameni din diferite părţi ale Republicii Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului. Oamenii, în primul rând, sunt orientaţi spre problemele de ordin social-economic: sărăcia, pensiile, preţurile galopante, tarifele, etc. Spre regret, în societatea moldovenească, dacă putem utiliza acest termen, nu există conştientizarea faptului că fără soluţionarea conflictului transnistrean e puţin probabil că o să avem o bunăstare aici, pe malul drept, deoarece Transnistria este un mecanism de evaziune fiscală, de contrabandă şi de spălare a banilor. Şi fără soluţionarea conflictului transnistrean nici nu prea are nevoie de noi Europa, unde noi, chipurile, dorim să ajungem.
Vă mulţumesc foarte mult. Aşteptăm comentariile Dvs. pe forum.
