Integrarea Europeană a Republicii Moldova: obiective ambiţioase şi realităţi. Victor Chirilă. Panorama APE.
26.06.2008 ,
 

În cadrul şedinţei Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, din 25 iunie ac., Preşedintele Vladimir Voronin, a enunţat principalele elemente care ar trebui, în viziunea sa, să definescă conţinutul viitorului Acord politico-juridic între ţara noastră şi UE.   

Din pesrspectiva Chişinăului, viitorul cadru juridic cu UE ar urma să aibă la baza sa trei piloni importanţi, şi anume:

·         Să ofere Republicii Moldova, într-un viitor previzibil, perspectiva încheierii unui Acord de  Comerţ Liber aprofundat cu UE;

·         Să prevadă liberalizarea treptată a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni care călătoresc în spaţiul Schengen al UE;

·         Să ofere Republicii Moldova perspectiva obţinerii calităţii de membru al UE, dar fără a fixa o dată concretă în acest sens.

Şeful Statului a ţinut să nuanţeze că denumirea noului Acord cu UE va trebui să reflecte scopuri mult mai ambiţioase decât cele care sunt prevăzute de un Acord obişnuit de parteneriat şi colaborare. Şi, deoarece vecina noastră, Ucraina, insistă ca viitorul ei Acord cu UE să fie numit Acord de asociere, prin urmare, Moldova, în viziunea domniei sale, nu are nici un temei ca să fie mai modestă în această chestiune.

Această precizare de poziţie a fost făcută în condiţiile în care, la 27 mai a.c., UE anunţase că este gata să înceapă etapa de reflecţie asupra viitorului Acord cu ţara noastră, iar la 8 iulie curent, la Chişinău, urma să înceapă oficial consultările la nivel de experţi ai Comisiei Europene şi Guvernului RM cu referire la definirea principalilor parametri ai viitorului Acord dintre Moldova şi UE. Având în vedere acest context, trebuie să recunoaştem că precizările formulate de Preşedintele Voronin au fost făcute la timpul potrivit, oferind, astfel, partenerilor noştri de la Bruxelles posibilitatea să înţeleagă mai bine care sunt în fond aşteptările Chişinăului vizavi de viitorul cadru juridic cu UE. 

Politica Europeană de Vecinătate, din care face parte şi ţara noastră, nu oferă partrenerilor UE nici-o perspectivă previzibilă de aderare la UE. În consecinţă, putem admite că nuanţările făcute de Preţedintele Voronin, cu privire la Acordul ce urmează să fie negociat cu UE, i-a surprins pe oficialii europeni de la Bruxelles prin caracterul lor ambiţios. Ambiţiile Chişinăului, înţelese în acest caz ca dorinţă arzătoare de a obţine ceva susbstanţial de la UE, sunt, desigur, bune, sănătoase şi binevenite. Totuşi, pentru oficialii UE o întrebare legitimă ar putea fi dacă ambiţiile declarate ale Chişinăului reflectă şi realităţile din Republica Moldova. La această întrebare ar urma să răspundă Guvernul RM, care nu ar trebui să aştepte când aceasta va fi formulată explicit de Bruxelles. Guvernul de la Chişinău trebuie să substanţieze cele trei priorităţi majore prin acţiuni concrete pe care Moldova ar urma să le pună în practică fără a aştepta să fie împinsă din spate de UE. Procedând astfel, Guvernul RM va aduce mai multă claritate mesajului ambiţios şi, într-o anumită masură, confuz, transmis de Preşedintele Voronin Bruxelles-ului cu privire la conţinutul viitorului Acord politico-juridic cu UE. 

La 26 iunie curent, dl Jose Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, şi dl Danilo Turk, Preşedintele Republicii Slovenia, în calitatea sa de Preşedinte în exerciţiu al UE, au transmis Preşedintelui Voronin o scrisoare comună în care ambii demnitari europeni au ţinut să accentueze că progresele persistente în implementarea reformelor de pe agenda Republicii Moldova, axate pe Planul de Acţiuni moldo-comunitar din cadrul Politicii Europene de Vecinătate, vor contribui la menţinerea şi consolidarea beneficiilor pe care Moldova le-a obţinut în cooperarea sa cu UE în ultimii trei ani. Mesajul este cât se poate de clar - Moldova trebuie să-şi umple ambiţiile sale cu fapte concrete, în caz contrar, ea se va alege doar cu ambiţii neîmplinite.

Cu regret, însă, ţara noastră rămâne în continuare restanţieră la o serie de capitole din cadrul Planului de Acţiuni semnat cu UE pentru trei ani în februarie 2005 şi prelungit de comun acord pentru încă un an în aprilie curent, şi anume: asigurarea independenţei justiţiei naţionale şi libertăţii de exprimare, combaterea corupţiei şi crearea unui mediu de afaceri şi investiţional atrăgător pentru investiţiile străine directe. Aceste restanţe sunt, evident, un motiv de îngrijorare pentru oficialii europeni şi, totodată, subminează din start substanţa şi credibilitatea ambiţiilor formulate de Preşedintele Voronin.

Un exemplu elocvent, în acest sens, este Moţiunea Bundestagului Germaniei cu privire la susţinerea Republicii Moldova pe calea integrării europene din 26 iunie curent. Prin această Moţiune, Bundestagul Germaniei recunoaşte aspiraţiile şi aşteptările ţării noastre în contextul integrării europene, cheamă Guvernul Germaniei să intensifice dialogul politic cu Republica Moldova şi să intervină în vederea semnării unui nou Acord între RM şi UE, care să reflecte  progresele înregistrate, precum şi necesităţile, aspiraţiile şi aşteptările ţării noastre. Totodată, în aceeaşi Moţiune, Bundestagul Germaniei scoate în evidenţă că în ceea ce priveşte liberatate de opinie şi a mass-mediei, independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei sunt necesare acţiuni continue; că standardele UE încă nu au fost pe deplin aplicate în domenii precum detenţia preventivă de către poliţie şi sistemul penitenciar; că necesitatea reformelor persistă încă în raport cu funcţionarea şi independenţa organelor de urmărire penală; sau că termenul restrâns în care a fost ridicat la şase procente pragul electoral, a fost interzisă constituirea blocurilor electorale, precum şi introdusă interdicţia pentru titularii a două sau a mai multor cetăţenii să ocupe funcţii publice - schimbari efectuate în contextul apropiatelor alegeri parlamentare din 2009, pun sub semn de întrebare progresele obţinute în procesul de democratizare.     

În concluzie, pornind de la aceste realităţi, obiectivul primordial al Guvernului RM în această perioadă trebuie să fie depăşirea restanţelor în implementarea angajamentelor luate în raport cu UE. Dacă observaţiile oficialilor UE, precum şi a forurilor europene cu privire la libertatea presei, independenţa justiţiei, respectarea drepturilor omului, combaterea corupţiei vor continua să nu li se acorde atenţia cuvenită sau vor fi abordate superficial de către autorităţile de la Chişinău, acest comportament va avea ca impact direct descreditarea aspiraţiilor ambiţioase ale Moldovei de integrare în UE, precum şi reducerea arsenalului necesar de argumente solide care ar permite negociatorilor moldoveni să promoveze viziunea Chişinăului în timpul viitoarelor tratative cu Bruxelles-ul asupra noului cadru politico-juridic cu UE.

-- Victor Chirila, Director de Programe, Asociatia pentru Politica Externa (APE).

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire