Ion Sturza: Uniunea Europeană la un pas de dezmembrare? APE, 10 noiembrie 2011, Varsovia
15.11.2011 ,
 

Să recunoaştem că a pune, astăzi,  aşa întrebarea, nu este nici măcar provocativ. Ceea ce se considera iniţial o criza financiară, mai apoi criza datoriilor suverane, s-a transformat într-o profundă criză instituţională, politică şi morală, a unui proiect considerat de-a lungul anilor de mare succes – Uniunea Europeană.

Fiind o Uniune, în mare parte, bazată pe principii şi valori, Uniunea Europeană riscă să se prăbuşească într-un proces de renaţionalizare. Este adevărat că declanşatorul acestui proces este criza datoriilor suverane. Se pare că prosperitatea aparentă a unei părţi considerabile a Europei a fost nesustenabilă, bazată pe împrumuturi din contul generaţiilor viitoare. Suntem martorii unui proces de “deleverage” masiv, care pune capăt unei lungi perioade de excese financiare. Prima victimă se pare că este moneda unica Euro, dar nu numai – criza prestigiului Europei ca o zonă de prosperitate, pace socială şi leadership performant. Umilinţa cu care se discută cu China şi Rusia, condiţiile de salvare a Europei sunt sufocante pentru mândria europenilor. Cât timp se va mai putea refuza oferta? Nici FMI nu este capabil să vina în ajutor.

O altă latură latentă, dar nu mai puţin periculoasă, este criza zonei Schengen. Sub presiunea problemei economice, dar şi a creşterii populismului de tot soiul, se aud tot mai multe voci care cer introducerea controlului migraţiei şi traficului liber. Toate acestea, şi multe altele, pe fundalul unei lipse totale de leadership, atât la nivel european, cât şi la nivel naţional.

Leadership – ul a fost crucial la înfiinţarea UE. Fruntaşii europeni au avut curajul să se ridice deasupra propriilor interese politice, chiar şi deasupra intereselor naţionale. Un fenomen greu de conceput astăzi. Nimeni nu poate să ignore interesele propriilor cetăţeni. Dar, marea măiestrie a marilor politicieni a fost şi rămâne abilitatea de a se ridica deasupra presiunilor cotidiene, să accepte schimbarea şi să-şi ia riscuri inevitabile. Toţi, astăzi, vor doar să păstreze Status Quo. Paradoxal,  cei care-şi doresc schimbarea şi acţionează sunt consideraţi anti-europeni.

Concomitent, este evident că UE se confruntă cu o problemă fundamentală de structura. Nu poţi să ai o monedă unică fără o uniune fiscală şi implicit politică, asta ar însemna transferul de suveranitate. Alternativa este doar una, colapsul Euro. În paranteză, vreau să menţionez că Moldova s-a confruntat cu acest fenomen (vorbind strict economic) la sfârşitul anilor ’90. Pe de o parte politica monetara rigidă a Băncii Naţionale, impusă de FMI, iar pe de altă parte o practică bugetar-fiscală extrem de “slabă”. Deficitul enorm era finanţat de împrumuturi şi granturi. Numai reforma fundamentală bugetar-fiscală a permis stabilizarea situaţiei şi revenirea la creşterea economică.
Paradoxal, Europa se confruntă cu acelaşi fenomen – o bancă centrală cramponată de stabilitatea monetară şi controlul inflaţiei, şi 17 politici fiscale, una mai “soft” decât alta. Miracole nu există. Exista un consens între specialişti, numai o politică fiscală comună impusă de un Guvern economic şi implementată în condiţii de unitate politică. Este posibil aşa ceva? Este greu de crezut. Astăzi, 70% din populaţia UE este împotriva măsurilor comune de salvare a zonei Europa.

Rezistenţa o opune, în special, generaţia tânără. Ei nu consideră că ar trebui să platească pentru greşelile părinţilor, care au conceput greşit UE. Ei nu au memoria (frica) unui război devastator. Ei, real, doresc mai puţină muncă şi mai multă “pâine şi distracţii”.

Cine din liderii europeni sunt capabili să meargă în întimpinarea provocărilor şi împotriva naţionalismului, populismului?  Sarkozy? Merkel? Apropo de doamna Merkel şi Germania, nemţii preferă să utilizeze puterea economică pentru a impune decizii politice. Numai că aceste politici sunt bazate pe interesele de uz intern german, “Pedigree-ul” Băncii Centrale Europene, clonat de la Bundesbank este un exemplu.

Franţa este subclasată de Germania, lucru care stârneşte mari frustrări la Paris. Alte ţări nordice, tot mai des vorbesc despre diferenţa lor fundamentală faţă de ţările sudice.

Italia? Cu o datorie enormă care nu poate fi deservită cu 7% dintre străini.

Spania? Problemele Greciei sunt “floare la ureche” în comparaţie.

Conducătorii formali ale structurilor, aleşi pe criteriul “sa nu aibă duşmani”, dar lipsiţi total de personalitate?

Au rămas săptămâni numărate până când UE trebuie să decidă (acţioneze) nişte lucruri extrem de importante. În primul rând, să fixeze situaţia cu datoriile suverane, să liniştească pieţele financiare. Sunt doua soluţii – 1. Banca Central Europeană trebuie să joace rolul de “last resort”, anunţând că va răscumpăra datoriile suverane fără limită, riscul inflaţiei nu este un argument; 2. Emiterea unor bond-uri europene care ar acoperi (garanta) cel puţin 60% din datorii raportate la PIB.

Alt aspect, cu mult mai conceptual, este construcţia unui nou fundament a Europei, bazat pe politica fiscală comună şi Uniunea politică. Alternativa este renunţarea la Euro, o tragedie greu de suportat pentru europeni. Există un calcul al băncii UBS, care arată că renunţarea la Euro l-ar costa pe fiecare cetăţean european aproximativ 10 000 Euro sau de la 20-40% din PIB.

Ce facem noi, moldovenii? Renunţăm la aspiraţiile noastre europene? Bineînţeles ca nu. Modelul european narativ ca loc confortabil de viaţă, rămâne atractiv în continuare. Dar, să nu fim naivi. Astăzi, extinderea nu este o prioritate pentru UE la fel ca şi toate formele de liberalizare (piaţa, migraţii) şi asistenţa financiară.

Parcurgem o perioada extrem de complicată. Nici măcar nu avem timp să fim judecaţi de istorie. Avem nevoie să facem istorie.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire