Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Analize / Summit - ul OSCE de la Astana – o oportunitate importantă pentru relansarea negocierilor în formatul „5+2”. APE. 11.11.2010.
Summit - ul OSCE de la Astana – o oportunitate importantă pentru relansarea negocierilor în formatul „5+2”. APE. 11.11.2010.
Versiune tipar
11.11.2010


Pe parcursul anului curent, au avut loc o serie de evenimente, atât pe plan intern cât şi  internaţional, care au avut ca efect reluarea dialogului permanent în formatul „5+2”, precum şi realizarea unor promisiuni practice, cum ar fi de exemplu, reluarea transportului de pasageri pe calea ferată Chişinău-Tiraspol-Odesa. Au existat însă şi unele incidente provocate de partea transnistreană, care au perturbat procesul de consultări, prin crearea unor tensiuni artificiale. Cu toate acestea, s-a reuşit evitarea escaladării necontrolate a situaţiilor de conflict. Acest lucru se datorează, în mare parte, atitudinii echilibrate şi constructive de care a dat dovadă în acest an autorităţile de la Chişinăului.

Considerăm că succesele obţinute pe durata acestui an creează premize bune pentru reluarea negocierilor oficiale în formatul „5+2”, iar Summitului OSCE de la Astana din 1-2 decembrie 2010 îi revine un rol important de a da un imbold puternic ca acest lucru să se întâmple în perioada imediat următoare.
Acest imbold trebuie să se concretizeze în forma unei Declaraţii a Summitului OSCE cu privire la Republica Moldova care ar chema toţi actorii din formatul „5+2” să depună toate eforturile pentru a relua necondiţionat şi neîntârziat negocierile oficiale pentru a găsi o soluţie politică viabilă şi echitabilă pentru problema transnistreană.

Totodată, considerăm că este foarte important ca Declaraţia Summitului OSCE cu privire la Republica Moldova să reflecte progresele înregistrate în acest an în derularea dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol, şi mai ales să reitereze elemente/principii importante enunţate cu privire la problematica transnistreană în Declaraţia din 17 mai 2010 a Baronesei Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Declaraţiile Medvedev - Ianukovici din 17 mai 2010, Medvedev – Merkel din 5 iunie 2010, Medvedev – Merkel - Sarkozy de la Deauville din 19 octombrie 2010 şi, nu în ultimul rând în Declaraţia SUA făcută în cadrul Consiliului Permanent al OSCE la 19 septembrie 2010, şi anume:

1. Reluarea necondiţionată şi fără întârziere a negocierilor oficiale în formatul „5+2” cu respectarea principiilor fundamentale -  suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova;
2. Derularea transparentă a negocierilor în formatul „5+2”;
3. Angajarea constructivă a tuturor părţilor implicate în procesul de negocieri;
4. Transformarea misiunii de pacificare ruse într-o misiune de observatori civili sub mandat internaţional;
5. Disponibilitatea de principiu a statelor mediatoare, Rusia şi Ucraina, de a participa la transformarea misiunii de pacificare ruse;  
6. Impulsionarea şi extinderea activităţii grupurilor comune de lucru create la nivel de experţi între Chişinău şi Tiraspol în domenii precum cooperarea comercial-economică, transport, sectorul social-umanitar etc.;
7. Implementarea - cu asistenţa internaţională - a unui set amplu de masuri/acţiuni/proiecte destinate consolidării încrederii între Moldova şi regiunea sa transnistreană;
8. Respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Mediatorii şi observatorii trebuie să fie invitaţi să depună toate eforturile pentru a asigura respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană;
9.  Retragerea integrală de pe teritoriul Republicii Moldova a muniţiilor ruse (20 mii tone), precum şi a contingentului militar rus care asigura paza respectivelor muniţii, în conformitate cu angajamentele luate de Federaţia Rusă la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999. 

 
comments powered by Disqus
Prima / Analize / Summit - ul OSCE de la Astana – o oportunitate importantă pentru relansarea negocierilor în formatul „5+2”. APE. 11.11.2010.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 716931
ultima actualizare: 23.11.2024