Preşedintele Vladimir Voronin conştientizează acum lipsa oricărei strategii de comunicare a Republicii Moldova cu partenerii ei occidentali, mai ales cu Uniunea Europeană. Aceasta este ideea cea mai importantă pe care o reţin din instrucţiunile adresate Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană. Potrivit acestor instrucţiuni, pronunţate în ziua de 17 iulie, modul în care Republica Moldova comunică cu Uniunea Europeană este, citez: „absolut insuficient, sub orice critică”.

Această apreciere generală ar fi trebuit să răsune de mulţi ani din partea preşedinţilor Mircea Snegur şi Petru Lucinschi, a prim-miniştrilor şi a miniştrilor de externe din acele timpuri şi, desigur, din partea preşedintelui Voronin şi a ministrului de externe Andrei Stratan în ultimii câţiva ani. Diagnosticul pus acum de domnul Voronin este pe cât de întârziat, pe atât de corect.

Evident, răspunderea principală aparţine fostului prim-ministru de până ieri, Vasile Tarlev, şi actualului ministru de Externe, Andrei Stratan. Comunicarea nemijlocită, zilnică, amănunţită cu partenerii occidentali face parte integrantă din misiunea Guvernului şi a Ministerului de Externe, nu a Preşedinţiei. Totuşi, mentalităţile din Republica Moldova tind să lase orice iniţiativă pe seama Preşedinţiei, aşteptând, pur şi simplu, să primească indicaţii din partea acesteia. Domnul Voronin a dat acum indicaţiile necesare.

De ce abia acum? Deoarece Republica Moldova --- nu preşedintele, nici parlamentul ca atare, dar anume Republica Moldova --- este presată de Uniunea Europeană să introducă anumite modificări în legislaţia electorală şi în domeniul mass-mediei. Potrivit ambasadorilor UE, aceste schimbări ar trebui să garanteze libertatea alegerilor parlamentare. Alegerile coincid cu negocierea unui nou acord de parteneriat cu Uniunea Europeană, un acord mai avansat şi mai profund decât cel de până acum.

Uniunea Europeană pare, totuşi, să pună condiţii. Noul acord va fi semnat dacă Republica Moldova îndeplineşte măcar în parte cererile UE despre legislaţia electorală şi a mass-mediei. Nu toate aceste cereri îmi par deplin îndreptăţite. Unele dintre acestea vădesc o cunoaştere insuficientă a tuturor nuanţelor politice din Republica Moldova. Am sa revin în zilele urmă

toare asupra acestui subiect .

Uniunea Europeană ar fi cunoscut mai bine situaţia în detaliile ei, dacă Chişinăul s-ar fi priceput să le explice din timp. Domnul Voronin are dreptate spunând că Guvernul ar trebui să dialogheze mult mai eficient cu UE pentru a rezolva unele probleme şi a le explica pe altele.

Cele trei state Baltice au pus la punct o strategie eficientă de comunicare cu UE încă acum 10 ani, cu mult înainte de a deveni membre ale Uniunii Europene. Cunoaşterea limbii engleze, angajarea unor consultanţi europeni la lucru pentru guvernele Baltice, activitatea unor lobbyişti la Bruxelles şi în alte capitale europene, au contribuit la succesul Balticilor. Reformele interne au devenit factorul principal al succesului. Iată o lecţie pe care Republica Moldova încă poate să o însuşească  în această etapă destul de întârziată.