În ultimii ani, UE a devenit un simbol al bunăstării mult dorite, un ideal al democraţiei reale, un „pământ al făgăduinţei” pentru mulţi dintre noi, cetăţenii RM. Indiferent de naţionalitate, ne dorim să trăim într-o ţară democratică unde în capul mesei să fie supremaţia legii şi nu arbitrariul, aroganţa şi intoleranţa unor persoane, partide sau grupuri de interese. Am sperat şi continuam să sperăm că UE este cel mai indicat partener pentru a ne realiza aceste aspiraţii. În ultimele zile, însă, tot mai mulţi dintre noi avem un şir întreg de întrebări - deocamdată, fără răspuns - către UE.
În primul rând, de ce Bruxellesul s-a grăbit să recunoască rezultatul recentelor alegeri, fără ca mai întâi să analizeze multiplele semnale, îngrijorări, suspiciuni cu privire la corectitudinea şi libertatea scrutinului? De altfel, multe din acele îngrijorări au fost expuse anterior de însăşi dna Benita Ferrero-Waldner, Comisarul european pentru Relaţii Externe, de dl Kalman Miszei, Reprezentantul special al UE pentru RM, de ambasadorii UE acreditaţi la Chişinău şi de mulţi alţi oficiali europeni.
În al doilea rând, de ce UE reacţionează flegmatic la violarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului de către autorităţile RM în urma evenimentelor din 7 aprilie? De ce tace Javier Solana, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună? De ce statele UE fie tac, fie vorbesc cu jumătate de gură despre adevăratele cauze ale tristelor evenimente postelectorale de la Chişinău? Unde este Preşedinţia cehă a UE? Înseamnă acest lucru că, pentru UE, mai presus de orice e stabilitatea cu orice preţ la frontierele sale estice, chiar dacă această stabilitate se face cu sacrificarea valorilor şi principiilor democratice? În al treilea rând, unde este solidaritatea UE, când valorile şi principiile democratice - baza Europei - sunt terfelite în vecinătatea sa imediată? Unde este solidaritatea UE când un stat membru este învinuit că ar destabiliza situaţia politică din RM? Avem de-a face cu manifestarea unor duble standarde de către UE?
În lipsa unor răspunsuri clare la aceste şi alte întrebări, este firesc ca mulţi dintre noi să ne întrebăm dacă UE este laşă, indiferentă, cinică sau la mijloc sunt nişte calcule geopolitice mai presus de soarta unei biete mici ţări ca Moldova. Este prematur să acuzăm UE de laşitate, indiferenţă şi cinism. Sperăm mult că nu vom ajunge niciodată să facem acest lucru, pentru că UE îi revine un rol crucial în afirmarea RM ca stat independent, suveran, democratic şi indivizibil. Totodată, nu putem face abstracţie de unele realităţi şi tendinţe internaţionale şi regionale de natură să influenţeze atitudinea UE faţă de ţara noastră şi care, evident, ar trebui să ne pună în gardă. Mai întâi de toate, în ultimele luni, Occidentul (NATO, UE şi SUA) curtează insistent Rusia pentru a se asigura de sprijinul/cooperarea acesteia într-un şir de subiecte de importanţă geostrategică precum stabilizarea Afganistanului, reconstrucţia Irakului, prevenirea înarmării nucleare a Iranului, stoparea programului nuclear al Coreei de Nord, combaterea terorismului internaţional, neproliferarea armelor de distrugere în masă şi reducerea arsenalului nuclear deţinut de Rusia şi SUA. În particular, UE este extrem de interesată în asigurarea securităţii sale energetice unde Rusiei, în calitatea sa de furnizor strategic de gaze, îi revine un rol esenţial. Criza gazelor provocată de Moscova în această iarnă a developat cât se poate de bine amplitudinea vulnerabilităţii energetice a multor state din cadrul UE.
De asemenea, criza financiară şi economică internaţională forţează UE să fie preocupată, înainte de toate, de problemele sale interne. Tot mai multe voci influente, între care preşedintele francez Nicolas Sarkozy sau cancelarul german Angela Merkel, pledează pentru suspendarea procesului de extindere a UE până când aceasta nu va fi reformată/consolidată intern în conformitate cu Tratatul constituţional de la Lisabona. Totodată, problemele economice şi sociale cu care se confruntă actualmente UE riscă să determine statele sale membre să fie mai circumspecte cu privire la şansele RM sau ale Ucrainei de a beneficia într-un viitor previzibil, cel puţin, de un regim de călătorii fără vize, iar de perspective clare de aderarea la UE nici nu mai vorbim.
Trebuie să recunoaştem, aici, că „revoluţiile colorate” din Georgia şi Ucraina s-au transformat într-o mare dezamăgire pentru UE. Prin urmare, avem motive să presupunem că „experienţa revoluţiilor colorate” i-a învăţat pe oficialii europeni să fie mai rezervaţi, prudenţi şi calculaţi în aprecierea sau încurajarea unor evoluţii politice ce reflectă caracteristici asemănătoare.
În plus, există mai multe semnale clare că Rusia este tot mai nemulţumită de creşterea influenţei UE în regiunea noastră. Moscova doreşte să oprească la Prut nu doar NATO, ci şi UE. În acest sens, sunt relevante criticile enunţate, în ultimul timp, de înalţi oficiali ruşi la adresa Parteneriatului Estic, iniţiativă chemată să diversifice şi întărească relaţiile economice şi politice între UE şi RM, Ucraina, Georgia, Azerbaidjan, Armenia şi Belarus. Grăitoare este şi critica dură verbalizată de premierul rus V. Putin la adresa Memorandumului semnat, la 23 martie, de Guvernul Ucrainei şi Comisia Europeană în domeniul modernizării infrastructurii ucrainene de tranzitare a gazului natural. Din aceeaşi panoplie de semnale fac parte şi încercările Rusiei de a torpila negocierile la subiectul conflictului transnistrean în formatul „5+2”, şi încercarea Moscovei de corupe Chişinăul şi Kievul cu promisiunea unor credite avantajoase ce le-ar ajuta să depăşească actuala criză financiară şi economică. Bineînţeles, aceste eventuale credite vor presupune şi concesii politice din partea RM şi a Ucrainei. Renunţarea la integrarea europeană în favoarea integrării în CSI va fi principala miză a respectivelor cedări.
Aceste realităţi şi tendinţe internaţionale şi regionale pot explica, într-o anumită măsură, ambiguitatea şi indecizia Bruxellesului faţă de evoluţiile post-electorale de la Chişinău. Dar ele nu pot, nicidecum, să fie o scuză pentru inacţiune, în timp ce principiile şi valorile democratice pe care este întemeiată UE sunt desconsiderate flagrant în chiar imediata sa vecinătate. În atare circumstanţe, UE îi va fi tot mai dificil să se ascundă în spatele aprecierii date alegerilor din 5 aprilie de către Misiunea OSCE/ODIHR. În caz contrar, va avea de suferit credibilitatea sa de promotoare şi apărătoare a valorilor democratice, iar acest lucru va fi, cu certitudine, exploatat din plin de euro-sceptici, falşii euro-integraţionişti, ca să nu mai vorbesc de Federaţia Rusă. Absenţa de mai departe a unei poziţii categorice din partea UE riscă să dilueze graniţa între moderaţie şi laşitate în ochii multor cetăţeni ai ţării noastre. Îşi doreşte UE un astfel de rezultat? Fără îndoială, NU!