„Criza ne înăduşă! Este o problemă foarte serioasă şi ne afectează la toate capitolele indicilor economici” (Preşedintele Voronin, 29.04.09, NIT TV) „La cererea Bulgariei, Rusia va reexamina problema acordării unui credit în valoare de câteva miliarde de euro pentru construirea centralei de la Belene” (Vladimir Putin, RIA Novosti, 28.04.09)

Se aşterne liniştea peste Moldova. Cel puţin asta sugerează declaraţiile europene venite pe diverse canale. Cuvântul de ordine al reprezentaţilor de vârf ai Bruxellesului este „stabilitate” (în traducere, „linişte în periferie”). Ce înseamnă în mod concret asta, nu e foarte clar. Şi nici unde poate duce mult jinduita „stabilitate”. Pentru că cel mai stabil regim din acest spaţiu rămâne, totuşi, cel transnistrean...

O stabilitate politică aparentă
Să presupunem, de dragul demonstraţiei, că aşteptările adepţilor „consensului” şi ai „stabilităţii” se vor îndeplini şi va fi cum cer aceştia. Opoziţia intră în Parlament, preşedintele va fi ales, guvernul va intra în funcţie şi va face gestiunea crizei economice. Va garanta această evoluţie iluziile scenariului de „stabilitate” politică susţinut astăzi de actori interni sau externi? Evident, nu. În primul rând, prezenţa lui Vladimir Voronin „în tot şi-n toate” în criza post-electorală. Semnalul e limpede: singurul actor politic decisiv în republică rămâne preşedintele (proba a fost făcută şi de recenta emisiune de la postul TV oficios al comuniştilor, NIT). Aplombul arătat aceste zile nu indică în niciun caz că acesta se va mulţumi, cum declarase, cu o funcţie de „simplu deputat”.

Al doilea argument. Ţinând seama de ponderea actualului preşedinte în economia reală a Puterii, oricum s-ar constitui viitoarea echipă conducătoare - preşedinte-premier-spicher - va fi imposibil un consens eficace. Dacă PCRM merge pe varianta Marian Lupu preşedinte - bună pentru Occident -, este de aşteptat ca rolul de premier să fie preluat de o mână forte, cea care va conduce cu adevărat republica. Iar numele lui Vladimir Voronin revine vertiginos, indiferent cât de neverosimil pare „modelul Putin” în formulă moldovenească. Dacă se optează pentru Vladimir Ţurcanu la preşedinţie, semnalul politic de apropiere de Răsărit devine şi mai plauzibil, iar Voronin se poate mulţumi cu ceva mai puţin decât premier. Oricare altă formulă de putere, fără prezenţa unor „grei” din PCRM la manete, nu va avea puterea, doar o va exercita. Niciuna dintre formule nu poate însă aduce consens real şi conlucrare cu Opoziţia.

În al treilea rând, Opoziţia va rămâne cu 40 de mandate (minus potenţialul Iuda - dacă o fi doar unul! - de care e nevoie pentru a impune preşedintele). Cam câte avea şi PCRM înainte de anul 2000. Suficient ca vocea Opoziţiei să fie auzită în parlament, dacă mesajul va fi coerent şi unitar. Dar nu numai în Parlamentul RM. Intervenţia europenilor în criza de la Chişinău, atâta câtă a fost, a făcut ca, în sfârşit, instituţiile europene să descopere şi o Opoziţie la Chişinău pe care, cantonate pe regimul Voronin, au neglijat-o nepermis până la alegeri. Asta înseamnă că, de aici înainte, vocea Opoziţiei va trebui ascultată mai intens şi mai competent, inclusiv la Bruxelles. E un avantaj deloc de neglijat. În al patrulea rând, Opoziţia are un avantaj politic enorm şi pe care comuniştii nu îl aveau sau nu îl foloseau înainte de 2000: strada şi piaţa publică! S-a antrenat în campania electorală pentru asta, iar contextul postelectoral va genera nemulţumiri sociale masive. Polarizarea socială este mai puternică decât oricând, iar spiritul protestatar deşteptat. Blocată de televiziunile oficiale şi oficioase ale Puterii, Opoziţia va coborî în stradă, tot mai des, pentru a-şi face auzită vocea. Căci protestatarii vor fi pe străzi. Îi va „invita”... criza economică.

Stabilitate economică - misiune imposibilă?
Cifrele economice, fie şi numai cele publice, arată o situaţie critică în RM. Sfârşitul alegerilor a făcut să dispară basmul encomiastic şi ridicol despre Moldova-cea-neatinsă-de-criza-economică-globală. Realităţile sunt crude. FMI prevede o descreştere în anul 2009 a economiei cu 5% faţă de 2008 şi prognozează o datorie externă de peste 50% din PIB. Exporturile s-au redus cu 20%, remitenţele - cu peste 30%, iar importurile au scăzut cu aproape 30%. Economia RM se bazează masiv pe taxarea consumului, deci consecinţa va fi reducerea încasărilor bugetare. Evident, despre investiţii se vorbeşte tot mai puţin, chiar dacă guvernarea comunistă va încerca, disperată, să privatizeze ce a mai rămas de privatizat. Problema este: cine va cumpăra? Soluţia FMI e cunoscută: reducere drastică a cheltuielilor bugetare şi majorarea veniturile, inclusiv prin creşterea unor taxe şi impozite. Se vorbeşte nu numai de blocarea salariilor, ci chiar de scăderea lor (10% din salariile bugetarilor). Efectele sociale vor fi majore, în condiţiile în care debuşeul existent la sfârşitul anilor ’90 după prăbuşirea rublei, respectiv plecarea la muncă în Occident nu mai există. Din două motive: vizele şi diminuarea locurilor de muncă în Vest, dar şi în Est. Cine şi cum va reuşi să producă „stabilitate” în aceste condiţii? Şi cu ce preţ?

Soluţii à la russe sau victoria „stabilităţii” împotriva RM
Contextul global este astăzi nelimpezit, iar cel regional ambiguu. RM rămâne un spaţiu de frontieră a cărui apartenenţă, deocamdată, nu pare decisă. Dar ezitările înaintării frontierei euroatlantice sunt „compensate” copios de activismul Rusei în regiune. Trei elemente trebuie introduse în ecuaţie: Barack Obama nu dă semne că va fi concesiv cu ruşii în măsura în care aceştia ar fi dorit să fie - cel puţin aşa percepe Kremlinul ambiguităţile de până acum (vezi şi episodul Turkmenistan); alegerile din anul acesta din Germania (care vor putea schimba relaţia Bruxelles - Moscova în cazul unei garnituri noi la Berlin); imprevizibilitatea Ucrainei (unde miza pe „independentul” Arseni Iateniuk în viitoarele alegeri este din ce în ce mai semnificativă). În aceste condiţii, Rusia trebuie să rămână activă pe teren, iar miza geopolitică a RM creşte.

În situaţia unei crize economice dure în republică, a menţinerii echipei Voronin la putere şi a unor eventuale înţelegeri preelectorale între Chişinău şi Moscova, Rusia poate deveni actorul care stabilizează economia micului vecin european. RM a primit anul trecut, prin proiecte în cadrul Planului de Acţiuni, circa 50 de mln. de euro. Destul de puţin, dacă vom compara cu cei 40 mln. USD acordaţi urgent de Rusia, în ianuarie acestui an, Transnistriei. În pofida crizei interne, Rusia găseşte resurse pentru a regla conturi geopolitice. Astfel, cei circa 400-500 mln. de euro necesare RM pentru o echilibrare economică pe termen scurt ar putea veni urgent de la Moscova. Ce va cere în schimb? Nimic din ceea ce UE cere în mod obişnuit - democratizare, reforme, modernizare. Un singur lucru: stabilitate à la russe. În aceste condiţii, spectrul unei stabilizări geopolitice de tip Transnistria la frontiera euroatlantică este mai prezent ca oricând.