Rusia nu mai este cea mai mare putere din spatiul post-sovietic. Ileana Racheru, Octavian Manea, Revista 22 - Politică Externă
26.05.2009 ,
 

Incepand din 1991, spaţiul ex-sovietic s-a aflat permanent in atentia analistilor de politica externa. Tentativele Rusiei de a mentine statele din ”vecinatatea apropiata” in sfera sa de influenta, incercarile Occidentului de a balansa puterea acesteia in regiune au fost subiecte de referinta pentru o zona unde se mai asteapta inca ”al treilea val de democratizare”. R. Moldova un stat mic, una dintre cele 15 republici post-sovietice, nesemnificativa în politica internationala dar cu o poziţie strategică importantă-intre UE si Rusia-a reaparut in aprilie 2009 in atentia opiniei publice de la Bucuresti sau din UE prin revoltele de la Chisinau.  S-a vorbit si s-a scris mult in presa de la Bucuresti despre declaratiile belicoase si practicile nedemocratice ale regimului comunist al lui Vladimir Voronin. Au ramas si chestiuni neabordate. Pentru acestea am realizat trei interviuri scurte cu Nicu Popescu*, Vlad Lupan* si Stanislav Secrieru*, specialisti in relatiile internationale din R. Moldova.

Pe 7 mai, UE a inaugurat Parteneriatul Estic, un program destinat sprijinirii statelor aflate in vecinatatea acesteia. Inca din anii 1990, UE a avut programe asemanatoare Parteneriatului (TACIS, INOGATE, PEV) destinate fostelor republici sovietice care nu au atins rezultatele preconizate(democratizare, respectarea drepturilor omului, eliminarea coruptiei…). Care au fost principalele obstacole care nu au permis realizarea obiectivelor UE in spatiul ex-sovietic? Se poate vorbi de un obstacol ”rusesc” sau doar de incapacitatea regimurilor din aceste state de a adopta reformele cerute de UE?

Nicu Popescu: Este vorba atat de incapacitatea acestor state de a se angaja intr-un proces ferm de reformare, cat si de politica Rusiei care a incercat pe alocuri sa beneficieze de contextul economic si politic opac din aceste state. Totusi, cred ca principala responsabilitate le revine statelor din regiune.Or statele baltice au gasit energia politica necesara pentru a avansa fenomenal de mult in directia reformelor, in pofida rolului Rusiei. In mare parte elitele post-sovietice care, de cele mai multe ori, sunt corupte si autoritare  sunt principalul factor care explica esecul reformelor. Lipsa de atentie  a Occidetntului si influenta Rusiei sunt factori importanti, dar secundari.

Vlad Lupan: Cred ca se poate vorbi despre incapacitatea guvernarilor din statele respective de a absorbi programele si fondurile respective. Elitele locale au fost acei actori decizionali care au avut restante la implementarea proiectelor si reformelor UE.  In acest context Rusia a avut doar un rol secundar, promovand interesele sale la nivel de elite si nu impotriva sau pentru un program. Moscova a fost, totusi,  interesata de mentinerea sferei sale de infleunta si a modelului sau „civilizational” pe care acum il numeste ”democratie suverana”.

Stanislav Secrieru: Nu sunt de acord cu formularea categorica cu privire  la esecul politicilor UE  in spatiul ex-sovietic. Sa incercam sa ne imaginam cum ar arata astazi vecinatatea estica in lipsa initiativelor si programelor UE (de exemplu EUBAM in cazul R. Moldova). Ar fi fost posibil ca tabloul sa fie mult mai sumbru. In timp, UE a fost un agent extern de modernizare care a presat autoritatile sa adopte un cadru legislativ european care sa creeze un mediu legal si institutional favorabil dezvoltarii democratice si  atractiv pentru investitori. Insa implementarea efectiva  a actelor normative tine de autoritatile locale si nu de UE. Tocmai de aceea inclin sa cred ca in mare parte responsabilitatea pentru esecul reformelor il poarta autoritatile si intreaga clasa politica din fostele republici sovietice. De cele mai multe ori, acestea au preferat un joc ingust perpetuand logica sistemului si mimand reforma in loc sa rastoarne status-quo-ul si sa puna in aplicare masuri dureroase chiar cu pretul propriei cariere politice, asa cum s-a intimplat cu multe guverne din Europa Centrala si de Est in anii ‘90. Rusia nu a facut altceva decat sa speculeze miopia elitelor si lipsa angajamentului ferm pentru restructurari politice si economice fundamentale si ireversibile.

R. Moldova pare ca se afla într-o situatie fara iesire. Este dependenta economic de Rusia, iar UE nu poate oferi o alternativa la relatiile economice cu aceasta. In plus,  spatiul ex-sovietic are cateva incercari ratate de democratizare/evadare(Georgia si Ucraina) de sub tutela Moscovei cu sprijin occidental. Ce ar putea schimba situatia R. Moldova, in particular si a intregului spatiul post-sovietic, in general?

Nicu Popescu: Dependenta economica a R. Moldovei, dar si a altor state post-sovietice de Rusia este unul dintre cele mai eronate mituri care circula in UE, inclusiv in Romania. Or, UE ii revine peste 50% din comertul extern al R. Moldovei, si numai 15% din exportul R. Moldovei se indreapta catre Rusia. Romania luata separat este un partener comercial mai important pentru R. Moldova decat Rusia.

Apropo, UE este un partener comercial mai important decat Rusia si pentru Ucraina, Georgia, Armenia si Azerbaijan. Chiar si in ultimii ani de crestere economica rapida in Rusia, importanta economica a Moscovei in CSI  a  fost in declin relativ fata de UE. Rusia, insa compenseaza aceasta irelevanta economica crescanda printr-un activism politic si diplomatic, dar si prin investitii care vizeaza sectoare strategice din statele post-sovietice ca infrastructura energetica. Deci, economic UE este mult mai importanta pentru R. Moldova, Rusia isi joaca mai abil cartile sale politice. 

Evolutiile din R. Moldova nu prea au cum sa influenteze substantial situatia din spatiul post-sovietic. Este prea mica pentru a o face. De fapt R. Moldova este statul CSI cel mai conectat la UE, si cel mai putin dependent de Rusia in plan economic, politic si in privinta securitatii. Comparativ cu alte state CSI ca Ucraina, Georgia sau Armenia, R.Moldova isi poate permite un spatiu de manevra extern mult mai larg in raport cu Rusia. Problema e ca logica sistemului politic intern de la Chisinau – din ce in ce mai centralizat – indeparteaza R. Moldova de  UE.

Vlad Lupan: Este o perceptie gresita si din pacate larg raspandita, bazata pe date de acum cativa ani. Nu traim intr-o lume statica. Acum principalul partener comercial al Repulicii Moldova este UE, iar Romania se afla chiar pe primul loc. UE are o pondere de 50% in comertul cu Republica Moldova, pe cand Rusia are doar 15%. R. Moldova nu este dependenta economic de Rusia, ea este dependenta energetic. UE a oferit deja preferinte comerciale autonome, insa R. Moldova  nu a fost capabila sa le utilizeze pe  deplin. Uitati-va la studiile publicate de ONG Expert-Grup din R. Moldova si veti vedea  cum a evoluat relatia economica dintre Chisinau si UE. Acum se discuta un Acord de Comert Liber Aprofundat. Un asfel de Acord ar putea permite economiei R. Moldova integrarea pe piata europeana, dar si o continua deschidere spre est, nu numai in Rusia, dar si pe alte  piete de desfacere  spre care tind toate economiile din UE. De altfel, tot Expert-Grup a publicat la inceputul anului 2009 un studiu privind fezabilitatea ACLA/Deep FTA. Cred ca as gresi daca as ancora comertul pe directii geografice sau politice. Mai  importanta este metoda sa de functionare, aici este problema R. Moldova, ii lipseste un mediu de business predictibil, in baza principiilor unui stat de drept. Chiar UE a mentionat cu diverse ocazii cinci domenii unde este nevoie de progres in R. Moldova, printre care si mediul business si climatul de investitii. Astfel, pentru a aduce R. Moldova si alte state din spatiul post-sovietic la normalitate este nevoie ca in primul rand UE sa inteleaga  ca are un potential mult mai mare. Atat atractivitatea cat si potentialul (puterea) Bruxelles-ului pot si trebuie sa fie utilizate pentru ceea ce UE stie mai bine: democratizare (stat de drept, institutii democratice, drepturile omului, economie adecvata conform criteriilor de la Copenhaga). UE inevitabil va intra in competitie cu Rusia. In relatia UE-Rusia exista doi jucatori, iar Kremlinul este pe pozitii mai interesate. Daca vorbim despre conceptia populara a unei ”relatii pragmatice”, atunci tocmai acest pragmatism trebuie sa prevaleze. Si in fine, pentru aceasta UE trebuie sa-si intareasca instrumentele pe care le are  la dispozitie.

Stanislav Secrieru: Problema dependentei economice de Rusia trebuie demistificata. Pentru majoritatea statelor din Est, UE a devenit un partener comercial principal. De exemplu Belarus care nominal face parte din Uniunea Rusia-Belarus si beneficiaza de un pret la gaze preferential exporta in UE 45% din produse, iar in Rusia 35%. Pentru Azerbaijan, UE si Turcia sunt principalii parteneri comerciali, Rusia  cedand gradual pozitii. Rusia a contribuit din plin la reorientarea dramatica a exporturilor tarilor post-sovietice prin sanctiuni economice si razboaie comerciale purtate cu vecinii sai. Tendinta a fost facilitata si de preferintele asimetrice comerciale acordate de UE, care au ancorat aceste state si mai puternic la piata europeana. Drept dovada recenta solicitare a R. Moldovei adresata Comisiei Europene pentru marirea cotelor acordate in cadrul regimului preferential pentru 2010.

Fara indoiala criza economica globala va afecta evolutiile in spatiul post-sovietic. In Caucaz, Armenia a fost afectata serios. Efectele acesteia incep sa se simta si in R. Moldova. E nevoie de o prezenta mai consistenta a UE pentru a proteja statele post-sovietice de presiunile Rusiei bazate pe formula bani (sau doar promisiuni) in schimbul favorurilor politice.

Daca privim din perspectiva interna, doar reformele politice si economice pot schimba situatia in spatiul post-sovietic si in particular in R. Moldova. Criza economica va face regimurile mult mai vulnerabile si, in consecinta, mai putin predispuse la schimbare. Cladite pe logica stabilitatii, regimurile politice post-sovietice vor cauta o cenzurare mai aspra a opozitiei, orice critica pe timp de criza va fi incadrata la actiuni impotriva intereselor nationale sau interventia actorilor externi interesati in destabilizarea tarii.

Statele baltice, foste republici din componenta URSS au devenit membre ale NATO si UE, integrandu-se sferei de influenta a Occidentului. La fel ca si R. Moldova sau Georgia acestea nu au avut legaturi istorice/simbolice importante cu Rusia asa cum au Belarus si Ucraina? De ce nu permite Moscova un scenariul asemanator celui parcurs de  statele baltice pentru R. Moldova si Georgia?

Nicu Popescu: Problema principala e ca nici Georgia nici R. Moldova nu s-au apropiat nici la 25% de performanta statelor baltice cla capitolul reforme si democratizare. Rusia doar a beneficiat de incapacitatea acestor state de a se mobiliza pentru implementarea reformelor. R. Moldova si Georgia au ratat singure toate oportunitatile de europenizare in anii’90, iar proiectul putinist de recreare a unei sfere de influente rusesti a aparut ceva mai tarziu.

Vlad Lupan: Scenariu baltic vine impotriva perceptiei rusesti conform careia toata lumea este in lupta cu Rusia, precum si impotriva perceptiei perdantului din razboiul rece si a imperiului care trebuie sa se refaca. Declaratiile ministrului de Externe rus, Serghei Lavrov din primavara lui 2009 sunt cel mai bun exemplu al mentalitatii „cetatii asediate” pe care o are Rusia. Trebuie totusi sa intelegem ca Federatia Rusa a avut si va avea in continuare un comportament de realpolitik prin care, pe de o parte, se va acționa ca o mare putere, desi este slaba atat militar cat si economic, iar pe de alta parte, va incerca sa intervina in toate aranjamentele posibile cu „plangeri” de constrangere a intereselor sale, doar pentru a extrage beneficii din cedarile pe care, eventual, le-ar face. In zona estica,  Rusia este capabila in continuare sa influenteze elitele locale, insa si UE si SUA au o pondere nu mai putin importanta. Daca va exista un angajament ferm in Europa si SUA in ce priveste Estul, lucrurile se vor schimba, insa nu imediat.

Stanislav Secrieru: Povestea de succes a tarilor baltice a avut loc in alt context international: influenta exceptionala pe care a avut Occidentul asupra Rusiei (SUA nu a recunoscut anexarea tarilor baltice de URSS si a fost foarte activa in a convinge Moscova sa-si retraga trupele din tarile baltice), o situatie economica dificila a Rusiei si resurse limitate pentru a promova intersele in spatiul ex-sovietic, elitele in tarile baltice extrem de determinate si constiente de importanta momentului. In cazul R.Moldovei si Georgiei acum exista cateva elemente defavorabile: criza economica si prioritatile Occidentului (Af-Pak, Iran); Moscova, care desi este  lovita de criza, se simte la fel de increzatoare si determinata sa conserve sfera privilegiata de interese in spatiul ex-sovietic (criza economica este chiar o oportunitate in acest sens); clasa politica din ambele tari care isi consuma prea multa energie in batalii politice interne sterile si este incapabila sa promoveze o agenda cu bataie lunga. Personal, as schimba accentul de la de ce Rusia nu permite la de ce R. Moldova si Georgia nu sunt in stare sa emuleze exemplul balticilor?

Analistii de politica internationala sustin ca Rusia foloseste conflictele inghetate ca instrument de manipulare a regimurilor de la Chisinau, Tbilisi, Erevan sau Baku. In plus, din punct de vedere istoric Transnistria nu a facut parte din R. Moldova. De ce nu au renuntat regimurile lui Mircea Snegur, Petru Lucinshi sau Vladimir Voronin la Transnistria?

Nicu Popescu: Nu prea cunosc state care sunt gata sa renunte la teritorii de buna voie. Chiar si in Romania – un stat consolidat,  care se afla in UE si NATO – dezbaterile privind tinutul secuiesc sau independenta Kosovo sunt defensive. Pana si un stat puternic ca Romania este sensibil la chestiuni teritoriale de acest gen, ori este normal ca un stat atat de fragil ca R. Moldova sa fie si mai sensibil, si chiar uneori obsedat de integritatea teritoriala. Totodata trebuie sa intelegm ca Transnistria nu constituie o prioritate adevarata pentru populatia R. Moldovei. Este mai de graba o obsesie a elitelor decat a populatiei. Conform majoritatii sondajelor din R. Moldova doar 2-3% din populatie considera Transnistria  problema numarul unu a R. Moldova, si doar 10% o plaseaza in topul celor 3 prioritati. De exemplu in Azerbaidjan – cca 53% din populatie considera Nagorno-Karabakhul  prioritatea numarul unu. Populatia din R. Moldova este mult mai preocupata de problema somajului,  cresterea economica, saracie sau integrarea europeana. Elitele politice de la Chisinau sunt mult mai focusate pe Transnistria decat majoritatea populatiei. Dar, acest lucru se schimba treptat.  

Vlad Lupan:  Intr-adevar, Rusia foloseste cu succes conflictele inghetate pentru a influenta viata politica interna a statelor unde exista asemenea conflicte si zone instabile. Insa, Transnistria nu a fost niciodata considerata de catre cetatenii R. Moldova  o zona straina – din contra, componenta etnica a regiunii preponderent romaneasca(censul din 1989 a aratat ca in regiune traiesc 45% „moldoveni”) a generat o atitudine de apartenenta la nivel local si guvernamental. Lipsa unor frontiere reale, greu de trecut, pana in 1918 inca nu a reusit sa schimbe perceptiile, dar nici legaturile de rudenie existente nu se pot modifica  Problema renuntarii trebuie sa fie tratata si prin prisma internationala –vezi exemplul Georgiei, care nu a reusit sa se „debaraseze” de regiunile separatiste chiar daca acest  fapt i-ar fi permis presupuse progrese in procesul de aderare la  NATO, intr-un anumit viitor. Precedentul international din Georgia si lipsa de vointa a  actorilor internationali de a crea un astfel de scenariu are un anumit rol in contextul transnistrean.  Discutiile despre separarea Transnitriei au inceput timid in Republica Moldova, insa din considerente locale, dar si internationale si regionale (teama Ucrainei fata de precedent in Crimeea) nu este una din optiunile care se discuta serios. In fine, probabil s-ar  putea vorbi despre o izolare a regiunii si ulterior o eventuala solutionare a conflictului in baza principiului inviolabilitatii frontierelor existente, dar acest lucru ar fi imposibil fara implicarea UE, SUA si nu in ultimul rand a Ucrainei.

Stanislav Secrieru: 1. Renuntarea la Transnistria ar echivala cu sinucidere politica. 2. Toti actorii politici au plasat solutionarea conflictului in oferta lor electorala. 3. Transnistria a fost de multe ori o scuza convenabila pentru esecul reformei interne, de ce sa renunti la ea atunci? 4. Nimeni nu vrea sa ramana in istorie drept presedintele in mandatul caruia R. Moldova a pierdut o parte insemnata din teritoriu. 5. Explicatia ca Transnistria nu a facut parte din R. Moldova nu va fi acceptata de populatie, iar politicianul care isi va asuma aceasta pozitie devine extrem de vulnerabil la atacurile oponentilor. 6. In realitate renuntarea la Transnistria nu rezolva problema R. Moldova pentru ca Transnistria nereformata va fi o sursa constanta de riscuri si amenintari la adresa Chisinaului, 7. Renuntarea la Transnistria poate produce efectul dominoului, Rusia isi va muta poate atentia asupra problemei statutului autonomiei Gagauz-Yeri.

Sunteti cetatean al R.Moldova si cunoasteti foarte bine realitatea sociala de pe peste Prut. Ce inseamna pentru moldoveanul obisnuit Romania? Se poate vorbi de ”romanofobie” si in randul populatiei sau doar la nivelul clasei politice? Dar Rusia? Este perceputa ca  un inamic care nu lasa Moldova sa iasa de sub tutela sa sau doar ca un partener extern?

 Nicu Popescu: Cred ca votul recent de la Eurovision a raspuns la aceasta intrebare. R. Moldova a acordat Romaniei 12 puncte, iar Rusiei 6 puncte. Si asta in urma unei perioade de isterie anti-romaneasca masiva in mass-media  controlata de guvernul de la Chisinau declansata in urma protestelor postelectorale din R. Moldova. Adevarul este ca exista cateva segmente de elita la Chisinau care sunt foarte romanofobe, si acestea sunt destul de prezente in guvernul actual. Dar nici fobii antirusesti evidente nu exista la scara larga in R. Moldova. De exemplu, conform sondajelor 72% din populatie vrea aderarea la UE si aproximativ 50% din populatie considera ca R. Moldova ar trebuie sa mentina un parteneriat strategic cu Rusia. In cazul R. Moldova cred ca ne ciocnim de o masa a populatiei care este apatica, neimplicata politic si care nu este motivata nici de sentimente de romanofobie  nici de rusofobie.

Vlad Lupan: Nu exista nici romanofobie la nivelul populatiei si nici la nivelul clasei politice – generalizarile de acest gen sunt gresite in sine. Cum putem vorbi despre romanafobie la nivelul clasei politice liberale, sau a  altor partide democratice pro-occidentale daca acestia spun clar ca sunt romani si limba lor materna este romana? Exista doar cateva partide neocomuniste care au o atitudine ostila fata de Romania, iar in cazul PCRM(Partidul Comunistilor din R. Moldova) este vorba si de un „teatru” pe care il joaca in fata  Moscovei pentru a obtine sustinerea acesteia in plan politic local. Acum un an, majoritatea cetatenilor Republicii Moldova raspundeau in cateva sondaje publice ca in percepetia lor, Romania este statul care poate sa asiste cel mai bine R. Moldova in integrarea europeana, in conditiile  in care intre 60-70% din populatia de peste Prut vrea integrarea europeana. Problema aici este conectata la politicile guvernamentale de oscilatie in politica externa intre  Occident si Rusia. Puteti observa si oscilatia in relatia cu Romania, in dependenta de interesul PCRM. O cu totul alta realitate ar aparea  in cazul guvernarii partidelor de opozitie. Rusia este considerata, din cauza mass-mediei controlata de guvernare, partenerul strategic principal al R.Moldova. Acesta perceptie este rezultatul unei propagande comuniste. Exista si perceptii conform carora Rusia nu este un jucator onest in raporturile cu R. Moldova. Lucruile nu sunt atat de liniare in acest sens.

Cetatenii R. Moldova nu cred ca relatiile cu Romania sau Rusia trebuie sa fie proaste. In general, au o atitudine binevoitoare fata de  contactele  internationale bune ale R. Moldova, poate chiar datorita educatiei dobandite in timpul URSS si in mod particular dupa proclamarea independetei. In timpul URSS (in ciuda divergentelor din razboiul rece) in randul populatiei era promovata imaginea unui stat pasnic si prietenos pe arena internationala, o perceptie care nu contravine mentalitatii locale si persista, iar dupa proclamarea independentei stabilirea relatiilor internationale cu alte state a fost considerata de elite si populatie drept un factor important in viata statului. Din alta perspectiva, voi mentiona impresia personala conform careia guvernarile care au esuat in reformele lor economice, in permanenta au adus problematica internationala in atentia populatiei, ca sa distraga atentia acesteia de la problemele interne – un argument valabil si pentru intrebarile de mai sus.

Stanislav Secrieru: Pentru cetateanul de rand Romania se asociaza cu diverse imagini, intensitatea acestora variind de la caz la caz (in functie de studii, statut social, ocupatie, interese, limba vorbita, experienta personala, varsta). Romania poate fi perceputa prin termeni ca: stat membru UE, Occident, problema cetateniei, drumuri mai bune, scandalurile din fotbal (sunt multi microbisti care urmaresc atent viata fotbalistica din Romania), presedintele Basescu, problema rromilor, consulatul Romaniei de la Chisinau, punctul de trecere vamala, prestatia organelor de ordine, iluminatul public, sistemul de protectie sociala.  Deseori imaginea Romaniei este produsul reflectiei comparative (comparatii cu Rusia, alte state membre UE sau R. Moldova insasi).
 Nu se poate vorbi de romanofobie printre cetateni. In general Romania se bucura de o atitudine pozitiva printre moldoveni. Acest lucru este confirmat si de sondajele realizate de institutiile specializate din R. Moldova.  In unele cazuri, se poate vorbi despre instrumentalizarea antiromanismului pentru a avansa pe scara ierarhica.

Insa exista un segment sceptic, care nu este impresionat de performanta economica a Romaniei si e atras de aroganta superputerii energetice de la Est in raporturile cu Occidentul. In aceste cazuri atasamentul fata de Rusia acorda sau intretine un sentiment de superioritate si satisfactie de a fi parte, simbolic si pshihologic, la un centru gravitational alternativ si mai apropiat mental. Acest segment este reprezentat de consumatorul important de produse media rusesti. Romanofobia este prezenta in unele cercuri politice de la Chisinau, dar acest sentiment nu cuprinde intreaga clasa politica. Dar, in general moldovenii percep favorabil sau neutru Rusia, nu se poate vorbi despre rusofobie pronuntata si asumata pe larg. Lozinca „bagaje, gara, Rusia” de mult nu mai este de actualitate in R. Moldova. Un segment (nu este majoritar) care a transat pentru sine definitiv problema intitatii nationale, este destul de critic fata de autoritatile si politica promovata de Rusia.

*Nicu Popescu este expert la European Council on Foreign Relations. In 2009 a sustinut cu Magna Cum Laude un doctorat in relatii internationale la Central European University, Budapesta.

*Vlad Lupan a  fost diplomat si negociator al R.Moldova in conflictul din Transnistria, precum si membru  al misiunilor OSCE din Georgia, Albania si Croatia. In prezent este analist politic independent in R. Moldova.

*Stanislav Secrieru este cercetator asociat la Centrul de Studii Est-Europene si Asiatice(CSEEA) . In 2008 a publicat Rusia dupa Imperiu si are un doctorat in relatii internationale la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative(SNSPA), Bucuresti.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire