Europa Liberă: Câtă răbdare mai are, sau mai poate avea Europa, cea care prin mesagerul de la Chişinău a spus că luna de miere se cam termină?

Ion Sturza: „Eu pot să vă confirm Dumneavoastră că luna de miere s-a terminat. Am avut mai multe discuţii cu ambasadorii de la Chişinău, dar şi cu diplomaţii străini şi cu unele oficialităţi din ţările europene, inclusiv cu cei care au fost avocaţii noştri în această perioadă. Luna de miere s-a încheiat şi ei deja nu mai văd în Republica Moldova şi în guvernarea de la Chişinău un partener care este demn de încredere şi care ar putea să înceapă odată promisele reforme. Lucru care este profund regretabil. Este o descurajare şi în acelaşi timp este şi o profundă dezamăgire faţă de unii lideri de la Chişinău, care au fost exponenţii acestor aşteptări nelivrate, din păcate.”

Europa Liberă: Şi fără luminiţa asta în capătul tunelului mai are şanse integrarea europeană a Republicii Moldova?

Ion Sturza: „Ea nu avea nici o şansă chiar şi cu această luminiţă, pentru că nu trebuie să confundăm un program de PR al unui guvern sau al unui Minister de Externe cu o realitate. Pentru noi era mai importantă nu numai finalitatea acestui proces, ci procesul în sine de modernizare a ţării conform standardelor Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Dar asta înseamnă, până la urmă întoarcerea oiştii spre Răsărit? Merge după asta Moldova spre Putin?

Ion Sturza: „Nu cred, deşi noi avem o pietate şi o dragoste nesăbuită faţă de tot ce vine din Răsărit. Considerăm că de acolo nu numai gazul ne vine, dar şi alte surse necesare pentru o viaţă decentă şi e un exemplu demn de urmat, ceea ce e profund greşit. Frustrările noastre şi complexele noastre istorice trebuie odată depăşite, măcar din simplul motiv că nici cei din Est nu ne mai doresc să ne vadă la infinit umiliţi în faţa lor. Oricum, vectorul nostru este european, indiferent de cine se va perinda la conducerea Republicii Moldova din simplul motiv că cetăţenii sunt spre Europa Orientaţi.”

Europa Liberă: Dar Rusia nu este de acord cu asta. Ea nutreşte speranţa să aducă Moldova în spaţiul estic. Nu?

Ion Sturza: „Datorită unor politici mai specifice, imperiale, un pic arogante, bazate pe preţurile la gaz şi petrol înalte din anii 2000, care au dus ca în jurul Rusiei să se creeze un ring al duşmanilor, nu al prietenilor. Ar fi vrut să facă un ring sau un cerc al prietenilor, de facto, de aceea şi se impune această uniune vamală, zonă de liber schimb şi de alt gen, dar care de fapt face în stilul tradiţional rusesc - de a impune, nu de a negocia şi de a ajunge la un consens.”

Europa Liberă: A propos, de prieteni - cine sunt susţinătorii, sau promotorii acestor interese în Chişinău? În apa asta tulbure politică, ce mize are Rusia?

Ion Sturza: „Mizele Rusiei sunt bineînţeles că diverse. Nu există doar o singură persoană, sau un singur partid. Alta e că, cu mici excepţii, toţi liderii politici de la Chişinău au servit serviciile sale Moscovei. Mai avansat bineînţeles că este Igor Dodon, care este exponentul direct al intereselor ruseşti în Republica Moldova şi care are o susţinere şi se consideră un politician de perspectivă, şi care are mandatul deplin, inclusiv în a reconfigura Partidul Comuniştilor, de a construi noi partide. Are susţinerea financiară şi morală din zona respectivă, fiind astăzi cred că unul din cei mai bogaţi politicieni în sensul fondurilor pe care le are la dispoziţie. Şi nu numai fonduri, dar şi business-uri. Mai recent au fost anunţate câteva companii la Chişinău cu origine şi provenienţă rusă, care tot cred că sunt în serviciul acestui politician. Avem de afacere nu cu Igor Dodon, avem de afacere cu fenomenul Dodon, care este cu mult mai complex. Deşi nu trebuie să ne detaşăm de personalitatea domnului Dodon, să menţionăm că este o persoană extrem de ambiţioasă, cu mult mai ambiţioasă decât capacităţile sale, cred că, profesionale sau morale, pe care el poate să le livreze. Dar nu numai la Dodon se limitează lista celor, pe care mizează, eu ştiu, anumite cercuri la Moscova. Sunt şi alţii, practic toţi, fără excepţii.”

Europa Liberă: Domnule Sturza, să vă întreb ca pe un fost prim-ministru: mai periculos decât cazanul nerăbdării europene s-ar putea să fie cazanul nerăbdării interne. Populaţia pauperizată, după două-trei luni de facturare, s-ar putea să dea mari bătăi de cap guvernanţilor. Va exploda mămăliga? Sau nu?

Ion Sturza: „Nu, nu, nu. Moldovenii au o mare capacitate de plasticitate şi au demonstrat-o pe parcursul timpului. Sunt tinerii, care prin intermediul reţelelor de socializare, de comunicare neformală pot să creeze o anumită formă de tensiune, dar vreau să vă spun cu certitudine, eu sunt în contact permanent cu ei, deci, ei sunt atât de decepţionaţi, atât de deziluzionaţi, că nu cred eu că cineva va mai fi capabil să vină, eu ştiu, în piaţă să ceară ceva, sau să facă nişte mişcări de protest. Nu. Cea mai frecventă întrebare care mi-o dau tinerii aceştia activi, care de fapt au făcut revoluţia din aprilie - cum ar putea să plece din ţară. Deci, aici guvernanţii chiar trebuie să fie absolut liniştiţi. În rest oamenii de rând au această plasticitate. Deşi politicienii încearcă în continuare să-i buimăcească cu tot felul de teorii, valori şi aşa mai departe. Ei au nevoie de nişte lucruri absolut simple - să aibă acces la medicină, cât de cât, la învăţământ, să fie protejaţi de lege, ş.a.m.d. Deci, nu cred că populaţia Republicii Moldova va fi capabilă de a merge la proteste sociale sau de alt gen.”

Europa Liberă: Şi atunci cu ce vor veni politicienii în faţa lor la eventualele anticipate?

Ion Sturza: „Nici n-au plecat. Sunt în campanie electorală permanentă, ştiţi. Fiecare s-a poziţionat într-un fel sau altul în campania electorală, pentru că preşedintele bineînţeles că nu va fi ales în 18 noiembrie şi nici mai târziu. Nu există, cred eu, nici un consens, nici o platformă care ar uni partidele, forţele politice în Republica Moldova. S-a ratat timpul sau ocazia de a profita de această necesitate de a alege preşedintele pentru a începe nişte discuţii publice asupra necesităţii reformelor constituţionale sau de alt gen. Totul s-a limitat la cine va lua puterea. Păi, cred că Partidul Comuniştilor îşi doreşte puterea integral, sau alegeri anticipate. Puterea integral cred că ceilalţi nu sunt gata să le o ofere Partidului Comuniştilor, atunci alegerile sunt iminente. Da? Cu ce vor veni? Partidele de la guvernare au o listă scurtă, prea scurtă de realizări şi atunci riscă să fie destul de brutal taxate. Pe de altă parte noi avem Partidul Comuniştilor care, în persoana domnului Voronin, duce situaţia la un absurd total. Pentru mine este evident că dumnealui, la multe alte calităţi, are şi calitatea de un regizor al teatrului absurdului  şi s-a văzut atunci când l-au ridicat în prezidium pe Reşetnicov, sau când s-a pus în discuţii Pulbere în calitate de preşedinte. Ca să demonstrezi cât sunt de mici oponenţii, trebuie să-i implici în tot felul de jocuri din astea. Şi totuşi, eu n-aş subestima importanţa alegerilor în viitor, sau n-aş prognoza un rezultat zdrobitor dintr-o parte sau alta din simplul motiv că din păcate societatea moldovenească este profund divizată pe criterii etnice în două părţi şi atunci ai noştri vor vota cu ai noştri, asta va fi. Şi nu se va schimba din păcate peisajul sau nu se va schimba dramatic raportul de forţe după alegerile care ne aşteaptă.”

Europa Liberă: Poate spre binele nostru, că în sfârşit se vor înţelege.

Ion Sturza: „Înţelegerea e grea, imposibilă atunci când s-a mizat din toate părţile doar pe intimidarea oponentului, doar prin compromiterea lui, doar prin crearea unui sistem de disconfort permanent. Nimeni nu a încercat să consolideze, nimeni n-a încercat să dialogheze, nimeni nu a încercat să facă lucrurile care sunt absolut necesare atunci când vorbim despre un guvern de coaliţie.”

Europa Liberă: Nici măcar foştii Dumneavoastră colegi de partid, democraţii? Nu sunt în stare să facă asta?

Ion Sturza: „O parte din ei sunt capabili, numai că şi ei au nimerit sub roata asta a presiunii din partea unui aliat mai mare, având şi ei ambiţiile pe măsură şi dorind să se ia în consideraţie interesele lor nu numai politice şi economice. Şi au acceptat această formă de dialog sub presiune.”*