|
|
Comunicat de Presă APE. 03.12.2010. 03.12.2010
Asociaţia pentru Politică Externă a organizat la data de 3 decembrie 2010 o conferinţă de presă privind prezentarea studiilor „Inventarierea şi evaluarea asistenţei financiare acordate de UE Moldovei” şi „Problema Transnistreană şi Integrarea Europeană a Moldovei. Rolul UE” |
|
Comunicat de Presă APE, Chişinău, 08.11.2010 08.11.2010
În data de 5-6 noiembrie la Odessa, Asociaţia pentru Politică Externă din Moldova în parteneriat cu Asociaţia Cercetătorilor Politici Independenţi din Transnistria, a organizat seminarul „Zona de comerţ liberă aprofundată şi comprehensivă, investiţii şi posibilităţi de dezvoltare a business-ului pentru autorităţile şi companiile din partea dreaptă şi stângă Nistrului”. |
|
APE propune crearea unui minister special de integrare europeană. Info-Prim Neo. 06.10.2010. 06.10.2010
Republica Moldova are nevoie de o instituţie care s-ar ocupa de promovarea agendei de integrare europeană. În caz contrar, declaraţiile optimiste legate de dialogul de asociere şi liberalizare a regimului de vize sunt exagerate. Opinia a fost expusă de către directorul Asociaţiei pentru Politică Externă (APE), Victor Chirilă, la o nouă şedinţă a Clubului de Presă al APE, transmite Info-Prim Neo. |
|
DECLARAŢIE A GUVERNULUI REPUBLICII MOLDOVA. Gov.md. 18.05.2010. 19.05.2010
Procesul de reintegrare a ţării, care este un obiectiv prioritar al programului de guvernare, a fost în ultimul timp marcat de acţiuni orientate spre apropierea poziţiilor actorilor implicaţi pentru relansarea negocierilor în formatul „5+2” şi intensificarea măsurilor de întărire a încrederii. |
|
Comunicat de presă: Priorităţile cheie ale negocierilor UE – Moldova. Buxelles, 11 mai 2010. 12.05.2010
Conferinţa organizată astăzi la Bruxelles, de către Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Asociaţia pentru Politică Externă (APE) din Moldova şi misiunea Republicii Moldova la UE s-a bucurat de participarea domnului Graham Watson, membri ai echipei de negociere din partea Guvernului Republicii Moldova, membri ai Parlamentul European, oficiali ai Comisiei şi experţi din partea think-tankurilor din Bruxelles. Domnul Watson a încurajat oficialii moldoveni şi a considerat că "perspectiva de aderare a Republicii Moldova nu este un subiect tabu la Bruxelles". Dimpotrivă, a continuat domnul Watson, "vom discuta subiectul dacă Moldova va fi pregătită. Nu există nici un exemplu al unei ţări europene care a dorit să adere la UE şi a fost pregătită să o facă dar a fost refuzată". |
|
|
|
|
|
|
|
|