Fără îndoială, Moldova este un stat suveran ce are dreptul să îşi aleagă propria cale de dezvoltare. Însă, în afara dimensiunii pur moldoveneşti a discuţiilor referitoare la suveranitate, există şi un context politic şi istoric mai larg, de care trebuie să fie conştient orice stat care doreşte să adere la UE.

Uniunea Europeană şi integrarea europeană înseamnă anume delegarea suveranităţii, renunţarea parţială la egoismul statului naţional şi crearea unor mecanisme de intruziune în afacerile interne ale unui altuia. UE nu este altceva decât este un set de instrumente şi pârghii prin care statele-membre se amestecă atât în treburile interne ale unui altuia, cât şi în treburile interne ale candidaţilor la aderare. Vrei, nu vrei, dar aceasta este Uniunea Europeană. Iar integrarea europeană nu poate avea loc în condiţiile absolutizării suveranităţii.

Integrarea europeană înseamnă că îţi asculţi partenerii - le permiţi să se implice în afacerile tale interne şi te implici şi tu în ale lor (prin votul sau poziţiile exprimate la Bruxelles). Cum se manifestă această delegare a suveranităţii? Un exemplu elocvent este chiar spaţiul Schengen. Or, esenţa noţiunii de „spaţiu Schengen” este că Germania sau Austria au delegat dreptul lor suveran de a-şi controla frontiera grănicerilor polonezi sau slovaci, care astăzi gestionează frontiera externă a UE.

Astfel, Germania a renunţat la un element extrem de important al suveranităţii (controlul frontierelor), delegându-l partenerilor săi europeni în schimbul altor beneficii (libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor). Şi România, aderând la UE, a renunţat la dreptul suveran de a decide unilateral care e politica sa de vize faţă de Moldova sau Nicaragua. Or, dacă nu eşti gata să pui în discuţie unele „elemente ale suveranităţii” cu partenerii europeni, nici nu te apuca să faci integrare europeană. Repet - nu este vorba de renunţarea la suveranitate, ci la delegarea acesteia.

Diferenţa dintre „delegarea” şi „renunţarea” la suveranitate este următoarea: a renunţa la suveranitate înseamnă să nu o mai ai. În UE, însă, suveranitatea nu e cedată, ci delegată şi diluată. Acest lucru se manifestă prin faptul că un stat nu pierde dreptul de a decide anumite lucruri, ci îl decide de comun acord cu alte state-membre UE, prin procedura de vot şi influenţa pe care o are la Bruxelles.

Deci, în interiorul UE, România sau Germania nu pierd dreptul de a decide care e politica lor de vize, ci renunţă la dreptul de a o face unilateral. La fel, şi în alte subiecte, statele UE nu renunţă la dreptul de a „decide”, ci la dreptul de a „decide unilateral”. Acest lucru se întâmplă şi în afara Europei - orice acord internaţional care prevalează asupra legilor naţionale este şi el o modalitate de a limita suveranitatea oricărui stat. Şi Moldova are semnate sute de astfel de acorduri.

Aderarea la UE şi suveranitatea

Timp de peste un deceniu, statele din Europa Centrală care au aderat la UE au făcut un efort supraomenesc (de fapt „supra-statal”) de a implementa acquis-ul comunitar. Cu multe dificultăţi, dar au făcut-o. Şi astăzi sunt în UE - stabile, prospere şi democratice. Dar, timp de peste un deceniu - cât au încercat să adere la UE - au tăcut chitic de „suveranitate”. De fapt, negocierile de aderare la UE nu sunt negocieri propriu-zise. „Negocierile de aderare” sunt un proces unilateral de implementare a acquis-ului comunitar.

Acesta e non-negociabil. Aderarea la UE este un proces profund anti-suveran în care Lituania sau Cehia au implementat (fără a putea schimba măcar o virgulă) peste circa 100.000 de pagini de legi pe care nu le-au adoptat ei, ci alte state-membre mai vechi ale UE. Timp de aproape două decenii, Lituania sau Cehia nu au vorbit de suveranitate. Pentru că, ştiau, numai aderarea la UE le va consolida statul, economia şi democraţia şi, în ultimă instanţă, suveranitatea. Anume în procesul de aderare la UE gradul de suveranitate scade, ca apoi să crească după momentul intrării în Uniune. Din momentul aderării, statele nu mai implementează acquis-ul fără a-l putea negocia, ci îl determină prin influenţa pe care o au la Bruxelles. Deci, orice proces de aderare la Europa Unită trece printr-o fază temporară de scădere a gradului de suveranitate.

În anii ’90, Ţărilor Baltice li s-a spus: „Implementaţi recomandările Consiliului Europei şi ale OSCE privind statul de drept şi protecţia drepturilor minorităţilor şi numai aşa veţi adera la UE. Nu vreţi - nu le implementaţi, dar atunci nici la UE nu veţi adera”. Aceasta se cheamă condiţionalitate politică. Balticilor nu le-au plăcut multe dintre acele recomandări, dar le-au implementat. Astăzi nimeni nu mai critică acele recomandări. Şi atunci când NATO exercita presiuni asupra României şi Ungariei să semneze acel tratat de bază prin 1997, care era prezentat drept sfârşitul lumii, multora nu le-a plăcut. Nici în România, nici în Ungaria. Însă de atunci nu s-a mai auzit nimic de el. Iar România şi Ungaria sunt în NATO.

Suveranitatea şi reforma constituţionala în Moldova

Această incursiune în istorie e necesară pentru a înţelege care este relaţia dintre reforma constituţională din RM, suveranitatea ţării, UE şi Comisia de la Veneţia. Dacă cineva crede că poţi merge spre UE evitând condiţionalitatea politică şi recomandările politice ale UE, care vin prin Comisia de la Veneţia, greşeşte. „Excepţii” din astea au încercat să-şi negocieze cam toate statele care se aflau sau se mai află în proces de aderare (Balcanii). E o iluzie. Moldova poate încerca să convingă UE că are dreptate. Dar să ignore părerea acesteia (şi a Comisiei de la Veneţia) este o iluzie care nu e pur şi simplu costisitoare. Este o iluzie care poate fi fatală pentru europenizarea Moldovei şi, prin urmare, pentru suveranitatea acesteia.

Nu, europenii politicoşi nu vor spune aproape nimic. Pur si simplu, acea deschidere de care beneficiază Republica Moldova astăzi se va transforma în închidere. Iar creditul de încredere - în overdraft. Atât. Fără discuţii publice, dar cu uşile închise. Iar în momentul în care Republica Moldova se va lovi de uşile închise în Europa, atunci va veni adevărata lovitură pentru suveranitatea statului nostru.