Corneliu RUSNAC, moderator IMEDIA: Buna ziua stimaţi ascultători! Sunt Corneliu Rusnac şi vă salut la o nouă serie de emisiuni de Sinteze şi Dezbateri pe teme de Politică Externă. Aceste emisiuni sunt realizate cu suportul Asociaţiei pentru Politică Externă şi finanţate de Fundaţia Friedrich Ebert.
Invitaţii noştri de astăzi sunt domnii Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă şi Radu Vrabie, director de programe la aceeaşi asociaţie. În emisiunea de astăzi vom discuta în special despre problema transnistreană, problemă abordată, de altfel, şi în cadrul recentei întrevederi al Premierului Vlad Filat la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel. Un comunicat de presă la Guvernul de la Chişinău anunţa după întrevederea respectivă că negocierile pe marginea crizei transnistrene întrerupte în 2006 vor fi reluate în luna iunie. Trebuie să înţelegem că principalii actori în problema transnistreană au ajuns la un consens în această privinţă şi cum a fost posibilă acest lucru, domnule Chirilă?
1. Reluarea negocierilor oficiale in formatul 5+2
Victor CHIRILĂ, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă: Îmi este greu să spun acum că actorii implicaţi au găsit un consens. Majoritatea actorilor importanţi şi mă refer aici la Statele Unite ale Americii, Rusia, Uniunea Europeană şi, în special, Germania ca reprezentant al Uniunii Europene, susţin ideea reluării cât mai curând posibil al acestor negocieri. La fel şi Republica Moldova îşi doreşte reluarea negocierilor fără condiţionări prealabile. Lucrul acesta nu este însă împărtăşit de Tiraspol, dar ştim cu toţii că Tiraspolul, totuşi, este influenţabil de Moscova, mai ales, atunci când se doreşte foarte mult acest lucru. Fără îndoială, dacă Federaţia Rusă va depune eforturi necesare am putea să fim martorii reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2 in luna iunie.
Corneliu RUSNAC: Domnule Vrabie?
Radu VRABIE, director de programe al Asociaţiei pentru Politică Externă: Într-adevăr, în ultima perioadă observăm o intensificare a eforturilor internaţionale de a soluţiona această problemă. Este important că la acest proces s-a alăturat Germania, o ţară importantă din cadrul Uniunii Europene. În acelaşi timp avem totuşi unele rezerve în ceea ce priveşte rezultatele negocierilor. În primul rând, datorită faptului că Rusia, care aparent susţine poziţia Republicii Moldova şi integritatea sa teritorială, continuă să întărească regimul de la Tiraspol, trimiţând semnale duble. Pe de o parte, avem o deschidere, pe de altă parte vine Preşedintele Comitetului pe Afaceri Externe al Dumei de Stat Kosaciov şi declară că indiferent de rezolvarea conflictului transnistrean nu poate fi vorba de o Republică Moldovă unitară, ceea ce ne dorim noi de altfel. În al doilea rând, vedem lucrurile care se întâmplă la Tiraspol. Săptămâna trecută a avut loc un incident, să spunem aşa, în cadrul administraţiei la Tiraspol, când Vladimir Iastrebceak, reprezentantul politic al Transnistriei în cadrul negocierilor în formatul 5+2, a fost criticat direct de către Vladimir Antiufeev, şeful securităţii MGB-ului din Transnistria pentru faptul că este prea pro-european. De asemenea, Smirnov a susţinut aceasta critică şi a dat ordin lui Iastrebceak să fie mult mai cooperant cu securitatea transnistreană, să o informeze despre toate şi să coordoneze toţi paşii care trebuie să-i facă pe exterior. Acest lucru mă face să cred că în cadrul negocierilor, transnistrenii vor fi foarte atenţi în a lua anumite decizii.
Al doilea lucru, care mie mi se pare important, este că rezolvarea conflictului transnistrean încet, încet a devenit o problemă de politică externă să spunem aşa. Toate mesajele Republicii Moldova sunt trimise în exterior, iar în interior agenda politică despre conflictul transnistrean auzim destul de rar şi în ocazii speciale. Politicienii utilizează limbaj de lemn referitor la Transnistria. Până la urmă, indiferent de înţelegerile marilor actori, noi trebuie să ştim pentru noi înşine ce fel de reintegrare ne dorim, care sunt parametrii reintegrării şi cum vrem să arate Republica Moldova după reintegrare, pentru că, altfel, riscăm la un moment dat să ne trezim prea departe avansaţi în anumite procese şi să nu fim mulţumiţi de ceea ce ne oferă partenerii străini. De aceea, în opinia mea, eu cred, este nevoie de a intensifica dialogul în interiorul ţării, un dialog civic, un dialog care să implice mai mulţi actori, care să ne ajute să înţelegem ce vrem şi cum vrem ca Republica Moldova să arate. Aceste mesaje trebuie transmise în exterior, pentru ca toţi partenerii implicaţi în acest proces să ştie limite şi parametrii reintegrării acceptaţi care sunt în concordanţă cu voinţa poporului din Republica Moldova.
Corneliu RUSNAC: Angela Merkel a mai declarat după întrevederea cu Premierul Vlad Filat că Uniunea Europeană poartă răspundere pentru identificarea unei soluţii de depăşire a crizei transnistrene. Despre ce fel de răspundere credeţi că este vorba, domnule Vrabie?
2. Rolul UE în identificarea unei soluţii pentru depăşirea crizei transnistrene
Radu VRABIE: Normal că în momentul în care am devenit vecini nemijlociţi ai Uniunii Europene, interesul Uniunii Europene este de a rezolva cât mai repede această problemă, pentru că totuşi există un conflict la hotarele Uniunii Europene, care afectează securitatea regională. Cum va fi identificată această soluţie, mi-i greu să spun, au apărut mai multe informaţii precum că ar fi vorba de o anumită federalizare, un fel de Kozak light, un Kozak uşor. Este prematur să spunem acest lucru, cred totuşi în bunele intenţii ale Uniunii Europene, în acelaşi timp ceea ce am spus şi în intervenţia anterioară trebuie să fim atenţi, deoarece cred că chiar dacă în cadrul dialogului ruso-german, anumite noţiuni, inclusiv aceeaşi noţiune de federalizare, sunt înţelese diferit la Moscova şi la Berlin. Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi că o decizie se va lua în cadrul Uniunii Europene, nu doar Germania, va fi o decizie comună. De aceea, este foarte important, să stabilim contacte bune cu alte ţări din cadrul Uniunii Europene, să ne folosim de expertiza lor, de experienţa lor în vederea găsirii unei soluţii bune, viabile pentru reglementarea Transnistreană.
Corneliu RUSNAC: Domnule Chirilă?
Victor CHIRILĂ: În 2003 Uniunea Europeană a elaborat şi a aprobat o strategie de securitate, iar în baza acestei strategii de securitate, Uniunea Europeană a propus statelor din regiune o Politică Europeană de Vecinătate, iar apoi şi iniţiativa Parteneriatului Estic. Şi strategia de securitate şi iniţiativele ulterioare au ca scop principal să construiască o zonă de stabilitate şi securitate la frontierele Uniunii Europene, fie sudice, fie estice. Desigur, acest lucru presupune o implicare mai mare a Uniunii Europene în modernizarea economică, politică, instituţională, infrastructurală a statelor din Europa de Est, dar şi o implicare mai mare a Uniunii Europene în soluţionarea problemelor cu care se confruntă securitatea europeană şi internaţională în aceasta regiune. Printre aceste probleme de securitate regionala se numără şi conflictele îngheţate, inclusiv conflictul transnistrean. Ultimii 20 de ani au arătat că statele din regiune nu pot singure să rezolve aceste probleme, că ele au un caracter regional, iar Uniunea Europeană, o dată cu extinderea sa spre est, trebuie să-şi asume şi responsabilităţi nemijlocite pentru soluţionarea. Acest lucru atrage după sine şi un rol mult mai activ pentru Uniunea Europeană, un rol mai mare, în special, în raport cu Federaţia Rusă, care este un actor cardinal, un actor cu interese pe care Moscova le numeşte privilegiate în aceasta regiune. În ultimii 20 de ani raportul de influenţe în Europa de Est s-a schimbat mult, Rusia nu mai este actorul dominant în această regiune, iar Uniunea Europeană şi-a mărit considerabil influenţa sa economică şi politică. Desigur aceste schimbări, dictează Uniunii Europene şi o mai mare implicare în soluţionarea, în tranşarea problemelor moştenite de la fosta Uniunea Sovietică. De aceea, cred că doamna Merkel se referea anume la acest lucru.
Corneliu RUSNAC: Cancelarul german a mai spus că destinul Republicii Moldova este marcat de conflictul transnistrean pentru care încă nu s-a găsit o soluţie. Ea a sublinia că a discutat pe marginea crizei transnistrene cu Preşedintele rus Dmitri Medvedev, şi că a pledat în cadrul acestor discuţii pentru identificarea unei soluţii care să ducă la reîntregirea Republicii Moldova. Angela Merkel a precizat că această soluţie, citez:¬¬¬ „ar trebui să asigure o viaţă mai bună tuturor cetăţenilor Republicii Moldova într-o ţară unită”. Ce are în vedere Angela Merkel când vorbeşte despre o Republică Moldovă unită, acelaşi lucru pe care îl are Chişinăul, Domnule Chirilă?
3. Ce se are în vedere prin „Republica Moldova unită”
Victor CHIRILĂ: Consider că Uniunea Europeană şi Germania susţin dorinţa noastră de a reintegra regiunea transnistreană în Republica Moldova, de a o reintegra economic, politic, de a crea un spaţiu unic economic, un spaţiu unic vamal, fiscal, etc. Deocamdată Uniunea Europeană nu are o viziune clară cum ar trebui să se producă acest lucru, nu are o viziune clară asupra formulei instituţionale pe care ar trebui să se bazeze viitoarea reintegrare. Nici Statele Unite ale Americii nu au o viziune structurată. O viziune mai clară vine din partea Moscovei care insistă în continuare pe Memorandumul Kozak. Discuţiile în prezent se duc intens, să-i spunem, între Moscova şi Berlin şi se pare că Federaţia Rusă în anumite privinţe are mai mult succes decât noi în aşi promova anumite elemente ale viitoarei configuraţii instituţionale. Şi acest lucru ar trebui să atragă atenţia diplomaţilor noştri şi politicienilor noştri. Există anumite principii la care noi trebuie să ţinem şi aceste principii sunt incorporate în legea din 2005 cu privire la statutul special al raioanelor de est. Ne place sau nu ne place, această lege a fost votată în unanimitate de către toţi deputaţii Parlamentului, această lege trasează obiectivele dar şi metodologia atingerii lor. Prin urmare, sunt de părerea că negocierile care urmează să fie lansate oficial între Tiraspol şi Chişinău, trebuie să negocieze în pachet, democratizarea, demilitarizarea şi formula de reintegrare a Transnistriei în Republica Moldova. Nu sunt de acord de exemplu când se argumentează de unii oficiali europeni că această lege condiţionează lansarea negocierilor de democratizarea şi demilitarizarea regiunii. Eu aş recomanda diplomaţilor şi politicienilor să citească încă o dată atent această lege şi vor vedea că legea spune clar: negocierile trebuie să se poarte pentru a democratiza, demilitariza şi, inclusiv, a oferi un statut special regiunii transnistrene. Nu văd nici o condiţionare din partea noastră. În schimb, vedem condiţionări permanente din partea Tiraspolului. De altfel, aşa zisele consultări neoficiale au fost transformate de Tiraspol în negocierea unor cedări importante din partea Republicii Moldova care să satisfacă noţiunea de egalitatea în drept a regiunii transnistrene cu Republica Moldova. Ori acest lucru este inadmisibil, pentru că din momentul în care vor fi consimţite astfel de cedări, noi vom pecetlui viitoarea formulă instituţională de reintegrare a regiunii, chiar înainte de a începe negocierile oficiale.
Corneliu RUSNAC: Domnule Vrabie?
Radu VRABIE: Ca să înţelegem dacă Germania are acelaşi punct de vedere ca şi Chişinăul, trebuie să înţelegem ce îşi doreşte Chişinăul. Într-adevăr, în momentul de faţă poziţia oficială a Republicii Moldova este Legea din 2005, o lege votată, cum a spus domnul Chirilă, în unanimitate, o lege care trasează o anumită consecutivitate. Însă, totuşi, este o lege venită pe fundalul unei încercări în 2005 a Partidului Comuniştilor de a avea o relaţie bună cu opoziţia, o lege pe anumite aspecte cu un caracter declarativ. Dar iarăşi, ne place sau nu ne place, asta este cadrul legal în care noi trebuie să acţionăm. Cu toate astea, cred că acum Republica Moldova are nevoie de o reexaminare, de o elaborarea a unei strategii şi mai minuţioasă decât este Legea din 2005, cu paşi concreţi, cu rezultate, cu aşteptări concrete, pentru că există anumite voci care menţionează faptul că Legea din 2005 deja este expirată sau că creează anumite impedimente în obţinerea unor compromisuri între Chişinău şi Tiraspol. Da, poate pentru unii oficiali europeni cuvântul federalizare nu trezeşte îngrijorare. În acelaşi timp, uitându-ne la natura relaţiilor între Chişinău şi Tiraspol, putem observa că federalizarea este înţeleasă diferit în regiunea transnistreană decât în Germania. De fapt prin federalizare, Tiraspolul îşi doreşte mai degrabă să se îndepărteze, decât să se apropie de Chişinău. De aceea, în acest moment este nevoie aşa cum am spus, de o elaborarea a unei strategii care va reprezenta poziţia Republicii Moldova, care va trasa linia roşie peste care Chişinăul nu va trece. Pe parcursul anilor de negocieri mereu am sperat că ne vom angaja în negocieri, iar pe urmă va veni şi rezultatul scontat. Din nefericire, însă, am avut rezultate proaste. Acum ar trebui să nu repetăm aceeaşi greşeală, să nu punem carul înaintea boilor, ci să ne stabilim foarte clar priorităţile, dorinţele, posibilităţile şi această strategie trebuie promovată în capitalele europene. Atât timp cât nu avem această poziţie, diplomaţia rusă are şanse să-şi promoveze punctul lor de vedere care este apropiat de Memorandumul Kozak.
Victor CHIRILĂ: Eu sunt adeptul unei strategii de reintegrare a Transnistriei, dar nu sunt adeptul unei strategii care ar pune sub semnul întrebării acele principii şi obiective care sunt fixate în Legea din 2005. Eu înţeleg de ce nu este mulţumită Moscova, pentru că acea Lege presupune retragerea necondiţionată a trupelor sale din regiune, pentru că acea Lege presupune demilitarizarea regiunii transnistrene şi mă refer aici şi la forţele paramilitare din această regiune care numeric sunt mai mari decât întreg contingentul rus. Nu cred că această strategie ar trebui să revizuiască principiile şi obiectivele acestei legi, dimpotrivă, această strategie trebuie să pornească de la respectiva lege, să o dezvolte şi nicidecum să-i schimbe esenţa şi consecutivitatea acţiunilor. Mai mult decât atât, această lege, întruneşte consensul politic al clasei politice de la Chişinău şi dacă noi punem sub semnul întrebării consensul politic care cu greu a fost atins asupra modului de soluţionare a problemei transnistrene, atunci ne va fi greu în viitor să mai ajungem la o astfel de armonie. Chiar dacă unora deja începe să nu le placă, este periculos să revizuim această lege, este practic contraindicat să facem acest lucru, mai ales că Legea oferă ceea ce toată lumea îşi doreşte, un statut special pentru regiunea transnistreană.
Corneliu RUSNAC: Totuşi, cât de important este rolul Germaniei în reglementarea conflictului transnistrean ţinând cont de faptul că această ţară nu participă direct la negocierile în formatul 5+2, iar Uniunea Europeană în cadrul acestui format are doar statut de observator, domnule Vrabie?
4. Rolul Germaniei în reglementarea conflictului Transnistrean
Radu VRABIE: Bineînţeles, aportul Germaniei este unul considerabil în cadrul Uniunii Europene. Uniunea Europeană joacă un rol tot mai mare în regiunea transnistreană şi mă refer aici în special la sprijinul financiar pe care îl acordă Republicii Moldova, inclusiv regiunii transnistrene care trece printr-o criză economica foarte mare. În acelaşi timp, Uniunii Europene şi implicit al UE ar putea creşte dacă asistenţa acordată regiunii transnistrene va fi egală cu cea oferită de Rusia şi va fi formulată într-un pachet unic cu condiţionări clar definite. În acelaşi timp, eu cred că Uniunea Europeană ar trebui să-şi asume un rol mai mare decât cel de observator în cadrul negocierilor 5+2. Republica Moldova a făcut o astfel de propunere, iar actualmente se duc discuţii. Personal, cred că Uniunea Europeană trebuie să exercite un rol important, un rol de mediator cu drepturi depline pentru a putea avea o contribuţie reală sau semnificativă în procesul de reglementare.
Corneliu RUSNAC: Domnule Chirilă?
Victor CHIRILĂ: Sunt de acord că Uniunea Europeană trebuie să aibă un rol mult mai pronunţat, mult mai important decât îl are acum în soluţionarea problemei transnistrene. Da, Uniunea Europeană şi-a mărit prezenţa în regiunea transnistreană în ultimii 6 ani, dar nu este de ajuns. În ciuda acestor progrese pe care le-a înregistrat Uniunea Europeană, împreună cu Republica Moldova, Bruxellesul nu şi-a creat nişte pârghii reale de influenţă în regiune. În continuare, pentru a exercita influenţă asupra regimului de la Tiraspol, UE apelează la Moscova, pentru că doar Moscova are greutate are greutate la Tiraspol. Aceste exerciţii, aceste negocieri cu privire la reluarea negocierilor în formatul 5+2 este o dovadă clară a celor spuse de mine. Uniunea Europeană mizează pe Moscova ca să fie reluate cât mai curând posibil negocierile oficiale şi speră că acest lucru se va întâmpla în iunie. Deşi, iarăşi, Tiraspolul este foarte imprevizibil şi ar putea din nou crea diferite obstacole şi alte probleme artificiale ca să submineze reluarea negocierilor formale.
Uniunea Europeană dacă doreşte într-adevăr să fie auzită, ascultată şi respectată în regiune, ea trebuie să se gândească foarte atent, foarte serios cum ar trebui să-şi mărească prezenţa fizică în Transnistria. Şi, în opinia mea, Uniunea Europeană ar trebuie să ceară un statut egal cu al Rusiei, de mediator şi de garant al viitoarei soluţii pentru conflictul transnistrean. Acest statut îi va permite Uniunii Europene să fie mult mai asertivă, hotărâtă atunci când se discută probleme ce ţin de democratizare, pentru că statutul de garant şi de mediator ar da posibilitatea să intervină în discuţii ce ţin de reformele din această regiune, să tranşeze probleme delicate ce ţin de respectarea drepturilor omului. Acest statut îi va permite Uniunii Europene să se implice, inclusiv, în chestiuni legate de zona de securitate. Deocamdată Uniunea Europeană nu are nici un drept să intervină acolo, ori anume în această zonă de securitate se întâmplă lucruri îngrijorătoare. De exemplu, Tiraspolul îşi întăreşte forţele armate şi încalcă sfidător drepturile omului în special ale locuitorilor din localităţile ce se află sub jurisdicţia Republicii Moldova. În această zonă se creează diferite puncte de control de către diferite servicii vamale şi miliţieneşti ale regimului. Ori acest lucru duce la încordarea situaţiei, o încordare care poate da peste cap orice agendă de negocieri. Uniunea Europeană este surdă, este mută pentru că nu are nici un drept legal şi nici instrumente politice sa se implice.
Plus la aceasta, Uniunea Europeană are un pachet de asistenţă pentru regiunea transnistreană, dar acest pachet este unul nesemnificativ în comparaţie cu asistenţa pe care o acordă Tiraspolului Federaţia Rusă. Totodată, modul în care este livrată această asistenţă, face ca ea să nu fie sesizată de cetăţenii noştri din regiunea transnistreană. De aceea, este nevoie ca Uniunea Europeană să elaboreze un pachet impunător care să fie cel puţin egal cu asistenţa pe care o oferă Rusia regiunii transnistrene, un pachet care să fie condiţionat aşa cum a spus şi colegul meu, de respectarea unor principii democratice, valori democratice, de democratizarea acestei regiuni, de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Numai astfel, asistenţa acordată de UE va fi sesizată şi de oamenii simpli, precum şi de acea parte a grupărilor politice şi de afaceri din regiune care îşi doresc o mai mare deschidere în raport cu Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Incapacitatea lui Smirnov şi a regimului de a beneficia de această asistenţă şi de respecta principiile impuse, vor crea volens-nolens o anumită presiune asupra lor. De asemenea, cred că este timpul ca Uniunea Europeană să folosească instrumente de coerciţie asupra regimului, atunci când e cazul. Nu este o scuză faptul când ni se spune că noi nu avem instrumente de influenţă. Uniunea Europeană are multe instrumente de influenţă asupra regiunii. Cel puţin 50% din comerţul produselor din regiunea transnistreană sunt exportate pe piaţa Uniunii Europene, energia electrică produsă la staţia de la Cuciurgan este exportată în statele Uniunii Europene. De asemenea, locuitorii din regiune vor să călătorească liber inclusiv în Uniunea Europeană. Sunt o mulţime de lucruri care pot fi folosite pentru aţi exercita prezenţa, a-ţi proiecta propria putere politică în această regiune. Ori, nu se face destul, nu este voinţă şi nu este determinare în acest sens.
