Rom Eng
Benzi RSS
Prima / Interviuri / Interviu cu Eugen Carpov: „Trupele militare care staţionează ilegal trebuie retrase, dialogul cu toate părţile implicate trebuie purtat pe căi diplomatice”. Radio Europa Liberă. 28.04.2013.
Interviu cu Eugen Carpov: „Trupele militare care staţionează ilegal trebuie retrase, dialogul cu toate părţile implicate trebuie purtat pe căi diplomatice”. Radio Europa Liberă. 28.04.2013.
Versiune tipar
28.04.2013

Europa Liberă: Domnule vicepremier cum comentaţi această situaţie tensionată care a fost pe parcursul unei nopţi în zona de securitate?

Eugen Carpov: „Biroul de reintegrare a luat atitudine imediat în dimineaţa zilei de ieri referitor la acţiunile care au avut în regiunea localităţii Varniţa. Nu putem fi de acord şi nu acceptăm nici un fel de acţiuni unilaterale întreprinse de reprezentanţii din regiunea transnistreană. Spre regret constatăm că în ultima perioadă avem un şir de asemenea acţiuni. Ele nu au nici un alt scop decât tensionarea situaţiei şi crearea problemelor adiţionale pentru populaţia din regiune indiferent că sunt pe malul drept sau pe malul stâng al râului Nistru. Evident că în toate situaţiile respective au fost întreprinse măsurile de rigoare. Dacă ne referim la ultimul incident, vreau să vă spun că, urmare a acţiunilor întreprinse de populaţia din regiune, de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, de partenerii noştri internaţionali vagonetele care au fost instalate sub forma a două noi posturi de control au fost demontate şi retrase de pe locurile unde intenţionau să fie instalate.”

Europa Liberă: Domnule Carpov, dar totuşi acest pretext de combatere mai eficientă a contrabandei în regiune e unul care poate fi şi argumentat. Se face contrabandă?

Eugen Carpov: „Fenomenul probabil există, dar ca argument pentru acţiunile care au fost întreprinse nu poate să servească această teză. Există două grupuri de lucru pentru cooperare pe chestiuni vamale. În cadrul acestor grupuri s-a discutat posibilitatea întreprinderii unor acţiuni în comun pentru combaterea oricăror încălcări în domeniul vamal. Un patronat, aş spune, asupra unor asemenea acţiuni a fost luat de către misiunea EUBAM. În acest scop, experţi din cadrul serviciului vamal  de la Chişinău şi partenerii lor de la Tiraspol au avut vizite comune de documentare, s-au întâlnit la Odesa nu demult. Dar mai mult decât discuţii subiectul nu a fost avansat. Iar cauza a fost refuzul celor de la Tiraspol să implementeze în practică proiectele pe care le propunea misiunea EUBAM. Acum urmare a acţiunilor unilaterale argumentul declarat poate fi calificat neserios şi absolut neargumentat. Tiraspolul oficial printr-o scrisoare a anunţat EUBAM că nu este gata să finalizeze acest document şi să coopereze în continuare.”

Europa Liberă: Dar pe parcursul acestor tensiuni ei au invocat anume acest lucru.

Eugen Carpov: „Este un argument fals.”

Europa Liberă: Se discută foarte mult despre rolul pacificatorilor în zona de securitate. Ce trebuiau ei să întreprindă în asemenea situaţie?

Eugen Carpov: „Pacificatorii trebuie să contribuie ca asemenea incidente să nu se întâmple. Iar în cazul în care una dintre părţi încalcă flagrant regulamentele din zona de securitate mecanismele instituite în cadrul mecanismului de pacificare trebuie să fie activate imediat. Aceasta înseamnă că observatorii militari din partea tuturor participanţilor în Comisia Unificată de Control (CUC) trebuie să se deplaseze la faţa locului pentru, în primul rând, a documenta situaţia şi a întreprinde măsuri care să stopeze orice degradare sau tensiune în continuare. Spre regret, în ultima situaţie care s-a produs din nou au avut loc trăgănări în ieşirea observatorilor militari la faţa locului. S-au deplasat membrii CUC de la Chişinău. Au fost şi reprezentanţii din partea ucrainenilor. Spre regret, alţii nu s-au deplasat.”

Europa Liberă: De fapt, despre nevoia schimbării statutului forţelor de menţinere a păcii se discută mai mult atunci când se produce un incident. Trebuie, totuşi, să existe această problemă pe agenda dvs. de discuţii atât cu Tiraspolul, cât şi cu cei care participă în formatul 5+2?

Eugen Carpov: „De fapt, ea există. Dacă ne uităm în programul de guvernare, aprobat pentru guvernul trecut, una dintre priorităţi este modificarea mecanismului de pacificare şi transformarea acestuia în unul civil cu mandat internaţional. Evident, noi acest deziderat l-am promovat în relaţiile noastre cu partenerii internaţionali. Evident că pentru modificarea mecanismului existent trebuie să fie acordul tuturor părţilor. Deocamdată nici Tiraspolul, nici Moscova nu sunt pregătiţi să accepte o asemenea decizie.”

Europa Liberă: Şeful diplomaţiei de la Kiev, domnul Leonid Kojara, cel care este şi preşedinte în exerciţiu al OSCE, a reacționat, şi-a exprimat îngrijorarea faţă de evenimentele din zona de securitate care afectează stabilitatea din regiune. Am văzut şi o reacţie din partea misiunii OSCE la Chişinău pe care o făcea doamna Jennifer Brush. Ce veţi face în continuare?

Eugen Carpov: „Sunt multiple reacţii, inclusiv pe interior, cât şi din partea partenerilor internaţionali. În continuare subiectele respective vor fi discutate în cadrul mecanismelor care sunt - CUC. Oricum încălcarea unilaterală a regulamentelor în interiorul zonei de securitate de fiecare dată este pusă pe agenda CUC. În paralel purtăm discuţii şi cu reprezentanţii Tiraspolului, cu reprezentanţii internaţionali. Următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 va fi prilej pentru ca să abordăm ţi să punem în discuţie acelaşi subiect în formatul 5+2.”

Europa Liberă: Am văzut şi reacţii de la Tiraspol, inclusiv de la analişti de acolo, care spuneau că anume continuarea şi extinderea crizei politice de la Chişinău ar scădea din presiunea exercitată de autorităţile Republicii Moldova asupra regiunii transnistrene. Să fie aşa?

Eugen Carpov: „Este greu să comentez care sunt motivele unui asemenea comportament din partea celor de la Tiraspol. Dar orice procese politice care au loc la Chişinău sunt într-un format democratic, sunt într-o manieră care se întâmplă oriunde. Toate procesele au un sfârşit, după care vom intra în normalitatea politică aşa cum trebuie ea să fie. Eu cred că situaţia, de astăzi, de la Chişinău sub nici o formă nu trebuie să încurajeze pe cei de la Tiraspol sau din alte capitale să întreprindă acţiuni ilegale, unilaterale, să tensioneze situaţia. Consecinţele vor fi suportate tot de ei şi de populaţia din regiune indiferent pe care mal al Nistrului aceştia locuiesc.”

Europa Liberă: Locuitorii din Varniţa spuneau că ar trebui mai insistent să cereţi şi retragerea armatei ruse şi poate că e cazul să fie modificat formatul de negocieri.

Eugen Carpov: „Referitor la necesitatea retragerii trupelor militare ruseşti de pe teritoriul Republicii Moldova - nu s-a produs pe parcursul ultimelor 20 de ani nici o schimbare în poziţia oficială atât a Chişinăului cât şi a tuturor actorilor internaţionali. Trupele militare care staţionează ilegal trebuie retrase. Dialogul cu toate părţile implicate în reglementarea conflictului transnistrean trebuie purtat pe căi diplomatice, politice, prin consultări, prin convingere, prin compromis. Astfel ca să revenim la situaţia pe care ne-o dorim. dacă este vorba despre formatul 5+2, acest format este unul eficient, este unul lucrativ care a progresat de la un format care era iniţial compus din trei actori, după care au devenit cinci, acum avem 5+2, adică şapte parteneri care au aceeaşi sarcină.”

 
comments powered by Disqus
Prima / Interviuri / Interviu cu Eugen Carpov: „Trupele militare care staţionează ilegal trebuie retrase, dialogul cu toate părţile implicate trebuie purtat pe căi diplomatice”. Radio Europa Liberă. 28.04.2013.
Adresa
str. Sciusev 64, MD-2012 Chisinau, Republica Moldova


Tel.: +373-22-224430, 210986
Fax:
+373-22-210986, 233950 office@ape.md
Noutăţi  |  Analize  |  Opinii/Comentarii  |  Interviuri  |  Declaraţii  |  Documente  |  Conferinţe  |  Studii  |  Evenimente  |  UE - problematica transnistreana  |  Multimedia  |  APE în MassMedia  |  Friedrich Ebert Stiftung  |  Proiecte  |  Negociatori europeni
Copyright © 2024 Asociaţia pentru Politica Externă din Moldova.
Toate Drepturile Rezervate

Acest site a fost elaborat si lansat cu sprijinul Ambasadei Marei Britanii in Republica Moldova
TRIMARAN - IT Solutions Company // web, interactive, motion and software development solutions // http://www.trimaran.md, B2B and B2C solutions  /  Branding & Graphic Design Services / Website Design and Development  /  E-Commerce Systems / Software Application Architecture and Development / Multimedia solutions  /  2D/3D modeling & animation solutions / Video & Post Production / contact@trimaran.md
O soluţie Trimaran
Vizitatori: 716967
ultima actualizare: 23.11.2024