Vasile Nedelciuc: „nimeni nu conştientiza că într-o lume a competiţiei foarte dure pe piaţa occidentală ai nevoie de o echipă foarte bună, persoane care cunosc regulile economiei de piaţă, capabile din start să dea o dimensiune nouă existenţei economice din R. Moldova.”
Acum 20 de ani, Sovietul Suprem al RSS Moldova s-a aliniat aşa-numitei „parade a suveranităţilor” dintr-o Uniune Sovietică în declin. Deputaţii care au votat atunci Declaraţia moldovenească de suveranitate, dar şi cei pe care îi reprezentau erau încă cetăţeni sovietici, multora dintre ei potrivindu-li-se calificativul de „Homo sovieticus”, aşa cum îl percepem astăzi.
Cum era înţeleasă atunci ideea de suveranitate pentru o parte a imperiului şi, în general, de unde a apărut însăşi ideea de revendicare sau proclamare a suveranităţii - a fost prima întrebare pe care i-am adresat-o unuia dintre cei mai proeminenţi politicieni şi deputaţi de la acea vreme Vasile Nedelciuc, acum preşedinte al consiliului director al companiei Endava din Chişinău.
Vasile Nedelciuc: „Trebuie să mărturisesc, că în anii de activitate în primul Parlament, în bună măsură, parlamentarii din Republica Moldova, reprezentanţi ai Frontului popular sau sprijinitori ai democratizării Republicii Moldova, într-un fel, mimau, sau dacă vreţi, mergeau în echipă cu cei din Statele Baltice. Poate ştiţi, dar încă în 89 Estonia şi-a proclamat suveranitatea. Lituania, Letonia au făcut acelaşi lucru înaintea Republicii Moldova. Şi ce este mai interesant şi puţină lume ştie, că Federaţia Rusă şi-a proclamat suveranitatea înaintea Republicii Moldova. Dacă nu mă înşel, la 14 iunie 1990, dar Republica Moldova la 23 iunie.
Aşadar, proclamarea suveranităţii, în contextul evenimentelor din anii de după primele alegeri libere din 90, urma un făgaş, care nu era caracteristic neapărat Republicii Moldova, sau deloc Republicii Moldova, ci era un rezultat al schimbărilor profunde, care se profilau ca urmare a slăbirii Uniunii Sovietice, destrămării CAER-ului, Pactului de la Varşovia şi, ulterior, prăbuşirea Uniunii Sovietice. Deci, în acest context, Declaraţia suveranităţii a urmat aceloraşi evenimente în Statele Baltice, în Rusia, în Georgia şi Armenia. Şi trebuie să spun, că a urmat şi Podului de flori din aprilie 1990. Deci, populaţia, lumea, societatea în ansamblu era în aşteptarea unei schimbări.
Lumea vroia o eliberare, dar lumea înţelegea că nu e posibil, în contextul în care erau trupe sovietice pe teritoriul Republicii Moldova, când Occidentul nu-şi formulase clar o atitudine faţă de mişcările de eliberare naţională. În acel context sigur că proclamarea suveranităţii a fost un pas pozitiv, un pas, prin care s-a punctat dezideratele imediat următoare pe care trebuia Moldova să le urmeze. Şi, apropo, în această Declaraţie de suveranitate se menţionează pentru prima oară că în Republica Moldova se instituie statutul de cetăţenie a Republicii Moldova, ceea ce era un fapt destul de curajos.”
Europa Liberă: Acum, la trecerea a două decenii, câtă naivitate, cauzată poate de entuziasm, de romantism, se poate constata pentru acea perioadă?
Vasile Nedelciuc: „A fost şi naivitate, a fost şi romantism, dar a fost şi lipsă de curaj, şi de pregătire pentru a folosi la maximum oportunităţile ivite şi a realiza mult mai mult decât s-a realizat. Să pornim cu naivitatea şi cu romantismul. Naivitatea unora din noi era, că atunci, la 90, dacă chiar am fi reuşit să ne desprindem realmente de imperiu, noi am fi realizat lucruri foarte mari. Toată lumea vorbea cât de valoroasă este producţia agricolă a Moldovei, cum am putea noi să existăm singuri, fără centru imperial. Şi nimeni nu conştientiza că într-o lume a competiţiei foarte dure pe piaţa occidentală ai nevoie de o echipă foarte bună, care pricepe economia de piaţă, manageri foarte buni, persoane care cunosc regulile economiei de piaţă, cunosc acquis-ul comunitar, capabile din start să dea o dimensiune nouă existenţei economice din Republica Moldova.
Or, atunci nu erau experţi, nu erau oameni care gândeau în aceşti termeni. Şi era foarte multă naivitate – toată lumea credea, că dacă declari foarte bine că eşti român şi punctum, că vii la Parlament şi votezi cu entuziasm legea, eu ştiu, despre însemnele naţionale, ş.a.m.d., ai rezolvat foarte multe probleme. Când , de fapt, ele declanşau nişte probleme foarte serioase, pentru care majoritatea populaţiei din ţară nu era pregătită. Şi, dacă îmi îngăduiţi, nici mass media de la noi nu ştia ce are de făcut. Şi eu consider, că o bună parte din gafele şi erorile pe care le-a comis cei care au avut un rol în activitatea politică de atunci, l-a jucat şi mass media, care nu întotdeauna a fost imparţială, nu întotdeauna a transmis cele mai potrivite mesaje şi, mai ales, nu a ajutat suficient de mult sau de bine să educe populaţia ca să înţeleagă, de fapt, ce se întâmplă şi care sunt provocările ce urmează.”
Europa Liberă: De fapt, care era starea de spirit atunci? Prin suveranitatea se înţelegea maximum o mai multă libertate de manevră faţă de centru, de Moscova? Sau deja era concepută ca prim pas spre independenţa totală faţă de URSS?
Vasile Nedelciuc: „Atunci, ca de altfel şi acum în bună măsură. Parlamentul nu era omogen. Erau diverse straturi în Parlament. Cei care reprezentau aripa Frontului popular, o bună parte din echipa Frontului popular, cea mai activă, cea mai educată, mai bine pregătită profesional avea ambiţia de a obţine maximum posibil şi simţea, se aştepta apropierea independenţei. Pentru că vedeam deja, dacă vă amintiţi Lituania şi-a proclamat independenţa în martie 90, Georgia şi-a proclamat independenţa mult înaintea Estoniei şi Letoniei. Deci, exista o stare de spirit şi aşteptare pro independenţă.
Dar, erau în Parlament grupuri importante de parlamentari, care aveau majoritatea, care gândeau complet altfel. Ei, cei care reprezentau nomenclatura agrariană din Parlament, cei care deţineau poziţiile manageriale-cheie în economie şi o parte din reprezentanţii administraţiei raioanelor de atunci vedeau şi înţelegeau pasul spre suveranitate ca o posibilitate de a obţine o mai mare libertate de manevră, să nu depindă atât de mult de centru, sau să nu depindă deloc şi să aibă o libertate mai mare pentru a-şi realiza propriile lor interese. De altfel, comportamentul acestui grup a fost hotărâtor şi decisiv în ceea ce a urmat ulterior. Pentru că ei, urmărind în special interesele lor de grup, au deturnat orientarea Republicii Moldova, nu cea aleasă în Declaraţia de independenţă, dar au mers complet pe altă cale.
Aşadar, atunci în 90, în Parlament erau diverse puncte de vedere vis-a-vis de suveranitate, dar în linii mari, ceea ce s-a proclamat în Parlamentul Republicii Moldova a fost asemănător cu ceea ce făcuse alte republici. Dar aici nu mă refer la baltici, care din start au pornit pe ideea restabilirii suveranităţii, care a existat până la 1940 şi care nu au acceptat modelul de cetăţenie, de privatizare, pe care l-a ales Republica Moldova, de unde se trag foarte multe hibe şi probleme.”
Europa Liberă: Lăsaţi-mă să ghicesc: textul acelei Declaraţii a fost, după cum bănuiesc, dactilografiat. Nici pomeneală pe vremea ceea de computere, nu?
Vasile Nedelciuc: „Eu venit fiind din ramura IT, bineînţeles că eram familiarizat cu ceea ce se întâmplă în ramură şi aveam chiar acasă un nenorocit de calculator personal, dar sigur că nu erau aceste mijloace de comunicare. Foarte multă lume nu ştia să utilizeze chiar şi aşa-zisul fax de comunicare.”
Europa Liberă: Dar în ce măsură se poate vorbi, domnule Nedelciuc, despre o adevărată suveranitate după acel 23 iunie? De vreme ce mulţi vorbesc că totul a rămas la nivelul unei declaraţii de intenţii doar?
Vasile Nedelciuc: „Spre regret, nici măcar prevederile, clauzele Declaraţiei de suveranitate n-au fost până la capăt realizate în Republica Moldova, ca să nu spun de cele ale Declaraţiei de Independenţă. Faptul că în Republica Moldova nu s-a mers pe drumul bătut, cunoscut al Statelor Baltice şi al altor ţări din regiune, mă refer nu la ţările din CSI, a dus la aceea, că aici pe loc s-a inventat o cale proprie, care iată, nu a dus şi nu s-a realizat cu succese. La ce mă refer?
Mă refer, în primul rând, la incapacitatea acestui stat de a extinde şi de a afirma suveranitatea pe întreg teritoriul ţării. A existat o aşteptare nerealistă, că dacă vom fi loiali, vom fi îngăduitori cu Federaţia Rusă, vom face cedări de tot felul, noi vom obţine sprijinul comunităţilor etnice din ţară, vom avea relaţii bune şi în felul ăsta vom rezolva problema Transnistriei. Iată că nu s-a rezolvat.
S-a crezut şi s-a promovat ideea, că menţinând relaţia cu fostele republici sovietice, intrând în CSI, la nivel economic, ulterior şi politic, vom asigura relaţii bune economice, vom avea combustibil ieftin, vom avea unde să comercializăm produsele noastre. Şi istoria demonstrează că lucrul ăsta nu s-a făcut.
Mai departe – noi n-am acceptat, ca alte state, inclusiv Baltice, să retrocedăm proprietăţile foştilor proprietari şi pe această cale să atragem investiţii masive în ţară. Pentru că un cineva, care se află în Occident, sau măcar în România vine în ţară să-şi preia o casă la Chişinău, sau un teren undeva la Drochia sau Cahul, această persoană nu vine cu mîna goală. Statutul de retrocedare a pământurilor, a bunurilor ar fi însemnat şi o lecţie juridică de înaltă probă şi calitate în faţa instituţiilor internaţionale, în faţa investitorilor. Pentru că o asemenea ţară ar fi apărut cam în felul următor: domnule, în această ţară, mai devreme, sau mai târziu, întotdeauna triumfă dreptatea. Deci, cine a avut o proprietate obligatoriu o poate obţine şi peste 50 de ani şi peste o sută de ani. La noi nu s-a acceptat.
S-a divizat pământul în mod arbitrar, barbar aş spune, şi, de fapt, până astăzi nu avem o generaţie de proprietari autentici. O altă greşeală care s-a comis: speranţa că dacă nu vom adopta legea lustraţiei, vom asigura pacea şi liniştea în societate. După cum vedeţi, lucrurile nu stau chiar aşa. Luând în ansamblu toate astea şi multe altele arată că Moldova a greşit enorm de mult atunci, când a pornit pe calea suveranităţii şi independenţei, neavând foarte clar formulate obiectivele care vrea să le atingă şi mizând în continuare pe reprezentanţii vechii nomenclaturi.”
Europa Liberă: Au trecut, iată, două decenii. Dincolo de toate, în ce măsură s-a schimbat omul pe parcursul acestei perioade? Acel homus-soveticus, dar şi cei care şi-au trăit toată viaţa doar în condiţiile Republicii Moldova suverane şi independente?
Vasile Nedelciuc: „Republica Moldova este o societate neomogenă, diferită. Da, o treime din populaţia Republicii Moldova nu mai este homus-sovieticus, s-a dezvoltat foarte mult, dar ea din păcate este peste hotare. Şi aceşti oameni nu participă la jocul politic, la schimbările din ţară. Din cauza asta, în principal, nu s-a produs la noi, până recent, nişte schimbări mai serioase, atât la nivel politic, cât şi economic. Cei mai activi, cei mai dinamici, cei mai pregătiţi oameni au luat calea pribegiei din cauza proiectelor greşite, pe care le-a ales Republica Moldova să le promoveze şi din cauza clasei politice pe care, iarăşi, populaţia a ales-o.”
Europa Liberă: Domnule Nedelciuc, vă mulţumim pentru acest interviu.