Moldova este gata să treacă la faza a II-a în domeniul liberalizării vizelor. Info-Prim Neo. 14.05.2012.
14.05.2012 ,
 

Comisia Europeană trebuie să recomande Republicii Moldova să treacă la faza a II-a a Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, susţin experţi în domeniul politicilor externe. Potrivit lor, Republica Moldova a realizat 76% din acţiunile asumate în Planul de Acţiuni, iar altele 10 la sută au fost aproape realizate, ceea ce duce la un scor de aproape 86%.

Directorul Centrului Român de Politici Europene, Cristian Ghinea, a declarat în cadrul unei dezbateri de presă că prima fază a Planului de acţiuni presupune adoptarea unor legi, iar faza a II-a presupune implementarea unor legi. „Noi suntem spre finalul fazei I şi recomandarea noastră foarte puternică către Comisia Europeană este să se propună trecerea în faza a II-a a Planului pentru vize. De asemenea, recomandarea noastră către Guvernul moldovean ar fi să implice încă de acum înainte Parlamentul European, să aibă o discuţie foarte amănunţită şi să prezinte cazul Moldovei în Parlamentul European”, a menţionat expertul.

Potrivit lui, acţiunile din Planul vizat au fost divizate în subsecţiuni, care sunt 163 la număr şi care au fost împărţite pe patru blocuri. Per ansamblu, Republica Moldova a realizat 76% din acţiunile asumate în Planul de Acţiuni. Cea mai mică rată obţinută este la blocul IV care cuprinde chestiunea privind nediscriminarea şi corupţia.

„Recomandarea noastră este să se treacă la faza a doua fără votarea acestei legi (n.r. - Legea privind egalitatea de şanse) pentru că există multe alte reforme foarte importante care stagnează şi riscă să se stopeze. De exemplu, reforma MAI, care este foarte grea. Aceasta riscă să stagneze pentru că nu se trece în faza II-a. Problema corupţiei este oarecum trasă pe planul doi”, a subliniat expertul. Potrivit lui, cele mai mari restanţe ale Moldovei în domeniul politicilor anticorupţie sunt „Strategia de reformare a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei” şi „Înfiinţarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Integritate”.

„Aici se întârzie inexplicabil. Strategia CCCEC este vina Guvernului, iar înfiinţarea Comisiei este problema Parlamentului. Dar neexistenţa Comisiei nu împedică trecerea în faza a II-a a Planului. Majoritatea au fost îndeplinite. În faza a doua Comisia Europeană îşi menţine autoritatea de a face evaluări”, a spus Cristian Ghinea.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Politica Externă, Victor Chirilă, a menţionat că UE trebuie să ia decizia de trecere la cea de-a II-a fază a Planului de acţiuni pentru că au fost făcute lucruri bune şi mari progrese. „Aceste progrese cântăresc mai mult decât lipsa unui consens asupra legii antidiscriminare. Nu cred că va fi bine pentru imaginea UE dacă va face din acest subiect o condiţie insurmontabilă care va afecta imaginea UE în faţa multor cetăţeni pro-europeni dar nu sunt de acord cu legea. Cred că este nevoie de o poziţie mai inteligentă”, a spus Victor Chirilă.

Potrivit experţilor, implementarea primei faze a Planului de Acţiuni a durat un an şi jumătate.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire