Tiraspolul urmăreşte consolidarea statalităţii regiunii, declaraţie. Info-Prim Neo. 10.07.2012.
10.08.2012 ,
 

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei, Victor Chirilă, liderul transnistrean speră că odată cu stabilizarea socio- economică a regiunii şi soluţionarea problemelor legate de activitatea în domeniul economiei, statele garante, Rusia şi Ucraina, precum şi participanţii la negocieri, OSCE, UE şi SUA, vor regândi necesitatea schimbării formei de reglementare, luând în calcul opţiunea recunoaşterii independenţei Transnistriei.

„Deşi se observă o dinamică pozitivă, Tiraspolul urmăreşte consolidarea sa economică. Însă, criza economică din ultimii ani a demonstrat că regimul de la Tiraspol este unul fragil. Nu este viabil din punct de vedere economic, iar criza economică a adus regimul de la Tiraspol la marginea prăpastiei sau mai bine zis în faţa unei dileme: sau rămâne în continuare izolat şi, astfel, riscă să aprofundeze criza social-economică din regiune cu efecte negative pentru regimul însuşi, sau se deschide şi rupe autoizolarea regională, se angajează în dialog cu Chişinăul şi cu Uniunea Europeană pentru că are asistenţa necesară şi instrumentele necesare pentru a-i ajuta să-şi modernizeze economia, industria şi alte sectoare”, a declarat Victor Chirilă.

În acelaşi context, directorul APE consideră că adoptând politica „paşilor mici”, cu alte obiective decât ale Chişinăul, reprezentanţii de la Tiraspol vor să consolideze economia regiunii pentru ca mai apoi să consolideze elementele aşa- zisei statalităţi ai regiunii transnistrene, dar şi argumentele în dialogul cu UE şi alţi actori în procesul de negocieri.

„ Zilele trecute chiar liderul transnistrean Şevciuk a declarat că odată cu consolidarea economiei din regiune poate că şi membrii UE îşi vor schimba viziunea asupra regiunii pentru stabilirea statalităţii şi nu vor respinge recunoaşterea independenţei regiunii pe viitor. Acest lucru trebuie să fie luat în calcul de către Chişinău. Pentru a evita consolidarea acestei statalităţi a regiunii, care nicidecum nu ne favorizează, trebuie să insistăm ca negocierile să aibă un scop strategic unic, care să urmărească reintegrarea graduală a regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova”, a mai menţionat Chirilă.

Tel. +373-22-224430, 210986
Fax +373-22-210986, 233950 office@ape.md
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova
Email : office@ape.md
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate
Tipărire