“Moscova Va Continua să Demonstreze că Poate Controla Zonele pe Care le Considera Aflate Sub Influenţa Sa, Fără a Ţine Cont de Poziţia Occidentului”. Interviu cu Radu Vrabie, Expert la Asociaţia pentru Politică Externă. Timpul.
18.08.2008 ,
 

 Dle Vrabie, tăcerea oficialilor de la Chişinău în cazul conflictului din Caucaz este cea mai bună opţiune a R. Moldova?

-       R. Moldova s-a aliniat la poziţia Preşedinţiei franceze a UE, deci nu putem spune că a fost o tăcere. Conflictul din Georgia este destul de complex, a apărut pe neaşteptate şi vedem cât de variate sunt reacţiile comunităţii internaţionale. Ceea ce e clar la momentul dat este că Rusia a încălcat mandatul care-l avea şi, răspunzând disproporţionat şi brutal, a devenit din mediator parte în acest conflict. Însă, nu cred că acum este posibil de condamnat o parte sau alta, căci greşeli s-au făcut din ambele părţi.

Dar iată că Tiraspolul a cerut Chişinăului o poziţie fermă de condamnare a Georgiei.

-       Este o atitudine oarecum aşteptată. Tiraspolul a mai avut declaraţii provocatoare la adresa Chişinăului, vor fi şi altele. Mai degrabă este vorba de nedorinţa Tiraspolului de a rezolva problema transnistreană. De aceea el încearcă să caute mai multe motive formale ca să zădărnicească începerea negocierilor pe care şi le doreşte Chişinăul. Apoi, Tiraspolul este îngrijorat de faptul că acum, deja este clar, Rusia va avea o altă strategie faţă de conflictul de pe Nistru. În cazul Georgiei, Rusia nu mai respectă integritatea teritorială şi, cel mai probabil, va încerca să obţină pentru Abhazia şi Osetia un statut de independenţă, lucru care nu se prevede în R. Moldova. Un alt motiv ar fi că, în ultima vreme, Transnistria a cam dispărut din mass-media ruseşti, iar Tiraspolul prin această declaraţie a vrut să se facă auzit. Este îmbucurător faptul că Chişinăul a reacţionat la declaraţiile Tiraspolului, a reiterat încă o dată ideea că modelul de rezolvare militară a conflictului nu este şi nici nu a fost pe agenda de lucru a RM.

Totuşi, mulţi dintre moldoveni urmăresc desfăşurarea războiului din Georgia cu îngrijorare. Este posibilă o repetare a scenariului din Caucaz şi la noi?

-       Dincolo de faptul că toate trei au fost conflicte îngheţate, ele sunt totuşi diferite. În Osetia şi Abhazia există şi componenta etnică, mai există şi o graniţă directă dintre Rusia şi regiunile secesioniste, lucruri care lipsesc în cazul conflictului transnistrean. În plus, în Georgia a existat o strategie militară de rezolvare a conflictului. Evenimentele au demonstrat că georgienii erau totuşi pregătiţi de o asemenea evoluţie a situaţiei, în timp ce în RM opţiunea militară n-a fost şi nu este văzută ca o soluţie de soluţionare a conflictului transnistrean.

Se vorbeşte intens în presa rusă de genocid şi epurare etnică. În ce măsură aceste acuzaţii sunt adevărate?

-       Termenii “genocid” şi “purificare etnică au fost utilizate atât de Georgia, cât mai ales de Rusia. Lucrul acesta face parte dintr-un război informaţional. Ultimele date arată că n-au fost atâtea victime câte a anunţat reprezentantul Rusiei la ONU, Vitalii Ciurkin. Deci nu cred că se poate vorbi de două mii de oameni ucişi şi nici de ştergerea oraşului Ţhinvali de pe faţa pământului, aşa cum s-a vehiculat în presa rusă. Chiar ministrul rus pentru Situaţii Excepţionale, Serghei Şoigu, anunţa în mass-media ruseşti că populaţia se poate întoarce deja în Ţhinvali, unde există condiţii bune de trai. Era nenatural pentru Georgia, în condiţiile în care ea tinde spre NATO şi UE, să utilizeze metode care ar îndepărta-o de cursul proeuropean. Este nevoie de o comisie internaţională, care să investigheze la faţa locului, şi abia după aceea vom putea spune ce s-a întâmplat de fapt.

Cum credeţi că vor evolua lucrurile în Georgia?

-       Este cert că am intrat într-o nouă etapă a relaţiilor internaţionale, mă refer la relaţiile dintre actorii mari Rusia - UE, Rusia - SUA. Pe de o parte, Moscova va continua să demonstreze că poate controla zonele pe care le considera aflate sub influenţa sa, fără a ţine cont de poziţia Occidentului. Ca prim pas, Rusia va încerca să scoată Abhazia şi Osetia de Sud de sub controlul Georgiei. În acelaşi timp, Occidentul va fi un pic mai precaut în relaţiile cu Rusia. Putem spune că unul din primele semnale ale acestei schimbări este Acordul dintre Polonia şi SUA referitor la scutul antirachetă, or, până acum, SUA a întimpinat dificultăţi în implementarea lui.

În presa internaţională au apărut mai multe voci care susţin că, dacă Rusia nu va fi oprită, vor urma şi alte ţări, prima fiind Ucraina.

-       Într-adevăr, putem să ne aşteptăm că Rusia, după acest succes tactic, va fi mai brutală în relaţiile cu vecinii. Moscova a demonstrat că poate să utilizeze toate mijloacele pentru a controla anumite zone, inclusiv cele militare. Dar să nu uităm că, în acelaşi timp, Rusia a intrat într-o izolare diplomatică, ea n-a avut susţinerea nici măcar a tradiţionalilor săi aliaţi - Kazahstan şi Belarus.

Prezenţa celor cinci şefi de state la Tbilisi nu arată îngrijorarea acestora faţă de ceea ce se va întâmpla ulterior în Estul Europei?

-       UE este, de fapt, împărţită în două tabere: o parte încearcă să promoveze o politică mai agresivă faţă de Rusia - este vorba de ţările nou-intrate plus Marea Britanie - şi alta-i reprezentată de ţările din vechea Europă, care sunt mai atente şi mai diplomatice cu Rusia. Să nu uităm că Rusia este încă un actor important în relaţiile internaţionale. Nu este vorba numai de aspectul strict energetic. Franţa, de exemplu, este una din ţările care depinde puţin de gazul şi petrolul rusesc, dar are o poziţie destul de favorabilă Rusiei, pe când Ţările Baltice şi Polonia, care sunt mai dependente energetic de Rusia, au o altă poziţie. Sunt anumite chestiuni de ordin diplomatic care-i fac pe europeni să fie mai atenţi în a acuza Rusia. Totuşi, este important că a existat o unanimitate în ceea ce priveşte recunoaşterea faptului că Rusia este parte din război. Ar fi bine ca, de aici încolo, UE să aibă o poziţie clară şi coerentă faţă de Europa de Est - se vede clar că Rusia nu este dispusă să cedeze şi să meargă la compromisuri.

Lipsa de reacţie a Chişinăului nu se va răsfrânge negativ asupra relaţiilor de mai departe cu partenerii RM? Mă refer la relaţiile cu GUAM.

-       Şi în trecut au existat mai multe voci care cereau ieşirea din CSI, alte voci care cereau ieşirea din GUAM. Important e ca acum RM să nu facă mişcări rapide, bruşte, să nu încerce să forţeze o soluţionare rapidă a conflictului transnistrean. Acum, după experienţa georgiană, trebuie să înţelegem că avem nevoie de o coeziune a întregii societăţi, trebuie să continuăm calea noastră europeană, să lucrăm la implementarea reformelor la care suntem restanţieri, în acelaşi timp trebuie să lucrăm activ şi cu populaţia de pe malul stâng al Nistrului, să cooperăm cât mai strâns cu partenerii şi vecinii noştri. În acest sens, GUAM este o platformă importantă şi prezenţa noastră în această organizaţie este benefică.

Dar la Chişinău nu există o coeziune a întregii societăţi. Opiniile sunt divergente şi, mai mult ca sigur, la prima şedinţă a legislativului unii deputaţi vor propune ieşirea din CSI. Cum ar trebui să răspundă RM la invitaţia lui Saakaşvili?

-       Războiul din Georgia a decredibilizat foarte mult autoritatea acestei organizaţii pentru că, de jure, a fost un război între doi aliaţi. Ieşirea Georgiei poate crea un precedent, de aceea CSI va avea nevoie de o anumită reformare. În Rada ucraineană a fost depus deja un proiect de lege în actualul sens. Este clar că, în acest format, organizaţia va supravieţui greu. Pentru R. Moldova ieşirea din CSI ar fi un pas grăbit. Este important să intensificăm relaţiile bilaterale cu ţările vecine, inclusiv cu statele din CSI, or, dacă RM va continua calea spre integrarea europeană, aşa cum o declară toate forţele politice, la un moment se va vedea că statutul de membru al UE şi cel de membru al CSI sunt incompatibile.

Aţi pomenit de relaţiile bilaterale cu vecinii. Ce notă aţi da actualelor relaţii cu România?

-       RM este singura ţară din Europa care are doi vecini şi, din păcate, cu ambii avem relaţii nesatisfăcătoare. Cu Ucraina avem câteva dosare neîncheiate: proprietatea, staţia de la Dnestrovsk, Palanca, probleme locale, care pot fi rezolvate, obţinând în schimb un succes pe termen lung, pentru că avem nevoie de Ucraina şi ca piaţă, şi ca partener în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. O situaţie asemănătoare este şi în relaţia cu România. Avem nevoie de experienţa ei în cursul proeuropean, avem nevoie de o relaţie politică bună, iar declaraţiile pe care le fac atât oficialii de la Chişinău, cât şi cei de la Bucureşti sunt contraproductive.

Cum vedeţi rezolvarea ecuaţiei celor două tratate şi a Convenţiei?

-       Trebuie să separăm totuşi Convenţia privind micul trafic la frontieră de tratatele de bază şi cel de frontieră. Convenţia nu este un document politic propus de România exclusiv pentru RM, ci o prevedere europeană, pentru toţi vecinii ţărilor care au aderat la UE. Cât priveşte cele două tratate, este nevoie de o voinţă politică a ambelor părţi, de renunţarea la învinuiri reciproce şi de o intensificare a dialogului între cele două ţări la toate nivelele.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire