Cum s-a manifestat R. Moldova în anul 2008 pe arena internaţională?

A fost destul de prezentă în plan regional, a deţinut preşedinţia în cinci organizaţii regionale. Evident, Moldova a încercat să folosească aceste pârghii pentru a-şi spori statutul său în relaţiile cu Uniunea Europeană (UE). Ţara încearcă să demonstreze că, fiind prezentă în mai toate iniţiativele de cooperare regională din Europa de Sud-Est, este înaintea unor astfel de ţări precum Ucraina sau Georgia în pretenţiile lor de a se apropia de UE. Acest lucru, într-adevăr, este un avantaj, dar acest avantaj pentru a fi valorificat trebuie privit în paralel cu reformele interne din R. Moldova la diferite capitole. Integrarea pe plan regional nu ne va duce automat în UE, dacă nu vom fi pregătiţi acasă pentru a face faţă acelor cerinţe pe care ni le pune UE.

În acelaşi timp, Moldova a fost prezentă şi în Comunitatea Statelor Independente (CSI). Discuţiile privind compatibilitatea sau incompatibilitatea aflării noastre în CSI, în paralel cu dorinţa de a ne integra în UE, sunt din ce în ce mai prezente în spaţiul public de la Chişinău. Tot mai mulţi politicieni şi experţi înţeleg că, pe măsură ce ne apropiem de UE, contradicţia în aspiraţiile europene şi rămânerea în CSI va fi tot mai mare şi atunci va veni, fără îndoială, timpul când autorităţile vor trebui să decidă în care direcţie trebuie să mergem. Deocamdată, autorităţile încearcă să ne convingă că nu există o astfel de contradicţie. Cred că aceste declaraţii sunt legate de dorinţa de a face Rusia mult mai flexibilă faţă de problema transnistreană, dar această menajare a susceptibilităţilor ruseşti nu dă rezultatele scontate. Propunerile „de pachet” pentru soluţionarea conflictului, înaintate de preşedintele Vladimir Voronin lui Vladimir Putin în 2006, rămân în continuare fără răspuns. Dimpotrivă, încercarea de a negocia direct cu Rusia a dat faliment. Ultima întrevedere dintre Vladimir Voronin şi Igor Smirnov demonstrează că Rusia încearcă să convingă Moldova să discute de la egal la egal cu Transnistria, ceea ce nu corespunde intereselor R. Moldova, iar încercarea de a demara consultări în formatul 2+1, care pot fi interpretate ca negocieri, este o încercare atât a Tiraspolului, cât şi a Rusiei, de a submina formatul 5+2. În concluzie, se poate spune că în 2008 R. Moldova s-a manifestat contradictoriu.

Care sunt semnele distinctive ale comportamentului R. Moldova în raport cu principalii parteneri externi?

În relaţiile cu Rusia, am avut parte de un dialog mai activ la nivel de autorităţi centrale. Acest lucru este explicabil: Vladimir Voronin a promis că problema transnistreană are şanse mari să fie soluţionată până la alegerile parlamentare 2009. În virtutea acestui obiectiv, a avut loc o încălzire a relaţiilor cu Rusia, un dialog activ între Voronin şi Putin, apoi cu Dmitri Medvedev. La nivel politic, se observă o mai mare deschidere din partea Rusiei faţă de autorităţile noastre, dar rezultatul final nu a fost atins. Autorităţile de la Chişinău insistă pe o soluţie de pachet a problemei transnistrene, ce implică retragerea trupelor ruse în schimbul păstrării neutralităţii, recunoaşterea proprietăţilor ruseşti, o autonomie largă pentru Transnistria, dar nu şi un drept de veto în viitorul Parlament. Toate aceste lucruri nu au susţinerea Moscovei pentru că o astfel de soluţie nu garantează Moscovei că R. Moldova va rămâne fidelă fratelui său din est. Neutralitatea înscrisă în Constituţie nu garantează că Moldova nu va renunţa într-o bună zi la ea, în funcţie de schimbările geopolitice din regiune. De aceea, Rusia a insistat ca neutralitatea să fie recunoscută pe plan internaţional anume de cei care o respectă. Într-un final, autorităţile au renunţat la acest obiectiv nerealist şi au decis că vor încerca să ofere Rusiei altfel de garanţii. Este încurajator că autorităţile nu s-au grăbit să ajungă la o înţelegere cu orice preţ cu Federaţia Rusă. De la autorităţi se aşteaptă acum să înţeleagă că reunificarea ţării poate avea loc pe măsură ce R. Moldova se va apropia tot mai mult de UE, va crea acele condiţii pentru a convinge cetăţenii noştri din Transnistria că R. Moldova prezintă mai multe beneficii pentru ei decât Rusia şi că aflarea în R. Moldova le oferă mai multe garanţii sociale şi economice. Dar acest lucru necesită o strategie treptată şi timp.

Relaţiile cu Ucraina s-au răcit. Rămân nesoluţionate o serie de probleme care creează incomodităţi. Este vorba de Centrala electrică de la Novodnestrovsk, demarcarea hotarului pe unele sectoare, dorinţa R. Moldova de a crea puncte de control vamal comune pe frontiera transnistreană unde autorităţile ucrainene mai au rezerve ş.a. Încă nu este clară poziţia Ucrainei pentru prelungirea mandatului Misiunii EUBAM după 2009. Aici trebuie luată în considerare şi chestiunea GUAM, unde Ucraina se vede ca un partener important, un actor puternic regional, dar Moldova continuă să aibă o atitudine neclară. Nu a trecut fără consecinţe şi faptul că autorităţile de la Chişinău au ignorat planul preşedintelui Victor Iuşcenko de reglementare a conflictului transnistrean. Astfel, Ucraina s-a văzut în ultimul timp neglijată de către Chişinău, care a încercat să discute peste capul Kievului cu Moscova. Cred că în perioada următoare Chişinăul va trebui să-şi modifice tactica pentru că a discuta direct cu Rusia, neglijând factorul ucrainean, ne va aduce mai multe dezavantaje decât eventuale beneficii.

În raport cu România, deşi au existat unele speranţe că, după vizita ministrului de externe Lazăr Comănescu, relaţiile se vor încălzi şi va începe o nouă perioadă de pragmatism, acest lucru nu s-a întâmplat. Şi nici nu se putea întâmpla pentru că există impedimente majore în interiorul acestui parteneriat nerealizat. Au fost discuţii şi consultări pentru deschiderea a două noi consulate româneşti, însă, din păcate, Chişinăul continuă să condiţioneze deschiderea acestora şi semnarea Convenţiei privind micul trafic la frontieră cu semnarea Acordului privind frontiera şi apoi a Tratatul de bază. Pentru relaţiile moldo-române este definitoriu faptul că există mai multe diferenţe de abordări. În timp ce Bucureştiul insistă pe ideea că sunt două state româneşti cu destine şi sisteme politice separate, Chişinăul insistă că sunt două state diferite din punctul de vedere al etnicităţii, al istoriei. În fond, insistă mai mult pe ceea ce ne desparte, decât pe ceea poate să ne unească. Autorităţile continuă să fie dominate de clişeele trecutului, de ideologia sovietică privind deosebirile dinte România şi Moldova. Atâta timp cât autorităţile se vor baza pe trecut şi mai puţin pe viitor, atâta timp va exista această neclaritate în relaţiile bilaterale, vor exista motive de supărare şi certuri fără substanţă.

Cât de mult a avansat R. Moldova în 2008 pe calea integrării europene şi la ce ne putem aştepta în anul 2009?

Obiectivul anului a fost demararea negocierilor privind viitorul acord juridic cu UE, care să înlocuiască actualul Acord de parteneriat şi cooperare. UE a început perioada de reflecţie, a fost elaborat mandatul, proiectul mandatului a fost deja aprobat, iar acum se află în atenţia statelor-membre ale UE. Dacă lucrurile vor merge bine, acest mandat ar urma să fie aprobat în luna februarie de statele-membre. Dar au apărut mai multe probleme ce ţin de democraţia reală din R. Moldova. Se ştie că o condiţie obligatorie pentru demararea unor negocieri asupra noului acord este respectarea principiilor democratice, drepturilor şi libertăţilor omului. Se pare că există din ce în ce mai multe incertitudini la acest capitol în capitalele europene. Cazul PRO TV a trezit la realitate diplomaţii, care au înţeles că lucrurile se înrăutăţesc şi nicidecum nu se îmbunătăţesc în Moldova la capitolul libertatea presei. Este greu de prevăzut cum vor influenţa alegerile din 2009 apropierea R. Moldova de UE. Totul va depinde de configuraţia viitorului Parlament. Autorităţile insistă că integrarea europeană va rămâne acelaşi obiectiv important, dacă PCRM va deţine în continuare majoritatea. Nu este, însă, suficientă retorica, este nevoie ca vorbele să coincidă cu faptele. Se vede că de fiecare dată când ne apropiem de alegeri are loc o înrăutăţire a mediului democratic. Alegerile sunt de fapt acea foaie de turnesol care arată că autorităţile nu sunt sincere până la capăt când este vorba de integrarea europeană şi pun mai presus interesele lor de partid, de grup.

În 2009, UE va trebui să ia o decizie privitor la mandatul de negocieri. Să sperăm că acesta va fi acordat Comisiei Europene pentru că urmează două preşedenţii ale UE care sunt mai aproape de R. Moldova – Cehia şi Suedia şi care ar trebui valorificate de noi. Să sperăm că negocierile vor începe până în vara anului 2009. Acestea ar putea să dureze mai puţin decât în cazul Ucrainei care le-a început în 2007 şi nu le-a finalizat încă, pentru că deja va fi o cale bătătorită. Acordul care va fi semnat cu Ucraina va servi exemplu şi pentru acordul cu Moldova, doar că noi vom avea ocazia să acceptăm anumite stipulări în acest acord, dar în linii generale, cadrul politici şi juridic va fi acelaşi: va fi un acord politic de asociere asemănător celor semnate de UE cu ţările din Balcanii de Vest. Acest acord se va referi mai mult la domenii precum economia, comerţul, justiţia, afacerile interne şi doar într-o mică parte la dialogul politic. Unicul lucru ce va lipsi va fi perspectiva clară de integrarea europeană, dar această perspectivă va urma să fie câştigată de noi prin reformele de acasă.

La intersecţia dintre anii 2008 - 2009 care marchează sfârşitul unei guvernări de 8 ani a PCRM, în ce punct în procesul de autoidentificare pe arena internaţională se află R. Moldova?

Cred că majoritatea au înţeles că UE este o realitate pe care nu o mai poţi neglija. Suntem tot mai mulţi atraşi, chiar fără să vrem, de acest pol pentru că este o putere economică şi politică deja consacrată în regiune. Ea va fi într-un viitor nu foarte îndepărtat şi o putere militară. Este un actor care ne oferă oportunităţi pentru a ne dezvolta, a ne moderniza ţara, dar aceste oportunităţi vor trebui să fie valorificate de noi. Cred că mulţi politicieni înţeleg că CSI-ul va trebui într-o bună zi abandonat, dar deocamdată încearcă să menajeze Rusia pentru a nu o supăra. Avem o elită politică ce se simte încă mai aproape de Rusia pentru că a fost educată în alte timpuri, psihologic îi este greu să renunţe la legătura amorfă care se numeşte CSI.

Deci, suntem în proces de abandonare a CSI şi de apropiere tot mai multă de UE. Cred că suntem la o răscruce. Anul 2009 ar putea însemna o decizie. R. Moldova nu-şi mai poate permite să stea la această răscruce, ea va trebui să decidă, să-şi aleagă drumul.