Victor Chirilă: „E timpul să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm serios de transformarea statului Republica Moldova. De fapt, trebuie să facem un stat, pentru că actualmente nu este ceea ce am vrut să fie acum 24 de ani. Statele Baltice ne demonstrează că este de ajuns să transformi o republică fostă sovietică într-un stat cu adevărat european, integrat în marea familie a Uniunii Europene şi a Alianţei Nord-Atlantice. Este de ajuns să construieşti nişte instituţii de stat funcţionale, eficiente, instituţii care să lucreze în folosul cetăţenilor şi nu al elitei politice corupte. Din păcate, Republica Moldova reprezintă interesele unui grup minuscul de oameni, care sunt îngemănaţi cu politica şi cu afacerile şi aceşti oameni sunt mulţumiţi de starea de fapt din ţara noastră. Or, atâta timp cât le vom permite să se bucure de privilegiile pe care le oferă lor acest statu-quo, nimic nu se va schimba.”
Europa Liberă: Republica Moldova e un stat care se poate guverna? Pentru că aud foarte mulţi cetăţeni care aşteaptă să vină cineva din exterior să gestioneze treburile acestui stat. E o părere greşită? E una care chiar poate fi luată în calcul?
Victor Chirilă: „E adevărat, o bună parte dintre cetăţenii noştri aşteaptă să vină Rusia să ne facă dreptate şi să ne aducă o viaţă mai bună în ţară. O altă parte doresc să vină România sau Uniunea Europeană. Acest lucru demonstrează că noi nu avem încredere în propriile forţe şi nu avem încredere în propria clasă politică, în propria elită politică. De fapt, nici nu am reuşit să generăm o elită politică cu adevărat naţională, o elită politică care ar fi capabilă să se sacrifice pentru interesele naţionale. Deşi în ultimii 24 de ani totuşi există mulţi tineri care au făcut şcoală în Occident, tineri care s-au afirmat în Occident, lucrând pentru companii străine, care ar putea crea o nouă elită politică europeană, modernă şi extrem de eficientă în administrarea treburilor statului, din păcate, aceşti tineri nu-şi văd viitorul în ţara noastră. De aceea ar fi cazul să se creeze o astfel de platformă care i-ar atrage şi care le-ar dat posibilitatea să se afirme, să vină cu idei noi, să se lege mai mult de Republica Moldova, pe care, cu siguranţă, o au alături de ei atunci când lucrează în exterior.”
Europa Liberă: Ce ar trebui de schimbat: situaţia pe interior sau relaţiile pe care le are Republica Moldova cu Estul şi cu Vestul?
Victor Chirilă: „Este nevoie de oameni care să se gândească, în primul rând, la interesele majorităţii cetăţenilor din Republica Moldova, să înţeleagă funcţia politică sau administrativă ca pe o şansă acordată dânsului de a face o schimbare în Republica Moldova, să nu vadă aceste funcţii ca pe sinecură pentru a-şi satisface propriile necesităţi materiale, de a se îmbogăţi fie el, fie familia, fie prietenii sau cumetrii. O astfel de clasă politică nu avem închegată aici, în ţara noastră, deşi avem deja unele figuri publice care s-au afirmat în acest sens. Mă refer şi la Maia Sandu, şi alte personalităţi care participă în actuala alianţă. Dar, din păcate, dânşii nu au cuvântul greu de spus în luarea deciziilor în ţara noastră.”
Europa Liberă: Unii politicieni de la guvernare au declarat că s-ar cere o luptă cu duşmanii din interior şi cu cei din exterior. Cu cine trebuie să se dea această luptă?
Victor Chirilă: „Duşmanii sunt în interior. Duşmanii sunt acei funcţionari, acei politicieni care se lasă corupţi, corup pe alţii, care îi protejează pe acei corupţi, care fac tot posibilul ca marile hoţii să nu ajungă în instanţele de judecată, ca cei care se fac vinovaţi de aceste lucruri să fie în continuare în libertate, să rămână nepedepsiţi. Iată care sunt marile noastre probleme. Problemele sunt şi funcţionarii care se lasă corupţi, pentru că aşa este starea de fapt în ţara noastră.”
Europa Liberă: Şi atunci Moldova poate eşua ca stat?
Victor Chirilă: „Republica Moldova nu s-a afirmat ca stat adevărat deocamdată. Trebuie să apară o forţă puternică doritoare şi decisă să facă schimbări radicale în ţara noastră, şi în sistemul judecătoresc, şi în sistemul bancar, şi în rândul funcţionărimii, pentru că Republica Moldova are nevoie de un aparat bine plătit, care să administreze treburile statului. Atâta timp cât avem o funcţionărime nepregătită, prost plătită, va exista corupţia şi politicienii îşi vor face mendrele în Republica Moldova. Acestea sunt unele dintre schimbările pe care eu, ca cetăţean, aş dori să le văd în ţara noastră. Dacă nu lucrează capul, nu lucrează nici organismul.”
Europa Liberă: Intenţionat nu aţi răspuns la întrebarea dacă Moldova are duşmani și în exterior?
Victor Chirilă: „Sigur că are duşmani şi în exterior. Dar duşmanii noştri din exterior sunt mai puternici atunci când noi suntem slabi în interior. Şi, din păcate, noi suntem slabi în interior: nu avem nici unitate, nici un stat funcţional, instituţiile funcţionează prost, corupţia ne macină. Un astfel de stat mereu va fi şantajat, mereu va fi manipulat din exterior, niciodată nu va face faţă presiunilor crescânde, în special din partea Federaţiei Ruse.”
Europa Liberă: Şi de ce Federaţia Rusă se bucură de slăbiciunile clasei politice de la Chişinău?
Victor Chirilă: „Pentru că astfel un stat slab, precum este Republica Moldova şi Ucraina, din punctul meu de vedere, îi oferă şansele perfecte pentru a-şi menţine influenţa în această zonă, cu speranţa că într-o bună zi Rusia va fi şi mai puternică, pentru a reuşi să înglobeze aceste state în actuala şi viitoarea Uniune Euroasiatică, care actualmente este una pur economică, dar în viitor va fi una cu siguranţă şi politică.”
Europa Liberă: Dar autorităţile de la Moscova uneori întreabă de ce la Chişinău se vorbeşte numai despre influenţa rusă şi mai puţin despre influenţa occidentală aici, în această regiune unde este situată şi Republica Moldova?
Victor Chirilă: „Influenţa occidentală vine cu experienţă de modernizare, de transformare a statului, vine cu modele de modernizare economică, instituţională, juridică, pe când astfel de modele nu văd din partea Federaţiei Ruse. Care sunt acele modele?”
Europa Liberă: Dar care este influenţa care vine din partea Moscovei?
Victor Chirilă: „Influenţa este cea de dominaţie politică, de dezbinare interetnică, de propagandă, şantaj. Eu nu văd modele de dezvoltare pe care le-ar oferi Federaţia Rusă. Finanţează Federaţia Rusă proiecte de combatere a corupţiei? Finanţează Federaţia Rusă proiecte de combatere a oligarhiei în Republica Moldova? Finanţează Federaţia Rusă proiecte de consolidare instituţională a unui stat din fosta Uniune Sovietică? Nu.”
Europa Liberă: Dar cei de la Moscova spun că mai mult de o jumătate de milion din cetăţenii Republicii Moldova îşi câştigă bucata de pâine în Federaţi Rusă.
Victor Chirilă: „E adevărat. Dar şi cetăţenii noştri care lucrează în Uniunea Europeană – Spania, Portugalia, Italia, Germania, Irlanda – de asemenea transmit o bună parte din veniturile lor acasă. Să nu uităm că peste 50% din exporturile noastre se duc pe piaţa Uniunii Europene. Eu cred că acest lucru compensează foarte mult veniturile din Federaţia Rusă ca remitenţe câştigate de cetăţenii noştri. Plus la aceasta, în Federaţia Rusă cetăţenii noştri sunt maltrataţi, chiar furaţi de banii pe care îi câştigă, pe când pe de altă parte, în Italia, Spania, Portugalia, avem cetăţeni care s-au stabilit cu familiile lor, copiii lor învaţă la şcoli europene, merg la grădiniţe europene. Iar părinţii, care îşi câştigă veniturile în Federaţia Rusă, îşi trimit copiii în Uniunea Europeană. Şi politicienii noştri, care se dau mari promotori ai Uniunii Vamale şi ai Uniunii Euroasiatice, se odihnesc la Karlovy Vary, în Cehia, în Italia călătoresc, iar copiii lor învaţă în Marea Britanie, în Elveţia, în Olanda, în Statele Unite ale Americii, Germania. Deci, avem de a face cu făţărnicie politică aici, la noi acasă.”
Europa Liberă: Domnule Chirilă, la începutul acestei discuţii aţi vorbit despre nevoia unei integrări euroatlantice a Republicii Moldova. Deocamdată, cei de la guvernare ezită să vorbească şi despre o relaţie specială cu Alianţa Nord-Atlantică. Moldova riscă să devină următoarea criză de securitate în Europa, cu consecinţe potenţiale departe de hotarele ei, aşa cum atenţionează unii occidentali?
Victor Chirilă: „Ea deja reprezintă un pericol de criză. Da, sigur, Federaţia Rusă ar putea să exacerbeze aceste consecinţe nefaste cărora Republica Moldova trebuie să le facă faţă. Mă refer la consecinţele legate şi de criza financiară, şi criza economică, problema transnistreană. Federaţia Rusă se află într-o confruntare deschisă cu Occidentul. Rusia de fiecare dată încearcă să demonstreze că, de fapt, embargoul economic impus de Uniunea Europeană nu o afectează, mai mult decât atât, ea este în măsură să răspundă, să retalieze. Şi mă tem că în prezent avem o Rusie rănită, un urs rănit, care ar putea să se răzbune, dacă nu pe Uniunea Europeană, atunci pe cei care sunt mult mai fragili, precum este Republica Moldova unde, desigur, Uniunea Europeană are interese, Occidentul are interese. Şi nu putem exclude că Federaţia Rusă ar putea să răspundă Uniunii Europene şi Occidentului în general, anume escaladând crizele interne cărora Republica Moldova le face faţă.”
Europa Liberă: Şi despre Transnistria se zice că ar fi o rană deschisă pe corpul Republicii Moldova. De ce, după 24 de ani de la proclamarea independenţei, e greu de identificat o soluţie care ar duce la reunificarea celor două maluri ale Nistrului?
Victor Chirilă: „Deşi sunt şi eu convins că o parte din chei se află la Moscova, cred, cheia principală se află la Chişinău. Clasa politică moldovenească niciodată nu a fost interesată cu adevărat de soluţionarea problemei transnistrene. Mai mult decât atât, a făcut bani pe existenţa acestei probleme. Şi în continuare face bani, aşa cum demonstrează chiar şi recent o investigaţie jurnalistă. De aceea, atâta timp cât nu există o elită politică interesată de acest lucru, să identifice o soluţie realistă, nu există o elită politică acasă unită, indiferent de culoarea politică, dar unită în spatele unei idei, a unei soluţii care, indiferent de cine este la putere, să fie susţinută în orice circumstanţe. Şi acest lucru ar da acestei soluţii credibilitatea necesară şi la Tiraspol, dar şi la Moscova.”
Europa Liberă: Cei de la putere ar putea să vă reproşeze: în fiecare program al guvernului s-a regăsit, ca prioritate, problema reîntregirii Republicii Moldova.
Victor Chirilă: „Dar, în acelaşi timp, nu a existat şi nici nu există nici în prezent o comunicare eficientă cu populaţia, pentru ca populaţia să cunoască mai bine care este acea soluţie pe care o promovăm, ce politici statul are în diferite domenii. În cazul în care ajungem la o soluţie politică cu Tiraspolul, ce facem cu agricultura; ce facem cu gazele naturale; cu datoriile; ce facem cu reţeaua de transporturi; ce facem cu sistemul bancar; ce facem cu acei cetăţeni ai noştri din Transnistria care primesc pensia din Federaţia Rusă pentru faptul că au activat în forţele armate ale Federaţiei Ruse, ale Uniunii Sovietice pe timpuri? Nu există răspunsuri la aceste întrebări.”
Europa Liberă: Această reunificare a celor două maluri ale Nistrului ar putea să fie şi o povară pentru Republica Moldova?
Victor Chirilă: „Cu siguranţă, va fi o povară, în cazul în care noi nu răspundem la aceste întrebări. Cum vom finanţa eventuala reintegrare a regiunii transnistrene? Deocamdată, nu există o astfel de politică care să convingă nu doar cetăţenii de pe malul drept al Nistrului, dar şi cetăţenii de pe malul stâng al Nistrului. Anul trecut a fost realizat un sondaj în cadrul unui proiect finanţat de Uniunea Europeană, care a demonstrat că populaţia nu este informată despre politica de integrare, nu cunoaşte majoritatea acesteia. În regiunea transnistreană nu cunosc nici instituţia care se ocupă de politica de reintegrare a ţării. Mereu am făcut mare propagandă aici, la Chişinău, dar nimic mai mult. În ministerele noastre habar nu au ce se întâmplă în domeniile lor de activitate în regiunea transnistreană. Ei nu ştiu cât ne va costa să modernizăm, de exemplu, agricultura în regiunea transnistreană. Ei nu ştiu ce se întâmplă în regiunea transnistreană. Multe din schimbările care au avut loc, de exemplu, în agricultură în Transnistria sunt departe de ceea ce s-a făcut în Republica Moldova. Eu dau un exemplu: nu a existat voinţă politică şi atunci interesul instituţiilor respective a fost foarte slab.”
Europa Liberă: În 24 de ani, Republica Moldova va fi alta decât cea care a reuşit să se edifice până astăzi?
Victor Chirilă: „Dacă nu reuşim să ieşim din această criză, nu reuşim să consolidăm instituţiile statului. Pentru că în prezent societatea este demoralizată, exact cum a fost în anii ’90, îndată după destrămarea Uniunii Sovietice şi după criza din ’98. Ea nu crede în instituţiile statului, nu crede în politicieni şi migraţia nu a fost stopată, dimpotrivă, ia amploare anume din cauza acestei demoralizări crescânde a societăţii. Atâta timp cât va exista această dezamăgire faţă de statul Republica Moldova, faţă de instituţiile statului, faţa de clasa politică, va exista mereu riscul că Republica Moldova într-o bună zi, pur şi simplu, se va autodizolva.”
Europa Liberă: Există vreo diferenţă între felul când la putere în Moldova vin partidele de stânga sau cele de dreapta?
Victor Chirilă: „Unica diferenţă între stânga şi dreapta este că unii încearcă să se legitimeze cu suportul din partea Federaţiei Ruse, alţii încearcă să se legitimeze cu suportul din partea Occidentului. În rest, dânşii sunt o apă şi un pământ.”