S-au scurs trei săptămâni de la alegerile din 29 iulie şi Moldova se află în interstiţiu, traversează o perioadă incertă. Se poartă discuţii, se fac declaraţii, comentate abundent în presă şi de opinia publică. Odată cu întoarcerea comuniştilor din vacanţă, unde aceştia au căutat să-şi întremeze orgoliile rănite, agitaţia sporeşte, războiul nervilor se intensifică. Nu ştim cât va mai dura şi cât de sinuos va fi procesul se instalare a noii puteri, însă trebuie ţinut seama de faptul că în acest interval de tranziţie politică, Moldova rămâne suspendată, incapabilă să-şi rezolve problemele.

Comuniştii au golit complet vistieria statului, după principiul „după noi măcar şi potopul”, astfel încât prelungirea actualei stări de indeterminare politică va complica şi amâna găsirea unor soluţii pentru viitoarea putere. Resurse financiare din Occident vor veni, dar e nevoie de timp pentru ca ele să fie deblocate. Spre deosebire de ce-ar crede unii, PCRM nu are nimic de câştigat din aceste tergiversări, ba chiar se joacă cu focul. Dacă vor zădărnici alegerea unui nou preşedinte, comuniştii vor trebui să-şi asume întreaga vină pentru adâncirea crizei economice.

Preocupaţi de dispute interne, politicienii nu au timp să abordeze agenda internaţională, unde au apărut o serie de complicaţii. Ultima noutate neplăcută vine din Ucraina, care a înăsprit, aparent fără motiv, regimul de trecere a frontierei, fixând nişte taxe exorbitante pentru moldoveni, de parcă s-ar fi învecinat cu Africa. Schimbul glacial de scrisori între preşedinţii Medvedev şi Iuşcenko nu prevesteşte nimic bun nici pentru Republica Moldova în relaţiile sale cu Rusia, în speţă în dosarul transnistrean. În plus, Moscova şi-a lansat o nouă doctrină militară, prin care nu se va jena să-şi trimită armata pe teritoriul unor state suverane şi independente doar pentru că va avea impresia că interesele sale sunt afectate.

Cum să nu-i înţelegi pe georgieni, care au anunţat de curând că au încheiat formalităţile de ieşire din CSI – decizie adoptată pe fundalul agresiunii ruseşti de anul trecut? Faptul că nici o ţară din această organizaţie, în afară de Rusia, nu a recunoscut independenţa regiunilor separatiste georgiene, spune multe despre cât de trainic este liantul membrilor CSI. Moldova are motive serioase să-şi ia propriile măsuri de precauţie. Şi primul lucru pe care îl are de făcut este normalizarea relaţiilor cu Bucureştiul, începând cu anularea imediată a vizelor pentru cetăţenii români – va fi un semnal de încredere pentru Uniunea Europeană că noua putere de la Chişinău îşi ia în serios titulatura.

Un alt detaliu important. Pentru prima dată în istoria celor 20 de ani de independenţă, o viitoare guvernare a Republicii Moldova îşi propune încheierea unui parteneriat strategic cu Statele Unite. Este o decizie crucială care, dacă va fi respectată, va însemna abandonarea nefericitei tradiţii autohtone de a fi „şi cu unii, şi cu alţii”. Toate ţările din Europa de Est şi-au început drumul spre clubul occidental prin stabilirea unei strânse alianţe cu America şi prin accederea în NATO – acest din urmă obiectiv se va pune şi în Moldova într-o bună zi, ajungând o temă de dezbatere ca în orice stat democratic.

Concluzionând, să spunem că reaşezările politice de la Chişinău nu au voie să obtureze priorităţile externe. Moldova trebuie să devină un stat previzibil, conştient de valorile sale, lipsit de ambiguităţi în relaţiile internaţionale. E singurul mod de a ieşi din izolare şi subdezvoltare.