Scurt istoric al evoluţiei relaţiilor Republicii Moldova cu RusiaDupă aproape 20 de ani de la proclamarea independenţei relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă nu pot fi apreciate univoc. Pe de o parte, formal, între cele doua ţări există un parteneriat, părţile colaborează activ în vederea soluţionării conflictului transnistrean, există o relaţie de prietenie între lideri, pe de altă parte însa deşi Rusia susţine oficial integritatea teritorială a Moldovei, tot ea este principalul aliat al administraţiei de la Tiraspol pe care o susţine politic, economic, financiar si militar. Totodată, relaţiile bilaterale bune durează atât timp cât conducerea de la Chişinău este receptivă la doleanţele Moscovei, dacă însa aceasta promovează o politică neconvenabilă acesteia atunci ea este „pedepsită” prin diferite sancţiuni, aşa cum a fost după 2003, după nesemnarea aşa numitului „ Memorandum Kozak” din noiembrie 2003.
Pentru Rusia, Republica Moldova constituie una din ţările din vecinătatea apropiată (blizhnee zarubejie) şi împreună cu alte ţări din spaţiul post sovietic, face parte din grupul de state pe care aceasta le consideră zone de influenţa exclusivă. În ultima perioadă, după „revoluţiile portocalii” din Georgia si Ucraina, conducerea rusă a intensificat eforturile în vederea menţinerii şi sporirii influenţei ruseşti în aceste teritorii. Şi faţă de Republica Moldova politica Rusiei s-a schimbat, devenind mult mai sistemică si consecventă. Pentru aceasta, pe lângă instrumentele de bază cum ar fi rolul Moscovei în rezolvarea conflictului transnistrean, prezenţa militară, sancţiunile economice sunt utilizate şi instrumente indirecte cum ar fi mass-media, biserica, minorităţile etnice etc.
În acelaşi timp, Moldova se pare ca nu a depăşit stadiul de „soră mai mica” în raport cu Rusia. Acest lucru se poate observa mai ales după 2001 când după ce conducerea comunistă de la Chişinău a mizat pe cartea rusească, când vizitele preşedintelui Voronin la preşedintele rus ( mai întâi Putin, apoi Medvedev) seamănă cu nişte „dări de seamă” a unor funcţionari faţă de şefi. În politicul moldovenesc există păreri diferite faţă de relaţia cu Rusia. Pe de o parte, există forţe politice, mai ales cele de dreapta cum ar fi Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alianţa Moldova Noastră (AMN) care pledează pentru o relaţie transparentă cu Federaţia Rusă , dar în acelaşi timp pledează pentru integrarea Moldovei în structurile euro atlantice ceea contravine intereselor ruseşti.
Pe flancul sting, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) însă pledează pentru aprofundarea relaţiilor cu Rusia, pentru păstrarea statutului de neutralitate şi prin menţinerea în CSI. Partidele de centru au poziţii diferite în ceea ce priveşte aceasta problemă, de cele mai multe ori acestea fiind o simbioză între poziţiile partidelor de dreapta şi stânga. Şi în societatea moldoveneasca există dispute despre felul cum trebuie „să arate” relaţia cu FR. O parte a acesteia, în special cea nostalgică faţă de perioada sovietică, persoanele de vârsta a treia şi minorităţile etnice tradiţional sunt apropiate de Rusia, o alta parte pledează pentru integrarea în structurile euro-atlantice, ieşirea din CSI şi stabilirea unui parteneriat cu România. Aceste disensiuni interne atât în politicul cât şi în societatea moldovenească duc la apariţia anumitor tensiuni care împiedică elaborarea unei politici coerente şi consecvente faţă de FR, şi în acelaşi timp oferă câţiva aşi acesteia în raport cu Republica Moldova.
Perioada 1998 – 2008 în relaţiile dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova poate fi divizată în câteva etape:
1998-2001 – această perioadă pare a fi una dintre cele mai echilibrate între cele două state. Formal, Republica Moldova continuă să rămână în sfera de influenţă a Federaţiei Ruse care era principalul partener comercial şi politic. Totodată, anul 1998 a adus cu sine una din cele mai mari crize economice în Rusia ceea ce a slăbit foarte mult poziţiile Rusiei pe plan internaţional. Dat fiind că, piaţa rusească era principala piaţă de desfacere a exporturilor moldoveneşti, RM de asemenea a fost afectată de aceasta criză. Pe lângă aspectele negative, legate de neplătirea salariilor şi pensiilor, pentru prima dată conducerea RM a început să conştientizeze necesitatea găsirii altor pieţe de desfacere şi în acest sens piaţa UE părea a fi tot mai atractivă. Totuşi, căderea Guvernului Sturza şi începutul unei crize politice interne a amânat acest proces, ceea ce a făcut ca dependenţa economică faţă de Rusia să rămână cel puţin până în anul 2004. De asemenea, pe dosarul transnistrean s-a obţinut unul dintre cele mai mari succese ale diplomaţiei moldoveneşti în urma summit-ului OSCE da la Istanbul din decembrie 1999 când s-a reuşit acordul Rusiei privind retragerea trupelor ruseşti de pe teritoriul RM. Ulterior însă, odată cu venirea la conducere al lui Vladimir Putin, acest proces s-a stopat.
2001- 2003 – În această perioadă, Republica Moldova s-a apropiat de Rusia, pe care noua conducere o considera drept cel mai apropiat aliat, cu ajutorul căreia se putea rezolva problema transnistreana şi dezvoltarea RM. Mai mult, Vladimir Voronin, noul preşedinte a început promovarea unei politici „pe placul Moscovei” atacând şi acuzând NATO sau România. În 2001, de asemenea a fost semnat Tratatul de Bază între cele două ţări. Totuşi, în scurt timp, în noiembrie 2003, Voronin nu a semnat planul rusesc de soluţionare a conflictului transnistrean, numit „Memorandum-ul Kozak”, ceea ce l-a supărat pe Putin care a hotărât să pedepsească această „nesupunere”
2003 – 2006. După refuzul de a semna „Memorandum-ul Kozak”, relaţiile dintre cele două state au devenit tensionate, ambele ţări aducându-şi învinuiri reciproce la eşuarea semnării sus-menţionatului document. Mai mult ca atât după 2004 când Voronin a înţeles că nu găseşte sprijin la Moscova, iar aceasta a început să-l susţină direct pe Smirnov, acesta a schimbat cursul politicii externe a Moldovei orientându-se, cel puţin formal, către UE. Punctul culminant al acestei perioade s-a consumat în martie 2006, când după introducerea noului regim la frontiera moldo-ucraineană, măsură ce a fost interpretată la Tiraspol şi la Moscova drept blocada economică. Ca răspuns Rusia a impus embargo la exportul de vinuri moldoveneşti ceea ce a afectat grav economia moldoveneasca. Aceasta l-a făcut pe Preşedintele Voronin să devină mai receptiv la propunerile ruseşti.
2006-2008. În august 2006 după o perioadă mai lungă, Voronin a reuşit să se întâlnească cu Putin şi după aceasta s-a început o perioadă de destindere în relaţia dintre cele două state. Cu toate acestea, nu mai exista aceeaşi încredere, pe de o parte Moldova încearcă să stabilească o balanţă în relaţiile sale cu partenerii europeni şi cei ruşi. Pe de alta, Rusia, nu-şi doreşte o repetare a situaţiei din 2004-2005, încercând să ofere „cadouri mici” conducerii moldoveneşti în schimbul menţinerii acestei în sfera de influenţă a Moscovei.
În toată această perioadă (1998 – 2008), guvernele moldoveneşti au gestionat diferit relaţia cu Federaţia Rusa. Totuşi, problema de bază a politicii externe moldoveneşti faţă de aceasta o constituie lipsa de consecvenţă, transparentă şi continuitate. Mai mult, deseori aceasta este politizată, rezultatele obţinute fiind mai degrabă simbolice decât succese reale. Cercetătorul Nicu Popescu a numit această stare de lucruri ca „maniheism” un curent filosofic care neagă toate acţiunile anterioare. În cazul moldovenesc, dacă guvernele de până la 2001 au încercat să găsească un echilibru încercând să dezvolte şi primele relaţii cu UE, după venirea la conducere a PCRM s-a renunţat la această strategie şi s-a optat pentru o relaţie bilaterală bazată pe „prietenie de veacuri” iar conducerile anterioare au fost criticate pentru faptul că nu au fost mai apropiaţi de partenerul rus. Mai mult, noua conducere a Moldovei a acuzat şi NATO pe care a învinuit-o de politica agresivă faţă de Rusia.
Rezultatul obţinut a fost unul simbolic - Tratatul de Bază ( simbolic nu prin conţinutul său, care este unul bun pentru Republica Moldova, ci prin faptul că Rusia folosindu-se de „dreptul celui mai puternic” pur şi simplu nu-l respectă) şi un sprijin pe termen scurt la „alegerile prezidenţiale” din regiunea transnistreană, când presa rusă a susţinut oponenţii lui Smirnov. Adevăratele intenţii ale Rusiei s-au developat însă odată cu apariţia Memorandum-ului Kozak, care în pofida politicii pro-ruseşti propunea de fapt transformarea Moldovei într-un stat nefuncţional, prin acordarea anumitor privilegii Transnistriei, în special dreptul de veto. Faptul că acest document a fost discutat netransparent, fără a informa partenerii occidentali, a dus la o reacţie negativă a acestora şi în final la nesemnarea „Kozak-ului” ceea ce a stârnit supărarea Rusiei.
Următoarele acţiuni ale Moldovei, au intrat în totală contradicţie cu politica promovată până atunci – intensificarea discuţiilor în cadrul GUUAM (ulterior GUAM) o organizaţie antirusească, reorientarea politicii externe către UE şi retorica pro-europeană a conducerii moldoveneşti. Ca răspuns, Rusia a stopat importul de vinuri şi a sporit ajutorul său către regiunea transnistreană. Şi iarăşi politica de confruntare cu Moscova a fost făcută fără un suport diplomatic din partea partenerilor occidentali, ceea ce a dus la eşecul acestei politici. Preşedintele Voronin a fost nevoit să meargă la Moscova şi să devină mai receptiv la propunerile ruseşti. Dacă e să ne referim la politica externă a Rusiei faţă de Moldova, putem afirma că după „Memorandum-ul Kozak” ea devenit mult mai sistemică şi mai precisă. Identificând punctele slabe ale politicii moldoveneşti, prin intermediul unor cedări simbolice, obţin de la conducerea de la Chişinău cedări importante (cum ar fi încercarea de a da recunoaştere internaţională a statutului de neutralitate a Moldovei), ‚împing’ spre schimbarea retoricii din una pro-europeană spre una anti-europeană şi, ca rezultat logic, la aducerea Moldovei la un dialog bilateral moldo-rus, dialog în urma căruia este greu să ne imaginăm că RM va putea obţine rezultate pozitive.
În continuare ne vom referi la acele puncte vulnerabile care la moment există în relaţia moldo-rusă. În opinia noastră, ele sunt următoarele: conflictul transnistrean, relaţiile economice şi dependenţa de resursele energetice ruseşti, influenţa mass-mediei ruseşti, influenţa bisericii ortodoxe ruseşti şi rolul minorităţii ruseşti.
Rolul Rusiei în rezolvarea conflictului transnistreanConflictul transnistrean, probabil, constituie una din problemele de bază a Republicii Moldova. Chiar dacă, conform sondajelor de opinie acest diferend ocupă doar locul opt în ierarhia celor mai stringente probleme cu care se confruntă societatea moldovenească, nici o forţă politică, nici un guvern al RM nu poate să-şi permită să-l trateze ca o chestiune de planul doi.
Acest lucru este înţeles şi de Federaţia Rusă, care fiind implicată încă din fazele iniţiale ale acestui conflict , manevrează foarte iscusit, susţinând când Chişinăul oficial, când administraţia de la Tiraspol, reuşind astfel prin intermediul Transnistriei să ţină sub control întreaga Moldovă. Pe dosarul transnistrean, perioada 1998-99 a fost una din perioadele de succes a conducerii moldoveneşti care a reuşit internaţionalizarea conflictului şi în acest context cel mai important eveniment a avut loc în decembrie 1999 când la Summit-ul OSCE de la Istanbul, Rusia a promis că-şi va retrage trupele şi tehnica militară de pe teritoriul Moldovei. Ulterior însă, după demisia lui Boris Elţin şi venirea lui Vladimir Putin în funcţia de Preşedinte al Federaţiei Ruse, lucrurile s-au schimbat, trupele ruseşti rămânând şi până astăzi aici.
Totuşi în relaţiile dintre Chişinău şi Tiraspol s-a înregistrat o răcire, Igor Smirnov a învinuit conducerea moldovenească de nerespectarea prevederilor „Memorandum-ului Primakov” din 1997. În realitate însa liderii transnistreni odată ce au primit din partea Guvernului moldovenesc anumite avantaje, în special specimene vamale ceea ce dădea posibilitate acestora să exporte bunuri fără acordul autorităţilor centrale, au renunţat să-şi mai respecte şi obligaţiile din acest memorandum.
La 25 februarie 2001, după alegerile parlamentare, la conducerea Republicii Moldova vine PCRM, iar Preşedinte – Vladimir Voronin. Platforma electorală de atunci a acestui partid conţinea mai multe puncte prin care se pleda pentru apropierea de Rusia, printre care intrarea în Uniunea Rusia-Belarus, acordarea limbii ruse statutului de a doua limbă de stat şi alte promisiuni care a atras sprijinul Rusiei. Astfel că şi înainte de alegeri, Vladimir Voronin a fost primit de Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, iar presa rusă salută venirea la putere a PCRM-ului considerând-ul singurul partid capabil să rezolve problemele Moldovei prin relaţia sa bună cu Rusia , iar Postul Public de televiziune Rusesc a avut un interviu în direct cu Vladimir Voronin. Una din priorităţile noului şef al statului era reîntregirea Republicii Moldova prin soluţionarea conflictului transnistrean.
Şi într-adevăr având sprijinul Rusiei, Voronin a început negocierile cu liderul transnistrean Igor Smirnov cu care s-a întâlnit la 9 aprilie 2001, la doua zile după investirea sa în funcţie, declarând că liderul transnistrean „este o persoană cu care te poţi înţelege”. În scurt timp însă, relaţia dintre cei doi se înrăutăţeşte, culminând cu august 2001 când Preşedintelui Voronin îi este interzis accesul la o mănăstire aflată pe malul stâng al Nistrului. După acest incident, Voronin declara că „mai degrabă va negocia cu diavolul decât cu Smirnov” refuză să se mai întâlnească cu acesta şi schimbă strategia. Preşedintele se adresează omologului sau de la Moscova cu o rugăminte prin care acesta să desemneze o persoană care să găsească o soluţie pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Persoana desemnată a fost Dmitrii Kozak, o persoană apropiată a preşedintelui Vladimir Putin care a venit la Chişinău şi Tiraspol şi a reuşit într-un timp destul de scurt să pregătească un document cunoscut ca „ Memorandumul Kozak” prin care era schiţat un stat federal Republica Moldova cu drept de veto pentru Transnistria şi prin alte elemente care ar fi transformat Republica Moldova într-un stat nefuncţional fără suportul Rusiei, căreia de facto îi revenea rolul de arbitru între Chişinău şi Tiraspol.
Doar în ultimul moment înaintea semnării, în noaptea de 17 noiembrie 2003, confruntându-se cu presiuni interne şi mai ales internaţionale, Preşedintele Voronin nu a semnat acest acord, atrăgând astfel furia Rusiei şi a lui Vladimir Putin personal care trebuia să vină însuşi la Chişinău pentru a fi prezent la semnarea acestui Memorandum. În ciuda eforturilor lui Vladimir Voronin, de a justifica decizia sa în faţa preşedintelui rus, acesta a decis să-l „pedepsească” şi a interzis chiar şi funcţionarilor de rang inferior să se întâlnească cu omologii lor moldoveni.
În următoarea perioadă, Vladimir Voronin, lipsit de sprijinul Rusiei a schimbat cursul politic al Republicii Moldova declarând integrarea europeana drept prioritate naţională. În scurt timp, a apărut şi reacţia rusească care a început să susţină alte forte politice din Republica Moldova. În această campanie anti-Voronin, desigur a fost implicată şi mass-media rusească. Destul de rapid presa a început să acuze Moldova de aderare la mişcările oranj şi la distrugerea Comunităţii Statelor Independente. Totodată, spre deosebire de anul 2001 când liderii de la Tiraspol erau învinuiţi de blocarea procesului de negocieri în problema transnistreană, în 2005 principalul „vinovat” a devenit Vladimir Voronin.
Punctul culminant în războiul mediatic declanşat de Rusia a fost atins îndată după 3 martie 2006 atunci când Republica Moldova împreuna cu Ucraina au introdus un nou regim de frontiera care nu permitea exportul bunurilor şi produsele agenţilor economici din regiunea transnistreana fără înregistrare la Chişinău. Şi în plan oficial şi în plan mediatic, Rusia a luat atitudine declarând acţiunea ca „blocadă economică”, învinuind Moldova de crearea unei „catastrofe umanitare” în Transnistria şi au sistat importul de vinuri moldoveneşti, una din ramurile importante ale economiei moldoveneşti, deşi autorităţile moldoveneşti au încercat să aducă activitatea companiilor din stânga Nistrului într-un cadru legal.
Şi retorica moldovenească faţă de Federaţia Rusă s-a schimbat, Ministrul de Externe Stratan şi chiar însuşi Preşedintele Voronin au declarat că Transnistria este ocupată de către Rusia. În această perioadă, la 22 iulie 2005 a fost adoptată unanim „Legea privind statutul de autonomie a raioanelor din stânga Nistrului (Transnistria)” , de asemenea împreună cu Ucraina s-a reuşit aducerea Misiunii de Monitorizare şi Asistenţă la Frontieră a UE (EUBAM) la hotarul moldo-ucrainean.
Totuşi, neavând un suport extern şi având probleme economice datorită sancţiunilor ruseşti au forţat conducerea de la Chişinău a fost nevoită să fie mai receptivă la propunerile ruseşti. Astfel, că în aşa-numitul Pachet propus de Republica Moldova Rusiei se găsesc o serie de prevederi foarte generoase, precum oferirea unei autonomii largi Transnistriei, recunoaşterea proprietăţilor de acolo, statut special pentru limba rusă, neutralitatea permanentă, prezenţa militară rusă în Moldova reunificată.
Până acum însa nici Putin, nici noul Preşedinte Medvedev nu au răspuns oficial la această propunere, însă din acţiunile conducerii de la Moscova conduc la gândul că aceste propuneri nu sunt de ajuns, Rusia dorind mai multe prevederi în special în privinţa neutralităţii cerând semnarea unui document internaţional care să consfinţească acest lucru. În general, se pare că Rusia ar renunţa la status quo doar în cazul în care schimbarea lui ar face ca influenţa Rusiei să crească în întreaga Moldovă.
Relaţiile economice şi dependenţa de resursele energetice ruseştiÎn pofida unui sol fertil, Moldova totuşi nu ocupă o poziţie geografică foarte bună şi nici resurse minerale. Procesul de reforme de după obţinerea independenţei a decurs foarte dureros, iar guvernele de atunci nu prea aveau nici suport politic în implementarea lor. Această stare de lucruri a făcut ca de fapt economia moldovenească să rămână dependentă de piaţa rusească.
După tensionarea relaţiilor cu Rusia, Republica Moldova a început căutările pentru aşi diversifica exporturile şi în acest sens piaţa europeană a devenit una atractivă, mai ales dat fiind faptul că ea este o piaţă previzibilă mult mai puţin dependentă de factorul politic, spre deosebire de piaţa rusească care depinde de capriciile conducătorilor de la Moscova. În scurt timp, UE a devenit principalul partener economic al Chişinăului, şi chiar regiunea transnistreană care este tradiţional apropiată de Rusia, exporta mai mult în ţările europene decât în Est. La capitolul energetic, totuşi Moldova este dependentă în totalitate de gazul rusesc, care este utilizat de către Rusia drept un alt instrument în vederea impunerii voinţei ei în anumite teritorii. O alta problemă pentru Moldova, este că datorită corupţiei şi a anumitor decizii neinspirate ale Guvernului mulţi investitori străini se tem să investească aici astfel că de cele mai multe ori singurii care investesc aici sunt companiile ruseşti, ceea ce poate duce la o situaţie asemănătoare cu cea a Belarusului.
Influenţa mass-mediei ruseştiFiind una din sursele principale de informare pentru majoritatea populaţiei din spaţiul CSI, presa rusă este utilizată ca unul din instrumentele cu ajutorul căruia Kremlinul îşi promovează politica sa în regiunea aceasta. O dovadă în acest sens îl constituie şi cazul Republicii Moldova unde pe parcursul ultimilor opt ani s-au putut observa mai multe schimbări de atitudine ale mass – mediei ruseşti care aveau loc în acelaşi timp cu schimbarea discursului oficial rusesc faţă de această ţară.
Pe lângă instrumentele propagandistice tradiţionale, prin intermediul buletinelor de ştiri, emisiunilor analitice şi talk-showuri, sunt utilizate şi instrumente indirecte cum ar fi filmele, concertele, sportul si alte emisiuni nepolitice, însă care sunt extrem de populare în afara hotarelor Federaţiei Ruse şi care de multe ori sunt mai efective decât cele cu caracter vădit politic.
După cum ne arată rezultatele ultimelor sondaje de opinie publică, societatea din Republica Moldova este dependentă de televiziune, care este sursa de informare principală, devansând alte medii de informare precum presa scrisă, radioul sau internetul. Conform aceloraşi, sondaje, televiziunea este sursa de informare principală, pentru circa 90 la sută din populaţie. În acest context postul public de televiziune rusesc “Pervîi Canal” este pentru circa 50 la suta cel mai credibil post TV, şi în general programele TV ruseşti sunt cele mai vizionate întrecându-le net pe cele româneşti şi cele locale, moldoveneşti .
Această influentă a presei ruseşti (în primul rând al televiziunilor), a făcut ca, pe parcursul anilor, în harta mentală a moldovenilor, Rusia să devină unul dintre vecinii apropiaţi ai Moldovei, excluzând vecinul natural - Ucraina, deşi distanţa geografică până la hotarul rusesc este de mai mult de 500 de km. Tot datorită acestei influenţe, moldovenii cunosc mult mai bine situaţia din Rusia decât chiar în Republica Moldova, iar pentru mulţi dintre ei, programul informativ de ştiri „Vremea” de la Pervîi Canal, care apare la Chişinău la ora 20.00 (ora locală), reprezintă fereastra prin care înţeleg şi văd ce se întâmplă în lume, iar „Mesagerul” de la Postul Public de Televiziune, care apare la ora 21.00, reprezintă un fel de ştiri locale prin care se informează despre viaţa din republică.
Rezultatul se poate vedea iarăşi în Barometru de Opinie Publică care spune că circa 60 la sută din populaţie vede Rusia ca partener strategic al Republicii Moldova şi tot Federaţia Rusă trebuie să fie partenerul care să ne ajute să ne integrăm în Uniunea Europeană(?!) Un alt paradox se poate observa atunci când la credibilitatea liderilor politici din lume pentru populaţia din Moldova, primul loc este deţinut de Vladimir Putin care este urmat de către Dmitrii Medvedev, şi numai apoi la mare distanţă de aceştia vine Vladimir Voronin, preşedintele RM (2001-2009), care de altfel deţine titlul de cel mai credibil politician din Moldova. Şefii de state şi de guverne din statele occidentale ocupă un loc infim în preferinţele moldovenilor.
În partea stingă a Nistrului – în Transnistria situaţia este şi mai interesantă popularitatea şi influenţa mass-mediei ruseşti este chiar mai mare decât pe malul drept. Acest lucru se datorează în mare parte datorită faptului că populaţia de acolo, în pofida componentei etnice ( câte 30% - de moldoveni, ruşi, şi ucraineni) este rusofona, dar şi datorită faptului că regimul de la Tiraspol a fost susţinut întotdeauna de către Rusia, inclusiv şi prin intermediul presei.
Influenţa Bisericii Ortodoxe RuseştiBiserica Ortodoxă Rusă se consideră a fi unul din instrumentele efective de propagare a intereselor ruseşti în zonele pe care Moscova le consideră zone de influentă. Republica Moldova face parte din acest grup de ţări, datorită faptului că majoritatea populaţiei este creştin-ortodoxă, iar însuşi instituţia Bisericii este una cu cel mai înalt grad de încredere din partea moldovenilor .
Deşi, oficial în RM, Biserica este separată de stat, ea joacă un rol important în viaţa cotidiană. De obicei preoţii sunt influenţi în sate ceea ce face ca de părerea lor să se ţină cont. Utilizarea Bisericii în scopuri politice a fost şi continuă să fie un lucru des utilizat de către politicienii de la Chişinău. Acest lucru a fost conştientizat de către Partidul Comuniştilor, care deşi au venit la conducere în 2001 pe o platformă în care nu se regăseau valori religioase, iar liderul PCRM Voronin în documentele prezentate la Comisia Electorală Centrală a menţionat că este ateu, în scurt timp PCRM a început a acorda o atenţie deosebită Bisericii. În acest context sub patronajul Preşedintelui Voronin pe parcursul mandatului său au fost restaurate mai multe biserici şi mănăstiri, printre care şi nişte monumente cum ar fi Mănăstirea Căpriana, Mănăstirea Curchi, acţiuni prin care au atras simpatii din partea cetăţenilor, în special din partea celor de vârsta a treia, care constituie de fapt, electoratul principal al acestui partid.
Totodată, PCRM acordă o atenţie deosebită şi celebrării sărbătorilor religioase, la majoritatea din ele participă liderii partidului, iar de mai mulţi ani la Paşti, cea mai importantă sărbătoare ortodoxă, focul sfânt este adus din Ierusalim pe calea aerului cu suportul financiar al statului, iar dacă Paştele cade în timpul campaniei electorale, atunci el este adus de către unul din candidaţii comunişti.
Şi în cadrul disputei dintre Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova şi Mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei Române, partidul de guvernământ o susţine pe cea dintâi, mult timp nerecunoscând MB, chiar dacă conform legislaţiei stipulează că pe teritoriul RM fiecare persoană având dreptul să îşi aleagă culta religioasă care şi-o doreşte, fiind nevoit să o facă doar după ce Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a obligat RM să legifereze statutul acesteia .
Drept răspuns la această atenţie din partea statului, Mitropolia Moldovei, care este subordonată Patriarhiei de la Moscova, susţine şi ea PCRM-ul fiind înregistrate cazuri în care în timpul campaniilor electorale, preoţii au făcut agitaţie încurajând oamenii să voteze acest partid, şi cum menţionează experţi în domeniul alegerilor, acest lucru are un impact important, societatea moldoveneasca, mai ales cea rurală de cele mai multe ori cred în ceea ce spun liderii spirituali.
Şi în relaţia cu Federaţia Rusa, conducerea Republicii Moldova a atras o atenţie deosebită Bisericii, Preşedintele Voronin fiind considerat unul dintre prietenii fostului Patriarh Alexei al II-lea pe care l-a vizitat de mai multe ori şi pe care a reuşit să-l aducă în Moldova şi care l-a decorat cu ordinul Bisericii Ruse, iar acum a participat şi la inaugurarea noului Patriarh Kiril, fiind singurul sef de stat din CSI care a participat la această ceremonie.
Minoritatea rusă ca instrument de presiune Apărarea cetăţenilor aflaţi în afara hotarelor este unul din pretextele des utilizate de marile puteri atunci când acestea încearcă să-şi extindă influenta asupra altor state. Acest lucru s-a întâmplat în 1846 când SUA a început războiul cu Mexic, aşa a făcut şi Uniunea Sovietică când a atacat Polonia în 1939 şi aşa s-a întâmplat şi în recentul război din Georgia când Federaţia Rusă a intervenit militar pentru a apăra „demnitatea şi onoarea cetăţenilor ruşi din Osetia de Sud”.
Aceeaşi practică este utilizată şi de către Federaţia Rusă în raport cu alte ţări din spaţiul ex-sovietic, inclusiv Moldova. De fiecare dată când relaţia cu Rusia se răceşte în presa rusă apar discuţii despre situaţia comunităţii ruseşti din Moldova, pe care o prezintă drept una destul de precară. Cu toate acestea, situaţia minorităţilor ruse din Republica Moldova este una deosebită faţă de Ţările Baltice cu care adeseori este comparată Republica Moldova la acest capitol. În opinia mai multor experţi care se ocupă de problema minorităţilor naţionale legislaţia moldovenească este una dintre cele mai bune care există în această regiune. La momentul adoptării „Legii despre minorităţile naţionale” aceasta a fost lăudată chiar de către Valerii Klimenko, liderul Congresului Comunităţilor Ruse din Moldova care a spus că „în sfârşit puterea a început să se intereseze de situaţia minorităţilor”.
Chiar în primul articol a acestei legi se menţionează că „[...] prin persoane aparţinând minorităţilor naţionale se înţeleg persoanele care domiciliază pe teritoriul Republicii Moldova, sânt cetăţeni ai ei, au particularităţi etnice, culturale, lingvistice şi religioase prin care se deosebesc de majoritatea populaţiei - moldoveni - şi se consideră de altă origine etnică [...] . Prin aceasta, se oferă posibilităţi de creare a comunităţilor spre deosebire de alte ţări unde acestea sunt specificate, cum ar fi cazul Sloveniei, spre exemplu.
Dintre toate minorităţile naţionale din RM, cea mai activă pare a fi cea rusă. În primul rând datorită statutului de „de circulaţie interetnică” şi datorită influenţei pe care o are limba rusă. Şi la nivel oficial, şi la nivel neoficial, limba rusă este folosită la acelaşi nivel cu limba de stat, iar în unele sectoare chiar este practic dominantă. Conform legislaţiei moldoveneşti, toate documentele oficiale sunt emise în ambele limbi, funcţionarii publici sunt obligaţi să le cunoască şi să răspundă la cererile cetăţenilor în limba în care le-a fost solicitată cererea. În Guvernul şi Parlamentul RM există funcţionari, chiar miniştri şi deputaţi care vorbesc doar limba rusă. De aceea, la multe dintre întâlnirile la nivel înalt cum ar fi şedinţe de Guvern sau la Preşedinţie, discuţiile au loc în limba rusă, iar şedinţele plenare ale Parlamentului se traduc simultan pentru deputaţii care nu vorbesc limba de stat.
Actualmente, conform ultimului recensământ din 2004 ruşii din RM constituie 201212 locuitori ceea ce reprezintă aproximativ 5,9 % din populaţia întreagă a ţării. , majoritatea din ei, mai mult de 2/3 locuiesc în spaţiul urban. Mai mult ca atât, este interesant faptul că pentru o parte din alte naţionalităţi, limba rusă este considerată limba maternă, ceea ce face ca de facto populaţia vorbitoare de rusă să fie ceva mai mare. După cum am menţionat mai sus, majoritatea locuiesc în oraşe, dintre care aproape jumătate din numărul total sunt concentraţi la Chişinău. De asemenea, un număr mare se găseşte în al doilea oraş ca mărime Bălti şi în special în raioanele de nord ale RM.
De asemenea, în Moldova există un număr mare de organizaţii ale etnicilor ruşi, care sunt finanţate de către autorităţile centrale sau locale din Rusia. Printre cele mai mari putem menţiona Comunitatea Rusă din Moldova şi Congresul Comunităţilor Ruseşti. Chiar dacă acum organizaţiile etnicilor ruşi nu sunt atât de active precum alte organizaţii din Ucraina sau din Ţările Baltice, totuşi ele rămân nişte grupuri de presiune care sunt utilizate de către Moscova atunci când aceasta are nevoie pentru a mediatiza anumite evenimente.
Concluzii şi recomandăriDiplomatul roman Nicolae Titulescu spunea „ Dacă vreţi o politică externă bună, daţi-mi o politică internă bună”. Această afirmaţie rămâne actuală şi pentru Republica Moldova care dacă doreşte să ridice relaţia cu Federaţia Rusă la un nivel calitativ mai înalt şi, probabil cel mai important, să devină un partener credibil şi respectat, trebuie să înceapă promovarea reformelor interne.
În primul rând este nevoie, de aplicat în practică acele legi bune care au fost adoptate de către Parlamentul Republicii, legi care fac parte din Planul de Acţiuni UE-RM. De asemenea, este necesar de a remedia acele carenţe pe care ţara noastră le are şi care au fost menţionate în rapoartele Comisiei Europene ţi anume: independenţa justiţiei, libertatea mass-media, crearea condiţiilor ţi cadrului legal pentru atragerea investiţiilor străine.
Aceste acţiuni, deşi, la prima vedere, par destul de departe de relaţiile moldo-ruse, ar contribui la schimbarea mentalităţii în Moldova şi ar reduce dependenţa ideologică a moldovenilor faţă de Federaţia Rusă pe care unii încă continuă să o considere drept „sora mai mare”. Aceasta ar mai contribui la diversificarea pieţei mediatice care la moment este dominată de presa rusă şi care face ca să vedem realităţile internaţionale prin intermediul „ecranului rusesc”.Ar mai contribui şi la schimbarea imaginii malului drept al Nistrului pe malul stâng. Astăzi, deşi administraţia de la Tiraspol nu mai este un monolit, iar popularitatea ei în rândurile locuitorilor din regiunea transnistreană este în scădere, Chişinăul oficial nu reprezintă pentru ei o alternativă şi asta datorită situaţiei nu foarte bune nici pe malul drept.
De asemenea, în politica sa externă, Moldova fiind o ţară mică are nevoie de cât mai mulţi parteneri credibili care să o ajute în dezideratul sau de integrare europeană şi soluţionare a conflictului transnistrean. Pentru aceasta, însă este nevoie ca şi Chişinăul la rândul sau să fie un partener previzibil, să promoveze relaţii transparente şi previzibile, facilitând astfel sarcina partenerilor – prieteni ai Moldovei.
