Despre conflictele îngheţate şi pericolul reprezentat de ele raportul american nu vorbeşte, dar s-a vorbit îndelung pe această tema la Chişinău, la o conferinţă internaţională pe tema „Securităţii în zona mării negre”. Vasile Botnaru l-a întrebat pe sociologul şi analistul politic de la Bucureşti, Dan Dungaciu, participant la conferinţă, cum vede el această zonă a Mării Negre şi relaţia ei cu Uniunea Europeană sau cu NATO - o punte sau un teren minat.

Dan Dungaciu: Frontiera Euro-atlantică, după 90, s-a tot extins către est, definind deci, cum s-ar spune, regiunile. A fost la început grupul de la Visegrad, a fost la început Europa răsăriteană, care nu ştia foarte bine ce este, dar ştia că nu este Balcani. Frontiera a ajuns pe Prut, frontiera a ajuns la Marea Neagră. Grupul ăsta este de fapt o definire, cum să spun, cu „forcepsul”, ea nu are o identitate. Identitatea este de sus în jos şi tot acest pachet euroatlantic încearcă cum s-ar spune să găsească un nume pentru ceea ce este dincolo, adică limesul Euro-atlantic, se numeşte Marea Neagră. Singurul lucru în comun pe care îl au este, deocamdată, Marea Neagră.  Şi, dacă atunci când s-a extins Uniunea Europeană şi NATO, după 90 încoace, n-a avut o contrapondere foarte puternică, deci, n-am avut animozităţi, n-am avut confruntări, nici pe Visegrad, nici pe Europa de Est, decât, mă rog, pe Ţările Baltice, dar nu cu putere. La Marea Neagră s-a ajuns cum s-ar spune în regim de confruntare. De fapt asta e miza. Dacă Federaţia Rusă era Federaţia Rusă şi în ‘92, ’93, ’94, ori ’97 probabil că discutam aşa şi despre Visegrad sau şi despre Baltici. Acum suntem într-un regim de confruntare.

În al doilea rând, Marea Neagră este ceea ce ruşii numesc „vecinătate apropiată”, ceea ce europenii numesc „politica de vecinătate”. Deci, aici se suprapun de fapt cele două interese şi ai de a face cu un actor - Federaţia Rusă, care a arătat şi în Georgia că nu vrea să cedeze fără luptă şi chiar poate să o facă. Confruntările de aici vin şi de aici încercăm să definim de fapt „soft” Marea Neagră, uitând că problema e de fond. Deci, ca strategie de integrare a Mării Negre nu există precedente şi nu ne putem uita la precedente pentru că precedentul, cum spuneam, era foarte clar - o geografie simbolică europeană, NATO şi Uniunea Europeană. Aici lucrurile stau altfel, acum inventăm geografia simbolică europeană, pro euro-atlantică a Mării Negre, căutând, scurmând din istorie elemente, careva comune.

Despre NATO nu mai poate fi vorba pentru că e respins, chiar şi la nivelul Bruxelles-ului începe să se vorbească despre „lesne e că e more European Union”. Şi în ceea ce priveşte ultimul element „Uniunea Europeană” nici măcar nu este stipulat ca proiect strategic în mod clar la Bruxelles pentru că Bruxelles-ul a gândit politica de vecinătate ca o politică de a ţine într-un termen rezonabil populaţiile afară, adică aşa-numita integrare fără europenizare şi atunci toată confruntarea aceasta este un soi de încercare de aţi găsi identitatea, dar e foarte greu să ţi-o găseşti, ştiind, din punct de vedere instituţional, că nimeni de sus în jos nu te ajută. Şi toate discuţiile astea, cam de aici apare confuzia şi heterogenitatea asta şi de păreri şi de opţiuni, pentru ca deocamdată nu este clar ce e cu ce. Ce e la Marea Neagră, cu excepţia unui singur lucru,  că, pe de o parte, nu este frontiera euro-atlantică, pe de altă parte - zona de interes rusească.