De fiecare dată când este întrebat despre perspectivele soluţionării problemei transnistrene, prim-ministrul Vlad Filat declară că este gata să zboare şi pe Lună, dacă acest lucru va contribui la reintegrarea Republicii Moldova. Îşi doreşte dl Filat să repete aventurile Baronului Munchausen? Cu certitudine, nu. Prim-ministrul este un politician experimentat, pragmatic, raţional şi nicidecum un aventurier. Vorbind metaforic, dânsul vrea să ne asigure că este decis să facă tot ce-i stă în puteri pentru a soluţiona acest conflict.
De altfel, fără a „zbura pe Lună”, prim-ministrul Filat a reuşit să ne convingă că poate realiza progrese chiar şi în actualul context, când părţile sunt în continuare pe poziţii diametral opuse cu privire la viitorul regiunii transnistrene. Faptele vorbesc de la sine. În pofida antipatiei sale personale faţă de Igor Smirnov, cea mai odioasă figură din regiunea transnistreană, el a iniţiat dialogul cu acesta. De asemenea, s-a împrietenit cu noul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk. În acest fel, a reuşit să redemareze dialogul între Chişinău şi Tiraspol, să faciliteze relansarea negocierilor în formatul „5+2”, să-i elibereze din închisorile de la Tiraspol pe Ernest Vardanean, Ilie Cazac şi Alexandru Ursu, să reia transportul feroviar de pasageri şi de mărfuri prin regiunea transnistreană, să relanseze activitatea grupurilor sectoriale, lista succeselor poate continua.
Pentru Moscova şi Tiraspol, însă, determinarea prim-ministrului Filat de a „zbura pe Lună” pentru a rezolva problema transnistreană, înseamnă mai degrabă flexibilitate şi deschidere largă pentru compromis sau/şi concesii. Din acest punct de vedere, putem spune ca nivelul aşteptărilor ruse şi transnistrene a fost ridicat, volens-nolens, foarte sus. Totuşi, judecând după evoluţiile din ultimele 3 luni, putem conchide că nici Moscova, nici Tiraspolul nu cred că dl Filat este gata să zboare atât de departe. Ambele, prin urmare, vor un răspuns convingător la întrebarea – va zbura sau nu pe Lună dl prim-ministru? Altfel spus, care sunt limitele compromisurilor şi concesiilor pe care dânsul ar putea să le facă?
În ultimul timp, Moscova şi Tiraspolul şi-au multiplicat presiunile asupra Chişinăului. Ele au ca scop să determine autorităţile moldovene să facă o serie de concesii cu bătaie lungă pentru viitorul Republicii Moldova şi al regiunii transnistrene care, odată acceptate sau respinse, vor marca, inclusiv, hotarele „zborului pe Lună”, anunţat de prim-ministrul Filat. Astfel, Moscova a cerut Chişinăului să renunţe la pachetul 3 energetic al Comunităţii Energetice Europene, dacă Moldova vrea gaz ieftin, precum şi să accepte deschiderea unui consulat al Federaţiei Ruse la Tiraspol. La rândul său, Tiraspolul cere recunoaşterea independenţei sistemului bancar din regiune; recunoaşterea plăcilor de înmatriculare a maşinilor din regiunea transnistreană purtând însemnele unei entităţi statale inexistente; recunoaşterea dreptului pentru cetăţenii ruşi sau ucraineni rezidenţi permanenţi în regiunea transnistreană să călătorească pe teritoriul Republicii Moldova fără a avea permisiune de reşedinţă permanentă pe teritoriul ţării aşa cum o cere legea internă, acordurile bilaterale şi practica internaţională; condiţionează deschiderea circulaţiei pe podul de la Gura Bâcului de recunoaşterea plăcilor de înmatriculare a maşinilor transnistrene şi accesul transportatorilor din regiune la transportul internaţional de mărfuri, care, fără doar şi poate, ar atrage după sine recunoaşterea autorizaţiilor eliberate în acest sens de administraţia de la Tiraspol.
Totodată, în timp ce Chişinăul promovează politica paşilor mici de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, Moscova îşi consolidează controlul său direct asupra structurilor de securitate din regiunea transnistreană, detaşându-l la Tiraspol, în calitate de prim-adjunct al preşedintelui KGB (Comitetul Securităţii de Stat), pe colonelul FSB Evgeny Petrushin. În această postură, colonelul Petrushin are în subordinea sa directă trupele de elită ale KGB-ului transnistrean. În paralel, Moscova îşi întăreşte prezenţa militară în regiune, echipând contingentul militar rus din regiunea transnistreană cu echipament militar modern care nu este specific forţelor de menţinere a păcii. Astfel, au fost aduse nu doar automobile noi, dar şi armament de infanterie destinat operaţiunilor de asalt, precum lansatoare de grenade şi puşti cu lunetă. De asemenea, trupele ruse şi cele transnistrene organizează aplicaţii comune care includ scenarii militare de „menţinere a păcii” cu debarcări sau atacuri de pe apă. Întrebarea logică este pe cine vor să atace: România, Ucraina sau, poate, Turcia?
La rândul său, Tiraspolul şi-a înteţit critica la adresa Chişinăului, acuzând autorităţile moldovene de lipsa de cooperare, de deschidere, de disponibilitate pentru compromisuri etc. Evgheni Şevciuk şi Nina Ştanski acuză Chişinăul că nu răspunde suficient şi corespunzător la compromisurile şi concesiile făcute de Tiraspol. Dar care sunt aceste compromisuri făcute de ei? S-a schimbat ceva radical în dialectica şi paradigma conflictului? Poate fi considerată concesie anularea taxei de 100% la „importul” de mărfuri de pe malul drept al Nistrului, care a fost impusă în mod masochist de ex-liderul transnistrean Igor Smirnov, iar recent reimpusă de însuşi dl Şevciuk? Poate fi considerată concesie eliberarea din temniţele transnistrene a cetăţenilor Republicii Moldova – Ernest Vardanean, Ilie Cazac şi Alexandru Ursu, care au fost deţinuţi ilegal cu încălcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului? Este o concesie făcută Chişinăului reluarea transportului feroviar de pasageri şi mărfuri prin regiunea transnistreană? Sau poate însăşi reluarea dialogului este o concesie făcută Chişinăului? Au fost retrase trupele transnistrene din Zona de Securitate, aşa cum prevede Acordul cu privire la principiile de reglementare paşnică a conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, semnat între Republica Moldova şi Federaţia Rusa la 21 iulie 1992? Au fost desfiinţate posturile de grăniceri transnistreni create contrar Acordului din 21 iulie 1992? Reprezintă deschiderea virtuală a Tiraspolului, pe Facebook, o deschidere reală a regiunii?
Acuzaţiile Tiraspolului sunt, fără îndoială, ipocrite pentru că ignoră un lucru esenţial, şi anume: compromisurile pe care dl Şevciuk şi dna Ştanski le aşteaptă de la Chişinău în sectoarele bancar, economic, transport, etc. au implicaţii politice şi, prin urmare, nu pot fi făcute fără a răspunde la întrebarea cheie – încotro ne îndreptăm? Acceptarea oarbă de către Chişinău a compromisurilor şi concesiilor solicitate de Moscova şi Tiraspol, fără a avansa concomitent în negocierea reglementării politice a conflictului, ar însemna să joci „ruleta ruseasca” cu un revolver oferit prieteneşte de Dmitry Rogozin. Este gată prim-ministrul Filat să accepte un astfel de joc? Greu de crezut. Mai mult decât atât, este puţin probabil că în actualul context dl Filat va „zbura pe Lună”, cu alte cuvinte, este puţin probabil că dânsul vă face dlui Şevciuk compromisuri sau/şi concesii cu orice preţ. De fapt, refuzul Chişinăului de a renunța la pachetul 3 energetic este grăitor în această privinţă.
Un „zbor pe Lună” anunţat unilateral, tranşant şi necondiţionat riscă să încurajeze şi mai mult pretenţiile Moscovei şi Tiraspolului, să vulnerabilizeze Chişinăul la masa negocierilor, forţând negociatorii noştri într-o poziţie de permanentă apărare. Ca rezultat, negocierile vor bate pasul pe loc. Pentru a evita o atare situaţie „zborul pe Lună” ar trebuie să fie comun, ceea ce înseamnă deschidere şi voinţă egală din ambele părţi pentru compromis sau/şi concesii, inclusiv, în domeniul politic şi de securitate. Or, atâta timp cât dl Şevciuk preferă să zboare doar până la Moscova, iar dna Ştanski preferă o cursă de viteză pe motocicletă cu dl Rogozin, „zborul pe Lună” anunţat de dl Filat este foarte riscant. Desigur, cine nu riscă, nu bea şampanie. Totuşi, în cazul de faţă, ar fi mai bine să rămânem cu picioarele pe pământ, decât să ne avântăm într-un neant fără repere şi orizonturi.
Victor Chirilă, director executiv, Asociaţia pentru Politică Externă, pentru Info-Prim Neo
Chişinău, 13 noiembrie 2012
