Politicienii Moldoveni au Salutat Victoria lui Barack Obama. NewsIn.
05.11.2008 ,
 

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Asif Chaudhry, a organizat miercuri, 5 noiembrie, o recepţie la reşedinţa sa, în cadrul căreia invitaţii au urmărit rezultatele alegerilor americane. Reprezentanţii partidului de guvernământ în Republica Moldova – Partidul Comuniştilor – nu au dat curs invitaţiei de a participa la recepţia oferită de ambasada americană.

Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, spune că Republica Moldova nu trebuie să aştepte schimbare de la schimbarea liderilor SUA, "pentru că de obicei după alegeri politica americană se schimbă prea puţin, cu unele accente plasate în funcţie de agenda internaţională, cum ar fi problema Irakului sau a Afganistanului". "În ceea ce priveşte Republica Moldova, eu cred că vom avea schimbări atunci când vom face o schimbare la noi acasă, atunci când vom schimba noi unele principii, unele direcţii de activitate, unele politici promovate în interiorul Republicii Moldova. Abia după aceasta am putea miza pe faptul că guvernul SUA şi-ar putea schimba atitudinea faţă de Republica Moldova. Nu cred că fără a avea schimbări cardinale, serioase la noi acasă vom putea gândi că SUA îşi vor schimba atitudinea faţă de Chişinău", a declarat preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş.

Preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, este de părere că victoria lui Obama este una istorică pentru SUA. "Administraţiile democrate în general au demonstrat o abordare mai tranşantă faţă de statele fost sovietice, faţă de zona respectivă, care avea nevoie de o intervenţie mai plenară a SUA. Eu cred că administraţia democrată de la Casa Albă va avea o abordare mai directă vis-a-vis de Republica Moldova în sens pozitiv, pentru că până la urmă Chişinăul are nevoie de sprijinul SUA în a rezolva problemele cu care se confruntă, chiar şi în relaţiile cu Federaţia Rusă şi cu regiunea transnistreană, şi – de ce nu – să fie ajutat să-şi stabilească odată şi pentru totdeauna opţiunea clară pentru Est sau pentru Vest", a declarat Filat.

Preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca, subliniază că Republica Moldova nui poate schimba poziţionarea geografică, dar poate învăţa cele mai bune experienţe, practici şi modele din lumea occidentală şi în primul rând din America pentru ai putea ridica economia şi ai putea consolida instituţiile democratice. "Şi în acest sens focalizarea atenţiei opiniei publice din Republica Moldova asupra campaniei electorale din SUA cred că este una utilă pentru că întotdeauna noile democraţii, dar şi democraţiile mai vechi din Europa Occidentală, se raportează la modelul american. Şi în acest sens cred că foarte mult timp de acum încolo, şi în campaniile electorale din Republica Moldova, atunci când se vor observa anumite disfuncţii şi stângăcii, lumea va zice: "Uite, în America a fost altfel, hai să facem şi noi aşa. Să facem ca această campanie să fie una corectă, să fie una democratică şi relevantă pentru poporul Republicii Moldova", spune Iurie Roşca.. Potrivit lui, rezultatele electorale din această ţară dau speranţa că raporturile dintre Republica Moldova şi SUA vor fi mai dinamice şi mai strânse şi datorită faptului că a învins un candidat tânăr, un candidat care optează pentru schimbare şi care poate înţelege mai profund situaţia ţărilor sarace, a vulnerabilităţilor economice sau a neîmplinirilor sociale pe care le are inclusiv Republica Moldova. "Astfel încât sperăm să avem parte de mai mult sprijin şi mai multă înţelegere din partea Washingtonului. Un sprijin care să se reflecte şi în dialogul nostru cu Rusia, pentru că Republica Moldova fără suportul în primul rând al SUA şi după aceea al UE ar fi pur şi simplu înghiţită de colosul de la Răsărit", a declarat preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat, Iurie Roşca.

Gheorghe Susarenco, deputat al Alianţei Moldova Noastră, este de părere că politicienii moldoveni trebuie să înţeleagă, după exemplul alegerilor din SUA, că, fie el de drepta sau de stânga, şeful statului este preşedintele tuturor, ceea ce din păcate nu se întâmplă în Republica Moldova. "Vladimir Voronin a rămas preşedinte al Partidului Comuniştilor şi nu a înţeles în cei şapte ani de mandat că trebuie să fie preşedintele tuturor. Interesul nostru ar fi ca noul preşedinte american să facă astfel încât SUA să fie mai promptă, ca superputere, în acţiunile sale faţă de Rusia, pentru ca SUA să ne ajute la rezolvarea durerii noastre – conflictul transnistrean", a mai declarat Gheorghe Susarenco, deputat al Alianţei Moldova Noastră.

Vicepreşedintele Partidului Democrat, Oleg Serebrian, spune că viitorul curs al politicii externe americane depinde foarte mult de persoana care va fi numită în funcţia de secretar de stat. "Este adevărat că Obama nu are o expertiză prea bună a zonei noastre, nu vine din politica externă, ceea ce i s-a reproşat foarte frecvent pe parcursul campaniei electorale. A avut nişte accente mai puţin salutare din punctul nostru de vedere, legate de zona noastră, de Federaţia Rusă. În mesajul său, s-a referit la scăderea drastică a cheluielilor de înarmare, la reducerea bazelor militare, ceea ce ar putea parţial să afecteze parteneriatul militar România-SUA de exemplu, pentru că deja se pun întrebări în legătură cu viitorul bazelor militare americane pe teritoriul României", spune Oleg Serebrian. În plus, spune Serebrian, Obama va fi preşedintele unei ţări profund afectată de criza economică globală şi s-ar putea ca după multe decenii America să devină pentru prima dată un stat introvertit, preocupat ca şi UE mai mult de problemele interne extrem de mari, decât de politica externă şi mai ales cea promovată în zone periferice intereselor americane cum este Republica Moldova. "Sper totuşi ca în această situaţie Chişinăul să nu rămână singur în faţa Rusiei. Suntem acum în faţa unei Uniuni Europene care e pusă pe gânduri. Criza economică fără îndoială că va revoluţiona într-un fel şi gândirea politicienilor europeni, care trebuie să gândească bine ce Europă fac şi care va fi schema şi structura viitoarei UE, care în acest moment s-a dovedit a fi ineficientă, chiar şi din punct de vedere economic", spune Oleg Serebrian. Rusia, spune el, este şi ea confruntată cu probleme mari şi "are mai multe probleme pe Amur decât pe Nistru", motiv pentru care ar putea să nu fie atât de puternică pe cât se vede din Republica Moldova. "Laşitatea noastră uneori ne poate face să credem în puterea unor potenţiali adversari. Eu cred că noi trebuie să ne hotărâm bine unde mergem, încotro mergem şi ce facem şi nu Rusia este cea care va determina viitorul nostru", a mai declarat vicepreşedintele Partidului Democrat, Oleg Serebrian.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire