După 18 ani de independenţă, RM a ajuns la porţile UE nu doar „cea mai săracă ţară din Europa”, dar şi mai dezbinată ca oricând: împărţită geopolitic între Est şi Vest; ciopârţită teritorial în malul stâng şi drept al Nistrului; polarizată pe criterii etnice - în moldoveni în căutare de patrie în străinătate, români cu speranţele în România, ruşi cu inima şi gândul la Moscova, găgăuzi nostalgici după URSS, ucraineni mai aproape de Kiev decât de Chişinău, bulgari mai aproape de Sofia…

RM de azi este fragmentată social în prea bogaţi şi puţini şi prea săraci şi mulţi; antagonizată politic în democraţi şi comunişti; dezbinată în tineri ce îşi văd viitorul în UE şi bătrâni/pensionari ce îşi vor trecutul sovietic înapoi; împărţită în „patrioţi” şi „nepatrioţi”. Cu o astfel de coeziune politică şi socială fragilă, RM de azi e mai aproape de terminologia de „stat falimentar”, decât de „ţară de succes”.

Alegerile din 5 aprilie şi evenimentele ce au urmat au accentuat şi mai mult aceste dezbinări din societatea noastră, iar escaladarea lor de mai departe constituie o ameninţare reală pentru existenţa RM ca stat suveran şi independent. De fapt, putem spune că RM s află în prezent la o răscruce existenţială în evoluţia sa, de aceea, calea pe care o vor alege politicienii noştri vă marca profund soarta ei şi a noastră. Posibilele soluţii pentru a depăşi impasul în care ne aflam vor depinde, cu certitudine, de vectorul extern de care se va conduce Chişinăul de acum înainte. Axarea pe aprofundarea integrării în spaţiul CSI va însemna abandonarea integrării europene şi dezvoltarea după unul sau mai multe modele existente în acest spaţiu: Belorusia lui Lukashenko, democraţia suverana din Rusia, autoritarismul iluminat din Azerbaidjan etc. Dacă, însă, Chişinăul alege cu adevărat calea integrării europene parcursă de statele din Europa Centrală, realizarea unei concilieri politice asupra viitorului RM cu participarea UE este inevitabilă şi esenţială.

Săptămâna trecută, dl Kalman Mizsei, Reprezentantul Special al UE pentru RM, a chemat principalele partide politice la dialog şi conciliere. Apelul la împăcare făcut de oficialul european denotă că UE nu este dezinteresată de destinul RM, căci, în fond, la mijloc stă şi imaginea şi credibilitatea UE ca actor politic regional şi internaţional. De altfel, nu greşesc cu nimic cei care afirmă că evenimentele post-electorale din RM constituie un test serios pentru politica estică a UE şi pot, chiar, periclita succesul Parteneriatului Estic ce urmează să fie lansat la 7 mai 2009.

Totuşi, concilierea politică, deşi este crucială, nu ar trebui să fie atinsă cu orice preţ. În opinia, dlui Kalman Mizsei, liderii partidelor trebuie să creeze parlamentul în baza rezultatelor alegerilor din 5 aprilie şi să creeze condiţii de lucru pentru principalele instituţii de stat. Or, în condiţiile în care există îndoieli reale vizavi de corectitudinea ultimului scrutin parlamentar, împăcarea formulată de dl Mizsei va avea toate şansele să fie considerată de mulţi cetăţeni ai RM, care au votat pentru schimbare, ca reprezentând o trădare a aspiraţiilor lor de către partidele pentru care au votat: PL, PLDM şi AMN. De aceea, concilierea politică trebuie să aducă transformările democratice pentru care a votat la 5 aprilie electoratul celor trei partide democratice, altminteri acestea ar putea repeta soarta PD, PSL şi PPCD.

Pentru a evita ca eventuala conciliere politică să fie etichetată ca o nouă cârdăşie realizată de partide în detrimentul voinţei exprimată a cetăţenilor, este important ca UE să participe la negocieri nu doar ca mediator/intermediar, dar mai ales ca negociator activ, semnatar şi garant al posibilei viitoare înţelegeri. De asemenea, eventuala înţelegere/împăcare ar trebui să clarifice toate momentele contradictorii care, în caz contrar, ar putea să o dinamiteze în viitor. De exemplu, ea ar urma să prevadă elucidarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor cu participarea UE, altminteri asumarea guvernării în baza rezultatelor din 5 aprilie va fi percepută de mulţi cetăţeni ca fiind un act de uzurpare a puterii. Violenţele postelectorale, însoţite de încălcarea flagrantă a drepturilor omului, au deraiat funcţionarea democratică a instituţiilor din domeniul justiţiei şi asigurării ordinii publice şi securităţii RM. Prin urmare, pentru a evita astfel de sincope în viitor, se impune investigarea internaţională a cauzelor care au condus la acest colaps instituţional. Mai mult decât atât, evenimentele din şi după 7 aprilie au scos la iveală inexistenţa unei instituţii statale ce ar reprezenta şi uni pe toţi cetăţenii RM, indiferent de etnie, stare socială sau opţiuni politice. Desigur, acest rol îi revine preşedintelui RM, care trebuie să fie deasupra intereselor înguste de partid şi să fie o personalitate unificatoare. De aceea, este imperios ca instituţia prezidenţială să fie reaşezată în conformitate cu prevederile constituţionale şi aşteptările tuturor cetăţenilor.

Şi în final, concilierea trebuie să ancoreze ferm RM pe calea integrării europene. În acest sens, UE îi revine un rol primordial.

Asistenţa financiară pe care Bruxellesul o acordă ţării noastre este importantă, dar nu şi fundamentală. Percepţia generală a noastră, a cetăţenilor de rând, este că banii oferiţi de UE guvernului ajung cu greu sau deloc la noi. Nu întâmplător, asistenţa financiara acordată RM de către Bruxelles nu este un factor ce i-ar convinge pe cetăţenii RM să exercite mai multă presiune asupra guvernului lor pentru a accelera implementarea reformelor dictate de integrarea europeană. De aceea, eventuala împăcare între partide trebuie să reafirme integrarea europeană ca obiectiv strategic al RM, iar UE trebuie convinsă să vină cu un set de propuneri/oferte palpabile ce ar motiva, înainte de toate, populaţia ţării. O propunere decisivă/convingătoare ar putea fi formularea unei perspective previzibile şi graduale de liberalizare a regimului de vize al UE pentru cetăţenii moldoveni, după exemplul statelor Balcanilor de Vest. Numai o astfel de conciliere, negociată şi garantată cu participarea UE, poate legitima în ochii electoratului eventualele compromisuri făcute de partidele democratice.