Victor Chirilă : Relaţia cu SUA Este Ameninţată de Evoluţiile Negative din R.Moldova. Imedia. 30.06.2009.
30.06.2009 ,
 

Victor Chirilă de la Asociaţia pentru Politică Externă a declarat IMEDIA că „mesajul lui Vladimir Voronin din interviul acordat postului de radio Vocea Americii trebuie analizat in context electoral”.

„Din punct de vedere politic, el are o retorică corectă pe care, sigur, Occidentul o aşteaptă. Dar mă intreb cat de credibilă este această retorică? Mă tem că credibilitatea Preşedintelui in exerciţiu este aproape de zero, dacă e să ne amintim chiar şi de ultima şedinţă a miniştrilor de Externe din Uniunea Europeană care au condiţionat clar semnarea unui viitor acord dintre UE şi Republica Moldova, inclusiv cu investigarea transparentă a evenimentelor din aprilie cand s-au inregistrat încălcări flagrante ale drepturilor omului. Probabil, avem de afacere, mai degrabă, cu un joc subtil al Partidului Comuniştilor, dar realităţile il trădează, subminand acest mesaj.

Este adevărat că s-au adoptat mai multe legi reformatoare, dar ele au adus doar schimbări de faţadă. Aceste schimbări de faţadă au drept scop menajarea UE in incercarea de a o convinge că Republica Moldova merge pe calea reformelor”, a menţionat Victor Chirilă.

In ceea ce priveşte relaţiile cu SUA, el a spus că „Washingtonul intr-adevăr este un partener de nădejde, dar acest parteneriat nu este necondiţionat, ci se bazează pe respectarea principiilor democratice”. „Domnul Voronin face referire la o perspectivă benefică a dezvoltării relaţiilor noastre cu Statele Unite, însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Această relaţie este acum ameninţată de evoluţiile negative din Republica Moldova. Anumite îngrijorări ale Washingtonului transpar in recenta scrisoare transmisă de către doamna Hillary Clinton lui Vladimir Voronin”, a precizat Victor Chirilă.

El a mai spus că „Vladimir Voronin contează acum pe sprjinul care ar putea veni prin intermediul programului „Provocările Mileniului”, însă acest sprijin nu va veni dacă Republica Moldova nu va avea semnat un acord cu FMI şi cu Banca Mondială”.

„Asemenea acorduri însă ar putea să nu fie semnate in cazul in care Chişinăul se va grăbi să accepte creditul de jumătate de miliard de dolari oferit de Rusia. Şi cred că domnul ambasador al SUA, Asif Chaudhry, in cadrul intrevederii sale cu Vladimir Voronin, a trimis mesaje in acest sens. Cei care cred că creditul oferit de Rusia ne va soluţiona problemele se înşeală. El ne va complica doar relaţia cu Occidentul”, a subliniat analistul. (Imedia)

*Interviul dlui Vladimir Voronin poate fi accesat la adresa - http://www.voanews.com/russian/2009-06-25-voa30.cfm

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire