Jonathan Steele este editorialist senior în subiecte de politică internaţională al ziarului britanic
The Guardian, pentru care lucrează de câteva decenii. În anii 70 a vizitat frecvent Uniunea
Sovietică în calitate de corespondent al ziarului. În a doua jumătate a anilor 70 este corespondent
la Washington. În perioada 1988-1994 a fost şeful biroului The Guardian de la Moscova. A fost
martor al Perestroikăi şi al valului de apariţie a statelor noi pe teritoriului ex-sovietic. A scris şi
continuă să scrie despre conflictele din America Centrală, Orientul Mijlociu, Afganistan şi Irak –
ţară pe care a vizitat-o de nouă ori începând cu intervenţia militară americană.
A vizitat Republica Moldova de trei ori – în perioada apariţiei Frontului Popular pe vremea
Perestroikăi, în momentul declarării independenţei faţă de Republica Moldova a regiunii
secesioniste transnistrene şi zilele acestea, când a participat la un program de instruire pentru
jurnaliştii din presa scrisă, organizat de Centrul Independent de Jurnalism de la Chişinău.

- Cum este percepută Republica Moldova în Marea Britanie?

- Trebuie să recunoaştem că doar o foarte mică parte a populaţiei britanice ştie unde se
află Moldova sau cunoaşte ceva despre aceasta. Este o ţară mică, nu o vezi prea des pe
prima pagină a ziarelor, nu prea apare la televizor sau în presa de tiraj. Cred că doar presa
de calitate publică materiale despre Moldova, dar şi acest lucru se întâmplă foarte rar. Nu
se ştiu multe lucruri. Dar cred că cei care au auzit de Moldova ştiu că este o ţară săracă,
posibil una dintre cele mai sărace din Europa, care este asociată cu criminalitatea, traficul
de femei, vinul. Uneori nu este uşor să echilibrezi mental aceste stereotipuri – o ţară
agrară mică producătoare de vin şi traficul de femei şi crima. Sunt două imagini care în
mod normal nu prea se combină.

- Atenţia occidentală insignifiantă faţă de Republica Moldova merge în contrast cu
atenţia Kremlinului faţă de această ţară – Preşedintele şi Primul ministru ai Rusiei
se întâlnesc cu Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, uneori de mai
multe ori pe an. Cum explicaţi Dumneavoastră această atenţie atât de specială a
Moscovei faţă de această ţară mică aflată la o distanţă destul de mare de Rusia?

- Cred că există două explicaţii principale. Prima este că Moldova a fost prima ţară, poate
unica din spaţiul ex-sovietic, care a adus comuniştii la guvernare în urma unor alegeri.
Sigur că şi în alte părţi ale fostei URSS fosta nomenclatură continuă să conducă, în
special în Asia Centrală, Azerbaidjan, Belarus, etc., dar ei nu se mai autodefinesc
comunişti, iar de multe ori folosesc o retorică anticomunistă.

Moldova este un caz neobişnuit, are un partid comunist, pe străzi pot fi văzute simboluri
şi sloganuri comuniste şi există mari şanse că acest partid să fie reales. Este un partid
popular şi mai multe persoane cu care am vorbit îmi spun că alegerile nu sunt fraudate,
aşa cum se întâmplă în Azerbaidjan sau Asia Centrală. Cred că Rusia, care asemeni altor
ţări ex-sovietice este condusă de fosta nomenclatură (care nu se numeşte Partidul

Comunist) vede persoanele care conduc Moldova ca pe o parte a grupului lor şi vor întrun
fel să le protejeze. Cred că ei (liderii Federaţiei Ruse – n.r.) văd întreaga Moldovă ca
pe un loc care poate fi „protejat” de ceea ce ei percep ca „influenţă occidentală negativă”.
A doua explicaţie este evident subiectul NATO. Kremlinul este foarte preocupat de
încercările de a opri orice extindere a NATO în spaţiul ex-sovietic. Moldova are o
Constituţie care consfinţeşte neutralitatea militară şi ruşii fac tot posibilul ca să sprijine
acele forţe din Moldova care sunt contra aderării la NATO şi care, conform sondajelor,
continuă să deţină majoritatea. Rusia are aproape de graniţele sale mai multe statemembre
NATO sau ţări care vor să adere la NATO, iar Moldova este una dintre puţinele
ţări din partea europeană a ex-URSS care nu are asemenea intenţii.

- Aţi vizitat regiunea transnistreană zilele acestea, după aproape douăzeci de ani,
când aţi fost pentru prima dată la Tiraspol. Ce impresii aveţi în urma vizitei
actuale?

- Am fost surprins de cât de pustii sunt străzile în Tiraspol. Lumea mi-a explicat că acest
lucru se întâmplă pentru că foarte mulţi tineri sunt impuşi să părăsească regiunea din
motive economice, să plece în căutarea unui loc de muncă - în special în Rusia. Am fost
la Tiraspol într-o duminică, era o zi de primăvară cu soare, când te aştepţi să vezi lume în
stradă sau la cumpărături, dar nu era nimeni. A fost ca un şoc pentru mine, am perceput
locul respectiv ca pe unul destul de trist. În timpul vizitei nu am vorbit cu persoane aflate
la conducere, dar am vorbit cu două persoane aflate în opoziţie - ceea ce de asemenea mia
creat o senzaţie stranie. Am vorbit cu Nadejda Bondarenko, lider al Partidului Comunist
din regiune, care era atât de încrâncenată împotriva lui Igor Smirnov. Ea îl acuza pe
acesta, ca de altfel şi pe Preşedintele rus Medvedev, de a fi mers pe calea capitalismului.
Nadejda Bondarenko este un comunist nereformat, dar interesant este faptul că ea există,
activează şi este liberă să spună lucrurile pe care mi le-a spus despre conducere.

De asemenea, m-am întâlnit cu cineva din altă parte a spectrului politic, ce-i drept, nu ştiu
unde este poziţia exactă a acestuia în contextul politic – Dmitri Soin, şeful organizaţiei
„Prorîv”. O organizaţie care mi s-a părut a fi una încurajată de autorităţi, care încearcă
astfel să prevină orice gen de revoluţii „colorate” în Transnistria prin mobilizarea şi
organizarea tinerilor astfel ca aceştia să poată fi de folos în cazul apariţiei unui pericol
real din partea unor forţe democratice care ar încerca să schimbe sistemul. A fost
interesant să mă întâlnesc cu Soin, acesta avea critici la adresa lui Smirnov în ceea ce ţine
de situaţia economică. Au fost nişte întâlniri fascinante.

- Revenind în partea aceasta a Nistrului, care are o retorică pro-europeană. Aţi fost
aici pe parcursul mai multor zile – cât de europeană credeţi că este Republica
Moldova?

- Ei bine, este o ţară care se află într-un fel de perioadă de tranziţie. Cred că o bună parte
a moştenirii sovietice mai este prezentă aici. Arhitectura, de exemplu. Clădirile sunt din
perioada sovietică, au apărut foarte puţine construcţii noi. Doar pe străzile lăturalnice poţi
vedea nişte clădiri care au fost transformate în oficii, bănci sau restaurante. Cât timp eşti
pe strada principală, însă, dincolo de mai mult neon, ai impresia că te afli într-un oraş
sovietic de acum 20 de ani. Sunt mult mai multe gropi pe drumuri decât m-aş aştepta de
la un oraş european modern. Totul arată destul de degradat şi neîngrijit. Şi cred că este
păcat, pentru că dacă este vorba despre o capitală care arată în acest fel, îmi imaginez că
în celelalte oraşe situaţia este şi mai gravă.

Cred că oamenii, în special cei tineri, sunt pro-europeni. Sondajele arată că majoritatea
cetăţenilor ar vrea să intre în Uniunea Europeană. Cred că există dorinţă ca Moldova să
intre în UE şi să adopte standardele europene, dar nu cred că politica actuală sau nivelul
economic din acest moment al ţării pot realiza acest deziderat.