Există la Chişinău o serie de politicieni care de 17 ani încoace încearcă să camufleze propriile eşecuri pe calea integrării europene a ţării noastre, afirmând, cu o nonşalanţă de invidiat, că Republica Moldova nu este nici dorită nici aşteptată în Uniunea Europeană. Dacă am da curs logicii respectivilor politicieni, Republica Moldova ar trebui să se orienteze spre spaţiul geografic, economic şi politic unde ţara noastră este dorită şi aşteptată cu braţele larg deschise, iar integrarea economică sau politică nu este strict condiţionată de îndeplinirea unor criterii democratice, cum ar fi vestitele Criterii de la Copenhaga, îndeplinirea cărora este un imperativ pentru statele europene ce îşi doresc să adere la UE. În opinia politicienilor vizaţi, acel spaţiu este, desigur, Comunitatea Statelor Independente (CSI), al cărei membru este, începând cu anul 1994, şi Republica Moldova.
Între timp, după 17 ani de aflare a ţării noastre în cadrul CSI, poziţia precum că UE nu ne doreşte, iar integrarea în CSI este unica noastră şansă de a ne include în procesul de globalizare economică ridică tot mai multe semne de întrebare la Chişinău. Această tendinţă nu este de loc întâmplătoare, dacă ne gândim la faptul că, până în prezent, Republica Moldova încă mai este în aşteptarea avantajelor economice, comerciale şi politice promise de CSI şi, mai ales, dacă ne gândim la crescânda influenţă şi atracţie politică, economică, socială şi culturală pe care o exercită asupra ţării noastre UE, în special, de când aceasta din urmă a devenit vecina ei imediată din Vest. În aceste condiţii, nu este de loc surprinzător să auzi la Chişinău din ce în ce în ce mai multe voci care se pronunţă pentru abandonarea CSI şi concentrarea exclusivă pe efortul de integrare a Republicii Moldova în UE. Pentru susţinătorii acestei din urmă teze, CSI şi UE reprezintă două procese integraţioniste distincte, chiar contradictorii, şi, în consecinţă, Republica Moldova va fi nevoită să opteze, în cele din urmă, în favoarea uneia dintre ele. Această viziune nu este împărtăşită de politicieni filo-CSI-şti de la Chişinău, care, fiind conştienţi de faptul că ponderea crescândă a UE în Republica Moldova le şubrezeşte sensibil opţiunea strategică, încearcă, totuşi, să împace şi lupu, şi capra. Astfel, majoritatea filo-CSI-ştilor moldoveni susţin integrarea simultană a Republicii Moldova în CSI şi UE, pentru că, în opinia lor, între cele două entităţi integraţioniste nu există incompatibilităţi.
Criterii şi instrumente
De remarcat că până în prezent nici susţinătorii vectorului de integrare exclusiv pro-UE, nici cei ce se pronunţă pentru o integrare bi-vectorială „UE + CSI” nu au reuşit să formuleze argumente solide care ar demonstra incompatibilitatea sau compatibilitatea CSI cu UE. Ambele tabere se mulţumesc şă-şi fundamenteze opţiunile pro sau contra CSI jonglând cu declaraţii politice vagi chemate să convingă cetăţenii Republicii Moldova că: 1) obiectivele CSI şi ale UE sunt sau nu sunt compatibile; 2) valorile şi principiile democratice din CSI corespund sau nu corespund cu cele din UE; 3) Acordul de Comerţ Liber semnat în cadrul CSI contravine sau nu contravine intereselor Republicii Moldova de a se integra treptat în spaţiul economic al UE; 4) CSI este sau nu este deschisă normelor europene etc.. Astfel, în cele ce urmează, ne vom opri succint la toate cele patru aspecte la care se referă adesea politicienii noştri în declaraţiile lor vizavi de oportunitatea ieşirii sau rămânerii ţării noastre în cadrul CSI. De această dată, însă, considerăm necesar să analizăm aspectele în cauză, utilizând ca instrumente de lucru şi acordurile ce stau la baza celor două entităţi integraţioniste, CSI şi UE, în special, Acordul de la Minsk privind constituirea Comunităţii Statelor Independente, semnat de Rusia, Ucraina şi Belarus la 8 decembrie 1991 şi, respectiv, Tratatul de la Roma din 1957 privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE), predecesoarea actualei UE.
Obiective UE şi CSI
Vom începe analiza abordând următoarea întrebare: Sunt sau nu sunt compatibile obiectivele CSI cu cele ale UE? După cum se ştie, scopul major al Tratatului de la Roma din 1957 a fost acela de a pune bazele unei mult mai strânse Uniuni între popoarele Europei „hotărâte – aşa cum se menţionează şi în preambulul Tratatului – să asigure progresul economic şi social al ţărilor lor acţionând în comun în vederea eliminării barierelor care dezbină Europa”. Pentru a atinge scopul respectiv, statele semnatare ale Tratatului de la Roma au căzut de acord să creeze o piaţă economică comună, uniune vamală, să elaboreze şi să implementeze politici comune în domeniile agricol, comercial şi al transporturilor.
Spre deosebire de Tratatul de la Roma, Acordul de la Minsk cu privire la crearea Comunităţii Statelor Independente a fost conceput de părinţii săi fondatori (Belarus, Rusia şi Ucraina) pentru a dezmembra Uniunea Sovietică (URSS) – cea mai integrată şi extinsă, la acea vreme, uniune politico-economică din Europa de Est şi Eurasia. În consecinţă, prin conţinutul său, Acordul de la Minsk a oferit fostelor Republici Sovietice cadrul politico-juridic necesar pentru efectuarea unei dezintegrări consensuale şi paşnice a Uniunii Sovietice, evitând, în acest mod, o ruptură bruscă şi, mai ales, violentă a legăturilor politice, economice, sociale şi culturale care existau la acea etapă între popoarele URSS. Astfel, nu întâmplător, în acordul în cauză sunt formulate valorile şi principiile directorii care urmau să ghideze colaborarea între statele ex-sovietice în noile condiţii create de colapsul URSS. De exemplu, părţile semnatare ale Acordului de la Minsk s-au angajat să respecte obiectivele şi principiile Statutului ONU şi ale Actului Final de la Helsinki din 1975; au declarat că vor garanta cetăţenilor lor, indiferent de naţionalitate şi alte deosebiri, libertăţi şi drepturi egale; au căzut de acord să iniţieze şi să dezvolte colaborarea reciproc avantajoasă, în baza egalităţii în drepturi a popoarelor şi statelor lor, în domeniile politic, economic, comercial, cultural, umanitar, ştiinţei, precum şi în alte domenii de interes comun; s-au angajat să recunoască şi să respecte integritatea teritorială şi inviolabilitatea frontierelor existente în cadrul CSI; de asemenea, ele au convenit să susţină controlul unic asupra armamentului nuclear al fostei URSS. Mai mult decât atât, prin art. 7 al Acordului de la Minsk, părţile semnatare, au recunoscut că de sfera activităţii lor comune, ţin: coordonarea activităţii de politică externă; colaborarea în domeniile formării şi dezvoltării spaţiului economic comun, politicii vamale, dezvoltării sistemului de transporturi şi comunicaţii, mediului înconjurător, politicii de migraţie, precum şi al luptei contra criminalităţii organizate.
+/- integrarea economică
Deşi prin Acordul de la Minsk părţile semnatare au reuşit să cadă de acord asupra unor domenii comune de colaborare, ele au eşuat, însă, să imprime colaborării din cadrul CSI o dimensiune reală de integrare economică, aşa cum a fost formulată în cazul UE de către Tratatul de la Roma din 1957. De exemplu, cu toate că în art. 7 al Acordului de la Minsk se face referire la colaborarea în domeniul formării şi dezvoltării spaţiului economic comun, acordul în cauză nu conţine nici un angajament concret în vederea creării unei pieţe comune de mărfuri, uniuni vamale sau pentru a elabora şi implementa politici comune. Prin urmare, dacă CSI ar fi funcţionat doar în baza direcţiilor trasate de Acordul de la Minsk, atunci, fără îndoială, CSI ar fi rămas în istorie doar o organizaţie a cărei menire era să asigure dezintegrarea paşnică a URSS. Schimbarea intervine, însă, în anii 1993-1994, când CSI este dotată de membrii săi şi cu dimensiunea de integrare economică după modelul UE. De exemplu, în urma semnării de către statele membre ale CSI a Acordului privind crearea Uniunii Economice (septembrie 1993), precum şi a Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber (aprilie 1994), CSI dispune de aceleaşi obiective de integrare economică ce stau la baza actualei UE, şi anume: dezvoltarea unei pieţe comune de mărfuri, servicii, capital şi forţe de muncă; crearea unei uniuni vamale; crearea treptată a unei uniuni valutare; elaborarea şi implementarea unor politici comune în domeniile vamal, comercial, monetar, social, mediul înconjurător, transporturi şi comunicaţii etc..
În acest context, trebuie, totuşi, să ne întrebăm dacă această coincidenţă de obiective, existentă între CSI şi UE, este sau nu este compatibilă cu dorinţa unei ţări ca Republica Moldova de a se integra în UE, dar care ezită, în acelaşi timp, să renunţe la calitatea sa de membru al CSI. Pentru a găsi răspunsul la această întrebare, cred că este necesar să ne răspundem la câteva întrebări, pe care politicienii noştri, în marea lor parte, ezită să le formuleze în faţa noastră, cetăţenii Republicii Moldova.
5 întrebări obligatorii privind compatibilitatea
În primul rând, ar fi oportun să ne întrebăm dacă ţara noastră poate să se integreze simultan în UE şi CSI, în condiţiile în care aceasta din urmă se doreşte a fi o Uniune politico-economică distinctă şi concurentă în raport cu UE.
În al doilea rând, ca şi UE, CSI presupune crearea treptată a Uniunii Economice între statele sale membre, prin urmare, cred ca este necesar să ne întrebăm dacă Republica Moldova poate să facă parte din două Uniunii Economice care presupun crearea a două pieţe diferite de mărfuri, capital, servicii şi forţa de muncă; două uniuni vamale separate; taxe vamale diferite; două uniuni valutare diferite; două sisteme fiscale diferite; sau politici comune diferite.
În al treilea rând, aşa cum ne demonstrează şi experienţa UE, în cadrul unei Uniuni Economice implementarea politicilor comune este prerogativa instituţiilor supranaţionale. În cazul UE, aceasta sarcină îi revine, în primul rând, Comisiei Europene. Însă, pentru ca instituţiile supranaţionale să-şi îndeplinească eficient responsabilităţile ce le revin, statele membre ale respectivelor Uniuni Economice le deleghează o parte din suveranitatea lor decizională. Acelaşi lucru urmează să se întâmple şi în cadrul CSI, evident, dacă aceasta îşi doreşte cu adevărat să devină o organizaţie viabilă. Or, dacă Republica Moldova va persista să se integreze în UE în paralel cu aprofundarea integrării sale în cadrul CSI, mai devreme sau mai târziu, politicienii noştri vor trebui să răspundă la următoarea întrebare-dilemă, şi anume: Poate Republica Moldova să delegheze aceeaşi parte din suveranitatea sa decizională către două centre supranaţionale concurente, care ar putea lua decizii ce se bat cap în cap, dar obligatorii pentru ţara noastră? Cert este că până în prezent nici unui stat din Europa nu i-a reuşit această performanţă.
În al patrulea rând, integrarea unei ţări în UE are loc în paralel cu asimilarea de către ţara vizată a legislaţiei UE ce numără peste 80 de mii de pagini şi este cunoscută sub denumirea de “aquis communautaire”. Integrarea în CSI este însoţită de un proces similar de asimilare a legislaţiei, de această dată a CSI. Putem chiar admite că legislaţia CSI va fi la fel de voluminoasă ca şi cea a UE. Pe deasupra, este de presupus ca ea nu va fi nici pe departe similară. Prin urmare, este oportun ca politicienii noştri să se întrebe de pe acum dacă Republica Moldova are capacitatea şi resursele instituţionale, umane şi financiare necesare pentru a asimila doua seturi diferite de legislaţii comunitare, care în multe privinţe vor conţine prevederi contradictorii. De asemenea, dânşii ar trebui să se întrebe dacă Republica Moldova îşi poate permite luxul să irosească timpul preţios şi resursele sale infime pentru realizarea a două procese anevoioase de armonizare legislativă, şi anume: 1) a legislaţiei naţionale cu legislaţia UE; şi 2) a legislaţiei naţionale cu legislaţia CSI.
Şi nu în ultimul rând, politicienii noştri ştiu foarte bine că integrarea economică, atât în UE cât şi CSI, este însoţită de integrarea politică, prin urmare, este cazul să-i întrebăm cum văd ei integrarea ţării noastre în două entităţi politice rivale, UE - cu centrul la Bruxelles şi CSI - cu centrul la Minsk şi Moscova.
Practică bate gramatica... democratică
În opinia unor politicieni de la Chişinău, UE şi CSI nu sunt nicidecum rivale pentru că la temelia lor stau aceleaşi valori şi principii democratice ce se regăsesc în Statutul ONU, Actul Final de la Helsinki sau Convenţiile cu privire la protejarea drepturilor omului semnate sub egida Consiliului Europei. Într-adevăr, atât UE cât şi CSI sunt întemeiate pe adeziunea statelor lor membre la acelaşi set de valori şi principii democratice. Cu toate acestea, în ultimul timp, tot mai des este pus la îndoială ataşamentul statelor membre ale CSI la respectivele valori şi principii democratice, pentru că este imposibil să nu observi, de exemplu, că între democraţiile statelor membre ale UE, unde Şefii de Stat (Preşedinţii) sunt aleşi pe termen limitat, şi cea a Kazahstanului, unde Preşedintele ţării este ales pe viaţă, există o incompatibilitate de fond; sau că, în timp ce în statele membre ale UE libertatea expresiei este un drept natural al cetăţenilor, în Rusia libertatea expresiei este tratată de autorităţi ca reprezentând, mai degrabă, un potenţial pericol la adresa securităţii şi stabilităţii naţionale. De asemenea, nu putem, nicidecum, să considerăm că fiind democratice sistemele politice din Belarus, Uzbekistan, Turkmenistan sau Tadjikistan. Pentru mulţi experţi internaţionali a devenit un fapt evident că în spaţiul CSI practica democratică se distanţează din ce în ce mai mult de gramatica democratică asumată de statele membre ale CSI prin aderarea lor la un sir întreg de tratate şi convenţii internaţionale chemate să promoveze şi să protejeze fundamentalele libertăţi şi drepturi democratice. În plus, se pare că în cadrul CSI avem de a face cu o interpretare a valorilor, principiilor şi drepturilor democratice ce diferă vizibil de maniera în care aceasta are loc în spaţiul euro-atlantic, din care face parte şi UE. Această realitate este scoasă în evidenţă şi de concluziile Misiunilor CSI de monitorizare a alegerilor în Ucraina (2004), Uzbekistan (2005), Tadjikistan (2005) si Kyrgyzstan (2005), toate fiind în contradicţie cu verdictele date aceloraşi alegeri de către OSCE şi Consiliul Europei. De exemplu, în timp ce OSCE şi Consiliul Europei au evaluat alegerile prezidenţiale din Ucraina din anul 2004 ca fiind organizate şi desfăşurate în conformitate cu rigorile democratice, Misiunea CSI de monitorizare a alegerilor a negat caracterul lor democratic şi a cerut ca ele să fie considerate ilegale. În schimb, în cazul alegerilor parlamentare din Uzbekistan (2005), Tadjikistan (2005) şi Kyrgyzstan (2005), Misiunea CSI de monitorizare a alegerilor le-a considerat pe acestea din urmă ca fiind “legitime, libere şi transparente”. Această concluzie nu a fost susţinută de Misiunea OSCE de monitorizare a alegerilor, care a declarat că alegerile în cauză nu au respectat angajamentele luate de statele vizate în cadrul OSCE, precum şi alte standarde internaţionale privind organizarea şi desfăşurarea democratică a alegerilor.
Majoritatea liderilor CSI sunt conştienţi de faptul că din cauza multiplelor sale deficienţe conceptuale, structurale şi democratice, precum şi a tendinţelor centrifuge din interiorul ei, CSI este o entitate disfuncţională şi lipsită de coeziunea necesară pentru realizarea obiectivelor sale majore. Însăşi Moscova, prin vocea ministrului sau de externe, Seghei Lavrov, a ţinut să-şi facă cunoscută dezamăgirea sa vizavi de CSI, declarând, în martie 2007: “Comunitatea Statelor Independente a eşuat în a deveni o asociaţie complet integrată sau efectivă pe plan internaţional”. Declaraţia ministrului Lavrov este greu de contestat în condiţiile în care, în opinia experţilor, din totalitatea acordurilor aprobate în cadrul CSI, iar acestea depăşesc cifra de 1600 de unităţi, doar 10% sunt viabile. De asemenea, dl Lavrov are perfectă dreptate dacă ne gândim şi la faptul că spre deosebire de Comunitatea Economică Europeană (predecesoarea UE) care în primii săi 17 ani de existenţă a reuşit să creeze o piaţă comună, o uniune vamală şi să pună în aplicare politica agrară comună, Comunitatea Statelor Independente a fost incapabilă să realizeze, în primii săi 17 ani de activitate, cel puţin unul din aceste obiective.
Republica Moldova ar trebui eliminată din CSI
Chiar şi considerentele menţionate mai sus ar fi suficiente pentru a înţelege de ce imperativul reformării CSI este pe buzele multora din Şefii de Stat şi Guvern ai CSI. Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, nu este o excepţie în acest sens. În opinia sa, CSI ar urma să fie reformată în conformitate cu valorile şi normele europene. Întrebarea este dacă CSI este gata să asimileze respectivele norme şi valori în spiritul european caracteristic UE. Or, realităţile CSI la capitolul respectării valorilor democratice vin mai degrabă să contrazică, decât să confirme, aşteptările excesive ale Preşedintelui Voronin cu privire la reformarea CSI după calapodul UE. Pe deasupra, se pare că doleanţa sa nu ia în considerare nici conţinutul art. 11 al Acordului de la Minsk cu privire la crearea CSI, unde se menţionează că “Din momentul semnării prezentului Acord se interzice, pe teritoriile statelor care l-au semnat, aplicarea normelor statelor terţe, inclusiv cele ale fostei Uniuni R.S.S.”. Prin urmare, privite prin prisma aceasta, normele statelor membre ale UE sunt pentru statele din CSI nu altceva decât nişte “norme ale statelor terţe”, implementarea cărora trebuie interzisă în spaţiul CSI. Dacă urmăm această logică, atunci în virtutea acestui art. 11-ce, Planul de Acţiuni semnat cu UE în 2005 poate fi cu uşurinţă considerat ca reprezentând o încălcare flagrantă de către Republica Moldova a Acordului de la Minsk, deoarece respectivul Plan de Acţiuni prevede asimilarea şi aplicarea de către ţara noastră a unui şir de norme ale UE. Evident, dacă CSI ar fi o organizaţie serioasă, ce ţine cu adevărat la coeziunea sa internă, atunci membrii fondatori ai CSI ar fi trebuit demult să se autosesizeze şi să ceară excluderea Republicii Moldova din cadrul Comunităţii, având ca temei nerespectarea de către ea a Acordului de constituire al CSI.
Vladimir Voronin: CSI este valiză fără mâner
Eşecul CSI de a se afirma ca organizaţie viabilă ridică, în ultimul timp, multiple semne de întrebare în Ucraina, Georgia, precum şi în Moldova cu privire la oportunitatea rămânerii în cadrul CSI. La Chişinau îndoieli faţă de cooperarea Republicii Moldova în cadrul CSI, le au nu doar reprezentanţii partidelor din opoziţie, dar şi reprezentanţii actualei guvernări, printre care se numără şi Preşedintele ţării Vladimir Voronin. Cu toate acestea, în timp ce unele partide din opoziţie se pronunţă pentru ieşirea imediată a Republicii Moldova din CSI, actuala guvernare în frunte cu Preşedintele Vladimir Voronin consideră CSI-ul un “geamantan fără mâner” pe care “este foarte greu să-l duci, dar iţi pare rău să-l laşi”. Declaraţia în cauză a fost făcută de însuşi Preşedintele Voronin în contextul Summit-ului GUAM de la Kiev din mai 2006 şi denotă că reprezentanţii actualei guvernări de la Chişinău mai speră încă într-o posibilă revigorare a CSI. Ei evită, însă, să recunoască că, pe parcursul celor 7 ani de guvernare, au contribuit la subminarea CSI mai mult decât toate guvernările precedente. Împotriva voinţei lor şi fiind constrânşi de realităţile interne şi externe, ei au fost forţaţi să angreneze şi mai mult Republica Moldova pe traiectoria unor tendinţe centrifuge în raport cu CSI, care vor scoate ţara noastră, treptat, dar sigur, din spaţiul CSI, şi o vor integra tot mai mult în lumea euro-atlantică. De exemplu, în ciuda discursului pro-CSI al actualei guvernări comuniste de la Chişinău, Republica Moldova a continuat să colaboreze în cadrul GUAM; ţara a aderat la Pactul de Stabilitate din Europa de Sud-Est, la Procesul de Cooperare Politică din Europa de Sud-Est, precum şi la Acordul de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA); de asemenea, a semnat Planul Individual de Acţiuni cu NATO şi, mai ales, Planul de Acţiuni cu UE etc.. Prin aceste acţiuni, actuala guvernare de la Chişinău a contribuit din plin la subminarea coeziunii şi autorităţii CSI. De aceea, o eventuală includere a conducerii oficiale de la Chişinău în lista groparilor CSI nu ar fi, nicidecum, lipsită de substanţă.
În viziunea unor reprezentanţi ai partidelor din opoziţie de la Chişinău, imperativul integrării Republicii Moldova în UE, va impune ieşirea sa din cadrul CSI. Această aserţiune nu este fără conţinut, dimpotrivă, experienţa mai multor state membre ale UE ne demonstrează că odată cu aderarea la UE, ele au fost determinate să renunţe la calitatea lor de membru în cadrul unor asociaţii comercial-economice potenţial concurente pentru UE. De exemplu, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda, Austria, Finlanda şi Suedia au abandonat Asociaţia Europeană de Liber Schimb (AELS), iar Polonia, Cehia, Ungaria, România şi Bulgaria şi-au sistat participarea la Acordul de Liber Schimb din Europa Centrală (CEFTA). Dacă va avea sau nu acelaşi destin calitatea Republicii Moldova de membru al CSI, rămâne de văzut. În fond, traiectoria viitoarei evoluţii a Republicii Moldova depinde, în primul rând, de noi înşine. Între timp, pentru mulţi dintre noi, devine tot mai evident că avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene va duce inevitabil la creşterea numărului de incompatibilităţi între opţiunea CSI şi cea reprezentată de UE. http://www.info-prim.md/?a=10&x=&ay=14920
