Interviu cu Natalia Gherman, Viceministru al MAEIE: Noua Politic[ Extern[ a R. Moldova. Vocea Basarabiei. 01.11.2009.
01.11.2009 ,
 

Corneliu RUSNAC: Elementul principal al acestei noi politici externe este integrarea europeană. La începutul anului viitor R. Moldova va începe negocierile privind semnarea unui nou acord cu UE, aşa cum s-a convenit recent la Chişinău cu reprezentanţii UE. Am întrebat-o pe D-na Gherman ce fel de acord va fi acesta şi prin ce se va deosebi de cel anterior?

Natalia GHERMAN, Viceministru al Afacerilor Externe: Acesta va fi un Acord de Asociere, care va presupune asocierea politică şi integrarea economică a R. Moldova cu UE. El se va deosebi de Acordul existent (Acordul de Parteneriat şi Coperare cu UE) prin mai multe elemente: el îl va depăşi considerabil atât pe plan de asociere politica cât şi pe planul integrării sectoriale. Şi este vorba de începerea negocierilor unui acord de comerţ liber coprehensiv şi aprofundat dintre R. Moldova şi UE. Pentru a avansa în vederea lansării negocierilor acestui acord la începutul anului viitor vom găzdui o misiune a UE de evaluare a nivelului nostru de pregătire  pentru lansarea negocierilor. În cadrul acestei misiuni va fi evaluat nu numai stadiul pregătirii şi necesităţile pe fiecare sector aparte, vor fi conturate şi definitivate necesităţile noastre în vederea pregătirii echipei de negociatori pentru fiecare domeniu, pentru fiecare sector aparte şi aici, bineinţeles, vom conta pe sprijinul şi asistenta atât a Comisiei Europene cât şi a ţărilor member a UE care deja semnalează ca vor fi gata să trimita şi echipe de instructori în R. Moldova precum şi sa găzduiască experţii noştri pentru cursuri de training, pentru cursuri de instruire. Instruirea respectivă se va baza atât pe cunoştinţe profunde în ceea ce priveşte funcţionarea pieţii interne a UE pe diferite domenii cât şi pentru strategia şi tactica de negocieri care trebuie să fie aplicată competent, profesionist de către negociatorii noştri pe parcursul procesului.

În acelaşi timp acest Acord de comerţ liber, coprehensiv şi aprofundat pe măsura când se va negocia, deci procesul de negociere va presupune şi identificarea capacităţilor adiţionale în vederea reformării concomitente sectoriale, pe fiecare sector, acolo unde se va depista că este nevoie de reformarea urgentă pentru ca la încheierea procesului să fim siguri că avem capacitatea de a implimenta toate acele negociate, toate acele obiective fixate în textul viitorului acord. Asta este cel mai important din punctul meu de vedere.

Corneliu RUSNAC: Noul Acord va prevedea sau nu perspectiva de aderare europeană a Republicii Moldova?

Natalia GHERMAN: Asta este obiectivul în procesul de negocieri, de obicei un asemenea obiectiv se fixează în preambulul acordului. Vom încerca să o fixam din prima rundă de negocieri, totodată la acest obiectiv în formularea lui clară se poate de revenit şi pe parcursul mersului procesului de negocieri. Aceasta va fi, bineinţeles, un obiectiv important pentru echipa de negociatori, care va începe procesul pe data de 12 ianuarie 2010. Pe de altă parte, trebuie de menţionat că printre obiectivele în procesul de negociere va fi şi lansarea dialogului cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii R. Moldova. În vederea atingerii acestui obiectiv, noi vom găzdui o misiune de evaluare a nivelului nostru de pregătire pentru un asemenea dialog până la sfârşitul anului curent. Misiunea aceasta de evaluare din partea Comisiei Europene va examina mersul reformelor pe domenii precum : gestionarea proceselor de migraţie, funcţionarea acordului privind facilitarea regimului de vize şi readmisie, securitatea frontierilor, managementul integrat al frontierilor, securitatea documentelor de călătorie pe care eliberăm cetăţenilor Republicii Moldova şi multe alte aspecte relevante acestui dialog privind liberalizarea regimului de viză. Deci vorbim despre 3 domenii principale pe care le includem în cadrul Acordului de Asociere. Primul, cooperarea în domeniul politic şi de securitate. Al doilea, dialogul privind liberalizarea regimului de vize şi al treilea, crearea unei zone de liber schimb între R. Moldova şi UE.

Corneliu RUSNAC:  Se poate vorbi acum despre termenele în care ar putea fi liberalizat regimul de vize sau este deocamdată prematur acest lucru şi totul depinde de mersul reformelor, de capacitate de negociere a Guvernului?

Natalia GHERMAN: Este prematur bănuiesc să fixăm anumite termene pentru ca în cele din urmă conteaza lansarea acestui proces. Deci, pe parcursul implimentării reformelor, în deosebi în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Externe, noi vom avea o înţelegere mai clară şi o conturare mai bună a etapelor calendaristice de avansare în cadrul acestui proces.

Corneliu RUSNAC: În general acest Acord de Asociere cu UE ce beneficii ar putea aduce cetăţeanului de rând? Omul de rând cum ar putea simţi pe propria lui piele ca să zic aşa beneficiile unui nou acord cu UE?

Natalia GHERMAN: În primul rând, aş spune că împreună cu partenerii din partea UE, R. Moldova se angajează în promovarea acestor reforme importante pe plan intern, care bineinţeles, vor aduce beneficii ţării în întregime şi fiecărui cetăţean în parte, este vorba de reforma judiciară, este vorba de lupta cu corupţia, cu crima organizată, este vorba de reforma coprehensivă a sistemului administraţiei publice, ce ţine de funcţionarea mai bună mai eficientă a instituţiilor în stat, care trebuie să servească intereselor cetaăţenilor în primul rând. R. Moldova împreuna cu UE o să-şi intesifice eforturile în vederea promovării unei politici externe pragmatice clar orientate spre deservirea intereselor cetăţenilor. Pe lângă toate acestea, vor fi intensificate eforturile, demersurile în vederea reintegrării ţării, ceea ce ţine de soluţionarea conflictului transnistrian şi multe alte elemente pe plan de reforme. În al doilea rând, chiar si pe parcursul avansării în dialogul cu privire la liberalizarea regimului de viză vor fi create condiţii mai bune pentru a aduce facilitări adiţionale în cadrul acordului existent de facilitare a regimului de viză, vor fi incluse mai multe categorii de cetăţeni în cadrul implimentării acestui acord care vor beneficia de circulaţia mai facilitată în spaţiul European. În perspectiva liberalizării graduale a regimului de vize, sperăm foarte mult ca în perioada previzibilă deci cetăţenii noştri vor beneficia de regimul de călătorii fără vize în spaţiul european. În ceea ce priveşte lansarea negocierilor privind crearea unei zone de comerţ liber dintre Moldova şi UE aceasta presupune bineinţeles reforme sistematice în mai multe domenii de activitate, în mai multe sectoare ale economiei naţionale. Pe parcursul implementării acestor reforme domeniile respective vor fi modernizate. Scopul negocierilor este de a crea condiţii prin intermediul reformării acestor sectoare pentru a aduce  investiţii străine în modernizarea, în avansarea nivelului de funcţionare pe fiecare domeniu concret.

Corneliu RUSNAC: Care sunt ţările pe ajutorul cărora mizeaza cel mai mult R. Moldova  în procesul său de integrare europeană?

Natalia GHERMAN: Partenerul principal al RM în procesul de negocieri este bineinţeles Comisia Europeana. Pe lângă Comisia Europeana R. Moldova îşi mai intensifică eforturile în colaborarea bilaterală cu mai multe ţări membre ale UE. Deja simţim contribuţia esenţială şi dorinţa de a se implica în sprijinul echipei de negociatori din partea ţărilor baltice. Ţările nordice, de asemenea, ne oferă asistenţă în pregătirea echipelor de negociatori mai ales pe elementul zona de comerţ liber aprofundat, pentru că au experienţa foarte importantă în promovarea, în politicile ţărilor nordice a idealului creării pieţei libere pe continental european. Contăm foarte mult pe sprijinul fiecărei ţară membră a UE, vom continua discuţiileşi consultările  noastre pe plan bilateral pentru ca în cele din urmă deschiderea şi atitudinea pozitivă faţă de RM la momentul lansării acestui proces foarte important  se simte din ce în ce mai mult, ceia ce înseamnă că posibilităţile de implicare, de angajare a mai multor ţări în acest proces sunt acum mai bune, chiar şi în comparaţie cu perioada recentă.

Corneliu RUSNAC: Care este rolul Parteneriatului Estic în procesul de integrare europeană a R. Moldova?

Natalia GHERMAN: Intenţionăm să utilizăm toate oportunităţile oferite de Parteneriatul Estic pentru a avansa aceste procese importante despre care v-am vorbit anterior şi să facilitam dialogul nostru bilateral cu UE. În cele din urmă toate aceste 3 elemente importante: negocierea Acordului de Asociere, crearea graduală a zonei de comerţ liber aprofundat cu Uniunea Europeană şi lansarea dialogului cu liberalizarea regimului de viză sunt reflectate ca obiective majore în declaraţia de lansare a Partenerialui Estic care a fost adoptată la 7 mai anul curent la Praga. UE bineinţeles, va avea o abordare diferenţiată faţă de fiecare stat membru al acestei iniţiative în oferirea instrumentelor Parteneriatului Estic.  Totul va depinde de nivelul de pregătire şi nivelul de ambiţie a fiecărei ţări. Noi intenţionăm să-l utilizăm la maximum şi atunci când ni se va propune instrumentul de sporire a capacităţii instituţionale din cadrul Parteneriatului Estic intenţionăm să-l aplicăm pentru instituţiile noastre de stat, care au nevoie de reforme profunde în vederea sporirii capacităţilor funcţionale. Atunci când ni se va propune utilizarea oportunităţilor oferite de iniţiativa managementul frontierilor, iarăşi credem că asta este foarte relevant în contextul lansării dialogului cu privire la liberalizarea regimului de viză. În fond,  tot ce se propune în cadrul celor 4 platforme de cooperare multilaterală în cadrul Parteneriatului  poate fi utilizat, aplicat selectiv şi de către R. Moldova în domenii în care avem nevoie într-adevăr de un sprijin adiţional, de fonduri adiţionale, pentru ca în cele din urmă totul ce se face se face în conformitate cu agenda guvernamentală de acţiuni,  programul de activitate a Guvernului,  adoptat la 25 septembrie curent. Deci, dacă ne uitam la conţinutul iniţiativei Parteneriatului Estic putem vedea că mai multe elemente sunt foarte constructive, sunt în măsura să ne faciliteze implementarea reformelor pe plan intern şi să faciliteze, de asemenea, avansarea dialogului nostru bilateral cu UE pe domeniile menţionate.

Corneliu RUSNAC: Problema transnistriană este o piedică sau nu în integrarea europeană a R. Moldova şi în ce măsură un sprijin din exterior ar putea ajuta autorităţile de la Chişinău să rezolve acest conflict şi prin ce ar trebui să se manifeste aceast sprijin?

Natalia GHERMAN: UE este deja implicată în procesul de soluţionare a conflictului transnistrian prin intermediul participării active în formatul existent 5+2 de soluţionare a conflictului, de asemenea,  fiecare cunoaşte rolul pozitiv pe care îl joaca misiunea UBAM misiunea de control la frontiera moldo-ucraineană. Aceste 2 elemente, precum şi contribuţia UE la lansarea unui set de proiecte menit să sporească nivelul încrederii între cele două maluri ale Nistrului, aşa numitele CSBMs (Confidence and Security Building Measures). Deci, toate aceste elemente sunt în natura să sporească nivelul de implicare a UE în procesul de soluţionare a conflictului transnistrian şi să avanseze nivelul nostru de cooperare la un nivel calitativ nou. Acest element va face parte şi din procesul de negociere a noului Acord de Asociere, prima parte a acordului despre care v-am vorbit anterior, cooperare pe domeniul politic şi de securitate, va reflecta atât angajamentele părţii moldoveneşti cât şi angajamentele Uniunii Europene în vederea conjugării efortului comun menit să facilitize procesul de soluţionare a conflictului. Deci ca răspuns la întrebare nu aş spune că este o piedică faptul nesoluţionării conflictului până în ziua de astăzi pentru lansarea şi avansarea negocierilor pe marginea unui nou Acord de Asociere cu UE.

Corneliu RUSNAC: Dincolo de faptul că integrarea europeană a fost proclamată ca prioritatea noului Guvern, acesta şi-a propus să stabilească relaţii strategice şi cu 4 state: România, SUA, Rusia şi Ucraina. Aş vrea să discutăm pe rând despre relaţiile cu fiecare dintre aceste ţări şi primul lucru care aş vrea să vă întreb este ce înseamnă o relaţie strategică cu Bucureştiul, ce aşteptări are Chişinăul de la această relaţie şi ce ar putea oferi în schimb?

Natalia GHERMAN: Parteneriatul strategic cu România este un element important al noului program de guvernare pe domeniul politicii externe, este o relaţie firească care trebuie să existe între două state partenere, între două state vecine. În primul rând se presupune un dialog politic avansat, aprofundat pe toate domeniile de interes comun şi nu în ultimul rând pe domeniul integrării europene a R. Moldova. România este un stat vecin, membru a UE, al NATO.  Avem nevoie de o relaţie pragmatică, sinceră pentru ca în cele din urmă România ar putea să ne ajute plenar la lansarea dialogului nostru cu UE şi cu structurile euro-atlantice în acest sens, cu atât mai mult cu cât România în continuare cel mai important partener economic pentru R. Moldova. Această relaţie trebuie să fie continuată, avansată, promovată. Avem nevoie de investiţii din partea României în economia R. Moldova, avem nevoie de schimburi interumane, care ar trebui să meargă în maniera mult mai facilitată în comparaţie cu ce a fost anterior. Şi nu în ultimul rând, inclusiv ţinându-se cont de acest obiectiv major, am învitat partea română recent la negocieri la Chişinău pe marginea textului unui nou acord de trafic frontralier şi această convenţie sperăm să fie semnată în timpul cel mai apropiat la Bucureşti. Este vorba despre Acordul privind Micul Trafic la Frontieră.

Corneliu RUSNAC: Cu SUA, ce înseamnă o relaţie strategică cu SUA şi care vor fi principalele domenii de colaborare cu această ţară?

Natalia GHERMAN: Cu SUA întotdeuna ne prouneam o relaţie avansată, o relaţie strategică, pentru că SUA sau dovedit a fi pe parcursul perioadei independenţei a R. Moldova un partener de încredere şi un partener foarte generos pe planul asistenţei de dezvoltare pentru R. Moldova. Pe lângă susţinerea politică a demersului nostru de integrare europeană SUA este şi un partener bilateral foarte important. Avem proiecte şi programe atât în domeniul avansării dialogului politic cât şi în domeniul de cooperare de dezvoltare, cooperare economică cu SUA, precum şi colaborăm la avansarea nivelului de cooperare pe plan regional- pentru că SUA este o ţară partener important pentru cooperarea regională în bazinul Mării Negre şi în celelalte iniţiative tradiţional unde se manifestă un interes sporit din partea acestei ţări.

Corneliu RUSNAC: Ce înseamnă o relaţie strategică cu Rusia şi cu ce se deosebeşte ea de relaţia strategică cu SUA de exemplu?

Natalia GHERMAN: Şi cu Federaţia Rusă intenţionăm să dezvoltăm un parteneriat bazat pe interesele reciproce, pe pragmatism şi abordarea echilibrată a tuturor aspectelor de interes comun, nu în ultimul rând trebuie să dezvoltăm acest parteneriat pentru că Federaţia Rusă continuă să joace un rol important în procesul de soluţionare a conflictului transnistrian, la fel ca şi SUA pentru că sunt participanţi în formatul existent 5+2 de soluţionare a conflictului. Deci, Federaţia Rusă rămâne un partener economic, cu pondere importantă pentru R. Moldova. Participăm împreună în cadrul mai multor structuri regionale, de asemeanea,  intenţionăm să avansăm această relaţie la un nivel nou.

Corneliu RUSNAC: Relaţia cu Ucraina, de ce e nevoie de o relaţie strategică cu această ţară şi prin ce este important acest stat pentru R. Moldova?

Natalia GHERMAN: Ucraina e un stat vecin, pentru R. Moldova este firesc să avem o relatie strategică şi cu această ţară. Pe lângă importanţa dezvoltării relaţiilor bilaterale cu Ucraina intenţionăm sa conjugăm şi pe efortul pe planul integrării europene. Deci, Ucraina se încădrează în structurile Uniunii Europene la fel ca şi R. Moldova. Bănuiesc că avem mai multe posibilităţi acum să ne consultăm reciproc încercând să evităm greşeli şi alte elemente negative care pot apărea în cadrul realizării acestui proces. Este vorba, de asemenea, de cooperarea regională cu Ucraina în cadrul mai multor foruri, aranjamente, iniţiative. Deci, Ucraina este implicată de asemenea în procesul de soluţionare a conflictului transnistrian şi avem nevoie de o implicare activă şi constructivă chiar reieşind din experienţa pe care o deţine Ucraina pe acest dosar şi foarte multe alte elemente.

Corneliu RUSNAC: Unul din principiile de bază ale noii guvernari, formal şi în Declaraţia de Consituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, este păstrarea în continuare a neutralităţii militare a R. Moldova dar în acelaşi timp şi stabilirea unor raporturi de colaborare eficientă cu NATO. În acest context, aş vrea să vă întreb cum se va constitui relaţia cu NATO încat să nu fie afectat principiul neutralităţii militare a R. Moldova?

Natalia GHERMAN: Moldova rămâne în continuare un stat neutru conform Constituţiei Republicii Moldova. Cu NATO avem o relaţie în cadrul Parteneriatului pentru Pace, deci este un cadru stabilit în care avansăm considerabil. Acum relaţia noastră este bazată pe un plan individual de acţiuni în cadrul Parteneriatului pentru Pace ceia ce înseamnă că dialogul nostru politic, forumul nostru consultativ cu Alianţa se desfăşoară prin intermediul activităţilor reflectate în acest plan individual al parteneriatului. Cadrul respectiv ne ajută, de asemenea, la reformarea sectorului nostru de apărare şi securitate, deci noi intenţionăm să-l folosim mai activ reieşind din toate posibilităţile oferite. Sunt şi alte ţări care îşi dezvoltă relaţia cu Alianţă prin intermediul unor documente, programe asemănătoare, aici eu am învedere, bineînţeles, ţări care sunt considerate neutre precum Austria, Finlanda şi Suedia. Intenţionăm să le urmăm exemplul şi să avem o relaţie cu Alianţa tot atât de constructivă şi pragmatică, care va duce beneficii pe plan de realizare a reformelor în domeniul securitate şi apărare.

Corneliu RUSNAC: În concluzie, cum ar putea fi formulată noua politica externă sau politica externă a noului Guvern de la Chişinău în 2,3 propoziţii ca să cuprindem în ansamblu toate aspectele?

Natalia GHERMAN: Deci prima: integrarea europeană este obiectivul major atât pe plan intern cât şi prin exprimarea politicilor noastre pe plan extern. A doua: pragmatism în realizarea acestor obiective şi a treia servirea interesului fiecărui cetăţean a R. Moldova în realizarea acestor obiective ramâne obiectivul major, prioritar pentru tot ce facem şi pentru tot ce ne propunem.

Stimaţi ascultători vă reamintesc că aţi ascultat o discuţie cu dna Natalia Gherman, Viceministru al Afacerilor Externe al R. Moldova. Aici punem punct emisiunii noastre. Stimaţi ascultători, eu, Corneliu Rusnac, vă reamintesc că aţi ascultat o emisiune de discuţii pe teme de politică externă, realizată cu suportul Asociaţiei pentru Politică Externă şi finanţată de fundaţia Friedrich Ebert. Aici vă spun la revedere şi vă aştept săptămâna viitoare la un nou program. Pe curând!

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire