Relaţiile moldo-ucrainene - un parteneriat pe muchie de cuţitRelaţiile de colaborare dintre Republica Moldova şi Ucraina reprezintă un subiect de o importanţă majoră pentru viaţa social-politică şi economică a ambelor state. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice Republica Moldova şi Ucraina au căpătat un nou statut pe arena internaţională iar aceasta a dus la apariţia şi instituţionalizarea unor noi relaţii. Unul dintre elementele primordiale ale noilor state democratice era stabilirea relaţiilor de bună vecinătate şi aderarea la principalele organizaţii internaţionale care şi-ar fi adus suportul la dezvoltarea democratică a acestora. Astfel, în 1992 Republica Moldova şi Ucraina, care şi-au declarat independenţa faţă de URSS la doar trei zile diferenţă, semnează Protocolul cu privire la stabilirea relaţiilor diplomatice, protocol ce a intrat în vigoare în acelaşi an. Tot în 1992 este semnat Tratatul de bună vecinătate, prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Ucraina, tratat ce pune bazele cooperării dintre cele două state independente.
Atât Republica Moldova cât şi Ucraina au drept obiectiv principal al politicii externe integrarea europeană, ceia ce presupune eforturi continue ale statelor respective în vederea conformării situaţiei socio-economice şi politice la standardele europene. De aceia, existenţa unor relaţii de bună vecinătate şi colaborare între Moldova şi Ucraina ar constitui un atu în aspiraţiile lor europene. Acesta ar fi scenariul ideal însă nu şi cel real. Colaborarea dintre Republica Moldova şi Ucraina ar putea fi caracterizată printr-o oscilaţie permanentă între relaţii bune şi reci, predominând cele reci.
În ultimii 10 ani au existat mai multe subiecte ce au dominat dialogul politic dintre Republica Moldova şi Ucraina. Unul dintre acestea este rolului Ucrainei în reglementarea problematicii transnistrene. Acest subiect este important pentru ambele state deoarece implică atât securitatea naţională a acestora cât şi dezvoltarea fructuoasă de mai departe a relaţiilor comercial-economice şi politice. Ucraina a avut un aport considerabil în perioada 1998-2008 în ceia ce priveşte reglementarea problematicii transnistrene luând în consideraţie faptul că drept urmare a propunerilor sale Republica Moldova a adoptat în iulie 2002 Legea „Cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria). Tot în acest context, este necesar să analizăm situaţia privind demarcarea frontierei de stat ce nu a fost finalizată în raionul Giurgiuleşti şi Centrala electrică din Novo-Dnestrovsk. Un alt subiect îl reprezintă relaţiile comercial-economice şi energetice, evoluţia acestora şi starea actuală.
Subiectele actuale ale parteneriatului moldo-ucrainean
Problemele de frontieră. Tratatul de frontieră dintre R. Moldova şi Ucraina a fost semnat la Kiev la 18 august 1999 în perioada preşedinţiei lui Petru Lucinschi şi a intrat în vigoare în 2002 fiind ratificat de autorităţile comuniste. Conform Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Ucrainei cu privire la colaborarea în problemele grănicereşti ambele state au convenit ca până la încheierea unui tratat cu privire la frontieră a considera frontiera între Republica Moldova şi Ucraina frontiera existentă între RSS Moldova şi RSS Ucraina până la proclamarea independenţei Moldovei şi Ucrainei. Conform acestui Acord s-a prevăzut începerea lucrărilor de delimitare a frontierei şi care s-a finalizat o dată cu intrarea în vigoare a Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina privind frontiera de stat. Delimitarea frontierei de stat este urmată de faza a doua şi anume demarcarea, proces care constituie un subiect delicat luînd în consideraţie faptul că nu a fost încă finalizat.
După un şir de reuniuni ale Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene s-a ajuns la înţelegerea că tratatul va prevede schimburi de teritorii în zonele localităţilor Giurgiuleşti, Basarabeasca şi Palanca, astfel în schimbul a şapte kilometri din zona Palanca care este situată la frontiera dintre cele două state, Ucraina urma să cedeze 100 de metri de pământ din zona construcţiei terminalului Giurgiuleşti de pe Dunăre. Această decizie a nemulţumit locuitorii din Palanca care s-au adresat de nenumărate ori autorităţilor cerând neratificarea protocolului adiţional Tratatului de Frontieră dintre cele două state. Nemulţumirea era provocată de faptul că între şosea şi hotarul cu Ucraina se aflau circa 900 de hectare la care locuitorii satului Palanca considerau că nu vor avea acces dacă acordul va fi ratificat.
Parlamentul Republici Moldova a condiţionat ratificarea Tratatului de frontieră prin semnarea unui regulament de exploatare a segmentului de drum Odessa – Reni din regiunea localităţii Palanca, precum şi ratificarea de către RADA Supremă a Ucrainei a unui alt acord semnat în 1994, privind recunoaşterea reciprocă a proprietăţilor aflate pe teritoriul lor, Republica Moldova deţinând pe teritoriul Ucrainei mai multe staţiuni balneare estimate la sute de mii de dolari. Recunoscând imperfecţiunea Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina privind frontiera de stat, majoritatea parlamentară comunistă, sprijinită de trei deputaţi din Alianţa Braghiş l-a ratificat totuşi cu 73 de voturi pentru şi 20 împotrivă, opoziţia contestând vehement acordul adiţional privind transmiterea în proprietate Ucrainei a sectorului de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova, precum şi a sectorului de teren, prin care trece acesta, şi regimul lor de exploatare. Conform tratatului şi protocolului său adiţional Republica Moldova transmite în proprietate (posesiune, folosinţă şi administrare) Ucrainei sectorul de autostradă Odesa-Reni în regiunea localităţii Palanca a Republicii Moldova care are o lungime de 7,77 km., precum şi sectorul de teren, prin care trece acesta, sectorul transmis constituind proprietatea Ucrainei pe teritoriul Republicii Moldova.
Protocolul adiţional stipulează că exploatarea şi deservirea autostrăzii şi tuturor construcţiilor necesare pentru aceasta pe sectorul transmis se înfăptuiesc de Ucraina. Republica Moldova are dreptul de a folosi fără plată sectorul de autostradă menţionat iar trecerea locuitorilor localităţii Palanca, care circulă cu vehicule pe teritoriul învecinat sectorului transmis, se efectuează pe drumul de ieşire la sectorul indicat la km 57-400. Toate celelalte drumuri de ieşire existente pe sectorul transmis din partea satului Palanca sunt închise. Pe sectorul transmis, Ucraina este cea care efectuează controlul rutier. De asemenea, pe sectorul respectiv nu se va efectua controlul de frontieră, vamal şi alte tipuri de control, care se efectuează la trecerea frontierei de stat.
O altă problemă ce prevalează în relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina est terminalul Giurgiuleşti. Darea în exploatare a cestui obiectiv oferă Republicii Moldova ieşire la Marea Neagră. Ucraina este îngrijorată de dezvoltarea rapidă de către Republica Moldova a infrastructurii în această regiune (la început a fost lansat un terminal petrolier, apoi primul port de pasageri şi se preconizează începerea funcţionării unui terminal cerealier), ea considerând că astfel porturile ucrainene nu numai ca se confrunta cu o presiune din partea noului concurent, ci si cu probleme din partea Moldovei in privinţa soluţionării chestiunilor de transportare auto. În ceia ce priveşte proprietăţile Republicii Moldova de pe teritoriul Ucrainei conform unui acord bilateral din 29 mai 2006, Ucraina a recunoscut dreptul de proprietate al Moldovei asupra unui număr de 47 de obiective, din totalul de 108, iar Moldova - dreptul de proprietate al Ucrainei asupra a doua obiective de pe teritoriul moldovenesc, din totalul de trei. Reglementarea relaţiilor de proprietate este unul dintre subiectele ce continuă să rămâne pe agenda relaţiilor dintre Republica Moldova şi Ucraina.
Ratificarea Tratatului privind frontiera de stat a fost urmat de disensiuni privind efectuarea controlului comun la posturilor vamale moldo-ucrainene. Reprezentanţii Parlamentului European au recomandat de nenumărate ori autorităţilor Republicii Moldova să instituie un control, deoarece frontiera de est a Republicii Moldova nu este controlată în mare parte de autorităţile de la Chişinău ci de cele ale autoproclamatei republici transnistrene, iar securizarea frontierelor de stat este unul din angajamentele statelor membre ale Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud - Est. Pentru a depăşi problematica controlului comun al frontierei de stat Republica Moldova şi Ucraina în iunie 2005 au expediat o scrisoare comună Secretarului General al Uniunii Europene prin care au solicitat monitorizarea UE a sectorului transnistrean al frontierei moldo-ucrainean (lungimea totala a hotarului este de 1 222 de km, din care 452 km revin segmentului transnistrean), precum şi crearea bazei tehnico-materiale pentru o monitorizare permanentă pe tot perimetrul hotarului moldo-ucrainean.
Astfel pe data de 7 octombrie 2005 a fost semnat la Palanca Memorandumul trilateral de asistenta a Misiunii Uniunii Europene la frontiera moldo-ucraineana (EUBAM) , activitatea ei fiind lansată pe 30 noiembrie 2005. Misiunea este un organ de consultanţă şi tehnic şi nu are putere executivă. Printre obiectivele Misiunii am putea enumera:
• Colaborarea cu Moldova şi Ucraina în scopul armonizării standardelor şi procedurilor lor de gestionare a frontierei cu cele în vigoare în statele-membre ale UE;
• Asistarea la întărirea capacităţilor profesioniste ale serviciilor vamale şi de frontieră ale Moldovei şi Ucrainei la nivel operaţional;
• Dezvoltarea capacităţilor de analiză a riscurilor;
• Perfecţionarea cooperării şi a complimentării reciproce a serviciilor vamale şi de frontieră cu alte agenţii de executare a legilor;
• Promovarea cooperării transfrontaliere.
Regimul de frontieră dintre Republica Moldova şi Ucraina este un subiect de discuţii permanent deoarece deciziile privind regimul călătoriilor reciproce este un subiect ce poate servi drept presiune în cazul existenţei unor controverse de ordin politic. Cetăţenii Republicii Moldova precum şi cetăţenii Ucrainei nu au nevoie de vize pentru a traversa frontiera. Acest fapt a fost reglementat prin intermediul Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor care a fost semnat la 18 mai 2001 şi a intrat în vigoare la 28 ianuarie 2002. Conform modificărilor care au fost operate la Acordul menţionat, începând cu 01.01.2005 cetăţenii celor două state nu au mai putut folosi paşapoartele pentru uz intern (al fostei URSS), buletinele de identitate şi certificatele de naştere pentru copiii care nu au atins vârsta de 16 ani, deoarece acestea au fost suspendate ca documente de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Deşi despre acest fapt s-a vorbit timp de 4 ani, se reuşea totuşi amânarea acestei reglementări folosindu-se argumentul lipsei de bani a multor cetăţeni pentru perfectarea paşapoartelor pentru călătorii în străinătate.
Menţinerea regimul de trecere a frontierei simplificat reprezintă un avantaj pentru ambele state, precum şi un semn de stabilitate în dialogul politic. Ucraina beneficiază de un flux stabil de turişti, iar o eventuală înăsprire a regimului de trecere a frontierei ar schimba radical preferinţele moldovenilor ceia ce ar reduce semnificativ veniturile întreprinzătorilor ucraineni. Problemele ce ţin de frontiera de stat sunt de o importanţă majoră în relaţiile de colaborare dintre Republica Moldova şi Ucraina. În continuare rămâne nesoluţionată problema finalizării procesul de demarcaţie a frontierei de stat, în nord – centrala de la Novo-Dnestrovsk, în sud – regiunea portului Giurgiuleşti şi cel mai mare segment – cel transnistrean de peste 440 km.
De mai mulţi ani centrala de la Novo-Dnestrovsk este subiect al unor litigii între Moldova şi Ucraina. Fiind construită pe râul Nistru, ea ocupă un segment de 17 hectare din teritoriul Moldovei. Centrala de la Novo-Dnestrovsk este considerată a fi o întreprindere cheie pentru asigurarea securităţii sistemului energetic al Ucrainei, dar şi al Moldovei. În schimbul celor 17 hectare din teritoriul său, Republica Moldova ar dori să beneficieze de o cotă-parte din centrală însă autorităţile ucrainene resping cu înverşunare aceste pretenţii considerând că Moldova nu a investit nimic în construcţia centralei şi de aceia nu ar trebui să înainteze careva pretenţii. În urma unor discuţii dintre autorităţile celor două state s-a ajuns la concluzia că reglementarea relaţiilor de proprietate în zona centralei de la Novo-Dnestrovsk va fi negociată în complex cu alte probleme, legate de demarcarea frontierei de stat moldo-ucrainene.
Rolul Ucrainei în reglementarea problematicii transnistrene. Ucraina reprezintă un factor important în reglementarea problematicii transnistrene în primul rând din punct de vedere geopolitic. Controlul Republicii Moldova asupra acestui segment al frontierei pană în 2005 era redus de aceia Ucrainei îi revenea un rol destul de important în menţinerea securităţii la frontieră. Autorităţile de la Chişinău de nenumărate ori despre lipsa de control eficient la frontiera dintre Ucraina şi zona transnistreană.
În mai 2001 Republica Moldova aderă la Organizaţia Mondială a Comerţului, ca urmare în septembrie 2001 aceasta introduce noi ştampile vamale rechemându-le pe cele vechi. Această decizie a dat peste cap toate operaţiunile de import – export ale Transnistriei, care din 1990 şi-a realizat tot comerţul extern prin intermediul ştampilelor vamale ale Republicii Moldova. În acel moment, relaţiile s-au tensionat nu doar cu autorităţile transnistrene dar şi cu cele din Ucraina. Deşi Ucraina recunoştea în mod necondiţionat dreptul Republicii Moldova de a stabili noi reguli vamale considera că deoarece acestea nu sunt coordonate cu autorităţile de la Tiraspol, vechile ştampile vamale trebuie să rămână în vigoare aşa cum prevede dreptul internaţional. Această situaţie a continuat pană la 15 mai 2003 când a fost semnat Protocolul moldo-ucrainean potrivit căruia transportarea produselor prin serviciile de control vamal la frontiera moldo-ucraineană, inclusiv Transnistria, vor avea loc doar în baza actelor comerciale şi vamale oficiale ale Chişinăului.
În procesul de negociere privind reglementarea problematicii transnistrene Ucraina a avut întotdeauna rolul de mediator, ţară garantă pentru soluţionarea paşnică a conflictului alături de Rusia şi OSCE. În iulie 2002 la reuniunea de la Kiev a şefilor grupurilor de experţi din partea Republicii Moldova şi Transnistriei a fost prezentat un document elaborat la iniţiativa comună a OSCE, Rusiei şi Ucrainei. Potrivit acestui document Republica Moldova urma să se constituie din formaţiuni teritorial statale cu drept de a avea constituţie şi legislaţie proprie, în principiu un proiect de federalizare care nu a avut sorţi de izbândă.
În 2004 relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina iarăşi se tensionează. Ca urmare a unor speculaţii din presa ucraineană şi transnistreană precum că Ucraina ar permite accesul mărfurilor transnistrene pe teritoriul său fără de certificate de provenienţă după introducerea unor restricţii economice din partea Chişinăului, Ucraina a hotărât să modifice procedurile de exportare şi tranzitare a mărfurilor peste frontiera moldo-ucraineană. Astfel, prin intermediul unei scrisori a Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei care a fost expediată tuturor subdiviziunilor vamale ucraineşti s-au produs următoarele schimbări: toate loturile de mărfuri, declarate în regimurile vamale de export sau tranzit şi care urmau sa fie deplasate peste frontiera de stat a Ucrainei prin punctele de trecere "Bolgan-Hrustovaia" (vama Moghiliov-Podolsk), "Platonovo-Goianul Nou", "Timcovo-Brosteni", "Stanislavca-Varancau", "Iosipovca-Colosovo", "Timcovo-Colbasnaia" (vama Kotovsk), "Cuciurgan-Pervomaisk", "Velicoploscoie-Malaesti", "Slaveanoserbca- Blijnii Hutor", "Gradinti-Nezavertailovca", "Cuciurgan-Novosavitcoie" (vama Razdelinaia)urmau să fie reorientate pentru a ieşi din teritoriul vamal al Ucrainei. Traficul era permis doar prin punctele de trecere la frontiera moldo-ucraineană aflate în gestiunea vămilor "Moghiliov-Podolsk", "Kelimenti", "Belgorod- Dnestrovsk" şi "Pridunaiskaia".
De la 1 august 2004 autorităţile moldovene au refuzat să mai perfecteze acte vamale pentru agenţii economici din Transnistria care nu activează în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova astfel instaurând un gen de blocadă economică, această acţiune venind ca urmare a deciziei administraţiei transnistrene de a închide liceele moldoveneşti din regiune cu predare în limba română. Tot aici s-au înscris şi acuzaţiile Republicii Moldova la adresa Ucrainei privind contrabanda care se efectuează la frontiera moldo-ucraineană din zona transnistreană. Drept răspuns, Ucraina a venit cu noi ameninţări la adresa Republicii Moldova avertizând-o că îi va cere compensaţii pentru pierderile ce le-ar fi suportat de pe urma sancţiunilor economice impuse de Chişinău Transnistriei cu începere de la 1 august 2004. Litigiul a fost soluţionat prin implicarea Uniunii Europene care în 2005 a intervenit prin crearea Misiunii de Asistenţă la frontieră în Moldova şi Ucraina. În 2006 trecerea mărfurilor la frontiera moldo-ucraineana a început să se efectueze conform prevederilor Protocolului dintre Serviciul vamal de Stat din Ucraina si Departamentului Vamal al Republicii Moldova privind recunoaşterea reciproca a documentelor vamale, comerciale şi de transport, semnat la 15 mai 2003, la Kiev.
Anul 2005 a devenit un an de răscruce în procesul de reglementare a problemei transnistrene pentru că se modifică formatul de negocieri, formatul „3 plus 2” se transformă în „5 plus 2”. La vechiul format de negocieri se alătură doi observatori Uniunea Europeană şi Statele Unite, astfel Rusia, OSCE şi Ucraina îşi menţin în continuare rolul de mediatori. În mai 2005 Preşedintele Ucrainean vine cu un plan de reglementare a problematicii transnistrene cunoscut sub numele de Planul Iuşcenko. Iniţiativa lui Victor Iuşcenko se concentrează asupra democratizării districtelor estice ale Republicii Moldova ca obiectiv principal pentru o reintegrare ulterioară mai uşoară în Republica Moldova. Planul Iuşcenko a servit drept cadru pentru dezvoltarea şi elaborarea unor documente relevante pentru Moldova. Astfel, în iulie 2005 este adoptat un proiect de lege „Cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului (Transnistria), precum şi alte două apeluri privind democratizarea şi demilitarizarea regiunii transnistrene. De fapt, deşi a servit drept bază pentru adoptarea legii sus menţionate Planul Iuşcenko a fost respins. Cu greu ne putem imagina faptul că Rusia ar permite Ucrainei să preia iniţiativa soluţionării problematicii transnistrene ea fiind lăsată în umbră.
În 2008 Reprezentantul Special al Uniunii europene în Moldova, Kalman Mizsei a declarat că Uniunea Europeană aşteaptă o implicare mai activă a Ucrainei în reglementarea problematicii transnistrene ceia ce denotă lipsa unui interes manifestat pentru soluţionarea problematicii date. Ucraina îşi are interesele ei în regiune, ea nu este cointeresată să joace rolul principal în reglementarea transnistreană pentru că o înţelegere la nivelul tuturor actorilor implicaţi i-ar fi mult mai convenabilă.
Cooperarea economică şi energetică. Lipsa resurselor energetice este una dintre problemele majore are Republicii Moldova, ea fiind nevoită să poarte negocieri permanente privind importarea lor atât cu vecini cât şi cu state terţe care sunt implicate direct în procesul de aprovizionare a ţării cu resurse energetice. La sfârşitul anilor 90 Republica Moldova s-a confruntat cu sistări de livrare de energie electrica din cauza datoriilor faţă de furnizorii de energie electrică. În 1999 Republica Moldova avea datorii faţă de Ucraina în sumă de 236 milioane de lei iar faţă de România 62 milioane lei. În urma sistării energiei electrice pentru o perioadă de aproape 3 luni Ucraina a reluat livrările de energie electrică către Republica Moldova care şi-a achitat datoriile faţă de Casa de Comerţ a Ucrainei. În acea perioadă Republica Moldova importa circa 24% din consumul total de energie din Ucraina. Una din problemele majore cu care se confrunta Moldova era furtul energiei electrice care constituia aproximativ 40-60 la sută din energia livrata.
În anul 2000 compania spaniolă Union Fenosa, care deţinea trei întreprinderi ale reţelelor de distribuire din Moldova, a încheiat un contract prin intermediul căruia a cumpărat timp de 12 luni energie electrică de la centrala termoelectrică de la Cuciurgan şi din Ucraina astfel aprovizionând fără întrerupere centrul şi sudul Moldovei. Ca urmare a deficienţelor de ordin energetic între relaţiile moldo-ucrainene au intervenit şi probleme de ordin comercial.
Relaţiile s-au tensionat şi mai mult atunci când Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova, a dat de înţeles că Moldova ar putea să blocheze aderarea Ucrainei la OMC invocând că Kievul favorizează contrabanda de mărfuri din Transnistria. Atunci Ucraina a reacţionat prin amplificarea problemei zahărului, care considerau ei trebuia exclus din regimul comerţului liber cu Moldova pentru că avea un preţ mai mic şi făcea concurenţă producţiei autohtone. În mod paradoxal în 2003 guvernul Republicii Moldova a exclus zahărul din regimul de liber schimb cu Ucraina motivul fiind intensificarea importului de zahăr din Ucraina fapt ce crea probleme întreprinderilor de zahăr din Moldova şi conducea la dereglări pe piaţa autohtonă. Tot în 2003 pentru a aplana un pic situaţia destul de tensionată dintre cele două state, a semnat un Acord de liber schimb între guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei crearea prevedea lichidarea tuturor barierelor vamale în cooperarea economică. Existenţa acestui acord nu a oprit însă Ucraina să sisteze importul de carne şi mezeluri din Republica Moldova în 2006, invocând acelaşi motiv ca şi Federaţia Rusă în 2005 şi anume exportul de către producătorii moldoveni a cărnii de provenienţă străină.
În 2005 Republica Moldova şi Ucraina revin la negocieri privind energia electrică după ce au fost sistate livrările de la centrala Cuciurgan, conducerea căreia insista asupra majorării tarifului. Astfel importurile de energie din Ucraina au crescut ele acoperind aproape 70% din necesităţile interne ale Moldovei. În 2006 concernul rus Gazpromul sistează livrările de gaz deoarece în urma negocierilor dintre Chişinăul şi Gazpromul nu s-a reuşit convenirea unui preţ, precum şi cele de energie electrică. Astfel Republica Moldova începe importul de gaze din Ucraina ceia ce face ca Moldova să-şi intensifice dependenţa faţă de aceasta. În perioada 2006-2008 au fost purtate negocieri privind preţul la energie livrată, Ucraina fiind permanent nemulţumită de preţul energiei exportate în Republica Moldova.
Relaţiile comercial economice dintre Republica Moldova şi Ucraina s-au dezvoltat dinamic, deşi uneori au fost folosite drept metodă de presiune în cadru dialogului politic dintre autorităţile celor două state. După volumul schimburilor comerciale externe din 2008 Ucraina deţine unul din primele locuri printre partenerii comerciali cu care Moldova desfăşoară activitate economică externă. Pe parcursul anului 2008 volumul total al schimburilor comerciale dintre Republica Moldova şi Ucraina a constituit 1 miliard 463,502 milioane USD şi a crescut faţă de 2007 cu 25,9 la sută.
Relaţiile de colaborare sub-regionale dintre Republica Moldova şi Ucraina se desfăşoară în cadrul euroregiunii „Dunărea de Jos” care are drept scop crearea legăturilor directe între regiuni şi comunităţile aflate de o parte şi de alta a frontierelor de stat, în virtutea competenţelor autorităţilor locale. Proiectele UE pentru euroregiuni sunt finanţate din fonduri structurale precum şi prin fonduri publice ale comunităţilor locale şi fonduri private. Prin intermediul euroregiunii „Dunărea de Jos” sunt implementate proiecte transfrontaliere care contribuie la fortificarea relaţiilor dintre cele trei state partenere (Republica Moldova, România şi Ucraina).
Concluzii şi recomandări Relaţiile de bună vecinătate între Republica Moldova şi Ucraina ar reprezenta un atu pentru aspiraţiile ambelor ţări de integrare europeană. Astăzi Uniunea Europeană pune un accent deosebit pe stabilizarea situaţiei la frontierele sale, iar atitudinea autorităţilor de la Chişinău nu inspiră prea multă încredere. Deşi Republica Moldova cu un teritoriu mai mic teoretic ar putea mai repede adapta standardele europene, dialogul cu ţara vecină şi paşii realizaţi împreună ar uşura cu mult procesul. Realităţile politice actuale, atât în Republica Moldova cât şi în Ucraina, nu favorizează dezvoltarea democratică a statelor ci dimpotrivă o plasează într-o stare de repaus. De aceia Guvernările de la Chişinău şi cea de la Kiev vor trebui să depună eforturi pentru a depăşi starea de tensiune existentă între cele două state, astfel încât să poată realiza reformele democratice necesare unui viitor european comun, în special datorită faptului că ambele state urmează să participe în cadrul Parteneriatului Estic, proiect lansat de Uniunea Europeană care prevede cooperare profundă între Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina.
Drept prioritate a guvernări în sfera politicii externe a Republicii Moldova trebui să fie restabilirea bunelor relaţii cu vecinii, Ucraina şi România. Ucraina reprezintă nu doar un stat vecin dar şi un important partener strategic a cărui importanţă nu poate fi neglijată. Direcţiile principale de colaborare dintre cele două state care trebuie fortificate sunt:
1. Cooperare şi sprijin reciproc în domeniul securizării frontierelor, combaterea traficului ilicit la frontiera estică a Republicii Moldova;
2. Sprijin reciproc privind consolidarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ambelor state;
3. Dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două state prin facilitarea comerţului şi a exporturilor;
4. Cooperare în domeniul energetic şi consolidarea securităţii energetice;
5. Stabilirea unui regim privilegiat de traversare a frontierei;
6. Dezvoltarea relaţiilor politico-diplomatice în promovarea aspiraţiile europene ale Moldovei şi Ucrainei.
Existenţa şi fortificarea relaţiilor în aceste domenii reprezintă un interes reciproc şi poate aduce roade ambelor state. Relaţiile de bună vecinătate dintre Moldova şi Ucraina ar crea o imagine pozitivă a acestora în Comunitatea Europeană şi ar contribui la dezvoltarea democratică de mai departe a acestora precum şi la dezvoltarea capacităţilor de a rezista la ameninţările din exterior.
