Ultima întoarcere cu faţa spre est a lui Vl. Voronin şi implicaţiile ei

“Băbacul” politicii democrate americane a anilor 1960 şi ‘70’, Jesse Unruh, avea o zicală perfectă în grosolonia ei despre rolul pe care-l joacă influenţa şi banii asupra guvernării: dacă nu eşti în stare să-i bei lobbyst-ului băutura, să-i iai banii, să te culci cu femeile lui şi cu toate acestea să votezi a doua zi împotriva sa, atunci n-ai ce căuta în politică.

Băbacul de azi al Moldovei, preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin s-a întâlnit recent la Moscova cu doi băbaci mult mai serioşi, preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin. Voronin şi-a exprimat recunoştința pentru sprijinul solitar al Kremlinului acordat comuniştilor moldoveni în haosul şi violenţele de după alegerile de pe 5 aprilie şi a repetat părerea că revoluţiile colorate şi ”influența străină” n-au nici o şansă în Republica Moldova. În schimbul acestei aparente loialităţi, Voronin s-a întors acasă cu promisiunea unui solid sprijin financiar rusesc pentru Moldova, cu doar o lună înaintea controversatelor alegeri parlamentare anticipate, planificate pentru 29 iulie. Voronin a descris împrumutul de jumătate de miliard de dolari drept o ”decizie politică” a Moscovei. Deşi detaliile urmează a fi „discutate de experţi” mai târziu, Voronin a şi spus că banii vor fi folosiţi la repararea şi construcţia drumurilor, reţelelor de gaze, celor de irigare şi „finisării caselor”, fără să precizeze care case.

La rândul său, Putin a spus că el consideră „posibil ca prima tranşă de 150 de milioane poate ajunge în Moldova în următoarele de la 6 săptămâni la 2 luni”. De asemenea, Putin a făcut un puternic gest simbolic, oferind 20 de milioane de dolari ca ajutor pentru reconstrucţia Parlamentului de la Chişinău, a cărui distrugere în timpul tulburărilor post-electorale din aprilie i-a nemulţumit pe toți moldovenii indiferent de simpatiile politice. Iar drept bonus, Rusia spune că a anulat toate fostele restricţii la importul mărfurilor agricole moldoveneşti.

Voronin şi Putin au folosit această vizită şi acest anunţ pentru a-şi depăşi încă o dată rivalii. În apropierea alegerilor din aprilie, ministrul rus de Externe, Lavrov i-a revitalizat pe comuniştii moldoveni cu prima sa vizită la Chişinău în opt ani, iar acum Voronin apare în faţa alegătorului ca om de acţiune, respectat de lideri serioşi şi care nu s-a întors acasă cu mâna goală. Iar faptul că banii, dacă vor fi trimişi vreodată, vor ajunge abia după alegeri este şi un fel de a-i da de înţeles alegătorului că-i va fi „finisată casa” doar dacă votează cu comuniştii. Condiţionînd trimiterea banilor de rezultatul alegerilor, Moscova a pariat fără riscuri pe mini-verticala puterii lui Voronin şi comuniştilor săi, suflîndu-le în acelaţi timp în pânze la alegeri.

Dacă ies învingători comuniştii, banii pornesc iar Kremlinul îşi precizează preţul încă necunoscut. Acesta poate fi unul singur şi cuprizător, cum ar fi o reglementare transnistreană conformă cu planul Kozak din 2003, sau poate consta din mai multe bucăţi grase, cum ar fi dreptul la bază militară rusescă în Transnistria, rusa ca limbă de stat în Moldova, asigurări că nu va fi extinsă în nici un fel de condiţii misiunea europeană de monitorizare și asistenţă la frontieră.

Dacă prevalează opoziţia, atunci banii nu vin deloc, iar Voronin şi Putin acuză politicile noului guvern pentru ratarea ajutorului din Rusia.
La fel ca recent în orăşelul rus Pikalyovo, salvatorul Putin a sărit în ajutor cu o intervenție financiară oportună. Numai că spre deosebire de Pikalyovo, personajul negativ este nu un oligarh îmbogăţit peste noapte care strangulează singura întreprindere din oraş, ci, prin implicaţiile gestului, este chiar nou-nouţul Parteneriat Estic al Uniunii Europene, lansat pe 7 mai. Rusia s-a arătat mult mai flexibilă şi sensibilă faţă de „partenerul estic” Moldova decât Bruxelles-ul. În plus, fără acele obligaţii ofensatoare privind drepturile omului şi nesfârșitele rapoarte de cheltuieli cerute de Uniunea Europeană.

Confruntată cu cel mai puternic şoc în Moldova de la conflictul transnistrean încoace, Uniunea Europeană a părăsit de fapt câmpul de luptă. În timp ce Putin a oferit împrumuturi care echivalează cu 12 la sută din Produsul Intern Brut al Moldovei într-un moment de profundă criză economică mondială, cel mai bun lucru de care a fost în stare Uniunea Europeană a fost să încurajeze Moldova să continue reforma sistemului de justiţie. Deşi, în mod neîndoielnic, este un pas vital, asemenea „idei concrete pentru intensificarea relaţiilor noastre” (după cum se spune pe situl din internet al Parteneriatului Estic) trebuie însoţite de o mână de ajutor, la fel de concretă.

Puternica mutare financiară a lui Putin a contrastat de asemenea cu plecarea misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) din Moldova, la începutul lui iunie. Vorbind despre „instabilitate” în ţară şi despre „caracterul provizoriu” al actualului guvern, FMI a decis să amâne până la toamnă negocierea unui nou program cu Moldova. Voronin, cu ajutorul rusesc în buzunar, și-a dat drumul la gură folosind un limbaj fără perdea, prin care se caracterizează din ce mai mult declaraţiile sale publice. El a afirmat că FMI a plecat din Moldova „ca o femeie care-şi părăseşte bărbatul”, adăugînd că „este pentru a doua oară când pleacă... Au plecat în 2001 şi au revenit în 2004, întrebîndu-ne cum am obţinut asemenea succese. Le-am obţinut pentru că nu eraţi voi. Credeau că vom cădea şi vom muri. Numai că alţii comandă muzica”.

Ultimul comentariu a fost o palmă răsunătoare aplicată nu doar Bruxelles-ului dar şi Washington-ului, care de asemenea a fost suspect de tăcut în Moldova. Lucru care poate fi pus pe seama întârzierilor la formarea echipei de politică externă a lui Obama, discuţiilor despre relansarea relaţiilor cu Rusia şi pregătirilor atente de întâlnirea Obama-Medvedev din iulie la Moscova. Orice s-o fi întâmplat, Kremlinul a fost pe fază şi acţionează în consecinţă.

Dar cine crede că ultima întoarcere cu faţa spre est a lui Voronin comportă o schimbare permanentă ar trebui să se uite mai atent la trecutul recent. În ultimii opt ani, Voronin a schimbat de câteva ori orientarea pro-rusă pe integrarea europeană şi invers. A fost ales în 2001 cu o platformă pro-rusă care includea aderarea la o uniune vamală comună, ridicarea rusei la nivel de limbă oficială şi alte câteva promisiuni care au ieşit la iveală cu ajutorul memorandumului Kozak.

La sfârşitul lui 2003, sub o presiune a imensă din partea preşedinţiei OSCE şi altora, Voronin a pus cruce pe memorandumul Kozak – o decizie foarte dificilă, luată cel mai probabil împotriva dorinţei şi instinctului său. Acest lucru a dus la câţiva ani de vorbăraie pro-europeană, în timp ce retragerea trupelor ruseşti şi armamentului s-a oprit. Acţiuni concrete pentru reformă au fost puţine, iar Chişinăul încerca să vândă Kremlinului un plan propriu de reglementare transnistreană „la pachet”. Între timp, a devenit mai mult decât clar că această strategie nu va duce la nimic iar alegerile se apropiau. Mai preocupat ca oricând să rămână la cârmă în situaţia în care nu mai putea candida la un nou mandat prezidenţial, Voronin s-a întors iar spre Moscova.

Deci, în caz că rămâne la putere, n-ar trebuie să surprindă pe nimeni dacă schimbă iar macazul. La urma urmei, după cum reaminteşte mereu Kremlinul, lumea-i multipolară. Timpul va spune dacă, precum băbacul Unruh, Vladimir Voronin este în stare să privească omul în ochi, să-i ia banii iar apoi să voteze împotriva lui.

Louis O’Neill a fost ambasador al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi şef al misiunii acesteia în Republica Moldova între 2006 şi 2008. Opiniile exprimate în acest comentariu aparţin autorului şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al “Europei libere”.